US Open, faza pe tușă. Semifinalele masculine: Rana Nadal

Juan Martin del Potro – Rafa Nadal: 7-6, 6-2 (abandon Nadal)

Avem două vești, una bună și una rea. Aia bună e că la New York s-a putut tenis astăzi, pentru că s-a răcorit, iar jucătorii nu s-au simțit pe Arthur Ashe ca brioșele în cuptor. Vestea nasoală e că degeaba poți juca tenis datorită temperaturii, dacă nu poți să joci tenis din cauza ligamentelor.

Încercăm noi s-o dregem, dar vreți să știți adevărul? Adevărul e că nu-ți mai vine să scrii despre tenis în stilul cronicilor cretine cu care v-am obișnuit aici după ce vezi un meci terminat așa cum s-a terminat semifinala dintre Rafa și Jay M. Bineînțeles că putem găsi imediat metafore și paralele amuzante care să descrie buba la genunchi, dar oricât ne-am screme să facem asta, nimeni nu se simte bine după un meci de-ăsta. Nici Rafa, care la final mai avea puțin și-și rupea de nervi ligamentele genunchiului cu dinții, nici del Potro, care știe mai bine decât oricine ce-nseamnă să te lase planetarele fix când începi să simți volanul, nici spectatorii, care nu știau dacă să aplaude sau nu la final, nici Djokovic și Nishikori, care probabil că basculau pizza când Rafa a început să-și ia cârja pe teren și au fost nevoiți să se șteargă rapid la gură ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat și să intre să-și facă cealaltă semifinală. Mai ales Nole, despe care știm că se hrănește cu hrișcă, precum privighetorile, deci nu se cădea să iasă pe teren cu ketchup picant pe colț de mufă.


Aceste cronici îți sunt oferite de:


Până la 4-3 în primul set, când Rafa a chemat salvarea fără girofar să-i stranguleze genunchiul cu pansament, bandă izolatoare, bandă scotch, două curele de distribuție și trei capse metalice, meciul a fost însă fix ce-așteptam să fie: un spot publicitar pentru tenis filmat în timp real. Și era normal să fie așa, mai ales că meciurile anterioare dintre cei doi ne-au arătat că cea mai sigură variantă pe care poți să pariezi când vine vorba despre unul dintre ei e să stai dracului departe de orice agenție de pariuri.

Embed from Getty Images

Nadal conducea cu 10-5 dacă te uitai prin exceluri înaintea meciului, dar dacă apelai la memorie și-ți aduceai aminte de cele 15 meciuri, aveai confirmarea că n-au existat decât foarte puține momente în care vreunul dintre ei să servească fără să ceară prosopul pentru a-și șterge kilele de sudoare de pe frunte. Și momentele alea s-au întâmplat pe zgură, acolo unde Nadal se simte ca la 10 minute după ce te-ai vârât sub plapumă într-o noapte friguroasă de iarnă. Adică, dacă ar putea, n-ar pleca de acolo nici să-și ridice premiul câștigat la loto. Dar na, toți avem un job de bifat și nu poți să-i zici șefului că tu vii la birou o lună jumate și-apoi stai acasă, că nu-ți mai place parchetul.

Embed from Getty Images

Intense și pline de neprevăzut, meciurile directe dintre Rafa și Delpo au fost deci premise pozitive pentru meciul de azi. Mai ales că la ultimul dintre ele, jucat la Wimbledon, Del Potro a fost aproape să certifice revenirea la nivelul ante partum, dar a pierdut în decisiv după ce-a avut 2-1 la seturi. Și asta cu versiunea Nadal Turbo, care venea după ce la Roland Garros mi ți i-a fugărit iar pe toți de le-a sărit părul. Întrebarea era dacă e-n stare argentinianul să-l acroșeze pe spaniol în contextul în care, după accidentare, Nadal i-a cam mâncat crema de pe toate amandinele.

