Wimbledon 2017, faza pe slice. Ziua 6: Sare pe Sorană

Tare ciudat trebuie să fie pentru fetele astea de prin WTA să ajungă la Wimbledon. Ele, care-n reviste apar machiate, frezate, coafate, tapate, cârlionțate, îmbrăcate, accesorizate conform statusului social înalt la care au accesat după ce în cea mai mare parte dintre cazuri tinerețea li s-a dus cu anii, vorba cântecului, jertfită în praf de zgură și ciment. Ele, care ar da oricât pentru a nu avea poșeta de culoare și forma vecinei de vestiar. Ele, care sunt în stare să renunțe la contracte serioase doar pentru a-și asorta echipamentul cu racheta.

Ei bine, fraților, ele sunt nevoite să se prezinte în fața lorzilor îmbrăcate în alb și-atât. Pentru că, din punctul de vedere al fashion statement-ului, cam asta e Wimbledonul de vreo 140 de ani încoace: o nuntă cu vreo 128 de mirese, plus alea care n-au prins cununia civilă și-au picat de pe listă în calificări. Băi, să fii bodyguard full-time pe la cluburile din Rahova și să ai ceafa încrețită ca lanțul Alpino-Carpato-Himalayan, și tot îți cam vine să le strângi părintește la piept și să le bați amical pe spate în timp ce ai o lacrimă-n colțul ochiului stâng, promițându-le că după ce se termină sezonului de iarbă pot să-și verse iar curcubeul pe haine, pentru a putea să-și concentreze din nou juma’ din atenție pe nuanțele fuchsia din rochița adversarei.

Wimbledon fete

Nu știu de ce mi-a venit să încep textul de azi cu asta. Poate pentru că m-am uitat la meciul Soranei cu Muguruza și am văzut cum a noastră a fost călărită de spanioloaică, pierzând ocazia de a ieși în evidență măcar prin prezența scenică, acolo unde, după ce-a dispărut Ana Ivanovic, îi cam facem pe toți pe psihic. Pentru că, fraților, asta e, așa s-a-ntâmplat când s-a-mpărțit norocul: mingile pe tușă și căzute lălâi în teren cu fileul s-au dus spre Spania, în timp ce nouă, ăstora de prin Europa de Est, ne-a rămas frumusețea și moda. Chestie care-n tenis e utilă dacă ai noroc să prinzi contracte faine cu te miri ce firmă de înțoleală, dar nu-ți bagă-n traistă trofee.

Asta ar fi una dintre probleme.

A doua e faptul că toată lumea strânsă la Wimbledon vorbește din ce în ce mai apăsat despre starea de autobază a terenurilor. Terenuri care au început turneul excelent, dar au ajuns să arate în zonele active de parcă le-a călcat armata roșie în drum spre The Shard, înțelegeți voi ce vreți din asta. Turneul de la Londra a început pe iarbă, continuă pe pământ bătătorit și va ajunge, probabil, să se termine pe plasa de Buzău sau pe ce naiba or fi băgat la bază grădinarii cu cămăși și cravate care s-au prins că toată povestea cu înălțimea firului de 8 milimetri e valabilă maxim o săptămână, adică până-n momentul în care terenurile încep să semene cu bucata de curte în care-și creștea bunică-mea curcile la țară.

A fost scandal mare pe unele terenuri, unele jucătoare refuzând să mai joace de teamă să nu-și lase gleznele la uscat pe la Londra, pentru că na, au treabă și-ar avea nevoie de ele în sezonul american de hard. Mă rog, până la urmă a continuat, că au venit organizatorii și le-au cam zis pe după perdea că dacă ies de pe teren o fac pe banii lor. Iar totul a culminat cu accidentarea hitchcockiană a lui Mattek-Sands, care a atacat-o pe Sorana la fileu lăsându-și genunchiul drept în țărână și care ieri ne-a explicat într-un live pe Facebook în cât timp revine la căsăpit adversare în probele de dublu. Nu de alta, da’ la cum o știm pe Bethanie, nu se lasă ea cu un ligament rupt și cu o rotulă dislocată.

