Bună seara și bine v-am găsit la o nouă ediție a emisiunii noastre ”Ai, n-ai mingea, te minunezi la Federer”. După ziua de azi, au rămas cei mai buni 6 băieți pe tabloul de simplu de la băieți: cei 4 semifinaliști, plus Codruț și Mircea, autorii textelor despre tenis de pe mirceamester.ro, care și-au făcut programul, zilele astea, în funcție de meciurile de la Wimbledon. Au rămas puține, dar bune, adică fix opusul a ceea ce se întâmplă în Poșta Română, unde sunt multe, dar mă-nțelegi, nu e nevoie să fiu explicit.
Nu mică ne este bucuria să constatăm că, deși Simona a pierdut ieri la mustață semifinala și locul 1 mondial, astăzi am mai avut o româncă în concurs. Monica Niculescu a avut sfertul dumneaei de finală, iar dreapta aceea cu care a făcut carieră (lovitură de tenis ziua și spatulă de întors clătitele după lăsarea amurgului), a contribuit și azi la un meci tare alături de Hao-Ching Chan. Hao-Ching este o taiwaneză a cărei mare calitate este că e de încredere. Ca majoritatea asiaticilor, își vede de treabă și tot ce depinde de ea face ca lumea. Dar nu intrăm în detalii acum, că nu suntem fraieri să povestim totul dintr-o singură răsuflare.
Andy Murray – Sam Querrey 6-3 4-6 7-6 1-6 1-6
Avem în circuitul ATP câteva perechi de nume care rimează. Murray – Querrey, Nadal – Cabal, Dolgopolov – Bogomolov, Ferrer – Berrer, Klizan – Goffin, Sela – Pella și, nu în ultimul rând, Federer – Betterer. Prima pereche amintită mai sus a jucat azi sfert de finală la Wimbly, iar cu ocazia asta s-au mai uitat și americanii un pic la sportul ăsta. Venus și Serena nu se pun, nu mustăciți, că ele au început să joace când sportul ăsta era alt sport și se juca cu rachete de Reghin.
Așadar, Querrey este din țara Trumpului-Răsare, așa că oamenii Americii au fost cei care i-au dat lui Sam porecla ”Uriașul blând”. Însă pentru că ei se uită la tenis la fel de mult ca Dana Grecu, n-aveau de unde să știe că mai există un uriaș blând (și plângăcios) pe aici, în persoana argentinianului Juan Martin del Potro. Așa că, isteți cum îi știm, americanii au încercat cu ”Sam the Man”. Dar, ce să vezi, și aia era luată, că pe Wawrinka îl cheamă Stanislas, iar gagiul s-a rebranduit peste noapte și acum e Stan the Man. Deci Sam risca să rămână fără o poreclă șmecheroasă, ceea ce cultura (ba nu, legea!) americană nu permite. Americanii au legi petru orice, știți bine: n-au voie să aibă sub 96 de kile, n-au voie să știe unde e Ucraina sau Costa Rica pe hartă și tot așa. Până și marii escroci ai națiunii, de la Jimmy Hoffa și Lance Armstrong până la OJ Simpson și Nixon, au fost alintați cu porecle. Or fi fost ei ucigași, trișori, ticăloși sau infractori, dar, la naiba, îl au pe vino-ncoa, and that’s what America is all about!
După meciul de azi, suntem bucuroși să raportăm că Sam Querrey are, finalmente, o poreclă originală și demnă de statutul său: Slam Querrey. Asta pentru că, pentru al doilea an la rând, Sam îl scoate din turneu pe campionul en-titre de la Wimbledon. Anul trecut pe Nole, anul ăsta pe Murray.
Din păcate, Andy a fost cam accidentat azi. Lucru pe care reporterul care i-a luat interviu lui Sam, imediat după meci, l-a scos în evidență din start, pentru că așa lucrează britanicii cu microfon: pe sistemul ”Foarte, foarte, foarte, foarte, foarte bun meci! Ai avut noroc”. În noul context, biata Konta o să fie supusă unei presiuni și mai mari, pentru că englezii nu le au p-astea cu moderația. Ori 100% treaz, ori cu 40 de shoturi pe gât. Ori extraordinar, ori jalnic. Mai știm noi de-ăștia.
