UEFA Champions League, faza pe gazon. Tottenham – Bayern München 2-7: Spursulețul de pluș

Două versuri ale piesei Eterna și fascinanta Românie a trupei Cassa Loco spuneau, dacă vă amintiți: Păsările zboară, merii au-nflorit / Primăvara-ncepe, octombrie a venit. Acum, nu știm dacă băieții se refereau la primăvara europeană, ar trebui să mai așteptăm un pic. Ce-i drept, fotbalul european e în floare, echipele încep să prindă formă, culoare și gust (exact ca merii), iar noi, cronicarii, ne dezmorțim de spate odată cu ei și urcăm pe baricadele textelor sportive care n-ajută la nimic. Astăzi, Toma:

Aceste cronici îți sunt oferite de:

Real Madrid – Club Brugge: 2-2

Dacă nu mi-ar fi fost extrem de lene să caut informația, aș fi început cronica meciului de la Madrid cu statistica care ne arată când a pierdut ultima oară Real Madrid cu 3-0 în Champions League. Dar departe de mine gândul de a căuta vreo statistică d-asta, pentru că sunt absolut convins că Real Madrid n-a pierdut niciodată cu 3-0 în meciul de deschidere al unui sezon de Champions League. Care ar fi șansele? doar e Real Madrid, nu? Și chiar dacă prin absurd ar fi pierdut cu 3-0, nu era o problemă: își reperau ei golaverajul ăla defect în meciul al doilea din grupe.. Doar Club Brugge e echipa aia împotriva căreia dai ”Simulate Match” când joci FIFA în modul carieră.

În minutul 9 m-a pufnit pentru prima oară râsul în această marți fotbalistică europeană. Belgienii au deschis scorul după o fază VAR-VAR-LUFT: Două pase suspecte de offside în același atac și o finalizare demnă de o memă au făcut scorul să fie 0-1, iar golaverajul gazdelor să ajungă la 0-4 per total. Nu știu, a mai fost vreodată golaverajul lui Real Madrid minus patru în Champions League? S-ar fi putut îmbunătăți la 1-4 în minutul 28, dar s-a opus Mignolet (un fel de Karius fără bad timing) și a scos de pe linia porții lovitura de cap a lui Varane. În rest, cam nimic, luați cu tapas stricat.

Embed from Getty Images

În minutul 39, ca fan Real Madrid ce sunt, m-a pufnit râsu-plânsu’. Pentru că golaverajul lui Real Madrid din acest sezon de Champions League s-a făcut 0-5. Același băiat care a luftat în minutul 9 s-a mai împiedicat o dată și a mai dat un gol. Nu știu cum naiba. Într-un fel mă și bucur pentru el, săracul. Dacă se împiedica până la capăt poate că-și rupea clavicula sau vreun alt os important. Sau poate cădea peste Courtois, îl băga pe ăla în vreo doi ani în spital și ne făcea naibii o bucurie, cine știe? A mai fost vreodată golaverajul lui Real Madrid minus cinci în Champions League? Nu știu, dar am așteptat repriza a doua cu o nerăbdare ieșită din comun.

La pauză, Zidane a schimbat portarul și fundașul stânga. Să fi tot vorbit analiștii de platou despre asta după meci, dar eu nu mi-aș fi dat cu părerea chiar așa despre orice. Cert e că o eventuală înfrângere ar fi urmat să-i pună francezului la dispoziție o schimbare în plus pe lângă cele trei suportate de regulament: cea a echipei pe care o antrenează în restul sezonului. Nu se mai uită nimeni că ești primul în campionat dacă vii în Europa și ai rezultate mai proaste decât Unirea Urziceni pe vremuri.

