Wimbledon 2017, faza pe slice. Ziua 7: Vika de vie

A trecut o săptămână, mai e una. Eu am impresia că voi aveți impresia că mi-am cam divulgat din preferințe și din antipatii în cronicile meșteriene ale ultimelor zile. Nici vorbă de așa ceva, prieteni. Dacă pe Djokovic îl târăsc prin băltișul metaforelor ofensatoare, o fac numai pentru că el se află pe ultimele poziții ale listei scurte cu preferații mei, nu pentru că e în fruntea celor disprețuiți. Iar dacă pe Federer vi-l dau învingător duminica asta, o fac doar pentru că mă pricep la tenis, nu pentru că e jucătorul meu preferat și mi-aș da un rinichi ca să schimb două mingi cu el, ce naiba.

Haideți să lămurim treburile astea chiar acum, pentru că eu sunt sensibil și nu mai vreau să primesc hate mail, ok? Destul e destul. Jucătorul meu preferat este Marcus Willis. Sunt fan Marcus de mic, de când trântea castronul cu iaurt, că el voia fasole și înghețată. La ora actuală, întâmplarea face că în el mă regăsesc, cu el am cele mai multe lucruri în comun: amândoi avem o pasiune pentru batoanele Mars, amândoi rugăm adversarul, înainte de meci, să nu ne-o dea pe rever și, nu în ultimul rând, anul nostru tenisistic se învîrte în jurul Wimbledonului.

”Atâtea meciuri mișto azi, și ăsta bate câmpii cu grasu’ de Willis”. Vă aud, dar nu mă interesează, Marcus e un jucător imens. Publicul îl adoră pentru că e o poveste frumoasă, adversarii îl cheamă la bere pentru că e băiat simpatic, iar unele fete din WTA îl invidiază din cauza pieptului generos. Adevărul este că Marcus Willis e atât de gras, încât chioșcurile din Wimbledon îi dau rest nu lame Orbit, ci chifle cu unt.

Alaltăieri, după terminarea ediției, Marcus și partenerul său, Jay Clark, i-au învins pe campionii de anul trecut de la Wimbledon, Pierre-Hugues Herbert și Nicolas Mahut. Ca de obicei, o parte din responsabilitate o poartă Benoit Paire, cel care, conform propriilor declarații, l-a corupt pe Herbert la un grătar, în seara dinaintea meciului. Iar Herbert, ușor de influențat, a zis ”Biiiine, mă. Putain, dar nu mai mult de o bere”. Paire a zis ”Ok”, doar că a luat bere la 2.5 litri. Un Neumarkt un pic mai răsărit, varianta englezească. Restul e istorie și mahumreală. Vedeți, de-aia e preferabil să fii gras decât bețiv, mai ales la dublu. Desigur, noi doar speculam aici, vorba lui Moise Guran, expertul nostru în presupuneri și mecanisme logice hollywoodiene. În orice caz, acum avem dovezi clare că nu trebuie să fii nici atlet desăvârșit și nici băiat tânăr și frumos ca să faci istorie în tenis. Dacă Willis și Paes câștigă încă meciuri, nu ai niciun motiv să nu te lași de jobul tău (care oricum nu îți place, recunoaște) ca să te apuci ca lumea de tenis.

Ok, numai că, de data asta, adică azi, Willis și Clark n-au mai reușit să facă mare lucru. Au pierdut în 3 seturi la favoriții Oliver Marach și Mate Pavic, iar aventura acestui promițător tânăr de nici 27 de ani se oprește aici.

Simona Halep – Victoria Azarenka 7-6 6-2

Ce ne facem noi cu organizatorii ăștia, oameni buni? Avem, pe deoparte, un viitor lider mondial din România, căruia îi stă super bine îmbrăcat în alb (mrrrr, fetelor, am dreptate?), iar de cealaltă parte avem un fost lider mondial care tocmai a născut un băiețel simpatic. Și cu toate astea, au fost programate pe terenul 2 și nici măcar la o oră ca lumea. Pe încheietura lui Connors, asta nu e în regulă! Cum să fie Raonic – Zverev mai interesant? Serios, știați că există cursuri de parenting care încearcă să dezvețe mămicile din a le mai da copiilor suzeta atunci când vor să-i adoarmă, schimbând-o cu acel Zverev – Raonic de la Roma? S-a demonstrat științific că bebelușii adorm mai repede așa. Deci sunt studii, totuși. Am ajuns să ignorăm studiile, asta am ajuns să facem?