Apropo de asta, am asistat și la un soi de tribut adus de Jack Sock compatrioatei sale. Ia de-aici:

În fine, mâine e tradiționala zi de pauză la Wimbledon pentru ca oamenii să repare terenurile, deși probabil singura soluție pentru a le transforma în ceva digerabil ar fi să-i cheme pe ăia de la Doi și-un sfert să vopsească cernoziomul în verde, ca pe vremea vizitelor lui Ceașcă. Om trăi și-om vedea, da’ dacă au ajuns românii să-i critice pe englezi că nu știu să-și crească peluza, e clar că ceva nu-i în regulă. Bun. Hai să povestim ce-am văzut azi pe Eurosport la Wimbledon.

Sorana Cîrstea – Garbiñe Muguruza 2-6 2-6 

În primul rând, așa cum ziceam, Sorana Cîrstea a jucat cu Muguruza pentru calificarea în optimi. Mă rog, a încercat să joace, dar nu prea i-a ieșit celebra tactică “ai, n-ai mingea, tragi la poartă”, pentru că Garbiñe are talentul de a trimite înapoi mingile perisabile cu aceeași ură. Cu diferența că iberica le cam dă-n teren, nu-n boscheți. Iar Sorana se simte bine cu jucătoarele-perete, nu neapărat cu cele care o iau la pușcă.

În plus, a fost abia al doilea meci dintre cele două (la primul, a noastră a fost înghițită fără să fie mestecată la Australian Open 2017), chestie care de obicei e în avantajul jucătoarei cu mai mult pedigree, în cazul nostru Muguruza, că doar nu degeaba a câștigat Roland Garros-ul anul trecut, râcâind-o de pe loz pe Serena Williams într-o perioadă în care aceasta n-avea activități extracurriculare familiale și avea imaginea unui balaur care te mănâncă fără milă, măcinându-ți racheta între fălci și curățându-se apoi cu racordajul transformat în ață dentară.

Pe teren, Sorana a făcut greșeli neforțate la kilogram, sfârșind după ceva mai mult de-o oră de joc lovită de basculantă. Bine, dacă s-ar inventa tenisul în care terenul este de fapt tot ce-i în afara tușelor normale, Sorana ar câștiga cele patru Grand Slam-uri fără să se agite prea tare, exersându-și pur și simplu jocul său normal din viața de zi cu zi în circuitul WTA.

E adevărat că pe-a noastră a mai și deranjat-o fustița prin setul al doilea, ocupându-și timpul dintre serve cu aranjarea elasticului. Nu zicem c-ar fi una dintre cauzele majore ale înfrângerii, că un 2-6 2-6 la tenis e un soi de 1-4 la fotbal, adică un scor la care n-ai cum să dai vina pe faptul că n-a dat arbitrul fault la faza aia din colțul terenului în minutul 76.

În fine, rezumatul meciului poate fi lejer o adaptare a bancului ăluia cu Sorin. Îl știți, că-i în cultura pop de când cu fostul premier. Cică ajunge Sorana acasă la Muguruza, bate la ușă și țipă “Sunt Sorana și-am venit s-o bat pe Garbiñe de să-i scot tenisul din cap”. “S-o ce?” “Sorana!”

Fabrice Martin/Raluca Olaru – Gabriela Dabrowski/Rohan Bopanna 6-7 5-7

Raluca Olaru a încercat să reînnoade tradiția relațiilor franco-române în turneul de dublu mixt de la Wimbledon, luându-l de-o aripă pe cocoșul Fabrice Martin, un tip de doi metri care bagă cu lopata tenis de dublu. Le-a mers timp de un tur, însă s-au înfipt în optimi într-un alt specialist al jocului de dublu, Rohan Bopanna, un indian care după ce a făcut echipă cu Mergea ani buni prin turneele ATP probabil că a învățat românește cât să știe ce și-a zis Raluca printre dinți de fiecare dată când nu i-au ieșit lungurile de linie.

Mergea/Qureshi – Knowle/Oswald 5-7 7-5 6-3 7-6

Stați liniștiți la locurile voastre, avem și vești bune de la Wimbledon. Asta pentru că Florin Mergea și pakistanezul – stai așa să-i dau copy/paste, că altfel mă prind sferturile aici – Aisam-Ul-Haq Qureshi au reușit să se teleporteze în turul al treilea la dublu, învingând perechea austriacă Knowle/Oswald în patru seturi strânse ca pantofii care te bat la prima nuntă după ce i-ai cumpărat. Călit prin focurile tenisului de dublu de vârf în ultimii ani, Mergea și-a suflecat însă mânecile și a făcut să fie bine pentru toată lumea. Și nu, nu am folosit termenul “călit” cu trimitere la “Qureshi”. Salutări cititorilor din Moldova, toate bune?

