Wimbledon 2017, faza pe slice. Ziua 4: Cadoul genunchiului din America

Stimați telespectatori, cititori fideli și ocazionali musafiri pe aici, în această seara vom vorbi despre trei-patru meci în particular și vreo alte 6-7 în general. Iată ce avem pentru domniile voastre în meniu.

Mai întâi, pentru că noi suntem români, noi suntem aici pe veci stăpâni, știți voi treaba cu propritatea, vom servi aperitivul Sorana – Mattek-Sands. Care se dorea a fi ceva ușurel și distractiv, dar care s-a transformat într-o prăjeală horror în toată regula. Apoi, pentru felul întâi, avem Gulbis – Del Potro. Consistent și complex, așa cum ne place nouă, gurmanzilor (nesătulilor?) din tenis. Pentru felul doi, am pregătit două vorbe pline de condiment despre Simon – Thiem. Băieții ăștia doi sunt la fel de asemănători ca Batman și Petre Roman, dar au făcut un meci grozav. Iar la final mai încercăm odată desertul numit Federer, că data trecută Dolgopolov a băgat nasu-n glazură și ne-a stricat combinația. Sacourile jos, cureaua lărgită. Îi dăm drumul.

Wimbledon ball boys

Sorana Cîrstea – Bethanie Mattek-Sands 4-6 7-6 ret.

Între Sorana Cîrstea și Bethanie Mattek-Sands există niște deosebiri destul de mari. Să începem cu cea mai importantă, pentru că iubitorii de tenis au dreptul să înțeleagă fenomenul mai bine: felul în care cele două se îmbracă pe teren. Românca are echipament sportiv normal, Bethanie e ca la circ. Noroc că la Wimbledon sunt obligați toți să se-mbrace în alb, că altfel am fi asistat la curcubeul aromelor Skittles. Avem fani Mattek-Sands pe aici? Avem! Chiar autorul acestor rânduri este un fan devotat al americancei, încă din anul 2012, când a câștigat, alături de Horia Tecău, Australian Open. Ce vremuri! Sport.ro dădea sport, nu filme erotice, iar Halep încă nu transformase România într-o nație de fini cunoscători de psihologie sportivă.

Mattek-Sands are un stil de joc care îi convine Soranei. Este ceea ce se numește un match-up convenabil. A noastră, așa cum știți, dacă nu aflați acum, că n-au intrat zilele-n sac, lovește plat și cu ură. Uneori nimerește liniile, alteori ochelarii ălora din primele rânduri, dar mereu termină punctul pe barba ei. E precum corporatiștii care decid să devină antreprenori. Ori la bal, ori la spital, adică nimic altceva decât riscurile meseriei de big hitter-iță.

De cealaltă parte, Mattek-Sands vine la fileu, joacă mult slice și se poate baza pe serviciul 2 cam mereu. E enervantă pentru adversare în general, dar când ești genul ăla căruia oricum nu-i place să stea în rally mai mult de 3-4 lovituri, așa cum e Cîrstea, zici ”hai că n-o fi foc” și ești în business as usual mode. Pentru cititorii nostri misogini, care nu se uită, dom’le, la WTA, că Țiriac a zis cutare și cutare, ei bine, Mattek-Sands e un fel Michael Llodra, dar cu șosete până la genunchi și mult mai amuzantă.

Primul set a fost destul de echilibrat, iar americanca a știut s-o frustreze suficient pe Sorana încât s-o auzim pe-a noastră în microfon zicând una și alta despre propriile lovituri. S-a terminat 6-4, iar românii care se uitau la meci (ori de la fața locului, ori pe Eurosport) probabil că-și spuneau ”hai dincolo, la Mergea”. Eh, n-a fost chiar așa, grăbiților. În setul doi s-a mers cap la cap până 3-3, când Sorana a dat ceva mai tare din vâsle și s-a trezit că are 5-3 și serviciul. Dar socoteala de pe baseline nu se potrivește mereu cu cea de la fileu, așa că jocul lui Sands de ”dacă nu vii tu, vin eu” a dat roade. Și s-a ajuns la tiebreak. Acolo însă, Sorana s-a desprins la 4-0 rapid, ca Gabi Szabo de pluton, și n-a mai oprit-o nimeni.

Părea că o sa avem set decisiv, dar o accidentare horror a americancei a pus punct meciului. A căzut prost, genunchiul a făcut poc, iar amărâta a plâns și a țipat vreo 20 de minute pe-acolo așteptând medici și ambulanțe care s-au mișcat mai greu decât pe la satele din Sălaj. Îi urăm însănătoșire grabnică, avem nevoie de fire colorate în circuit. În fine, Cîrstea promovează în turul al treilea va juca cu favorita numărul 14, Garbiñe Muguruza, însetată de sânge și de-o nouă finală. În 2015 a jucat-o pe prima la Wimbledon.