Simona Halep Wimbledon

În fine, revenind la meciul nostru, putem spune că azi s-au înfruntat: o fată care dă tare în minge, respectiv o fată care știe să se apere dând tare în minge. O atacantă împotriva unui mijlocaș defensiv foarte versatil. Paranteză: voi îndesi referințele la fotbal, pentru că pe de o parte ne încălzim aici, pe mirceamester.ro, pentru noul sezon din Champions League și Liga 1, pe de altă parte am văzut că se bucură de un mare succes. Și pentru că știu că-s sunt multe fete care citesc cronicile astea, deci e un prilej bun pentru ele să mai învețe câte ceva. Cu plăcere, fetelor.

Așadar, Azarenka este un mix între Ruud Van Nistelrooy (mare cât o prăjină), Luis Suarez (țipă la fiecare fază), Henrik Larsson (păr, zâmbet larg) și Zlatan Ibrahimovic (cu nasul cârn și gata oricând să-ți dea o bastârcă peste ceafă dacă-l enervezi). Dincolo, o avem pe Halep. Un melanj discret între Beckenbauer (passing excelent), Fernando Hierro (plasament superior) și Paolo Maldini (că-mi place mie de el).

Ei, fraților, și victoria de astăzi a Simonei o aduce la un singur meci de locul 1 mondial, ceea ce înseamnă că e foarte posibil ca de luni încolo România să aibă primul lider mondial din istoria sa care să fie sănătos la cap. Incredibil, este?

În primul set, Halep și-a pierdut serviciul de două ori, dar a revenit și l-a câștigat la tiebreak, trimițând-o pe Victoria după scutece și hrană bio. A avut 19 lovitori câștigătoare și nu le-a lăsat pe cele 21 ale Vikăi să o scoată de pe traseu. Iar în cel de-al doilea set a fugit repede la 5-0, ca Barcelona pe Camp Nou. De altfel, în primele 3 game-uri nu a pierdut decât un singur punct, adică am asistat la un 12-1 repezit și sănătos.

În orice caz, față de turneul de la Mallorca, unde un pojar netrebnic a făcut-o pe Azarenka să sufle greu, parcursul bielorusei la Wimbledon trebuie salutat. Și dacă tot am amintit de salut, știți cum a venit Halep să dea mâna cu Azarenka, după meci? Haideți că ne spune Cristian Tudor Popescu, acest Mr. T alb: ”Simona a venit repede la fileu cu picioarele ei minunate”.

Urmează mâine, la final de program, Jo Konta. O jucătoare care românilor le este la fel de simpatică precum un ciob sub limbă. Deci limba sus, ca la dentist, începem să-i lucrăm pe britanici pe canalele molarilor.

Andy Murray – Benoit Paire 7-6 6-4 6-4

Băieții ăștia doi ar avea mari probleme dacă ar lucra într-o corporație. În primul rând, nu știu să primească feedback. Și nici măcar nu e vorba de feedback din ăla nuanțat și pe ocolișuri, gen ”Haideți să vedem cum putem îmbunătăți lovitura cutare sau deplasarea spre înainte”. Nu, stimați cititori, vorbim de feedback simplu, de tipul ”Ce-ar fi dacă n-ai mai înjura ca un birjar abțiguit, de față cu 20 de milioane de oameni? Crezi că poți face asta? Crezi că e un challenge (sic) acceptabil pentru tine?”

Dar e greu, știm. Înjurăturile în engleză și franceză sunt cele mai mișto, cele mai sonore. Nu-i ca la înjurăturile noastre, unde pasca, grijania sau rasa sunt acordate prin cazul genitiv mamei cuiva și supuse unui act sexual ipotetic. La ei e altfel. Apropo, dacă vreți să citiți mai multe despre înjurăturile din tenis, nu uitați să alocați 45 de lei revistei ”30-0 pe curat”, unde veți găsi un material frumos, zemos și membranos. Apropo, Marcus Willis e atât gras, încât toate înjurăturile lui sunt de fapt blesteme să râmâi fără pâine-n casă.