Primele 3 seturi au fost, de fapt, tenis, că apoi durerile lui Murray au început să-l îndoaie de șale, așa cum pățește Neymar când tușește cineva spre el. Numai că la Andy chiar erau dureri. Spre cinstea lui, nu s-a retras și, mai interesant, nici nu a chemat trainerul. O condiție medicală sau durere anterioară meciului nu poate fi motiv pentru a chema medicul în timpul partidei. Nu înseamnă că jucătorii nu o fac. Știm exemple numeroase, de la Muguruza, la Berdych, doar că, teoretic, este în afara regulamentului. Iar cum pe Murray l-a tot durut săptămâna asta, băiatul a fost fair-play all the way. Să-i dăm Murray-ului ce-i al Murray-ului.
Însă haideți să lăsăm meciul în sine deoparte pentru un minut, că nu ne-am adunat aici să numărăm winnere și challenge-uri, de asta se ocupă alții, ceva mai tehnico-tactici. În ciuda faptului că a pierdut ultimele două seturi mai repede decât poate să strige Mihai Mironică ”epocal” la un aut bătut de FCSB cu Fimleikafélag Hafnarfjarðar prin debaralele cupelor europene, pe Murray îl separă ceva de restul băieților care joacă tenis pe bani mulți. Nu e vorba de pricepere sau de stamina, deși stă bine și acolo. E vorba de luciditate și spirit.
La conferința de presă de după meci, mai întâi de toate, un jurnalist a adormit. Iar asta nu e o glumă. Ba mai mult, a început să sforăie ca un Harley Davidson lăsat prea mult pe mâna lui Bogdan Naumovici. Dar asta este normal, totuși, pentru că legenda spune că vocea lui Andy l-a adormit cândva până și pe Ilie Dobre. Însă momentul care trebuie reținut și notat în jurnalele noastre din acea conferință a fost când un alt jurnalist l-a întrebat ce părere are despre faptul că Sam ”is the first American player to reach the semi-final of a Slam since 2009“. Atunci, replica lui Andy, care nu putem decât spera că l-a făcut pe Țiriac să sughită în timp ce se bărbierea, a fost următoare: ”Male player”. Jurnalistul n-a priceput din prima (era bărbat, neh), așa că a zis ”Pardon?”. Iar Andy a repetat ca pentru proști: ”Male player”. Pentru că băieții sunt de pe Marte, iar fetele de pe Serena și Venus, înțelegeți dumneavoastră? Aveți aici momentul, ca să nu ne acuzați de alte de-alea.
25 de meciuri jucase Andy cu americani până astăzi și le câștigase pe toate. Sam a pus punct șirului și merge mai departe, unde îl așteaptă tipul de mai jos. Lets go, lets go, Sammy!
Gilles Müller – Marin Cilic 6-3 6-7 7-5 5-7 1-6
Iată încă un motiv, dacă mai aveați nevoie, pentru care cronicile astea sunt mană cerească pentru iubitorii de tenis, umor și scriitură sportivă de la noi (deci ăia 0.04% din populația României): noi ne uităm și la meciurile de care pe voi vă doare la bască. Că nu e puțin lucru, să știți. Adică și dacă nu îți pasă în mod deosebit de ceva sau cineva, asta nu înseamnă că nu e bine să citești despre, din când în când. Cel mai bun exemplu este Cristian Tudor Popescu: omului nu îi pasă că este caraghios dar, din când în când, mai citește comentariile de pe Facebook, măcar ca să-i blocheze pe cei care vor să-l tempereze un pic. Deci trebuie să fii prezent în societate, asta spun. Ok, nu te uiți la Müller decât dacă ești luxemburghez sau dacă joacă cu Nadal, dar, citind rândurile astea, afli că omul vorbește 5 limbi străine, ascultă Led Zepellin și joacă baschet la greu.
Dincolo, Marin Cilic. Câștigător de US Open, Marin este în discuții cu farmaciile Catena pentru un contract de sponsorizare pe 3 ani, adică până crapă Arșinel. Pentru el, care nu a avut întotdeauna o relație bună cu farmacistele, este o mișcare curajoasă, iar maică-sa a promis că nu se mai bagă în treburile lui decât dacă îi cere el în mod explicit. Multe inside jokes aici, dar v-am zis că suntem între noi, cei 0.04%, deci merge.