Ernests Gulbis – Juan Martin Del Potro 6-4 6-4 7-6

Deja aici schimbăm necazul. Pardon, macazul. Poate că vă întrebați: cum să te bată, frate, locul 589 în lume dacă te cheamă Moș Martin și ai Grand Slam câștigat la Federer? Păi de ce să nu se poată? Aici vorbim de Gulbis, care ziua-și ține în găleată mingile de antrenament, iar noaptea pune la rece în același loc gheața și șampania. Cel puțin așa stăteau lucrurile înainte de această revenire cu numărul 3213 a lui. Deci să îi urăm un călduros “Bine ai revenit, Ernie, mișto barbă ai acolo, și hai să fie într-un ceas bun”.

Un break a fost suficient pentru Gulbis ca să țină de primul set precum Kyrgios de fetele alea două de azi-noapte (dacă nu sunteți la curent cu viața amoroasă extracurriculară a lui Nick Kyrgios, asta chiar nu ne privește). Înainte de meci, Gulbis a declarat că în mintea lui, el este tot jucătorul de Top 10 de odinioară. Problema, scump Alb Împărat, este că tocmai mintea, mansarda aia te-a trădat de atâtea ori. Iar despre Tomic, care are chef de tenis cum am eu de workshopuri la Phenian, Ernie a spus așa: ”Sunt băieți răi care joacă bine, el e un băiat bun care joacă rau”. Gulbisisme. Iubiți-l dacă vreți să fim prieteni.

Setul al doilea a mers în aceeași direcție ciudată, ciudată de tot. Dar era o chestiune de timp, ne gândeam. N-avea cum să continue prea mult, vorbim despre Gulbis, până la urmă, care nu cunoaște bine decât un singur tip de iarbă, care e ilegal în Letonia. Plus că Delpo n-o fi el vreun Borg, dar are semifinale la Wimbledon și Olimpiada pe iarbă de la Londra. Rațiunea prevestea o implozie cinstită din partea nebărbieritului underdog. Dar dragostea de tenis e misterioasă, te ține în priză și te ajută să nu-ți bați joc de munca ta. Așa că tot 6-4 pentru Ernie s-a sfârșit și setul al doilea. Rochiile albe, până sub genunchi, ale arbitrelor de linie fluturau ca niște steaguri ale păcii, însă Gulbis plecase la război.

Iar războiul a continuat și în setul al treilea, ultimul. Armele lui Gulbis au fost forehandul, serviciul și o tehnologie nou-nouță de luptă, pe care el nu o mai folosise până azi decât foarte foarte rar. Se numește ”calm”. N-a luat-o razna, nu s-a certat cu arbitrul, n-a zorit copiii de mingi și nu și-a băgat (și nici scos, evident) niciun organ intern sau extern în el de tenis. Ernie versiunea 2.3.15 varianta beta e un mare șmecher. A făcut break, a condus, și-a pierdut serviciul, a mers la tiebreak, iar acolo l-a dominat pe ursulețul Juan de la început până la final. Băi fraților, vă zic: un tie-break câștigat de Gulbis la tenis este un tiebreak câștigat de noi toți la sportul numit viață. Urmează Djokovic, care astăzi a câștigat meciul său cu Adam Pavlasek fără să piardă decât 5 game-uri. Și, iată, am scris și cronica meciului lui Novak, scuze dacă v-am plictisit.

Dominic Thiem – Gilles Simon 5-7 6-4 6-2 6-2

Imi place de Simon și-mi place și de Thiem, așa că trebuie neapărat să punctăm și meciul lor aici. S-a jucat la concurență cu Sorana și Gulbis, deci vă dați seama, meciul a fost preschimbat din esențial în accesoriu.

Gilles este poreclit Chicken Legs, pentru că este foarte bine făcut și nu sare niciodată peste antrenamentul la picioare. Când se duce la sală, patronul de la World Class din centrul Neuchâtel-ului închide stabilimentul pentru alea 45 de minute, pentru că Gilles are nevoie de TOATE greutățile. E nebun.

