US Open 2019, faza pe tușă. Ziua 1: Goana Bogdan

Prieteni, e groasă: au trecut aproape două luni de la victoria Simonei Halep la Wimbledon și n-am mai auzit glas de hater care să spargă liniștea care s-a așezat peste corzile vocale ale trotinetelor de serviciu. Și asta ne pune în încurcătură, pentru că – vedeți voi – viața de cronicar care scrie texte ca astea de pe-aici (dacă ești prima dată prin zonă, nu ezita să deschizi toate ușile și să încerci toate prăjiturelele pe care le găsești, se scrie de ceva vreme, ai cu ce să-ți pierzi timpul vreo juma’ de an de acum înainte) nu-i atât de ușoară când totul merge perfect.

N-avem motive să luăm peste picior gram de tenis în perioada asta, iar de aici și problema asta răsărită brusc în curtea noastră: să fie ăsta anul în care ajungem să ne luăm de șosete exclusiv cu rezultatele înfiorătoare ale Jelenei Ostapenko, pentru că toate celelalte subiecte s-au terminat? Să fie ăsta anul în care ne pierdem bruma de sarcasm pe care-o avem, diluată în titluri și finale și meciuri după care n-ai cum să critici nici măcar culorile de pe echipamentul alor noștri?

Adică uitați cum stă treaba: dacă am fi scris de exemplu despre Liga 1 de fotbal din România, unitatea de măsură a cantității de subiecte disponibile era tona. Nici n-ai nevoie de poante când echipele de tradiție cu istorie mai mult sau mai puțin clară stau să retrogradeze, iar Clinceniul, o comună în care fotbalul exista până mai ieri doar prin posterele cu Pleșan din veceurile curților, stă mai bine în clasamentul primei ligi decât d-alde FCSB. E adevărat că stingem setea de fotbal cu niște cronici din Champions League de vreo 3-4 sezoane încoace și, din toamna asta, și cu niște meciuri ale Naționalei, acolo unde ajung cei mai viteji și mai puțin împiedicați dintre daci. Dar tenisul, care a dat lumii un loc 1 mondial crescut în urlet de pescăruș și de vânzători ambulanți de porumb fiert, nu mai e atât de ofertant.

Dar încercăm. Prietenii noștri de la Porsche au mai băgat o fisă și-n prag de toamnă, mai ales că la Wimbledon v-ați înghesuit pe textele astea cu sutele de mii, de nu mai știau cum să vă scoată afară din showroom. Doar că acum au schimbat foaia: v-au văzut oameni cu pretenții și-au zis așa:

– Ce mai fac cronicarii noștri preferați? Apropo de titlul Simonei de la Wimbledon, știați că anul ăsta prezentăm o mașină electrică?
– Păi și cum mai urlă motorul ăla? Cum mai știm că ăla care trece pe lângă noi pe șosea e Porsche?
– Băi nene, așa cum Monfils e mai degrabă o stare de spirit decât un jucător de tenis, Porsche e mai degrabă sportivitate și legendă decât patru roți, un volan și un motor și atât. Așa că atunci când scoatem o mașină electrică, va fi cea mai Porsche mașină electrică pe care ați văzut-o vreodată. Nu urlă, dar îți face pielea de găină.
– Aha, adică fix inversul Sharapovei, practic.

Oamenii au văzut că n-au cu cine și au zis să ne lase să facem ce știm mai bine. Așa că vă urăm din nou, și de această dată, tradiționalul “Luați-vă Porsche dacă vreți să mai citiți cronici și la anul”. Sau, dacă nu vă luați Porsche pentru că pe voi nu vă conving decât Bentley și Lamborghini, barem aruncați-le un Like și-o pupătură pe Instagram și Facebook. Cinstit, elegant, regulamentar, uman, moral, metempsihotic.

Pentru cei care totuși vor, asta e arătarea:

Aceste cronici îți sunt oferite de:

Și acum, tenis. US Open, mai exact. Care nu-i chiar tenisul ăla pe care l-am văzut la Roland-Garros și la Wimbledon, ci o specie aparte. În primul rând, se joacă atunci când la noi e noapte, așa că iar va trebui să găsim ore complet atipice ca să ațipim măcar o oră pe zi ca să nu începem să vorbim singuri cu candelabrele.