Băi, și-ncepe meciul cu break al lui JM. Iar noi, care ne așezaserăm liniștiți într-o rână, siguri pe faptul că măcar un set nu vom asista la hăituieli, pentru că fiecare va rămâne cu fundul în poartă. Dar stai, că lui Rafa nu i se încălzise catalizatorul. Așa că imediat ce-a ajuns la temperatura perfectă de funcționare, a început să filtreze noxele alea de mingi aruncate în Flushing Bay și să i le îndese lui del Potro pe gât. Așa că s-a făcut 1-1, iar de aici lucrurile au început să se amestece onctuos și corect, nu haotic, ca-n capul doamnei Rica.

Embed from Getty Images

Și așa s-a ajuns la momentul în care Rafa a chemat băieții de la service ca să-i regleze ceea ce părea o problemă minoră la nivel de suspensii. Spun minoră pentru că spaniolul nu dăduse vreun semn că i-a sărit vreo bucșă sau că i s-a rupt amortizorul, deci vizita medicului de familie a venit cumva pe nepregătite. În conferința de presă de după meci, Nadal a confirmat însă că a simțit c-a trosnit ceva pe-acolo pe la 2-2, dar că a crezut că niște sticle așezate la milimetru în fața băncii și faptul că nu calcă tușele ar trebui să ajute. Dar nici superstițiile nu mai sunt ce-au fost, prieteni.

Embed from Getty Images

După ce Juanito Doimetrito a câștigat primul set la tiebreak, meciul s-a transformat într-un chin pentru toată lumea. Nadal a început să șchioapete vizibil și și-a bătut în cuie pe frunte ridurile alea nasoale pe care le face când se-ncruntă, comunicându-le din când în când celor din echipă că mașina de anduranță e pe cale să intre la boxe. Dincolo, Del Potro și-a petrecut jumătate din timp aruncând priviri sfredelitoare pe sub sprâncene spre Nadal între puncte, pentru că o semifinală de Slam în care încerci să pasezi cu un perete din burete nu-i tocmai visul oricărui jucător de tenis.

Embed from Getty Images

Văzând că treaba cu tenisul nu-i oablă, Nadal și-a început ad-hoc o carieră de consilier pe probleme de geometrie, sfătuindu-l pe la mijlocul setului pe del Potro să ceară challenge la o minge care căzuse pe tușă, dar pe care arbitrul de linie o trimisese la gunoi.

Dar Rafa începuse să se plimbe pe teren, iar ghinionul lui a fost faptul că-ntr-o semifinală de Slam jucată cu del Potro nu prea poți să joci doar din talent, fără să te-ajute motorul. Așa că, după ce l-a anunțat iritat pe arbitrul de scaun că ăia de la linie pot să se oprească liniștiți din furat, pentru că oricum va intra la revizie, Nadal a așteptat să se termine setul, i-a strâns mâna lui Juan și s-a urnit spre vestiare, înghițindu-și lacrimile. Iar impresia generală a fost că problema nu-i neapărat accidentarea, cât faptul că a fost nevoit să piardă un meci din cauza lui, chestie care-n caietul de sarcini al mașinii Nadal nu-i specificată la niciun capitol.

Până la urmă, însă, combinația dintre cimentul scârțâitor al americanilor, genunchii mereu încărcați de carbid ai spaniolului și meciurile alea lungi care l-au stors de zeamă pe Nadal la US Open anul ăsta (spaniolul a jucat patru ore în plus față de del Potro) i-au pus sub brad lui Rafa plasturi în loc de portocale. Și chiar dacă noi terminăm de scris cronici de tenis pe anul ăsta când se fluieră de final la US Open, e de urmărit situația spaniolului, pentru că retragerile nadaliene se lasă de obicei cu pauze lungi. Pentru binele tenisului și al Turneului Campionilor, să sperăm că omul va aduna cioburile de pe jos și va face curățenie ușor prin muzeu.