Ok, lăsând gluma deoparte, se mișcă bine pe toate suprafețele și ajunge la toate mingile. Ăsta e Simon. În circuitul ATP, este preferatul multor jucători la antrenamente pentru că, alături de Andreas Seppi, alt metronom simpatic, e în stare să-ți dea mingea înapoi de 1000 de ori în același loc. Constanța lui în rally-uri (aka ”moartea pasiunii”) i-a adus victorii la toți zeii milionari ai timpurilor noastre: Federer, Djoker, Murray, Rafa și Stan. Deci e bun. Iar toate skill-urile lui de suricată mereu pe vârfuri l-au ajutat să-i ia și primul set lui Thiem, cu 7-5.

Mai departe însă, reminder: Thiem are pretenția să câștige orice turneu în care îl bagă antrenorul său dus cu pluta. Va fi contender la locul 1 în circa 24 de luni, iar astăzi, la vârsta de 23 de ani, are opt turnee câștigate. În plus, joacă cel mai mult dintre jucătorii de top. Dacă au fileu, vestiare și e pe puncte, poți miza pe Domi că se prezintă la start. Îl țin balamalele, așă că are meciuri în picioare, tupeu și talent cât jumate din Top 50 la un loc. Când servește, parcă-i un arc. Iar când dă cu backhandul, Rufus the Hawk, șoimul tocmit de Wimbledon să alunge porumbeii, face pauză de țigară să se uite. Vasăzică, Thiem a revenit de la 0-1 și a câștigat meciul, cu scorul menționat mai sus. Curat, previzibil, ca o cursă Uber de la care ai pretenții.

Roger Federer – Dusan Lajovici 7-6 6-3 6-2

A început mai greu bătrânelul Federer și și-a pierdut serviciul încă din startul meciului, dar s-a redresat imediat. Lajovic se mișcă pe iarbă un pic prea bine pentru gustul meu, ceea ce mi l-a adus, pentru o scurtă vreme, pe lista neagră, alături de Stakhovski, Raonic și hai să ne oprim aici. Dar aveam să descopăr rapid că Dușan nu e slayer, n-are instinct de ucigaș, ci doar o frizură cam ciudată. Dacă joci backhand cu o mână și te mai afli și pe Centre Court, automat pleci cu extra points în ochii spectatorilor. Asta dacă nu cumva de partea cealaltă a fileului e fix Federer. Care oricum e iubit în Franța ca Zidane și în Jamaica precum Usain, darămite în sufrageria lui numită Wimbledon.

Copiii de mingi, care la Wimbledon (și la turneele mari, în general) sunt niște roboței rapizi și greu de distras de la jobul lor, mai trag cu coada ochiului la Olderer. Când își cere prosopul, când îi pune să-i mai aducă o apică și așa mai departe. Iar spectatorii stau geană pe el și când servește adversarul. Apropo, o doamnă cu cercei cu steagul Elveției avea în piept o insignă pe care scria ”Rogerholics Anonymous”. Cine îmi face și mie rost de o chestie din aia are de la mine o bere.

Primul set a mers la tiebreak, iar Federer l-a luat la zero. Scurt, oameni, scurt, că așa se face când ai familie numeroasă acasă, nu stai la povești cu alde Lajovic și Nenad Zimonic în tribună.

Apoi, treburile s-au mai calmat, Dusan s-a regăsit în condiția de outsider cu rol de bifă în drumul mai-marelui către #H19tory. Până și Louis van Gaal, prezent pe Central, și-a învinețit palmele de atâta aplaudat. Nu i-am zărit faimosul carnețel, dar poate și-a luat notițe pe telefon, cine știe?

Federer a făcut break în al doilea set după ce Dusan a ratat un overhead de curtea școlii. ”Școala de Smashuri Novak Djokovic” that is. Maestro și-a păstrat serviciul, și tabela din dreptul său greblă se făcu: 6-3.

Ultimul set a avut trei momente-cheie, unul mai memorabil decât celălalt. Primul a fost când Federer și-a schimbat tricoul. Fluierături și remarci deocheate, fraților, ca-n trenul de București-Constanța. Al doilea, un drop-shot al maestrului făcut nu cu racheta și nu din încheietură, ci cu privirea și răsuflarea, ca un gânditor de la Hamangia care cunoaște viitorul. Mai bine de-atâta nu pot s-o explic, vedeți voi pe YouTube când l-or urca băieții. Iar al treilea a fost un retur-bombă de la Lajovic, de l-a făcut și pe Federer să zâmbească. Ceva între Fernando Gonzales și Babe Ruth. Meci încheiat de Roger cu un as de pe al doilea serviciu.