În al doilea rând, pe Arthur Ashe, cel mai mare stadion de tenis din lume, nu e liniștea aia clasică a tenisului pe care-l știm cu toții. Pe americani îi doare la șireturi că ăia joacă tenis în fundul căldării și discută non stop d-ale lor: ce-a mai scris trump pe Twitter, cât a mai avansat coada la noul iPhone, ce l-a apucat pe Tarantino să facă filme melancolice. Chestii de-astea, de viață. Așa că aici ai două variante și atât: fie te adaptezi și accepți că de fapt ăștia n-au cumpărat bilete să vadă tenis, ci să-i vadă pe oamenii care joacă tenis și să discute despre frizura Serenei Williams, fie pleci acasă deranjat de atmosfera de skybar cu ștaif. Mai lipsește doar ceva muzică pe fundal pentru asta, dar nu băgăm mâna-n foc că americanii nu vor să revoluționeze atmosfera de la un Slam, mai ales dacă-i loc de reclame între piese.

Apoi, la US Open se joacă pe hard, nene. Nadal nu mai are argumente când încearcă să explice că-i intră-n fund iarba și zgura înainte de fiecare serviciu, iar spălătoresele de șosete din New York plâng în prosop. Totul e curat, suntem siguri că finala se va juca pe aceeași suprafață pe care a început turneul, iar hawkeye-ul e Dumnezeu pe toate terenurile din complexul de la Flushing Meadows, de la arena principală la ultima troacă din fundul curții. Vestea proastă e că ai noștri nu stau foarte bine când vine vorba de supafețe de-astea. Dacă pe iarbă aveau până mai ieri argumentul clasic cu suprafața inexistentă în România, aici e normal să nu înțeleagă mare lucru din cauza faptului că la noi nu există nicăieri mai mult de doi metri pătrați pavați fără gropi.

Dar vă propun să mai discutăm și-n zilele care vin despre US Open, pentru că avem mai multe povești decât un politician aflat în campanie. Acum să ne concentrăm pe meciurile zile, că doar nu v-ați adunat aici să ne citiți aberațiile. Sau?

Ana Bogdan – Harriet Dart: 6-3, 6-1

Acum vreun an jumate, Ana urca abrupt prin clasamente, ajungând la buza locului 50 mondial. Fix în momentul în care încercam să ne prindem cum s-o luăm pe fata asta pentru a nu risca s-o scoatem de pe traiectorie, Ana s-a destăinuit în fața întregii națiuni pe Facebook: “Băi fraților”, a zis ea atunci, “sper că citiți cronicile de pe mirceamester.ro, că altfel ne supărăm”.

Embed from Getty Images

Luați prin surprindere de această mutare psihologică prin care Ana s-a asigurat practic de cronici pozitive pe tot parcursul carierei (rămânem obiectivi până la os, dar în cazul ei aflați că e mai bună decât adversara în absolut toate meciurile pe care le joacă, dar când pierde o fură arbitrul sau are pur și simplu ghinion), noi am urmărit îndeaproape parcursul ei ulterior.

Așa am văzut că-n ultimul an și jumătate a cam înotat în ape tulburi. Ba câștiga cu te miri ce stâncă, ba pierdea la două zile distanță cu vreo copilă care de-abia se apucase de tenis. Acest zig-zag amețitor și deloc constructiv a dus-o pe Ana undeva pe la 150 WTA, chiar dacă pentru noi a rămas aceeași: fără discuție, cea mai bună jucătoare din lume. Iar dacă nu ești de acord cu această analiză cât se poate de detaliată și de calculată, ieși în liniște de-aici și revino mâine, când Ana se va odihni pentru meciul din turul al doilea.

