US Open 2019, faza pe tușă. Ziua 3: Ploua infernal, dar noi tot jucam pe miliarde

Visul de milenii al fanilor lui Novak Djokovic a fost îndeplinit. Ne aflăm abia în al doilea tur la US Open și iată că astăzi avem în sfârșit motive să scriem cronică despre meciul sârbului. Deși v-am propus să ne ocupăm de Maestrul Rao ceva mai spre vărsarea turneului în istorie, atunci când, dacă-l va ține umărul, probabil îl va și câștiga suprinzător învingându-l suprinzător în finală pe Nadal, vremea a ținut cu religia Decenuscriețidenoleană și ne-a dat meci al lui Djokovic într-o zi ploioasă în care în rest nu s-a jucat mai nimic la US Open.

Și venisem pregătiți. Aveam în program un dublu-mixt cu Tecău și Halep, aveam un dublu-haos cu Kyrgios și Copil, dar mai ales o aveam pe Ana Bogdan în luptă pentru turul al treilea cu Petra Martic. Nimic. A dat cu apă de ni s-au lungit urechile mai ceva ca lui Andy Roddick. A plouat ca-n visele umede ale lui Daea.

Așa că, dacă știam deja că există un Dumnezeu al tenisului și că are 20 de Slam-uri câștigate, iată că există și un Dumnezeu al cronicilor de tenis. Care face dreptate de fiecare dată când cronicarii o iau pe arătură și nu mai știu să aprecieze valoarea intrinsecă a unui jucător atunci când o văd că se desface ca o petunie în fața albinei.

Acu’ sper că nu vreți să vă oferim o analiză tehnico-tactică extrem de detaliată a unui meci între Djokovic și Londero. Nu, nici pomeneală. Nu se pune problema. Dar mă bucur sincer că singura problemă a fanilor români ai lui Nole se rezolvă în sfârșit astăzi și că de acum unica grijă a tuturor va fi să găsim împreună soluții constructive la căderile Simonei din timpul meciurilor. Cu noi și durerile noastre de dinți spre culmile tenisului. Hai!

Aceste cronici îți sunt oferite de:

Roger Federer – Damir Dzumhur: 3-6, 6-2, 6-3, 6-4

Primul lucru care trebuie spus despre meciul ăsta e că Roger a nimerit în sfârșit hainele bune în șifonierul primit de la Uniqlo. În afară de râzele albe de la Wimbledon, pe care le greșești doar dacă vii la meci îmbrăcat în cearșaf sau acoperit de tifon, ca mumiile, Roland-Garros și US Open au fost până acum un joc de-a v-ați îmbrăcatelea pe care Federer l-a pierdut mai mereu. Ba s-a îmbrăcat la Paris cu tricourile alea de culoare incertă care păreau luate din piață de la ruși, ba a nimerit sutana aia din primul tur de la New York, când indianul Nagal a crezut că are meci cu Arsenie Boca și i-a luat un set până să se prindă că-i de fapt Federer și să ia bătaia pe care, normal, a meritat-o.

Embed from Getty Images

Azi nu, prieteni. Roger a venit azi îmbrăcat regulamentar, conform normelor. Ceea ce ne face să credem că ăia de la Uniqlo – un brand altfel fabulos, am prins un magazin pe la Londra și am golit conturile familiei în el – au luat în sfârșit problema în propriile mâini. Până la urmă și-au pus logoul pe chiloții lui Federer ca să vândă mai bine, nu să râdă lumea de ei.

Și fix acum, exact în punctul ăsta al cronicii, trebuie să facem o excepție de la celebra noastră imaginație lexicală și să recunoaștem, cu toată limba de lemn pe care am găsit-o în fundul cămării, că lupu’ și-a schimbat părul, da’ năravul ba. Pentru că o fi arătat Federer ca pe vremea când Nike îi desena șosetele, da’ primul set tot la adversar s-a dus, ca-n meciul din primul tur cu băiatul ăla despre care nimeni nu știe cum joacă, dar toată lumea știe cum îl cheamă.

Embed from Getty Images

Ok, Roger, am înțeles: când ai jucat cu Nagal ai început greu pentru că-i rimează numele cu Nadal, iar asta poate să amestece două sinapse și să ducă naibii starea de zen. Dar cu Dzumhur, omule? Ăsta cu ce mai rimează, cu Ben Hur? Cu Christiane Amanpour? Cu tăierea dimprejur? Adică știm că nu mai ești tocmai la prima tinerețe, ba din contra, dar totuși, să începi un meci de US Open de la 0-4 în primul set? Nu de alta, dar să știi că-n ritmul ăsta se adună haterii Simonei la tine, că tot nu mai au obiectul muncii de când cu Wimbledon-ul.