Embed from Getty Images

Cea mai mare ocazie a începutului de repriză secundă i-a aparținut Realului. Ați crede. Păi nu prea, că tot belgienii au scăpat pe contraatac și au ajuns în poziție de 1 la 1 cu portarul prin minutul 53, dar de data asta nu s-a mai împiedicat nimeni, deci n-a ieșit cu boabă. În minutul 55, în schimb, s-a făcut 1-2 după lovitura de cap validată de VAR a lui Sergio Ramos, jucător care abia-abia își revenise psihic după rușinea de a încasa galben pentru că s-a bucurat nepotrivit la golul marcat împotriva României. Nu dormea noaptea, vă zic.

Până prin minutul 84 s-a întâmplat normalitatea. Real Madrid era musca, iar Brugge geamul prin care aceasta încerca să treacă. Geamul s-a crăpat puțin în acel minut, pentru că domnul căpitan al belgienilor a luat-o un pic razna de fericire că bate Madridul pe Bernabeu și a luat roșu pentru două galbene în interval de 6 minute. Iar Casemiro a egalat cu capul chiar la faza faultului care l-a eliminat pe Vormer. A urmat asediul cu catapulte și baliste, dar fără realizări. Cu un Modric parcă răcit, cu un Hazard cu burtă, cu un Neymar la PSG și cu un Kane la Spurs, lotul Madridului nu prea are motive să fie foarte fericit nici anul ăsta.

Embed from Getty Images

Atalanta – Șahtior Donetsk: 1-2

Știm că nu-i pasă nimănui, dar trebuie să includem și acest meci în cronică. Atât pentru milioanele de cititori pe care-i avem în Ucraina de când cu nea Mircea, cât și pentru fan-clubul Atalanta din Atlanta, Georgia. Aflați că jocul n-a fost deloc anost, iar atalantenii, adică locuitorii din Bergamo, plus cei care s-au deplasat până la Milano să vadă meciul, au avut parte de un carusel de emoții destul de intens de-a lungul celor 90 de minute. În primul rând, în minutul 16 s-au bucurat foarte tare pentru că echipa lor a scos un penalty după o simulare italiană de calitate. Apoi, tot în minutul 16, s-au întristat la fel de tare pentru că Ilicic a ratat același penalty. Deși a șutat bine. Dar a avut ghinionul ca veteranul Pyatov să-l ghicească pe bandit.

Apoi a venit minutul 28, în care s-a reluat bucuria. De data asta, Pyatov a fleșcăit o ieșire pe centrare și Atalanta a deschis scorul cu capul prin Zapata. Tot columbian, ca portarul ăla al Stelei, numai că altă persoană. În minutul 41, atalantenii s-au întristat din nou, dar există și-o veste bună. Atacantul pe nume Junior Moraes, care a egalat pentru Șahtior după ce a pătruns de-a dreptul și a driblat portarul, a jucat prin 2010 pentru Gloria Bistrița. Felicitări, Mircea Meșter!

Deși gazdele au controlat cumva jocul până la final și păreau să plece totuși bucuroase acasă cu primul lor punct din istoria participării în Champions League, tristețea cea mare a venit în minutul 95. Contraatac fulger ucrainean (de-ăla cu vodcă de calitate, n-ai tu treabă), dribling de pe dreapta pe interior, pasă filtrantă, deposedare eșuată, portar culcat, gol Solomon și trei puncte pentru Șahtior. Putem trece mai departe? Haideți, vă rog frumos.

Tottenham – Bayern: 2-7

Meciul serii (în Germania, că în Anglia nu prea) le-a pus față în față pe Tottenham și Bayern, care au oferit o partidă de calitate (tot în Germania, că în Anglia nu prea). Meci care a pornit turbat, cu două goluri în primele 15 minute. Dar ăsta era doar începutul. Că numărul de goluri din primele 15 minute n-a contat cât a contat ăla de la final. Asta și pentru că, în același timp, a fost partida în care Tottenham a încasat în premieră în istoria clubului șapte cioace pe spinare într-un meci de acasă.