A fost un meci în linie cu ceea ce ne așteptam, nu? Paire poate fi un ghimpe bărbos în coasta oricui, dar în același timp poate să fie genul de jucător pe care îl bate și nepoțelul meu de la Turnu Măgurele, care poartă plus 8 la ochelari. Forehandul lui Benny nu este vulnerabil, ci pur și simplu fragil ca un balon de săpun. Dar față de 2014, de exemplu, când spunea ”Urăsc turneul ăsta și abia aștept să de termine odată”, lovind cu sete un scaun uitat de orgaizatori pe acolo, anul acesta și-a depășit condiția. Ba mai mult, la un moment dat, avea de gând să ceară un challenge aiurea, dar arbitrul i-a zis mai bine să nu. Și știți ce-a făcut Benoit-Suflet-Mare? I-a mulțimit omului. Este prima oară din clasa a treia încoace (când a câștigat o gogoașă la tombola de Crăciun) când Paire a mulțumit cuiva, iar camerele de la Wimbledon au înregistrat totul! #H1story.

Astăzi, s-a tăvălit pe iarba aia de a stricat-o și mai rău. Sfat, Benny: nu te arunci ca Potec în piscină dacă n-ai nicio șansă să faci punctul. Dintre toate plonjoanele alea, o singură dată a atins mingea. Care apoi s-a dus în aut. Ba și-a mai zdrelit și genunchiul, așa că ne așteptăm din clipă în clipă să posteze sânge și pielițe pe contul lui de Instagram.

Bun, Murray nu era nici el în cea mai bună formă înaintea meciului și, mai nou, se pare că are o mică accidentare la genunchi. Dar a bătut chiar și așa. Judy, maică-sa, a pupat să nu mai doară pe băiat și buba a trecut. E la al 23-lea sfert de finală în ultimele 25 de Grand Slamuri pentru el și, mai impresionant de-atât, este al 10-lea sfert la Wimbledon consecutiv. Nu este de mirare că ultimele sondaje făcute de englezi arată că popularitatea sa în Marea Britanie a urcat vertiginos de la 2,6% la 3%.

Grigor Dimitrov – Roger Federer 4-6 2-6 4-6

Poate ați fi preferat să începem transmisiunea noastră cu ăștia doi. Of, nu știți nimic. Tocmai pentru că e meciul celor doi se preconiza a fi cel mai tare (spoiler: n-a fost), i-am amânat un pic. Pentru că, asemenea lui Marcus Willis dupa ora 10 seara, am vrut să intrăm un pic în pâine mai întâi. De altfel, se știe: Willis este atât de gras, încât Ronald McDonald a început să împartă fluturașe cu noul meniu ”Big Marcus”.

Dimitrov nu-l bătuse niciodată pe Federer, așa că maestrul n-avea de gând să-l lase pe castravetele talentat să-i cotrobăie prin sertarul cu recorduri taman pe iarba de la Wimbledon. Fed s-a așezat la masă, a scos cuțitul ăla imens cu care se taie jambonelul felii subțiri și s-a pus pe tranșat la Dimitrov. Șansele bulgarului scădeau pe măsură ce meciul avansa, iar Fed se declarase încântat, înainte de meci, de ideea unei noi întâlniri cu Djokovic. Deci, cum ar veni, Dimitrov voia să se joace cu el, dar Roger se uita pe deasupra lui, ca un adult nesimțit și insensibil:

-Roger, Roger, vrei să ne jucăm?
-Bine, Grig, dar nu mă ridic de pe canapea.

A fost bine, totuși, că măcar ăsta s-a terminat în trei seturi, că altfel ne-am fi întins și mai mult. Și apropo de seturi, acum vreo 3 ani, la Roland Garros, organizatorii l-au luat cu mașina pe Dimitrov de la hotel și l-au dus la antrenament. Era un fel de emisiune în care, pe drum, jucătorii și jucătoarele erau luate la întrebări de șoferul bărbos. Iar una din întrebări a fost atunci: Ce părere ai despre decizia lui Federer de a se retrage din tenis? Era o glumă, evident, dar Grigor, care încă nu apucase să joace cu marele Fed, cu care îl comparau toți, era cât pe ce să înceapă să plângă la auzul veștii. Ei bine, acum, la mulți ani mai târziu, are deja 6 meciuri cu el și nu i-a luat decât două seturi. Uite pentru cine plângeai tu, Grigore, sta-i-ar raclette-ul în gât să-i stea.