Dar dacă Roger Federer are ceva care să-l scoată în fața tuturor în tenis – pe lângă faptul că a făcut două perechi de gemeni, record la care Nole poate să viseze liniștit, acel ceva este faptul că, atunci când e rănit, omul începe să zgârie. De fapt nu să zgârie, ci să sape șanțuri în carnea adversarului. Așa a fost cu Nagal, așa s-a întâmplat și cu Dzumhur. În România, după un 0-1 la seturi cu un bosniac, am fi comentat zile întregi despre destinul tragic al alor noștri versus insistențele bosniacilor. Federer, însă, e altfel. Dacă setul întâi a fost jucat infect de elvețian până la ultima minge, primul punct din setul al doilea a părut transplantat din vremurile de glorie ale lui Fed. Și tot așa până la 3-1 la seturi, ca să scurtăm suferința unui Dzumhur care a crezut pentru foarte puțin timp că l-a luat pe Dumnezeu de un picior.

Embed from Getty Images

Kei Nishikori – Bradley Klahn: 6-2, 4-6, 6-3, 7-5

Dacă tot a dat ploaia-n pesmeți azi la New York, am profitat de moment și am savurat și meciuri la care altfel nu ne-am fi uitat pentru că aveam de văzut partide de dublu mult mai importante. De exemplu, meciul dintre Nicușoru’ și Klahn.

Ăștia de la US Open i-au pus pe Nishikori și pe Klahn la început de zi pe arena Louis Armstrong. În traducere, treaba e așa: nu e vreun meci important, dar pentru că joacă al nostru, pentru că de Nishikori am mai auzit și pentru că e musai ca cineva să deschidă ziua, ia băgați-vă voi doi sub acoperiș. Cum americanii nu bănuiau că va ploua azi (în apărarea lor, în prognoză scria că șansele sunt de vreo 30%, dar s-au scuturat norii ăia enervanți toată ziua, de toți banii), au decis să-i arunce pe ăștia în deschidere, ca pe trupele rock de liceu care cântă înaintea lui Chirilă prin concerte. Uite însă că destinul a făcut ca fratele Klahn să apară în sfârșit pe toate televizoarele lumii într-un Grand Slam. Așa cum știm de la Kyrgios, ai doar două variante să faci asta, mai ales dacă tenisul nu te ajută: fie spargi 6 rachete consecutiv (din care ultima de preferință în capul arbitrului), fie prinzi o zi în care joci doar tu, pentru că ceilalți așteaptă ca huhurezii prin vestiare să se termine naibii ploaia.

Embed from Getty Images

Bradley nu s-a făcut însă de rântaș în meciul cu Kei. Omul s-a zbătut, a luat un set, a lăsat publicul să se aprindă pe alocuri, dar știi că-n final nu-l poți bate pe Nishikori în turul al doilea la un Slam. Pentru că fratele Kei e ca sâmburele din avocado: știi că nu-i niciodată ingredient principal în rețetă, dar știi și că îl găsești mereu acolo, în miezul evenimentului, alergând apucat după toate mingile până când e eliminat fix înainte de semifinale.

Și-l și îmbracă ăia de la Uniqlo mai inspirat decât pe Federer.

Embed from Getty Images

Elina Svitolina – Venus Williams: 6-4, 6-4

N-avem nimic contra Elinei Svitolina, nu? N-a apucat să o bată pe Simona în vreo finală de Slam, ba chiar – dacă nu mă trădează memoria din ce în ce mai ruginită – nu a încurcat niciodată decisiv drumul vreunei românce vreodată prin turneele importante. Așa că nu putem decât să apreciem faptul că fata se descurcă-n sportul ăsta, chit că are doar 24 de ani. Vârstă pe care încă o consider ireală când vine vorba de Svitolina, pe care am impresia c-o văd jucând de vreo 20 de ani, de când așteptam ziarele de sport la chioșc în fiecare dimineață la Bistrița.

Embed from Getty Images

Elina i-a scos și mai mulți peri albi astăzi veteranei Venus Williams, reușind performanța de a o bate pe cea mai mare dintre statui și la ea acasă după ce în vară i-a mai tras o scatoalcă la Roland-Garros. Au fost două seturi care par foarte relaxate și liniștite, dar cifrele alea nu îți arată cât de mult s-a străduit ucraineanca să răpună balaurul care s-a zbătut să rupă lesa pe tot parcursul meciului.