Embed from Getty Images

Amuzant e că datoriile de pe caiet au fost deschise de coreeanul Son, adică de Tottenham, deci nu erau multe indicii care să ne arate încotro o ia meciul ăsta atunci când londonezii rămân cu volanu’-n brațe și frânele în pungă. A continuat Kimmich, care a egalat cu ceva frumos: de undeva de pe la 21 de metri, zonă centrală ușor-dreapta, a luat compasul și a curbat-o cu interiorul piciorului drept direct în plasa laterală a colțului lung. Niciun portar din lume n-ar fi avut vreo șansă. Nici măcar Florin Prunea.

Acum, fie vorba între noi, duelul a fost englezo-german cum sunteți voi finlandezi (salutare, Jari, dacă ne citești din Helsinki): în teren au fost 4 englezi și 5 nemți. Iar naționalitatea din teren cel mai bine reprezentată a fost Franța, cu 6 jucători, câte trei de fiecare parte (Lloris, Ndombele și Sissoko la gazde, Coman, Pavard și Tolisso la oaspeți). Și că tot veni vorba de nemți și de englezi, polonezul Robert Lewandowski s-a așezat la clape chiar înainte de pauză și a pus-o într-un colț din întoarcere. S-a intrat la vestiare cu 2-1 pentru Bayern și cu un Tottenham care s-a obișnuit să fie sparring partner-ul istoriei recente a fotbalului european. Da, știm c-au ajuns în finala UCL de anul trecut. Tocmai de-aia și zicem.

Embed from Getty Images

Tottenham a continuat să aprofundeze subiectul în minutul 53, atunci când Gnabry a pătruns de la linia de centru până în careu și a șutat imparabil cu dreptul de la 14 metri. Cel mai bun unghi de filmare al acestui gol l-a avut Alderweireld, fundașul gazdelor căruia i-ar fi trebuit doar un amărât de GoPro ca să fie totuși util la ceva în seara asta. 

N-am apucat să termin fraza de mai sus, că același Gnabry a mai împușcat un cocoș pintenat și s-a făcut 4-1 pentru Bayern. Uitându-mă la reluări am observat că a fost mai mult o sinucidere, cocoșul împușcându-se singur încercând să dribleze în propria jumătate, pierzând mingea și oferindu-i panzerului superioritate numerică în faza de finalizare. Să zică cineva fraza asta repede, cu voce tare, fără să se bâlbâie. Ilie?

Embed from Getty Images

În minutul 60 s-a întâmplat un fel de lovitură cu fața în pumn la care Tottenham a primit un penalty. Coman l-a lovit cu șiretul în talpă pe Danny Rose, iar Harry Kane a marcat de la 11 metri, deși Neuer a ghicit colțul. Dar a îmbătrânit și Neuer, să știți, chit că-i blond și nu se văd firele albe. Una e să ghicești unde-i baia bărbaților, alta e să te ții până ajungi la pisoar.

6 goluri într-o oră de joc nu e rău pentru o marți de octombrie. Dar asta n-a fost tot. Gnabry a devenit omul serii în echipele de fantasy când a băgat la borcan pe iarnă o triplă în minutul 84. A fost cu spectacol, cu hrean, cu tot ce trebuie: pasă lungă de la Thiago, preluare perfectă în viteză și glonte-n ceafa lui Lloris, care-și terminase fețele de om afectat și a început s-o dea-n diverse: zâmbete amare și palme peste obraji, poate-poate-l trezește alarma din somnul ăsta adânc și urât.

Embed from Getty Images

Stați un pic și nu plecați, că nu e gata. Am zis 5-2? S-a făcut acuș 7-2 pentru Bayern în minutul 88, după două goluri frumușele foc. Lewa cu latul din drop la colțul lung după o pasă cu exteriorul a lui Coutinho, iar două minute mai târziu din nou Gnabry, care a șutat de pe la 20 de metri într-un moment în care Lloris și-a promis solemn sieși că diseară va dormi cu trofeul cupei mondiale în brațe, să se-ncălzească. Apropo de Gnabry: dacă vi se pare cunoscut numele, să știți că l-ați auzit pe la Arsenal acum o vreme, când nea Wenger l-a analizat cu lupa aia a lui și i-a dat drumul în lume cu mențiunea că nu are talentul necesar pentru a reuși vreodată să bucure spectatorii londonezi. Se dovedește peste veacuri că tata Arsène a avut încă o dată dreptate.