Rafael Nadal – Gilles Müller 3-6 4-6 6-3 6-4 13-15

Meciul zilei. Și al serii, să fim serioși. Și al turneului, să fim și mai serioși. Deci meciul anului s-a jucat între băieții ăștia doi. Rafael s-a prezentat în tunelul ce ducea spre teren pus pe treabă, plin de energie, ca de obicei. A făcut două-trei mișcări de încălzire, apoi un pipi rapid, că el mereu are emoții, și, când să definitiveze sesiunea de stretching a sărit și a dat cu capul de tocul ușii. Müller, în fața lui, a rămas impasibil, dar i s-a părut lui că aude sunet de bostan, așa că s-a întors. ”Boss, ești ok?”. Iar Rafa, exact ca-n filmele cu Adam Sandler sau Jim Carrey, a râs nervos și a zis că da. Aici ai și momentul, să nu zici că le înflorim. Pe de o parte e nasol și dureros să dai cu capu’ de ușă. Pe de altă parte, dacă se lasă cu o pierdere de memorie, omul poate să scape în sfârșit de fata aia, dacă tot nu vrea să facă femeie cinstită din ea.

Pentru că eu, sincer sincer de tot, când mă uit la Rafa, văd un campion. Văd un bărbat călit în bătălii grele în toată lumea, un bărbat cu privirea demnă și palmele bătătorite, căruia nu îi e frică să-și privească în ochi destinul și să îi spună răspicat: “Da, iubiXisca mea, vorbim despre însurătoare după Wimbledon, promit”.

Iar când mă uit la Müller, văd un chelios care servește tare, muncește mult și le explică prietenilor că în tenis e nevoie de mai multă muncă decât de talent. Marcus Willis, care a atât de gras încât ar renunța mai degrabă la părul din cap decât la șorici, ar fi reticent la treaba asta.

Și-mi mai vine în minte ceva când îl văd pe Müller. Era un meci de challenger, undeva indoor, nu mai știu unde, iar Gilles juca cu Marius Copil al nostru. Iar la un moment dat, prin setul decisiv, neamțul execută un forehand din alergare care nimerește, pentru a suta oară, linia. Și face punctul. Singurii privitori erau cei 4-5 de tribune și eu, pe un stream obosit. Dar chiar și streamul ăla obosit a izbutit să redea foarte fidel înjurătura lui Marius. Printr-o concatenată de toată frumusețea, care a durat vreo 5 secunde, arădeanul nostru și-a introdus lucruri în lovitura lui norocoasă, precum și în backgroundul lui de client al supermarketului din Luxemburg, că până la urmă câte supermarketuri să fie în Luxemburg? A fost un moment frumos, în care românii au arătat încă odată creativitate și curajul de a spune lucurilor pe nume.

Cât despre meciul de azi, pe bune, nici nu știi de unde să-l apuci. E ca The Godfather: dacă l-ați văzut deja, mai vedeți-l odată, dacă nu, foarte rău. E ca și când ar trebui să povestești cuiva toate sezoanele de până acum din Game of Thrones. Ce să spui mai întâi ca să-l faci pe amărâtul ăla să dea play la primul episod?

Au fost 5 seturi care au început cu acea pierdere de memorie a lui Rafa despre care aberam mai devreme. Omul a uitat să returneze și să citească serva unui jucător mult sub nivelul său. Dar iarba și faptul că Müller e stângaci și servește al dracului de bine au făcut să avem un meci care probabil că l-ar fi entuziasmat până și pe Țiriac. Până la urmă, când a fost ultima oară când ați auzit de un meci sau un set în care jucătorii să primească challenge-uri în plus, deși erau pe zero? Ei bine, la 12-12 la game-uri în setul decisiv, nebunia asta s-a produs. Na de colea, Rafael, că rămăseserăți în pană și astea sunt regulile.