Embed from Getty Images

De exemplu, Elina a reușit să fure doar 4 break-uri, deși a avut 17 ocazii să facă asta. Cel mai relevant moment pentru această stare constantă de tremur nervos a avut loc la 5-3 pentru Svitolina în setul al doilea, Venus a salvat 5 mingi de meci într-un game monstruos pe propriul serviciu: 22 de puncte împărțite de cele două jucătoare până când americanca a tras jucăria lângă ea. A câștigat Elina în final, însă sunt convins că zbaterile astea ale lui Venus vor lăsa urme aparent invizibile în fibra din care-i construită Svitolina.

Să nu ziceți că nu v-am zis.

Borna Coric – Grigor Dimitrov

Meciul ăsta n-are scor, că nu s-a jucat. Dar nu am vrut să trecem atât de repede peste prima calificare a lui Dimitrov în turul al treilea a unui slam după o perioadă destul de lungă în care Grigor s-a gândit serios să se apuce de pus varză la butoi și să aștepte românii s-o mănânce pe litoral, la Varna.

E adevărat, calificarea a venit după ce Borna Coric a decis să se retragă din cauza unei accidentări, dar nu v-așteptați acum să-și angajeze Dimitrov contabil special pentru a analiza dacă trebuie sau nu să se bucure pentru asta. Nu, nene: ia o sticlă de rakia, dă-o pe gât și dormi liniștit până poimâine. Lasă punctele să vină, să se adune ca o aură în jurul eului interior și încearcă să respiri ușor. Pardon, ăsta e Nole.

Novak Djokovic – Juan Ignacio Londero: 6-4, 7-6, 6-1

În mod normal, un meci între Nole și Londero se termină repede și nu lasă urme. Nici în CV-ul sârbului, nici în cel al adversarului și nici în cronici. Practic, e ca și cum n-ar fi fost. Știm cu toții senzația aia ciudată pe care o ai când te uiți la Nadal, Roger și Nole în primele tururi: de ce dracu’ s-or mai chinui ăștia să plătească arbitri, copii de mingi și pensule pentru vopsit betonul când în finală oricum ajung tot ăștia? Să se tragă la sorți câștigătorul dintre ei trei și-n rest să-l băgăm pe Bahrami pe teren alături de tripleți și să bage cu toții două săptămâni doar demonstrative de dublu. Iar ceilalți să joace pentru onorantul loc 4 în clasamentul ATP.

De data asta, însă, a fost altfel. Pentru că Djokovic nu a jucat doar cu Londero, ci și cu o păcătoasă de durere la umăr pentru care omul a chemat ambulanța pe teren de câteva ori pe parcursul meciului. Povestea a început încă din primul set, când avea 4-3, și s-a repetat pe măsură ce Nole se apropia de victorie. Pentru că da, Londero plus un umăr rablagit nu adună îndeajuns de multă adversitate încât să-l bată pe Nole la tenis. Sau să-i ia vreun set, mă rog.

Embed from Getty Images

Nole a zis după meci că nu i-a fost ușor și că “atunci când te doare ceva, speri să poți să joci până la capăt și să nimerești câteva mingi norocoase”.

Asta a zis el. În practică, a părut că garnitura fisurată de pe la umăr îi afectează serviciul – și l-a pierdut de câteva ori pe parcursul meciului, lucru atipic pentru Nole, care ține de minge ca Messi – și parțial reverul. Cu toate astea, Londero n-a prea știut să profite de moment, deși la 26 de ani ar cam trebui să miroși sângele și să bagi caninii-n carotida greuților atunci când ți se ivește ocazia. Dacă vezi că șchiopătează, îl alergi. Dacă vezi că-i rârâit, îi pui întrebări și râzi de el până cade psihic. Dacă vezi că-i scârțâie umărul, îl ridici ca la judo și-l trântești pe ciment, cum ar face Kyrgios. Pe bune, Juane, azi-mâine îți termini cariera de jucător de tenis și n-ai învățat încă nimic de la cei mai buni.

Embed from Getty Images

În fine, la cum l-am văzut pe Nole în timpul meciului și la cum mi s-a părut după, mă aștept ca sârbul să nu termine întreg US Open. Așa că mulțumim ploii că ni l-a pus în drum, era destul de aiurea să nu scriem nicio cronică a lui Djokovic până să abandoneze sau ceva din cauza balamalelor.