Roger Federer – Mischa Zverev 7-6 6-4 6-4

Treaba cu Federer e că omul e cam peste tot când începe Wimbledonul. Înainte să dea ăștia de la Eurosport legătura pe Central Court, Federer îți zâmbește dintr-o reclamă alături de Bjorn Borg și-ți povestește cum te simți când intri pe arena pe care a adunat mai multe titluri decât limita legală în ATP. Intri pe internet pe site-urile de profil, jap! apare Federer zâmbind încercând să te facă să cumperi o rachetă de tenis asemănătoare cu cea cu care joacă el. Între noi fie vorba, am încercat asta, singura asemănare cu jocul lui Federer a fost însă faptul că dau forehand-ul cu o mână. O investiție excelentă, altfel.

În fine, te aștepți ca-n astea două săptămâni să-l vezi pe Roger peste tot, să-ți zâmbească din veceu și să te servească la supermarket cu știu eu ce amestec de prafuri isotonice cu apă plată mulsă din ghețarii alpini pe care pasc vaci mov. E turneul lui, iar de data asta cu atât mai mult cu cât ți se zbate o ureche așteptând fatidicul anunț de retragere. Că na, până la urmă trebuie să-și crească și Maestrul copiii ăia, dacă tot au ieșit patru din două fise.

Bun, revenind la tenis, Roger (35 de ani) s-a întânit față în față peste fileu astăzi cu Mischa Zverev, un tip de 29 de ani care-mi dă tot timpul impresia că are 40, nu mă întrebați de ce. Poate din cauza faptului că joacă serviciu-voleu, ca Sampras pe vremuri, și o expresie facială care amintește de tristețile lui Ion al lui Liviu Rebreanu când avea probleme cu terenul agricol. Pe bune, dacă au ăștia de gând să toarne iar Moromeții pe digital, am omul perfect pentru rolul principal. Doar să nu-l puneți să mănânce ciorbă în bucătărie în scene de 30 de minute, că omul se ia și pleacă, v-am zis că joacă serviciu-voleu și are răbdare fix cam câtă iarbă mai e pe terenuri la Wimbledon.

Începe meciul. Așa cum zicea și Neti Sandu azi dimineață la zodia Leu, jucătorii născuți în 8 august iau primii break-ul în setul întâi. Și Federer o ascultă pe Neti Sandu, fraților, până la urmă sunt două autorități verificate în domeniile lor, nu ne jucăm cu astea. Și cum a ajuns fratele nostru elvețian la 4-1 în setul întâi, Mischa lasă capul în pământ, scoate niște sfinți ortodocși pe rit estic dintre molari și-i scoate lui Roger picioarele de unde și le băgase. Rebreak și uite-așa ajungem la 4-4, adică practic la 0-0, în blocstarturi. Și se ajunge umăr la umăr la 6-6. Și e tiebreak. Și în tribună vedem grupuri de asiatici care aplaudă cu gurile căscate într-un zâmbet pe stil adulatio. Și Roger ia setul, c-așa-i scris în karma, degeaba se chinuie Mischa să atace fileul: elvețianul bagă dreptele și reverul în corpul lui, ca-n manualul care zice că doar jucătorii fricoși dau lob. Și chiar nu-i cazul, că Zverev are 1.91 și practic știe dacă plouă mâine.

Al doilea set a început pe șablon: break Federer. Diferența a fost că elvețianul nu a mai înmuiat serviciul și și-a luat punctele sănătos, apăsat, fără ca adversarul său să aibă ceva de spus sau, mai corect, să poată să spună ceva în acest sens. Ce am reținut însă a fost faptul că setul, terminat 6-4, a durat doar o jumătate de oră, informație mai mult decât relevantă pentru ritmul și lungimea punctelor jucate. Iar capul răutăților a fost Zverev, evident, care a ajutat moral îngrijitorii terenurilor de la Wimbledon și a călcat iarba în spatele tușei de fund doar la serviciu, treierând în rest zone neexpolorate prin ce a rămas din covorul de la All England Club. În rest, cadre din tribună: câte un britanic cu gulerele cămășii apretate cu aracet care aplaudă pe antebraț pentru că-n mână-și ține damigeana cu suc, câte o puștoaică cu vârsta incertă care s-ar mărita cu Roger la prima cerere de challenge. De-astea, omenești.