View this post on Instagram

North London is RED!!

A post shared by Serge Gnabry (@sergegnabry) on

Vestea bună pentru gazde e că un meci de fotbal se termină după 90 de minute. Dacă eram la tenis, de exemplu, nemții ar fi continuat să ne arate de ce-s bune multe ecrane cu rol de tabelă pe stadioanele astea noi și strălucitoare: ca să se vadă și scorurile în care oaspeții dau goluri până ajung la două cifre. Apropo de noua arenă a celor de la Tottenham, cică o vor păzi ăștia pe durata întregii nopți pentru a-i împiedica pe bavarezi să se întoarcă și să mai ia una-alta de pe-acolo.  

Embed from Getty Images

Celălalt rezultat al grupei pe care nemții o coduc cu 6 puncte în două meciuri s-a înregistrat la Belgrad: FCSB-eaua Roșie a bătut Olympiakos cu 3-1, după ce grecii au condus cu 1-0. Așa-s grecii: impecabili când începe nunta, dar cu cămășile pe acoperiș după ce le dai primele aperitive și dai muzica mai tare.

Juventus – Bayer Leverkusen: 3-0

Ce s-a întâmplat la Torino n-a surprins pe nimeni. Juventus a controlat meciul mai ceva ca-ntr-un filtru de securitate al unui aeroport militar. Și asta prin simplul fapt că a marcat repede. În minutul 16, Jonathan Tah a înregistrat prima respingere cu ceafa a unui fundaș german din istoria sportului, iar mingea a ajuns pe coada vulpii de Higuain. S-a făcut 1-0, scorul preferat de italienii încă de când există ca nație pe această planetă. Probabil că și romanii au avut aceeași strategie când au pus catenaccio-ul pe Dacia, că altfel am avut și noi paste și pizza în meniul tradițional în loc de sarmale și ciorbă de perișoare.

La pauză, Bayer Levekusen a scos numărul 10 din teren și-a încercat s-o rezolve prin munca de jos, dar strategia asta a funcționat la fel de bine ca programul de guvernare Dăncilă. Bernardeschi a făcut 2-0 în minutul 62 după o fază în care Cristiano Ronaldo a șutat atât de tare pe lângă minge, încât genunchiul stâng al portughezului devenit în această noapte prima articulație care iese din Sistemul Solar. Practic, genunchiul lui Cristi a trecut pe lângă Marte înaintea creierului lui Elon Musk.

Embed from Getty Images

Pe final, când toate lucrurile erau deja liniștite și nemții care au n-auavut norocul să pună n-ul în Bayer se ridicau sătui de la masă, a primit și Paulo Dybala 7 minute în teren. Suficiente cât să arate că e ușor exagerat să-l țină italienii rezervă. A pasat atât de bine pentru golul trei înscris de Ronaldo, încât portughezul n-a avut nevoie nici măcar de preluare. Cu atât mai mult cu cât era și greu să facă asta fără un genunchi.

În final, se adeverește faptul că în grupa asta se vor bate Atletico Madrid și Juventus. Asta pentru că Locomotiva din Moscova n-a prea avut abur să țină în lesă dințoșii lui Simeone. Uită-te și tu la ce-a fost acolo.

Galatasaray – PSG: 0-1

Cu bugetul pe care-l are Galatasaray s-ar putea construi 74 de spitale în România. Și ar fi bani investiți mult mai cu cap, am completa noi. După ce s-au prins că Tamaș și Bogdan Stancu nu-s tocmai Gică Popescu și Gică Hagi, turcilor nu le-a rămas decât să spere prin grupe, chit că de obicei se lasă cu tânguieli spre final, când oamenii pică mereu în nas de pe un val frumos. Grupa din care face parte Galata a devenit și mai complicată aseară, odată cu egalul lui Real versus Club Brugge. Așa că presiunea crește la Istanbul, mai ales că oamenii au băgat ceva bani în fundul inert al vedetelor care joacă pe-acolo, iar echipa e pe la mijlocul clasamentului în campionat și stă să iasă leșinată pe sârmă din UCL.