Embed from Getty Images

Serena Williams – Caty McNally: 5-7, 6-3, 6-1

Trecut-au anii ca nori lungi pe șesuri, vorba lui Tarantino. Obișnuiți cu era fetelor cu nume grele, ni se pare ciudățel să asistăm la situații complet atipice în care Serena dă cu Sharapova de pământ în primul tur doar pentru a chițăi sub presiunea seturilor în meciuri cu d-alde Caty McNally, o adolescentă de 17 ani. Ok, nu orice adolescentă, pentru că McNally de-abia ce-a intrat anul ăsta pe listele permanente și a și bătut niscaiva balauri interesanți de prin WTA (Hsieh, Brady, van Uytvanck printre ei). Plus că are-un joc plin de tupeu și se înfige ca tigrul de platan în pielea adversarei, indiferent de nume și poziție. Și știm că nu mai suntem pe vremea Monicăi Seleș, care la 18 ani avea 3 Slam-uri și băga frica-n Steffi Graf. Dar de când cu hype-ul pe Cori Gauff, am ignorat și celelalte crengi crescute din copăcelul american de tenis, așa că avem surprize de genul ăsteia de azi.

Embed from Getty Images

N-a fost surpriză până la capăt, dar să-i iei un set Serenei la 17 ani cu un joc agresiv, în care de multe ori ai încercat chiar și serviciu-voleu pe Arthur Ashe, echivalează cu un rezervor de combustibil nuclear pentru cariera ta ulterioară. Pentru că tenisul e cauză și efect, știm bine: pierzi trei finale de Slam, deci ești cel mai prost jucător de tenis din lume. Îi iei set Serenei la US Open când ai 17 ani, deci ești viitorul star al circuitului. Mai există un viitor star al circuitului? Nu-i problemă, uităm de el timp de o zi, că nu-i atât de important. Ai 21 de ani și câștigi două slam-uri consecutive? Ești prăjit, nene, până la vârsta asta altele i-au luat deja set Serenei. Cred că ultimii ani din tenis ar putea fi materie de bază la Facultatea de Psihologie.

Embed from Getty Images

Alte rumegușuri care ne-au colorat ultimele două zile la US Open:

Între timp, pentru că am avut ceva mai mult timp de joacă astăzi, am revenit puțin asupra unor momente și schițe care ne-au atras atenția la US Open până acum. De exemplu, ni s-a părut foarte amuzant că Nadal a primit în sfârșit time violation din partea unui arbitru. Și e amuzant pentru că l-a primit aiurea. Dintre toate momentele în care Rafa a întârziat le serviciu, s-a găsit un arbitru care să-i dea peste ceafă fix când omul nu merita asta.

Eh, cu abordarea asta normal că o iei razna. De exemplu, Tsitsipas a urlat în gura mare la arbitrul francez Damien Dumusois că-i un ciudat atunci când omul l-a rugat să se grăbească între schimburile de teren. De fapt, în loc să păstreze problema între el și arbitru, Tsitsi a transformat totul într-un război rece european, zbierând că toți francezii sunt niște ciudați. Ce să zic, de-abia aștept următoarea ediție a Roland-Garros-ului. Pariez pe 5 croissante că Tsitsipas nu va mânca multă supă de ceapă la Paris în 2020.

Și pentru că tot vorbim de arbitri, nu putem încheia periplul prin lumea celor care cuvântă fără să-l amintim pe Nick Kyrgios, această neobosită uzină de haos din tenisul mondial. Omul s-a apucat să se certe cu arbitrul pentru că la US Open e gălăgie în tribune. Asta e ca și cum te-ai certa că ăia de la Wimbledon țin cu Dinamo pentru că mănâncă frișcă și căpșuni sau că la Roland-Garros ăia din tribună sunt prea aroganți ca să vrea să vadă un Nadal-Federer fix în timpul prânzului luat pe banii sponsorilor competiției. Știm că Nick e Dumnezeu când e vorba de motive de ceartă, dar a ajuns rău dacă-l cârâie orice detaliu de genul ăsta. Unde ajungem în acest ritm? Să se plângă la Uniqlo că l-au îmbrăcat pe Federer ca pe-un popă și că asta-l inhibă când trebuie să-njure?

De balotat în noaptea de joi spre vineri la US Open:

M. Copil – G. Monfils
R. Nadal – T. Kokkinakis
N. Kyrgios – A. Hoang
A. Zverev – F. Tiafoe

A. Bogdan – P. Martic
S. Halep – T. Townsend
S. Cîrstea – A. Bolsova
A. Petkovic – P. Kvitova
N. Osaka – M. Linette
C. Gauff – T. Babos
J. Ostapenko – A. Riske

A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

Un Comentariu

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.