Primul set a fost decis de un singur break, fapt ce avea să se transforme în laitmotivul meciului, pentru că și-n următoarele a fost la fel. 6-3 sună destul de cuminte și fără evenimente, dar meciul ăsta a fost orice și oricum, numai cuminte nu. Spre binele lui, Bernard Tomic, care spunea că tenisul îl cam plictisește de la o vreme, sper să se fi uitat la meci în seara asta. Chiar și matol, chiar și cu două fete pe lângă el și cu un pui de macac în lesă, sper să se fi uitat măcar la unul din seturile astea cinci, care au făcut cât o sută de-ale lui. No offence, Bernie, dar ăsta e adevărul.

Setul doi. Știți care e diferența dintre Cristoph Daum și Gilles Müller? Gilles își ține serviciul. În loc de 6-3, a fost 6-4 și deja părea că un cucui înseamnă exagerat de mult pentru Rafa. Începutul de chelie – blestematul! – l-a făcut să resimtă bușitura direct, fără niciun fel de protecție, iar acum, deși izbutea să țină aproape de luxemburghezul ăsta nezdravăn la creier, nu putea nici de-al naibii să returneze cum trebuie.

Scoruri în oglindă au urmat apoi, iar Nadal a dus meciul într-un decisiv care nu va fi uitat prea curând de nimeni. Până și Marcus Willis, care este atât de gras încât nici nu mai știu ce glumă să fac, a uitat complet de gustările de la fix, respectiv și jumătate, cât timp s-a jucat al 5-lea set. Nadal a salvat eroic patru mingi de meci, însă la a cincea a fost înfrînt de omul ăsta, care nu e deloc obișnuit cu meciurile de acest tip. S-a mers cap la cap la cap la cap la cap până la 14-13, când Rafa n-a mai reușit să-și mai câștige serviciul. Era deja pentru a șaptea oară în set când pornea cu stângul game-ul de serviciu, iar speculantul de Gilles nu l-a mai iertat. S-a terminat 15-13, confirmându-se astfel o veche vorbă din tenis care zice că 14-13 e cel mai periculos scor din lume.

Între timp, Djokovic și ai lui se milogeau de organizatori să-l lase și pe el să-și joace meciul astăzi, dar ăia nici n-au vrut să audă. Te cheamă Federer? Nu. Te cheamă Murray? Nu. Dar Willis? Nu. Atunci ia mai stai matale un pic și joacă o tablă cu Mannarino, că n-au intrat zilele-n sac și cu ocazia asta se mai bucură și ăla că mai stă o zi la Wimbledon. Pînă la urmă, după 4 ore și 47 de minute, meciul lui Nadal s-a terminat, iar pe Nole l-au trimis acasă, cu confirmare de primire mâine pe la miezul zilei.

Florin Mergea / Aisam-Ul-Haq Qureshi – Lukasz Kubot / Marcelo Melo 7-6 6-4 1-6 4-6 2-6

Când e să nu-ți pornească mașina, te-apucă și grindina și-ți mai cade și senvișul în caca de pisică. După ce a luat primele două seturi și începea să fie și el ceva mai mulțimit de sezonul ăsta, Mergea s-a trezit egalat și apoi bătut de (ce-i drept) favoriții Kubot și Melo. Tot returul lui Quereshi le-a mâncat meciul și de data asta? Probabil că o să ne spună Florică în curând, că timid nu e.

Marin Cilic – Roberto Bautista Agut 6-2 6-2 6-2

Nadal e out, Murray e așa și-așa cu sănătatea. În contextul ăsta, singurul care mai trebuie să pățească ceva (eventual repede, chiar cu Raonic) este Roger Federer. Altfel, Marin și pastilele lui de răceală cumpărate de maică-sa au toate șansele să mai ia un Slam.

Sam Querrey – Kevin Anderson 5-7 7-6 6-3 6-7 6-3

Doi malaci. S-au văzut, s-au duelat în servicii care mai de care mai violente și s-au trezit în setul 5. Nimeni nu-i prea băga în seamă, și asta nu pentru că sunt plictisitori, ci pentru că, altundeva, se jucau meciuri cu puncte mai lungi de două lovituri. Da, tenisul e nedrept, băieți. Merge mai departe americanul Querrey, care la ultimul Slam i-a făcut mucii cravată lui Djokovic.

