US Open, faza pe tușă. Ziua 10: Veni, vidi, Djokovici

Naomi Osaka – Lesia Tsurenko: 6-1, 6-1

Mamă, ce bătălie și-a luat Tsurenko! Adică era cumva de așteptat ca Osaka să treacă de Tsurenko având în vedere faptul că japoneza a ajuns în sferturi jucând practic un singur meci, cel din optimi. Că-n rest a scuturat merele cu bâta și s-a cărat rapid de pe teren, unde și-a lăsat în spate adversarele în baltă de sânge. În primele trei tururi de la US Open a pierdut în total 7 game-uri, iar înainte de toate celelalte avantaje – psihologic, moral și financiar – cel mai sănătos avantaj pe care ți-l procuri aici prin faptul că bați repede și fără urme, precum cămătarii, e cel fizic. Pentru că, pe aerul ăsta leșinat care l-a măcinat între timp implicit pe Federer, una e să-ți fi petrecut 50 de ani ajungând în sferturi, jucând printre altele cu robotronul danez, alta e să fi terminat meciurile înainte să-ți termini încălzirea.

Embed from Getty Images

Și s-a văzut instantaneu asta astăzi, în primul meci al zilei, când Osaka și Tsurenko au ieșit pe teren. Deși ambele se băteau pentru prima semifinală de Slam din carieră, Osaka plutea și lovea mingile așezându-le agresiv și cu precizie nanometrică pe latul tușelor, în timp ce ucraineanca părea ieșită dintr-un tratament criogenic. Îl găsiți în Finlanda și e de obicei dedicat recuperării mai rapide a sportivilor după leziuni: stai în chiloți, cu mănuși și cu un fes în cap între 3 și 7 minute într-o cameră în care-s minus 130 de grade Celsius, moment în care corpul intră în șoc termic și nervii nu înțeleg ce i-a lovit, deci tu nu simți efectiv absolut nimic. După ce ieși de acolo, fiecare fibră din corp ți se relaxează cum n-a mai făcut-o niciodată, deci timp de vreo oră te simți ca mătasea broaștei și-ți iei genunchii în cârcă pentru a te deplasa. Fabulos, încercați dacă prindeți ocazia. Ce-ți mai plac parantezele, Meșter!


Aceste cronici îți sunt oferite de:


Așadar, Tsurenko nu a ieșit bine pe teren, c-a lovit-o căldura în țeastă și a luat poziția aluatului pe masa de lucru. Iar ăleia mici și-a dracu’ crescută cu lapte de samurai atât i-a trebuit. A intrat cu bocancii în viața Lesiei și i-a amestecat în oală până când jocul acesteia s-a transformat într-o tocană din care nu am înțeles decât că 10 winnere la 31 de nerforțate nu a fost, nu este și nu va fi niciodată un raport sănătos într-un meci de tenis. Iar Osaka s-a prins rapid de schemă și, de la un moment dat încolo, a preferat să-i paseze peste fileu adversarei, care se lua imediat de guler și se arunca singură-n fântână.

Embed from Getty Images

N-a durat mult până când tot s-a sfârșit, vorba ălora de la Holograf, și Tsurenko pierde o ocazie excelentă să prindă semifinală de slam la 29 de ani, vârstă la care cele mai multe jucătoare se gândesc deja la scutece și pompe de sân. Asta dacă nu te cheamă cumva Buzărnescu. Că dacă te cheamă Buzărnescu, singura ta grijă la vârsta asta e cum să le iei la rând și să le căsăpești pe astea, cum a făcut Michael Douglas în Falling Down. Și pe-ăsta încercați-l dacă aveți ocazia.