Ok, v-ați prins cum se joacă seturile în meciurile lui Federer, da? Începe, își ia fiecare serviciul, apoi ia Roger un break și apoi gata. Eh, la fel a fost și al treilea din meciul cu Zverev. Game over. Level up. Federer-Dimitrov în optimi. Relaxat, regulamentar, fix ce-a recomandat doctorul de reveruri c-o singură mână.

În tribune, lumea aplaudă cum apucă. Cortina cade.

Sebastian Ofner – Alexander Zverev 4-6 4-6 2-6

E povestea turneului. Tipul ăsta, Sebastian Ofner, e un austriac de vreo 21 de ani care până acum vreo lună juca pe la turnee de duzină desfășurate la umbra cetinei de brad prin țara de origine și prin împrejurimi. Ei, și cum băga el cărbuni pe la challenger-uri unde nu ai nici măcar copii de mingi și-ți agăți prosopul în gard, ca pe șantier, s-a trezit pe locul 270 ATP după o finală la Mestre, un turneu italian dedicat pifanilor și în care a câștigat fix 3600 de euro, mai puțin decât bonusurile lunare pe care și le-au votat săptămâna asta dragii noștri parlamentari. Asta i-a dat voie să participe în calificările de la Wimbledon, unde a jucat pentru prima dată în viața lui pe iarbă. Omul s-a zbătut pe-acolo ca ăia care intră cu teniși pe gheață, a revenit în ultimul tur al calificărilor de la 0-2 la seturi și s-a calificat pe tabloul principal. Deja avea garantată dublarea sumelor câștigate în toată cariera sa.

Dar el nu și nu, că vrea să mai stea, de s-au și supărat părinții pe el, că doar hotelurile la Londra nu-s ieftine, ca pe la Ostrava și Wroclaw. Băi, și haț!, îl îngroapă în turul întâi pe Bellucci 3-0 la seturi, de n-a înțeles ăsta ce l-a lovit. Apoi hop! mi ți-l driblează pe Jack Sock, care n-a apucat bine să se bucure că a picat în turul al doilea cu puștiul Ofner, c-a și fost trimis acasă după 3-2 la seturi. Era primul jucător din Top 20 cu care jucase Ofner în carieră, așa că probabil că și-a golit minibarul de trei ori în seara de joi, doar tocmai își asigurase 140.000 de euro la un singur turneu. Asta în condițiile în care, ca să nu supere pe nimeni, e îmbrăcat la Wimbledon cum a prins și el la reduceri haine albe: o șosetă de la Puma, un tricou de la Asics, un pantof de la Babolat, un chilot de la Under Armour. Spectacol, vă zic, îl vine să-l iei acasă și să-ți povestească cum a fost.

Austriecii gata, să-l trimită pe-ăsta mic la Eurovision anul viitor să cânte la racordaj, doar unde-a putut femeia cu barbă poate și el. Mai ales că are și freza aia de James Bond, cu părul gelat și pieptănat spre spate, numai bună să cânte vreo melodie compusă de Marius Țeicu.

Gata, suntem cu toții fanii omului, da? Ne-am lămurit, lucrurile sunt clare. Eh, și-a dat Ofner al nostru în turul al treilea de ăl’ mai mic dintre Zverevi, adică fratele cu potențial, că de Misha n-avem ce povesti, s-a lovit de Federer și știi cum e, în cazul ăsta te bucuri că te mai bagă televiziunile în seamă. Și asta a fost. Dar nu-i nimic, istoria s-a scris deja, pe-asta n-o șterge nimeni ca pe tușe.