Până prin aprilie, Ana nu reușise să treacă de primul tur în vreun turneu jucat. Fata s-a spălat pe față cu apă rece, și-a trosnit dejtele și și-a zis “Băi, așa nu mai merge. Ori îmi aduc aminte cum e să le iei la harță pe-astea, ori mă apuc de tricotat”. Și a început ușor cu câte-o finală de ITF, cu tururi de calificări în care s-a apucat să le dribleze pe adversare și cu meciuri ceva mai legate. E adevărat că a avut și ceva ghină, totuși: la Wimbledon i-a picat în turul 1 tocmai Johanna Konta, pe atunci proaspăt trezită din morți cu finală la Roma, semifinală la Paris și cu chef de tenis. Apoi, la București, pe zgura tradițional-mioritică așezată ca dracu’-n calendar între iarbă și hard, Ana a dat în primul tur de Sevastova. A cam murit cu ele de gât, dar tot moarte s-a numit.

Embed from Getty Images

În fine, finalul verii a găsit-o prin State, la un turneu ITF, unde a fost scoasă de Dolehide, o tipă care e leită Serena Williams, dar fără partea cu talentul, trofeele și născutul. În acel moment, adică săptămâna trecută, aflată undeva la limita dintre un clasment decentuț și unul tristuț, Ana s-a înrolat în armată: a început calificările la US Open. Le-a luat la rând pe nebuna de Mattek-Sands, pe Ellen Perez și pe bulgăroaica Shinikova și s-a calificat pe tablou. Acolo unde în ultimii trei ani a ajuns mereu în turul al doilea și unde i-a căzut la loto o altă fată ieșită din jungla calificărilor, britanica Harriet Dart.

Embed from Getty Images

Și cum Ana reacționează pozitiv la stimuli precum cimentul american și mirosul hotdog-ului din Brooklyn, a noastră i-a dat britanicei să care. De la 3-3 în primul set, cât timp fetele și-au studiat priza la kimono, Ana a apăsat pedala și-a plecat pe orbită, câștigând cu 9-1 următoarele 10 game-uri. Și a făcut-o jucând excelent, acoperind terenul ca o husă de calitate și forțându-și adversara să se apere la mingile trosnite în general cu încredere și apăsat, așa cum ne place să le vedem pe-ale noastre când avem chef să n-avem emoții.

Am avut însă parte de ceva fesieri contractați spre final, când Anei i-a luat vreo 10 minute să închidă naibii meciul și am înjurat iar tacit regulamentul sportului ăstuia nebun în care ți se poate întoarce în nas până și un 11-3 pe care-l ai în minutul 89. Nu și de data asta, Harrieto. Nu și de data asta. Iar Ana a devenit, undeva spre ora 19 și-un pic, prima jucătoare calificată în turul al doilea la US Open 2019. Practic, dacă venea Apocalipsa fix atunci, Ana Bogdan se putea lăuda cu un prim titlu de Grand Slam în carieră.

Embed from Getty Images

În turul al doilea, Anuța dă de Petra Martic. Nu-i deloc un meci ușor pentru a noastră, dar vestea bună e că nici pentru Petra nu va fi vreo ședință de masaj în pantofi de tenis. Ultima dată când au jucat, cele două s-au tras de perciuni timp de 3 seturi, deci probabil că Ana va răzui cât va putea din favorita 22, chit că anul ăsta a fost cel mai bun din cariera croatei. Sfert la Roland-Garros, titlu la Istanbul, semifinală la Charleston. Ar merge echilibrate cu un tur doi și-atât la US Open, nu?

Monica Niculescu – Dayana Yastremska: 4-6, 6-1, 2-6

La vreo două ore de la meciul Anei, timp în care am reușit să iau cina cu familia și să îi salut de la revedere, pentru că următoarele două săptămâni intru în cantonament și m-am izolat de orice altceva ca bolnavii aflați în carantină, a început și meciul Monicăi Niculescu cu ucraineanca Yastremska.

De Monica ați tot auzit și veți mai auzi. Chiar dacă e într-o ușoară depresiune când vine vorba de forma la simplu, Moni rămâne aceeași adversară pe care o urăsc sincer toate jucătoarele de tenis ale lumii pe fondul precipitațiilor de lovituri stropșite care vin dinspre a noastră în toate momentele-cheie ale meciurilor. Pe Monica o doare-n cot de asta și continuă să conducă mașina din portbagaj, inducându-le în oroare și reușind să le dea blue screen cu o constanță năucitoare.