În rest, Osaka e un fenomen în creștere care trebuie urmărit îndeaproape, că are potențial să dea pe-afară alte ingrediente ale supei WTA când se concentrează pe obiect. Pe lângă faptul că poartă numele orașului în care s-a născut (nu râdeți, cred că Isner a pierdut o ocazie unică de a se naște la Turnu Măgurele, la fel cum Sharapova era perfectă la Sărata Monteoru și Ostapenko ar fi fost ca pusă cu mâna la Satu Mare), Osaka are un mod unic de a se bucura la punctele câștigate și la victorii în general: bagă o față seacă și plictisită vecină cu foamea și atât. Maxim un zâmbet calculat la milimetru. Char și la interviurile de după, când teoretic ești relaxat și te gândești că te așteaptă un duș sănătos, asta mică părea că-i concurentă la Campionatul Mondial de propoziții din trei cuvinte. Pe care l-a și câștigat ieri, cu un avans considerabil față de locul al doilea.

Embed from Getty Images


Madison Keys – Carla Suarez-Navarro: 6-4, 6-3

Știm deja că nouă ne place de Carlita pentru că-i fată din popor, liniștită, așezată. Doar reverul ăla c-o mână și aerul de puștioaică de 14 ani o scot din rând, iar asta-i bine pentru ea, că de fapt are 30 de ani și joacă tenis cu astea grele de pe vremea în care Simona le cerea alor ei bani de covrigi.

Embed from Getty Images

Ce-o ajută mult pe Carla e faptul că se agață de fiecare punct cu unghiile băgate-n epidermă. E atât de insistentă și de-a dracu’, încât am impresia că s-a făcut jucătoare de tenis pentru că a dat prima dată la actorie și-a picat. Cine naiba are nevoie de o actriță care, în scena plină de tensiune în care se ține de marginea clădirii, ea nu vrea să alunece timp de vreo 3 ore? Da’ du-te, femeie, la tenis, noi avem nevoie aici de fete care plâng cu lacrimi de cisternă când își rup unghiile. E Hollywood, nu Iron Man.

Insistența și încăpățânarea au dus-o pe Carla în carieră până pe locul 6 mondial și, deși acum a mai alunecat o idee în clasament, aceleași caracteristici au cărat-o în spate până în sferturile US Open, unde mai ajunsese o dată, în 2013. Atunci a dat de Serena ca mașina de pereți la EuroNCAP, acum s-a lovit de Madison Keys, o altă membră a societății americane de servodifuziune și tenis la chintal. N-a putut să treacă de Keys în primul rând pentru că n-a făcut față bastârcilor care au înconjurat-o tot meciul. Carla rămâne însă de la US Open cu punctele care-o urcă pe 22, în fața Mihaelei Buzărnescu, cu banii care-o ajută să treacă mai ușor peste eliminare și mai ales cu victoria în fața Mariei Sharapova, care-o ajută s-o iubim.

Embed from Getty Images


Marin Cilic – Kei Nishikori: 6-2, 4-6, 6-7, 6-4, 4-6

Fundalul sonor al acestei cronici ar trebui asigurat de Alanis Morisette, dar pentru că e ocupată cu pregătirile pentru al nouălea său album de studio, n-a putut să fie prezentă aici astăzi. Vă transmite însă gânduri bune, sănătate și îndeplinirea tuturor dorințelor, dar și un călduros “Să mor dacă înțeleg cum puteți să vă pierdeți timpul citind cronicile astea”. În fine, cert e că dăm play rapid hitului Ironic și aruncăm privirea pe Arthur Ashe, unde Marin Cilic și Kei Nishikori urmează să-și împartă scatoalce până la epuizare. Mă rog, Cilic urmează să împartă scatoalce, Nishikori e mai mult cu fentele din gleznă, dar ați prins ideea.