Embed from Getty Images

Despre del Potro n-am vorbit prea multe, pentru că, în afară de un prim set pe care l-a jucat impecabil, a cam fost spectator fără voie la zvârcolirile spaniolului. Dar dacă e vreun jucător de tenis din circuit care să aibă dreptul de a se califica fără hard feelings într-o finală de Slam pentru că adversarul i s-a accidentat, ăla e del Potro. La cât a plătit pe la medici în ultimii ani, merită niște soare răsărit pe propria stradă, chit că-i unul artificial, ca-n Truman Show. Iar duminică seara spre luni dimineața se-mbracă frumos pentru a doua sa finală de Slam. Tot la New York, la 9 ani după ce l-a driblat pe Roger Federer pe când avea doar 20 de primăveri. Vamos.

Embed from Getty Images


Novak Djokovic – Kei Nishikori: 6-3, 6-4, 6-2

E atât de talentată generația nouă de jucători de tenis răsăriți acum din straturile junioratului, încât semifinalele de la US Open s-au jucat între 4 băieți care împreună au peste 120 de ani. Cel mai tânăr era Nishikori, care la 28 de ani pare că joacă tenis și încearcă să le bage bețe-n spițe ălora din Divizia A cam de-un secol, hai un secol și jumătate. Adică probabil că băieții ăștia cu tuleie abia mijite ar face bine să se pună cu burțile plate pe carte, din moment ce cea mai mare performanță de anul ăsta a generației lor a fost un meci pierdut (altfel frumos, dar tot pierdut se cheamă) cu Nadal. Bine, e greu să te concentrezi la tenis la vârsta aia când la un braț distanță te așteaptă Instagramu’, Facebooku’, Whatsappu’ și cronicile lui Meșter, dar ăștia dau impresia că, la o adică, Simona Halep le poate sufla titlul și la masculin la Roland Garros după ce se retrage Nadal.

Paranteză închisă, dar simțeam că trebuie să mă descarc. A doua semifinală de la US Open s-a jucat între doi băieți care, dacă n-ar fi fost trimiși de ai lor al tenis, ar fi fost fie acrobați la circ, fie contorsioniști la show-urile de talente. Cert e că puteau să facă bani din modul în care-și îndoaie oasele, mușchii și în general corpul în moduri care pentru mine, de exemplu, pot fi ușor considerate subiectul perfect pentru primul film serial SF cu medici.

Embed from Getty Images

Apropo, știați că ne începem viața cu 350 de oase dar, pentru că anumite oase se unesc în timpul creșterii, la maturitate mai avem doar 206? Ei, Nishikori și Djokovic mai au numai 13 și multe racorduri flexibile în loc de încheieturi. În plus, când zicem de fratele Nishikori trebuie să aducem în discuție și faptul că se mișcă pe teren de zici că-i proton în zig-zag în acceleratorul de particule. Că tot veni vorba de Simona: dacă a noastră s-ar fi născut băiat, ar fi jucat fix ca Nishikori. De altfel, ei știu asta, de-aia se și iubesc pe rețelele sociale.

https://twitter.com/keinishikori/status/1027550376411754499

https://twitter.com/simona_halep/status/1027567701630308352

Bun. Acum, că ne-am lămurit că există o prietenie strânsă între japonezi și popoarele est-europene, să trecem la semifinala dintre Djokovic și Kei. Nu de alta, dar mai avem puțin până la finalul textului și iar n-am vorbit deloc de Nole, singurul om din lume care reușește să-și coordoneze cele 486 de bătăi ale mingii înainte de serviciu cu numărul de fani care cer zilnic cronici despre meciurile lui.

Haideți, că râdem și glumim, dar Nole e back in business cu ambele picioare, fraților. Primele semne de reveneală au venit pe la începutul verii, cam când a început să plouă cu zgură. Iar dacă înainte de Wimbledon era așezat la capitolul “Voi, cei din linia doi”, Nole a redevenit într-o lună și jumătate robotul ăla de acum trei ani, când nu-l puteai bate nici dacă-i dădeai mingile înapoi cu mitraliera. Cum a reușit Nole din nou să le pironească ăstora gleznele-n ciment nu vom ști niciodată, pentru că – așa cum se întâmplă de obicei în tenis – e vorba mai degrabă de cât de bine sunt unse rotițele din angrenajul care duce impulsurile de la creier la braț. Ruginit și scârțâind precum creta pe tablă acum juma’ de an, mecanismul a fost trecut printr-un tratament spa în urma cărora curelele au început să tragă din nou cu eficiența care le-a consacrat.