Embed from Getty Images

Despre Yastremska e posibil să fi auzit. Dacă nu, vă zic eu, că ziarele de sport se ocupă zilele astea cu descifrarea delirului mistic al șefilor de salon și cu alte asemenea orătănii. Așadar, Dayana are 19 ani, e ucraineancă și va fi una dintre fetele care se vor amesteca constant în eternul vârtej care va fi observabil în Top 10 mondial mulți ani de acum înainte, ca Marea Pată Roșie de pe Jupiter. Nu știu ce făceai tu pe la 19 ani, dar fata are două turnee câștigate anul ăsta, sezon în care a adunat victorii la Muguruza, Suarez-Navarro, Sabalenka, Konta, Azarenka și Wozniacki. Deloc rău pentru o tipă pentru care Bacalaureatul a fost, totuși, highlight-ul verii.

Embed from Getty Images

În general, când Monica joacă în premieră cu vreo junioară, meciul se desfășoară cam așa: aia mică e derutată și nu înțelege ce-o lovește, apoi își revine și încearcă să miște-n front, iar la final vine Monica și aruncă grenada finală. În funcție de lungimea meciului, aceste trei segmente diferă ca lungime, iar Monica poate rezolva cazul repede dacă adversara nu ajunge să se dumirească în legătură cu loviturile înnodate ale fetei noastre.

În cazul lui Yastremska, lucrurile au fost net diferite. Deși încă are o poză proaspătă în buletin, Dayana a părut că a citit întreaga operă literară a Monicăi și că a venit pregătită la examen, având răspuns instantaneu la fiecare semn de întrebare ondulat trimis de Niculescu. După ce meciul a început echilibrat, cu trotile contra trotile, Moni a scăpat primul set din mâini pe final, fix când în mod normal eram obișnuiți cu invenții care să răstoarne butoiul în curtea adversarei.

În al doilea set, Moni a băgat însă a doua. S-a împins singură de la spate utilizând urlete autoflagelânde și a călărit-o pe ucraineancă, terminând afacerea în doar 33 de minute: 6-1. Doar că, atunci când ne așteptam ca mișcarea de revoluție să continue, Monica a pierdut contactul cu orbita și a început să se îndepărteze de ceea ce trebuia să fie trasa ideală. Yastremska a învârtit platoul, s-a servit și a rămas cu tenisul în cârcă. Între timp, Monica a mai urlat de câteva ori a frustrare și nervi, dar asta n-a ajutat-o decât să coloreze transmisiunea celor de la Eurosport.

Bineînțeles că Monica are însă avantajul dublistelor pur sânge și al pisicilor: prima viață-i pentru fraieri, a doua e pentru turneul de dublu, acolo unde Moni joacă împreună cu Margarita Gasparyan și încearcă să treacă în turul întâi de o echipă inedită formată din Azarenka și Barty. Va fi bine, pentru că Nicuryan a reușit finală săptămâna trecută în turneul pregătitor din Bronx.

Kiki Mladenovic – Angelique Kerber: 7-5, 0-6, 6-4

Dacă ieși pe stradă și-ntrebi 100 de oameni care-i franțuzoaica și care-i nemțoaica atunci când joacă Angelique și Kiki, s-ar putea să ai surprize masive. Surprize masive au fost astăzi și pe teren, pentru că nu doar numele a recomandat rocada dintre naționalități, ci și jocul.

Angie e campioană la US Open în 2016 și a avut un an în care a variat sârma cu tehnologia în EKG-uri de multe ori săptămânale, în timp ce Kiki e campioana inimii lui Thiem și a turneelor de dublu. O ecuație interesantă din care habar n-aveam ce iese. Știam doar că Angie e în stare să plece cu tenisul între picioare încă din turul 1 la US Open, doar a mai făcut-o de câteva ori în carieră. Ultima dată în 2017, când a venit la New York să-și apere titlul, dar a fost spulberată de o copilă despre care pe atunci nu știam mare lucru cu excepția faptului că are o freză interesantă: Naomi Osaka.

Embed from Getty Images

Și așa s-a întâmplat și azi, deși Kiki a avut per total mai multe argumente să părăsească incinta. Implicit un set la zero pierdut între cele două câștigate, un trademark al tenisului feminin de dată recentă.