Embed from Getty Images

De ce Ironic? Pentru că îi chemăm pe scenă pe prietenii noștri japonezi de la Uniqlo, care s-au strâns într-o ședință pe la începutul anului și-au zis așa:

– Băi Georgele, uite care-i treaba. Dacă stăm să așteptăm și să ne bazăm pe Nishikori al nostru că ia un Slam și că face lumea să vorbească despre cât de frumos e albul tricourilor noastre, se-mpute tonul ăsta luat dimineață de la piața de pește din Tokyo. Așa că hai să ne scremem de niște bani să aducem un jucător care știe cu tigaia. Ok, ne luăm de la gură o perioadă, nu mai schimbăm scaunele astea de birou o dată pe săptămână, punem un elastic mai subțire în chiloții pe care-i producem, dar facem rost de 30 de milioane de dolari pe care să-i pompăm în biberoanele ălora mici ai lui Federer. Ce ziceți, facem?
– Facem, domnu’ director, păi nu facem noi?

Și au făcut. 300 de milioane de dolari pe 10 ani pentru ca Roger să poarte echipamentul ăla vișiniu de la US Open, de nu s-a putut uita Daniel Pancu la meciuri anul ăsta pentru că-l lua plânsul de emoție. Toată lumea fericită, mulțumită, adormită, vorba Adei Milea. Mă rog, nu chiar toată lumea, că muncitorii din indonezia care fac haine pentru Uniqlo și n-au mai fost plătiți de câțiva ani nu s-au bucurat masiv, dar măcar acum au cu cine să vorbească despre asta. Că Nishikori nu răspunde la mailuri cu zilele, zici că-i mut.

Ei, și cum se bucurau ăștia de la Uniqlo că au mai aflat unii de prin România despre hainele lor și că fac un ban cinstit de pe urma combinației cu Federer, ghici cine a rămas în turneu la US Open să se zbată pentru calificarea în semifinală pe când Roger e deja pe avioane, cu căștile pe urechi și ascultă Bach la business? Exact: Nishi-fucking-kori, fraților. El, care din respect pentru contractul cu Uniqlo le poartă ălora hainele până și la duș și nu vrea să le dea jos nici rugat frumos la dermatolog. El, care a văzut cum toate camerele îl ignoră pentru a-i face poze elvețianului. El, care e fiul națiunii, onore alla patria, tsukahara tai otoshi. Cuminte și organizat, Kei n-a sucombat cu d-alde Millman și alți aterizați forțat și nici nu și-a făcut de rușine hainele, că dacă te uiți atent la el zici că-i făcut dintr-un monolit de ceramică și nu transpiră. Doar șapca aia trasă la oha pe cap ce ne mai dă indicii că Nishikori e afectat de meci și de căldură, că-n rest e acolo, pe baricade, gata să sară (la propriu, trebuie să sară, asta e) la gâtul lui Cilic pentru un loc în semifinală.

Embed from Getty Images

Ăștia doi, apropo, sunt prieteni vechi la US Open. În finala din 2014 a câștigat Cilic după ce săracul Nishikori s-a trezit fără voia sa în mijlocul unei rafale de smetii de care n-a înțeles atunci, pe loc, cum trebuie să se ferească. Per total, însă, Kei avea 8-6 la întâlnirile directe, deci omul are soluții în fața lui Cilic, ceea ce înseamnă că-n 2014-le ăla i-a cam lipsit doar metodologia de aplicare.

Metodologie pe care a luat-o la cunoștință între timp și a reușit să-i ia meciul de sub nas lui Cilic. A fost una dintre partidele în care, deși fiecare cei doi joacă de fapt alt sport, băieții sunt complementari și împreună dau tenis. De aici și echilibrul din această întâlnire, despre care n-am știut dacă va câștigată de unul sau de celălalt până la 5-4 pentru Keiuță în setul al cincilea, când japonezul și-a scos katana și i-a retezat lui nea Marin gladiolele. O zi proastă pentru Cilic, care în plus și-a și scăpat telefonul pe cimentul ăla încins de la New York imediat după meci în fața camerelor, afectându-i iremediabil valoarea de revânzare. Ceea ce ne arată că Marin ar trebui să plătească asigurare Casco ceva mai mare pentru electronice din simplul motiv că atunci când le scapă, le scapă din stratosferă.