Dominic Thiem – Tomas Berdych 3-6 7-6 3-6 6-3 3-6

În sfârșit, o surpriză. Adevărul e că îmi pare rău când un puștan cu tehnică (dar cu fundul mare) iese din concurs din cauza unui tip ca Berdych. Era frumos să-l vedem scos de alții mai carismatici, dar asta e. Copiii din ziua de azi au de tras mult cu boșorogii ăștia care trag cu dinții de ultimii ani de carieră. Deh, nu pot să fie toți ca Ioanițoaia și să predea puterea de bună voie.

Milos Raonic – Alex Zverev 4-6 7-5 4-6 7-5 6-1

Echipa lui Federer (adică Sev și Ljubicic) zicea că o să câștige Raonic, iar Roger mergea pe mâna subțirică a lui Sascha. Până la urmă, plictisul vechi a învins plictisul nou și s-a calificat în sferturi. Acolo, plictisul vechi se va întâlni cu piscul vechi și nou și se va lăsa cu daune severe.

Agnieszka Radwanska – Svetlana Kuznetsova 2-6 2-6

Sveta n-are timp de pierdut. Are ea timp pentru tatuaje, Twitter, replici memorabile în conferințe, dar pe terenul de tenis s-a hotărât că nu mai are timp de pierdut. Face și ea o vârstă, trebuie să-și găsească și ea o fată ca lumea, nu mai e loc de pași greșiți în carieră. Dincolo, Aga avut un turneu bunicel, chiar dacă astăzi și-a luat-o ca Boureanu pe carosabil.

Jelena Ostapenko – Elina Svitolina 6-3 7-6

Mică, dar cu gura mare (că de ce, domnule, să nu joace și ea pe Central, că e câștigătoare de Slam), Ostapenko a mai făcut un pas către titlu. A ratat o puzderie de mingi de meci, dar asta nu a afectat-o câtuși de puțin. Penko e un hopa mitică fără pic de milă sau răbdare să gândească pe teren. Federer are clasă, Nadal psihic, asta mică are instinct de killer. Cum te prinde, cum te rupe pe rachetă.

Magdalena Rybarikova – Petra Martic 6-4 2-6 6-3

V-am mai spus și în textul de sâmbătă: cred că a venit momentul ca fetele astea care au mai rămas pe tablou să se uite atent la tipa slăbuță din Slovacia. Care nu are nici anvergura lor, nici rezultatele lor și nici premiile lor. Dar Magda era pe locul 423 în luna mai, iar după 8 turnee și un parcurs de vis în ograda Wimbledon, iat-o în top 50. De-atunci, a jucat 29 meciuri și a pierdut fix două. Deci o fi la mijloc ceva noroc, da’ nu uitați că Magda a revenit după o acidentare, deci locurile astea mai și mint, nu vă uitați în gura cifrelor așa, cum se uită adversarele Simonei pierdute în lungul liniei.

ACESTE TEXTE ÎȚI SUNT OFERITE DE:

Vizual Eurosport


Seria de articole Wimbledon 2017, faza pe slice vă este oferită de Eurosport, singura televiziune care transmite integral și exclusiv cele patru turnee de Grand Slam în România. Încasările vor fi donate în scop caritabil.

Ce meciuri nu trebuie să ratezi la Wimbledon în ziua a opta (marți, 11 iulie) 

  • Cele mai importante partide se văd exclusiv pe Eurosport.
  • Toate meciurile sunt online pe orice device prin Eurosport Player.

Optimi de finală masculin
A. Mannarino – N. Djokovic (14:00)

Sferturi de finală feminin
G. Muguruza – S. Kuznetsova (15:00)
V. Williams – J. Ostapenko (16:00)
M. Rybarikova – C. Vandeweghe (16:30)
S. Halep – J. Konta (17:30)

Sferturi de finală dublu feminin
Y.J. Chan/M. Niculescu – C. Bellis/M. Vondrousova (13:30)

Codruț Baciu on FacebookCodruț Baciu on Twitter
Codruț Baciu
Codruț este fan declarat al lui Federer, dar îi iubește pe ascuns pe toți jucătorii de tenis, mai ales pe cei care joacă în WTA. Se pricepe la fotbal, inginerie atomică și cherestea. Atunci când nu urmărește competițiile sportive, face abdomene, gătește și bea bere. De cele mai multe ori în același timp.