Per total, însă, ne bucurăm sincer și din suflet pentru Kiki. În primul rând pentru că e simpatică, în al doilea rând pentru că o Angie în minus înseamnă o șansă în plus pentru ale noastre să mai urce un tur pe tablou când le-o veni vremea. Că-i sfert, că-i semifinală sau chiar finală, una e să știi că joci cu falca aia încruntată a lui Kerber, alta e să știi că ai meci cu Fiona Ferro, Van Uitvanck sau ceva de genul ăsta.

Embed from Getty Images

Venus Williams – Saisai Zheng: 6-1, 6-0

Știu că mulți o considerați deja istorie pe Venus, dar când ești pe locul 38 mondial și vine femeia asta să-ți dea bătălie în halul ăsta, e musai să începi să-ți pui întrebări. Cu atât mai mult cu cât Zheng a fost încoronată campioană la San Jose fix acum trei săptămâni, într-un turneu pe care jucătoarele îl folosesc tocmai ca să se-ncălzească pentru US Open. Și-n care Marele Zid a înșirat nume precum Watson, Sabalenka și Anisimova.

În meciul cu Venus, zidul a fost mai degrabă un gard in plastic pe care americanca l-a sărit cu grație de căprioară. În afară de un serviciu câștigat la zero, Zheng a jucat rolul copacilor din piesele de teatru despre război. Adică a participat, dar nu au prea fost observată nici măcar de spectatorii din primul rând.

Embed from Getty Images

Serena Williams – Maria Sharapova: 6-1, 6-1

Știm că între Venus și Serena există o rivalitate veche despre care surorile Williams nu vorbesc o iotă. Iar asta nu înseamnă doar că se bat între ele pentru victorie în meciurile directe, ci și că fiecare încearcă să îmbunătățească rezultatul celeilalte chiar și atunci când sunt în zone diferite ale tabloului. Vezi meciurile de azi: dacă lui Venus i-a luat un pic peste o oră ca să se scuture de Zhang, Serena a intrat în teren decisă să-și termine meciul din primul tur și mai repede. Ai impresia uneori că fetele se văd seara la un vin și se-apucă să-și măsoare performanțele de peste zi.

– Ia zi, Sereno, câte winnere ai dat azi?
– 16. Tu?
– 25. Haha, ești varză.
– Da, nene, dar eu i-am dat 6-1 6-1 Sharapovei în 59 de minute. Cât ți-a luat s-o ciopârțești pe Chang asta a ta?
– Zheng, Serenă. Și a fost o oră și 8 minute.
– Ahahahaha, te-am făcut. Speli vasele azi. Și pe-ale lu’ aia mică. Și pe-ale lu’ Alexis.

Embed from Getty Images

Toată lumea tenisului a așteptat cu unghiile clănțănite meciul dintre Serena și Măriuca. Pentru că se întâmplă rar să dai de partide cu nume atât de grele încă din primul tur. Dar iată că viața grea și plină de meandre și de medicamente a făcut ca Sharapova să mai aibă în comun cu jucătoarea e acum 4-5 ani doar contractele fabuloase cu Nike și urletele de pumă înfometată. Iar asta înseamnă că doar numele au fost grele în meciul ăsta, nu și meciul în sine. Așa că Serena a profitat de faptul că Maria a jucat anul ăsta tenis mai puțin decât s-a pozat pe Instagram și a dat cu sete la coaste.

Embed from Getty Images

Partea interesantă e că, dacă aveai cea mai măruntă idee despre meciurile directe dintre cele două jucătoare, știai că scorul e vreo 19-2 pentru Serena, care n-a mai pierdut la Sharapova de pe vremea în care Maria dădea de înțeles că e posibil să câștige toate turneele de Grand Slam până la retragerea din tenis. Astăzi, Serena a câștigat al 19-lea meci consecutiv cu Maria, deci orice discuție despre rivalitatea dintre cele două se oprește brusc cu frână-n nas. O fi rivalitate, da’ Serena nu știe nimic despre asta.