Alte meciuri care ar fi trebuit văzute, dar, să dea dracu’, tre’ să mai și muncim:

Mergea/Qureshi – Marcan/Weissborn 4-6 7-6 7-6 6-3

Bravo, Florică, șefu la voleuri și retururi de rever în picioarele adversarilor. Aici era specialitatea lui Horia, că e verde pe jos, cum îi place lui, dar după ce s-a trezit pus la colț de către The Mighty Kokk, speranțele românești la ceva ca lumea în turneul de dublu au rămas pe umerii micuți și aproape de sol ai lui Mergea. Ai noștri au început mai greu meciul (Daiana Mergea i-a dus pe băieți la Mec înainte), dar, după ce au cedat primul set, s-au pus pe treabă și le-au câștigat pe următoarele 3. Neeeext!

Dudi Sela – John Isner 6-7 7-5 5-7 7-6 6-3

Un meci fără tie-break-uri e un meci în care sigur nu e Isner implicat. Eh, azi a fost, dar a pierdut. Trei tiebreak-uri și un 7-5, iar decisivul a mers la Sela. Nu-i nimic, Isner este un republican convins, și-o merită.

Novak Djokovic – Adam Pavlasek 6-2 6-2 6-1

L-am trecut aici pentru că voiam să văd dacă pot scrie ”Pavlasek” fără să mă uit înainte. Mi-a ieșit, iată, bravo mie! În rest, meci fără istorie, Nole își revine ușor-ușor și vom avea iarăși meciuri tari la vârf. Asta dacă nu se întâlnește iarăși cu vreun Querrey.

Ryan Harrisson – Tomas Berdych 4-6 3-6 7-6 3-6

Favoritul tot favorit. Tom a câștigat, deși nu așa de ușor cum o făcea acum 1-2 ani împotriva ăstora ca Ryan. În orice caz, să nu uităm că Harrisson, așa grăsuț, râzgâiat și cum o mai fi el, are mai multe Grand Slamuri câștigate decât Berdych și Halep la un loc. #leFrench

Agnieszka Radwanska – Christina McHale 5-7 7-6 6-3

Nu o bagă nimeni în seamă pe Aga deocamdată și asta probabil că o bucură. N-are ea lovituri (sau buze) frumoase, dar pe iarbă știe jocul și are experiență #dăviață. Nu o subestimați, cum ați făcut cu Ostapenko.

Magdalena Rybarikova – Karolina Pliskova 3-6 7-5 6-2

Lol. Pliski stă la aceeași coadă ca Halep pentru locul 1 mondial, așa că orice înfrângere de-a ei, în micimea mea de român cu boală pe caprele altora, mă bucură. Cât despre Karolina, tot ce pot spune este că e o persoană mai bună decât mine. După înfrîngere a spus, apropo de locul 1: ”I’m not going to pray for someone to lose. Whatever happens happens”

ACESTE TEXTE ÎȚI SUNT OFERITE DE:

Vizual Eurosport


Seria de articole Wimbledon 2017, faza pe slice vă este oferită de Eurosport, singura televiziune care transmite integral și exclusiv cele patru turnee de Grand Slam în România. Încasările vor fi donate în scop caritabil.

Ce meciuri nu trebuie să ratezi la Wimbledon în ziua a cincea (vineri, 7 iulie) 

  • Cele mai importante partide se văd exclusiv pe Eurosport.
  • Toate meciurile sunt online pe orice device prin Eurosport Player.

Nishikori – Bautista Agut (13:30)
Nadal – Khachanov  (16:15)
Murray – Fognini (17:45)

Azarenka – Watson (15:00)
Halep – Peng (15:00)
Ostapenko – Giorgi (16:15)
Konta – Sakkari (16:30)

Mircea Meșter on EmailMircea Meșter on FacebookMircea Meșter on InstagramMircea Meșter on LinkedinMircea Meșter on Twitter
Mircea Meșter
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

11 Comentarii

  1. Salut. Cat de curand crezi ca va castiga Thiem un Grand Slam?

    • Imediat după ce-l va câștiga Simona :)

    • Da’ până la RG 2018 ce-are? US Open e după colț, iar la Wimbledon au cam plecat acasă alea supărate.

    • Simona are sanse si la Wimbledon si la US Open. In schimb, Domi pe iarba nu pare capabil sa repete performanta de la RG. Desi, mi-as dori.

  2. Ce-a făcut Kyrgios? Ultima dată știam de pe nețuri că e adoptat complet de faimiliaTomljanović, își trimitea mesaje publice de dor si dragoste cu mama Ajlei.

    • Eh, a intrat prin alunecare la două dive de prin Londra. Google it.

  3. sport.ro da filme erotice? simteam eu ca nu trebuie sa-l sterg din lista de programe :))

    • Mirceamester.ro
      Informație utilă since forever. :))

Leave a Reply