Și când lui Nole-i ies pașii, singura șansă pentru a-l opri din elan e să-i sapi gropi în pista de decolare.

Embed from Getty Images

Nu s-a întâmplat azi, într-un meci în care Nishikori a părut mereu că-l deranjează ceva, schimonosind din când în când cum faci când ți-ai tras pe tine o pereche de chiloți cu două numere mai mici și mergi la propria nuntă, unde dansul mirilor e inspirat din prestația Nadiei Comăneci la paralele. Nu știu la ora la care mă uit la meci dacă a fost vorba de vreo problemă fizică lăsată pe teren de parfumul pregnant de Rafael, dar cert e că Nishikori a fost mai degrabă Nushikori azi, greșind mingi simple pe care în alt context, în alt meci, în altă zi și cu alt jucător în față le-ar fi ras ca pe orez. Kei a adunat de două ori mai multe neforțate decât adversarul lui, chestie care-ntr-un meci cu Nole e echivalentul în grade de risc al unei sărituri cu parașuta, doar că mai degrabă împins din avion și mai degrabă fără parașută.

Bineînțeles că factorul principal al unui joc dezlânat al lui Keiță a fost faptul că generatorul de frustrări fizice al lui Nole a fost reglat perfect astăzi. Djokovic nu doar c-a alergat dintr-un colț într-altul al terenului ca managerii de proiect în ziua deadline-ului, dar a dublat sprinturile cu bastârci așezate perfect și-n spațiu, și-n timp. Pentru că au căzut fix unde trebuie și când trebuie pentru ca nervii japonezului să fie provocați serios. Și una e să-l enervezi pe Kyrgios, care în loc de creier are un reactor nuclear din care curge constant plumb-bismut, alta să-l faci să-njure pe Nishikori, care-i statuie vivantă și pare sculptat în granit.

Embed from Getty Images

Cert e că meciul a avut o singură linie de lucru de la care cei doi jucători nu s-au abătut nicio secundă pe parcursul celor trei seturi: dacă game-urile jucate pe serviciul lui Nishikori au fost războaie-n toată regula, cu japonezul chinuindu-se constant să-și țină serviciul și oferindu-i sârbului 17 mingi de break în 3 seturi, pe game-urile în care a servit Nole ieșea soarele, ciripeau trandafirii și înfloreau păsărelele. Djokovic nu i-a dat lui Nishikori în niciun moment impresia că poate să prindă porcul de coadă, înghesuindu-l în schimb mereu în colțul ringului și cărându-i baroase până când japonezul a cedat complet și-a plecat acasă. A fost o victorie clară și fără dubii a lui Nole, care a găsit echilibrul roabei și a prins din nou gustul muncii la privat după ce durerile-n cot l-au forțat să încerce statul.

Finală Djokovic-Delpo duminică seară pe la ora 23. Cam atât despre Fedalul de anul ăsta de la US Open.

Embed from Getty Images


Ce e de luat la bord de sâmbătă seara până hăt, duminică dimineață:

Finala fetelor:
Serena Williams – Naomi Osaka

Mircea Meșter on EmailMircea Meșter on FacebookMircea Meșter on InstagramMircea Meșter on LinkedinMircea Meșter on Twitter
Mircea Meșter
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

3 Comentarii

  1. Hei, railor, n-o mai criticati pe Micky ca a abandonat rusinos, uite, si Rafa a facut la fel !

  2. Instagramu’, Facebooku’, Whatsappu’ și cronicile lui Meșter, mda, mi se pare corect, deşi nu neapărat în ordinea asta!

  3. Hai, că m-ai făcut făcut să râd așa de tare, de era să-l trezesc pe Rafa (puștiul meu de un an). :) Super cronica!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.