Embed from Getty Images

Azi a fost simplu: Serena s-a mișcat pe teren fabulos și a părut că are vreo două trepte în plus în cutia de viteze față de momentul în care a noastră a lăsat-o-n țărână la Wimbledon, în timp ce Maria a dat o jumătate dintre mingi afară sau în fileu. Scârțâind serios din balamale, Sharapova a dat impresia că s-ar lăsa de tenis și s-ar apuca de o meserie serioasă dacă n-ar obliga-o ăștia cu contractele lor de imagine. Numa’ probleme și greutăți.

Roger Federer – Sumit Nagal: 4-6, 6-1, 6-2, 6-4

După ce treceai peste scurta aritmie cardiacă indusă de citirea neatentă a numelui adversarului lui Roger din primul tur la US Open, te prindeai că singura miză a partidei e una mai degrabă filosofică decât sportivă: culoarea echipamentului cu care urma să intre Roger în turneul de la New York după ce la Roland Garros a jucat cu pijamalele alea odioase inventate de Uniqlo. Pentru că era evident că indianul Nabal n-avea nicio șansă să câștige meciul ăsta. Adică o victorie cu Federer în primul tur la US Open e prea mult chiar și dacă o cataloghezi la capitolul vise. Nici măcar imaginația n-are cum să fie atât de generoasă cu Namal.

Dar am avut destul de repede răspunsurile la întrebările care ne frământau în mijlocul nopții. În primul rând, Roger s-a plictisit în așa hal între WImbledon și US Open, că s-a apucat de teologie. N-avem cum să explicăm altfel sutana în care s-a prezentat pe Arthur Ashe și mai ales bărbița deasă de tată nedormit cu care s-a prezentat al nostru pe teren. Dacă ăia de la Uniqlo vor să ne trimită mesaje ascunse, ei bine, au reușit. Doar că vestea proastă pentru ei e că Dumnezeu n-are nevoie de costumație de preot ca să iasă în evidență. Dă-i unelte simple – o rachetă, o manșetă și patru gemeni – și totul se va rezolva de la sine.

Embed from Getty Images

Tot foarte repede în meci am asistat și la un început mocnit de surpriză. Adică da, era clar că Natal nu are cum să-l bată pe Roger la tenis în trei seturi, da’ nici nu așteptam ca Federer să piardă primul set cu indianul. Un prim set în care Roger și-a pierdut de două ori serviciul, chestie care i se întâmplă foarte rar și asta doar când joacă împotriva lui Nadal sau lui Nole. Așa că Nafal a fost Nadal pentru un set, chit că mai mărunt și mai zburdalnic, și ne-a făcut să ridicăm o sprânceană și o nouă ceașcă de cafea în cinstea unui meci care părea că prelungește ziua asta, și-așa foarte lungă, peste programul decent.

Embed from Getty Images

După ce-a descâlcit elasticele înnodate, Roger a prins însă vânt din pupa și l-a luat la ciomege tradiționale elvețiene pe Napal. La o oră distanță de terminarea primului set era deja 2-1 pentru Roger, iar peste alte 44 de minute se termina meciul.

“Am jucat un pic ruginit, cam ca barba asta pe care-o am”, a zis Federer la conferința de presă, promițând că va defrișa jungla de pe obraji până la meciul din turul al doilea pentru a nu risca să fie confundat cu arhiepiscopul Tomisului. Doamne-ajută.

Embed from Getty Images

De balotat în noaptea de marți spre miercuri la US Open:

Dominic Thiem – Thomas Fabbiano
Marius Copil – Ugo Humbert
Rafael Nadal – John Millman
Nick Kyrgios – Steve Johnson

Mihaela Buzărnescu – Andrea Petkovic
Garbine Muguruza – Alison Riske
Naomi Osaka – Anna Blinkova
Simona Halep – Nicole Gibbs
Sorana Cîrstea – Katerina Siniakova
Anastasia Potapova – Cori Gauff
Aryna Sabalenka – Victoria Azarenka

A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

5 Comentarii

  1. Da, pentru inceput este limpede. MaSa ii poate preda Anei contractele cu Nike.

    • Bun, perfect, că de-aia și scriem :)

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.