Până la urmă, merge în semifinale cel mai jucător dintre ei. Să fie-ntr-un ceas bun.

Embed from Getty Images


Novak Djokovic – John Millman: 6-3, 6-4, 6-4

Vedeți, mimozelor, că i-a venit rândul și lui Nole să intre în malaxor? I-a venit, că n-avem de ales. În primul rând pentru că acum se joacă câte o juma’ de mână de meciuri pe zi și n-avem cum să-l sărim, în al doilea rând pentru că, dacă am scris de Millman în meciul cu Federer, nu putem să-l ignorăm în meciul cu Djokovic.

Embed from Getty Images

Acum, pe lângă explicațiile pe care vi le-am dat ieri legate de absența motivată a lui Nole de prin cronici, nici nu înțeleg foarte clar de ce-ați vrea să-l vedeți pe Nole luat la ștangă pe-aici. Ălora care-s cu Nadal nu le convine când le amintim mereu că omul își petrece cel puțin o jumătate din timpul fiecărui meci aranjându-și bibelourile. Ălora care-s cu Federer nu le convine când le amintim că banii japonezilor n-aduc fericirea și că reumatismul nu te ocolește doar pentru că dai bine cu reverul. Ăluia care-i cu Isner nu-i convine nici lui că îl confundăm constant pe John cu stâlpul porții. Și atunci, dragii mei, de ce să vreți să aflați lucruri pe care nu le știați despre sârb? De ce credeți că vă veți amuza când o să vă așezăm față în față cu adevărul? Pentru că se știe că așa-i în cronicile de aici: când dăm de un cap mare, nu ne mai dezlipim de el.

Embed from Getty Images

S-a scris despre John Millman în ultimele două zile cât nu s-a scris în tot restul carierei australianului. Cine-ar fi crezut că e suficient să-i scoți lemnele din șură lui Federer și gata, devii brusc țintă pentru lasere? Treaba cu jucătorii ăștia care dau și pleacă e că fix asta fac: dau și apoi pleacă. Mai auzi de ei peste vreo 3-4 ani, când în optimile unui alt turneu mare vor rupe 5 rachete consecutiv. Sau când vor reuși performanța de a întârzia la vreun meci pe care-l pierd prin neprezentare. Asta dacă mai auzi, că omul are deja 29 de ani și se pregătește de somn. În fine, am aflat lucruri interesante despre Millman, cum ar fi faptul că e fan Liverpool și că, vă ziceam și-ntr-o cronică anterioară, omul a avut aproximativ traseul lui Miki Buzz, cu accidentări și frustrări acumulate în cei 12 ani de carieră care s-au întors și s-au răzbunat fix pe Federer. Regulamentar și moral corect, dacă tot e să râdă vacile și pe ulița omului. Și o informație vitală pentru cititoarele noastre: omul e Gemeni. Nu v-ajută la absolut nimic, bineînțeles, dar e bine de știut că bifăm toată plaja de informații, că dacă sărim vreun detaliu iar ne acuză oamenii că nu suntem serioși și că-i comparăm freza lui Djokovic cu o suricată.

Embed from Getty Images

Și-am mai aflat ceva în meciul de ieri, dar fără ca Millman să anunțe asta: omul îl depășește pe Nadal la capitolul cantitate de transpirație produsă pe centimetru pătrat de corp. Dacă de pe Nadal curge apa ca pe pârâu, Millman a fost nevoit să întrerupă meciul și să meargă să se schimbe în mijlocul setului al doilea pentru că începuse procesul de a transforma Arthur Ashe în lac de acumulare.