Gazdele au început meciul împotriva Parisului fără absolut niciun turc pe teren. În rest, zici că juca selecționata Restului Lumii la meciul de majorat al lui Mbappe: doi brazilieni, doi olandezi – dintre care de Ryan Babel ați auzit – un francez campion mondial numit N’Zonzi, un columbian celebru pe nume Falcao (Radamel, cum îi zicea TVR-ul), până și un portar uruguayan titular de drept al porții țării sale: Muslera. Pe bancă, debutând în Champions League în minutul 64, a fost și al nostru Florin Andone, atacant în general care a intrat în teren la 10 minute după golul oaspeților, dar fără să realizeze mare lucru până la final. Cu excepția faptului că șutul în fund de la Brighton spre Galata poate deveni un pas înainte în condițiile în care ăia de la Brighton vor prinde meciuri în grupele Champions League când o râma pescărușul.

Embed from Getty Images

Despre reușita lui Icardi nu-s foarte multe de zis. Apărarea echipei din Turcia se tăia ca maioneza de fiecare dată când PSG creștea ritmul, așa că despre faza din minutul 64 se poate spune că a fost singura din multele ocazii ale oaspeților care s-a concretizat pe tabelă. Dacă menționăm că la parizieni au lipsit Cavani, Neymar și că Mbappe a fost rezervă, începem să ne apropiem de diferența de clasă dintre cele două echipe. Poate că Hagi merită o statuie și în Turcia, până la urmă, mai ales că și ăia au mustăcioși pe-acolo.

Manchester City – Dinamo Zagreb: 2-0

”Ola, io me chiamo Guardiola și mi-au trebuit 66 de minute să deschid celebra apărare a lui Dinamo Zagreb.” La conferința de presă de după meci n-o să se spună asta, ci doar că nu mai există echipe mici și că programul e încărcat și că grupa cu Zagreb, Șahtior și Atalanta e extrem de dificilă, deși nu pare. Și poate că așa și este, cine suntem noi să judecăm? Dan Petrescu?

Manchester City a avut posesie 80% din timpul de joc, a avut 19 ocazii de a marca, 10 cornere și a pasat mingea de 765 de ori în fața unei apărări cu 5 fundași a oaspeților. Practic, s-a jucat Victoria la o poartă, ca-n copilărie. Habar n-avem dacă City a avut portar în meciul ăsta, de exemplu. Și dacă da, mare risipă de bani și energie degeaba face clubul ăsta, băi nene.

Embed from Getty Images

Primul gol a venit după o fază la care englezii au pictat pe teren un deosebit joc de pase terminat cu o finalizare formală din 6 metri a lui Sterling. Al doilea gol a venit după ce Dinamo a ieșit, în sfârșit, la joc și a fost prinsă pe contraatac la ultima fază a meciului. Ce să-i faci, Dinamo și Champions League nu prea fac casă bună.

Încheiem cronica unei seri grase de UCL – 28 de goluri în 8 meciuri se mai dau doar la Județeană în Tulcea – cu speranța că mortalitatea a scăzut, natalitatea a crescut, apar autostrăzi și candidați votabili la prezidențiale, iar la radio se aude cât mai des muzică clasică. Numai bine, pe curând.

Aceste cronici îți sunt oferite de:

Toma Nicolau este un fel de Mircea Meșter, doar că-i moldovean, un pic mai suplu și n-are permis. A jucat 15 ani fotbal de performanță și a reușit să adune în acest timp 400 de milioane de euro în bani de Monopoly. De 8 ani e blogger de sport și organizează Bloggers Lan Party, motiv pentru care își continuă cariera de jucător de fotbal în format electronic.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.