Novak Djokovic – Ernests Gulbis 6-4 6-1 7-6

În timp ce reflectoarele, camerele și geana în general sunt pe Nadal și pe Federer la ediția asta a Wimbledon-ului – unul n-a mai pierdut un set din Mezozoic, celălalt a venit la Londra de parcă e mire la nunta celor 128 de mirese despre care am vorbit mai sus – Djokovic își vede de treabă în liniște și-și construiește șanțuri și tuneluri secrete spre finală în meciuri care au în comun un singur lucru. Și-anume că adversarul sfârșește ca recordurile: doborât, bătut, depășit.

Nu mai reluăm povestea lui Gulbis, băiat de comitet care râde și spune bancuri și ține la băutură fix până când, din senin, răstoarnă masa, sparge becurile și-și bagă picioarele-n ea de omenire. Cert e că, după primele șase game-uri din meciul cu Djokovic, când Gulbis furase un break și a ajuns la 4-2, am avut impresia pregnantă că poate fi meciul renașterii complete a lui Ernests, care la ora la care scriu aceste rânduri înoată în vidul clasamentului mondial pe poziții incerte.

Atât i-a trebuit șarpelui cu Djokoței. A luat mingea să servească, a strâns-o în mână de-a stat să pocnească și și-a zis așa: “Băi Nole, te bate tipul ăsta care anul ăsta n-a trecut de primul tur de calificări nici măcar la turneul pe sate din Prundul Bârgăului? C’moniç”.

Zis și făcut. S-a urcat Djokovic pe săracu’ Gulbis de n-a înțeles ăsta mic absolut nimic din ce-l înconjura, sunând la 112 din cauză că i se părea că-i pe LSD, deși mâncase doar fasole cu ouă Benedict dimineață. Sârbul a scos de la subsuoară 9 game-uri consecutive care au săpat în moralul lui Gulbis ca Jiul în defileul omonim, iar de acolo până la finalul meciului a mai durat fix juma’ de oră, cât i-a mai luat lui Djokovic să se scuture de adversar. Iar viitorul sună bine pentru sârb, pentru că în optimi se ia-n brațe cu francezul Adrian Mannarino (51 ATP), un băiat care a ajuns până aici fără să înțeleagă exact metoda și formula manevrei. Cert e că i-a tras gazonul de sub picioare lui Monfils în turul al treilea, însă probabil că asta nu-i destul când vorbim de un meci cu o mașină de tenis care pare că începe să se remufeze la ritmul de mitralieră care-a consacrat-o.

Sam Querrey – Jo Tsonga 6-2 3-6 7-6 1-6 7-5

După ce la Roland Garros, adică în fața scării sale, practic, și-a luat bătălie de la argentinianul Renzo Olivo în primul tur, înainte să apuce să transpire, eterna speranță Tsonga a decis să recupereze timpul pierdut la Paris și a băgat 3 ore de tenis în meciul din turul al treilea contra lui Sam Querrey, meci care a început ieri și s-a terminat azi, pentru că la Wimbledon nu se joacă noaptea, ca hoții. Nu rămăsese mult de jucat: câteva puncte pe care americanul Querrey le-a rezolvat rapid izbindu-le de iarbă de la 198 de centimetri plus cât mai întinde mâna la serviciu. Iar francezul dovedește din nou că e inversul lui Samson: de când și-a lăsat părul să crească în stil căpiță, e departe de forma care-l duce prin semifinale la Wimbledon prin 2011 și 2012.

Rybarikova – Tsurenko 6-2 6-1

Am o rugăminte: cât timp ne ocupăm noi să vedem meciurile leilor grei amestecați prin arenele de la Wimbledon, stați cu măcar un ochi pe slovaca Rybarikova. Nu de alta, dar mi-e că fata asta, subțire și neprihănită cum pare ea la primele poze, are potențial să cam tragă alarma pe la Wimbledon. Mă rog, să dea alarma serios, pentru că deja a executat o nefăcută când a scos-o în turul al doilea pe Pliskova, care era pe vârful creionului tuturor pariorilor la ediția asta a turneului. De data asta, Rybarikova, fată de 28 de ani amorțită pe locul 87 WTA, a vindecat-o pe ucraineanca Tsurenko de tenisită într-o oră și se pregătește să-i înfunde țeava în optimi Petrei Martic, o croată aflată pe locul 135 WTA și care a aterizat la Wimbledon venind din calificări.