Cei care au avut curiozitatea de a vedea meciul ăsta și și-au călcat pe creier în mijlocul nopții știu despre ce e vorba, iar cei care nu s-au uitat trebuie să ne creadă pe cuvânt. Am aflat cu ocazia asta că există un articol din proceduri care le permite jucătorilor să facă o pauză pentru a-și schimba echipamentul în cazul în care se mai rup pantalonii-n fund, iese călcâiul prin pantofi sau dacă începi să lași dâre ca melcul pe teren din cauza transpirației. Nici Nole n-a avut nimic de obiectat, pentru că omul e călare pe Sushruta Samhita de ceva vreme, deci cu cât îl lași mai mult să se relaxeze și să-și atingă zenul, cu atât se-mprietenește mai acătării cu tine.

https://twitter.com/usopen/status/1037530752072777735

Evident, nici Djokovic n-a trecut peste meciul ăsta ca avioanele peste lanul de rapiță, deși scorul ar putea să-ți indice treaba asta. De exemplu, omul a răcnit turbat la un moment dat spre echipa sa pentru că nu găsea prin geantă nu știu ce tablete pe care i le adusese soția de la hotel. Să-i stea inima Sharapovei când a auzit așa grozăvie, nu alta. În fine, după ce s-a plâns de lipsa tabletelor ca românii de lipsa autostrăzilor, Nole a ieșit mai bine decât noi, pentru că el le-a primit. Într-o sticlă. Ca dacă era cu studii de fezabilitate și retrocedări, rămânea și fără tablete, și fără aer. În fine, cert e că nu știe nimeni despre ce tablete e vorba, deși curioșii de jurnaliști l-au luat la întrebări după meci. Și la fel de cert e că nu vrem să știm ce-i în casa aia când Nole nu mai găsește hârtie igienică la toaletă.

Despre meci, așa cum v-ați prins, nu sunt prea multe de spus. Poate doar faptul că, spre deosebire de Federer cu două zile înainte, Djokovic a reușit să se așeze pe jocul său tradițional și să nu dea mingile-n boscheți, cum a făcut elvețianul. În plus, Millman a reușit performanța de a ne dovedi că e băiat bun și ține la glume, dar când vine vorba de tactică trebuie să mai ia niște lecții cu Sorin Cârțu sau ceva. Păi cum să intri într-un meci cu Djokovic sperând că-l bați de la doi metri din spatele liniei de fund? Te mănâncă ăla fără să te perpelească, prietene. Ceea ce s-a și întâmplat, de altfel, pentru că nu a existat nici măcar un moment în tot meciul în care să ne zicem în barbă “Ia fii atent aici, că-ntoarce ăsta!”. Nimic. Zero. Două mingi de break a avut australianul în aproape trei ore de joc: una ștearsă atât de rapid de Nole, încât mă mir că au mai luat-o în considerare ăștia cu statistica, iar una câștigată, dar de fapt pe un rebreak în setul al treilea.

Și asta a fost. Dar ce-a fost ușor a trecut pentru Djoker, pentru că vineri i se arată pe fundul sticluței cu tablete o față de japonez. Nole-Kei în semifinală, iar apoi, dacă o vrea zeul racordajelor, Nole-Rafa în finală. Pentru că merităm.


Ce e de luat la bord de joi seara până hăt, vineri dimineață:

La fete, semifinale:

S. Williams – A. Sevastova
M. Keys – N. Osaka

 

Mircea Meșter on EmailMircea Meșter on FacebookMircea Meșter on InstagramMircea Meșter on LinkedinMircea Meșter on Twitter
Mircea Meșter
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

3 Comentarii

  1. Sharapova era perfectă la Sărata Monteoru, superb, ce bucurie le faceţi pensionarilor rătăciţi prin ruinele staţiunii, să treceţi pe la primărie să încasaţi banul din publicitate, chiar l-aţi merita, măcar de-o cafea să vă ţină în priză!

    • Musai să facem o întâlnire a cititorilor acolo, să scoatem localitatea din paragină.

Leave a Reply to dan Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.