Angelique Kerber – Shelby Rogers 4-6 7-6 6-4 

Știm deja de ceva săptămâni că Simona Halep se cam zgârie cu Angie Kerber și cu Pliskova pentru locul 1 WTA, poziție pe care șade de ceva vreme nemțoaica. Treaba e că cele trei se mișcă în general atât de ezitant, încât ai impresia că Serena ar putea să fie numărul 1 mondial chiar și în luna a opta de sarcină sau cu viitorul copil mufat la alăptare și ținut cu stânga în timp ce servește cu dreapta.

Un exemplu a venit azi, când Angelique a fost la două game-uri să fie stoarsă de pe tabloul de la Wimbledon și de pe locul 1 mondial de americanca Shelby Rogers (70 WTA), o tipă care ne face pe noi, ăștia pufoși, să ne simțim în stare să-i scoatem amigdalele numărului 1 mondial din domeniile pestrițe în care activăm. Dar Kerber și-a pus anvelopele de vară și a prins aderență fix când colega de meci se pregătea să sune la pizza pentru o comandă babană în seara asta. Iar Kerber reușește să se mai ferească in extremis de un glonț trimis razant cu fileul.

Aga Radwanska – Timea Bacsinszky 3-6 6-4 6-1

Locul 10 cu locul 20 WTA. Meci tare pe care l-am așteptat cu încredere și cu o felie de pepene rece în față, ceea ce vă doresc și dumneavoastră. Și chiar așa a fost. Timea, elvețianca cu nume maghiar și nas de zeiță elenă, a dat impresia că se poate scutura de adversara ei în primul set, însă o accidentare la coapsă i-a înfundat țeava, iar inundația de scurte ale Radwanskăi – ceva subțire, elegant, de vară – și greșelile venite din motricitatea lipsă au întors meciul și l-au cărat în spate la scaunul cu găuri al Agăi. Pentru că așa-s scaunele de la Wimbledon: din plastic și cu găuri. O fi vreun fetiș ascuns, vreo pasiune regală, vreun sens neînțeles, vreo metaforă incertă.

Deci ne reauzim luni. Duminică e pauză, se vopsește iarba la Wimbledon, deci luați și faceți ceva util cu viața voastră. Citiți o carte, plantați un copac, construiți o casă. De-astea, de-ale gurii.

ACESTE TEXTE ÎȚI SUNT OFERITE DE:

 

Vizual Eurosport


Seria de articole Wimbledon 2017, faza pe slice vă este oferită de Eurosport, singura televiziune care transmite integral și exclusiv cele patru turnee de Grand Slam în România. Încasările vor fi donate în scop caritabil.

Ce meciuri nu trebuie să ratezi la Wimbledon în ziua a șaptea (luni, 10 iulie) 

  • Cele mai importante partide se văd exclusiv pe Eurosport.
  • Toate meciurile sunt online pe orice device prin Eurosport Player.
  • Apropo: Luni la ora 12:30 vă invit pe pagina de Facebook a celor de la Eurosport. Dragoș Suciu și Radu Abramescu analizează live în emisiunea Stream Team ce s-a întâmplat în prima săptămână de turneu.

A. Mannarino – N. Djokovic
R. Nadal – G. Muller
M. Raonic – A. Zverev
A. Murray – B. Paire
R. Federer – I. Dimitrov

F. Mergea/A. Qureshi – L. Kubot/M. Melo

S. Halep – V. Azarenka
A. Kerber – G. Muguruza
J. Konta – C. Garcia
J. Ostapenko – E. Svitolina
A. Radwanska – S. Kuznetsova

Mircea Meșter on EmailMircea Meșter on FacebookMircea Meșter on InstagramMircea Meșter on LinkedinMircea Meșter on Twitter
Mircea Meșter
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

11 Comentarii

  1. Buna, l-ai uitat pe Dominic….si ce puncte minunate a facut

    • Toți câștigătorii au făcut puncte minunate, astaa nu merge la criterii. Iar textul e deja îndeajuns de îndesat încât să nu mai încapă chiar toți.

      Dar știi care-i avantajul învingătorului din tenis, da? Se trezește și mâine în adidași :)

  2. Dragut articolul, dar ma vad silita sa corectez o eroae.Gulbis nici nu s-a prezentat pentru calificari la Prundu Bargaului.Am fost acolo si stiu.

Leave a Reply