După 5 seturi cu Nadal (hai 6, că știți și voi ce-a fost acolo), ultimul lucru de care avea nevoie anti-starul Gilles era un meci care să dureze mai mult decât toate căsniciile lui Năstase la un loc. Însă chiar treaba asta s-a întâmplat. După un prim set în care a făcut breakul și și-a ținut serviciul, tiebreakul celui de-al doilea l-a găsit ratând mai mult decât îți poți permite cu o vulpe în etate ca Cilic.
Nici măcar ploaia trecătoare nu a putut să-l țină în meci până la capăt pe Müller, deși următoarele două seturi și le-a împărțit în prelungiri, 7-5, cu Marin. Cilic merge mai departe în semifinale și pleacă cu prima șansă împotriva lui Sam. Dar asta e oricum neimportant. Ce este însă important este că promisesem bancul cu Marin și am uitat să-l livrez data trecută. Ca de obicei, cititorii noștri sunt mai ageri decât ai lor, așa că ne-au scos ochii rapid. Le mulțumim și iată-l pe banc.
Cică Marin se trezește dimineață cu poftă de-un șnaps. Cum nu-i place să bea singur, îl sună pe Djokovic. Ăla are treabă prin Monaco, zice pas. Așa că Marin îl sună pe Karlovic. Dar Karlovic e la regim pe spanac și pepene, așa că nu poate pune gura pe alcool. Într-un final, Marin încearcă s-o corupă pe Donna Vekic, dar la vîrsta ei, singurul viciu pe care și-l permite este Wawrinka. Așa că, ciufut și însetat, Cilic decide să o ia pe Denisa, gâsca lui animal de companie, primită cadou de la Ivanisevic în glumă. Denisa fusese destinată, inițial, grătarului, dar lui Marin i s-a făcut milă și a păstrat-o. Bun, și îi pune el lesa și botnița Denisei, coboară din bloc și intră în prima crâșmă deschisă la ora aia. Marin cere ceva tărie, iar barmanul întreabă surprins: ”Uau, dar unde naiba ai găsit struțul ăla obosit?” Marin răspunde: ”E o gâscă, boss, ce-ai?” La care barmanul: ”Stai, că vorbeam cu gâsca”.
Roger Federer – Milos Raonic 6-4 6-2 7-6
Anul trecut pe vremea asta, Federer juca semifinala de la Wimbledon împotriva lui Raonic. A fost lung și epuizant. Cinci seturi, Roger pe jos, genunchiul lovit iar, restul sezonului compromis. Iar Milos și freza lui de condor plouat treceau mai departe în finală. M-am atașat de voi, cititorii site-ului ăsta, să știți, pentru că nu fac genul ăsta de recapitulări dureroase pentru oricine. La ultimul punct al meciului de-atunci, îmi aduc aminte că am tras o înjurătură destul de… multilateral dezvoltată, iar în febra momentului, din obișnuință, l-am înjurat tot pe Djokovic. A fost amuzant, la 6 luni mai târziu am putut glumi despre asta și viața mea a continuat normal.
Meciul de astăzi dintre Frunte ‘Naltă și Toarnă Gemeni a fost, însă, diferit. Contextul, în primul rând, s-a produs și și-a trăit altfel zilele până la marele meci. Canadianul venea după o perioadă de tenis așa și-așa, cam ca județul Sălaj, în care nu a câștigat atâtea meciuri câte spera. Însă Wimbledonul ne-a amintit tuturor că, din păcate, Milos este liderul generației sale și nu mai e mult până când îl vom vedea ridicând și altceva decât pieptănul deasupra capului: un Grand Slam. Sub auspiciile unui viitor atât de sumbru pentru tenisul nostru, nu ne rămâne decât să sperăm că în 2-3 ani Indian Wells-ul va fi Grand Slam, să-și facă și Raonic damblaua.
Dincolo, lui Roger îi atârna de coadă, înaintea meciului de azi, un șir de victorii de ți se făcea părul sârmă. Păi, nene, ne uităm ca mâța-n calendar și ce vedem? Vedem că mai e un pic și vine ziua lui în august și tataie de la Basel are mai puține înfrângeri decât are Konta fane la Buzău. Donskoy, în Dubaiul natal, respectiv Haas, prietenul fatal, l-au bătut pe Roger până azi, 12 iulie. În rest, 25 de victorii, 4 titluri, aproape 6 milioane în premii până luna trecută.
Și meciul a fost scurt ca un espresso pe faleză. Roger a turat motorul rapid, a accesat Goderer-mode și a ghicit serviciul lui Milos mai bine decât oricine săptămîna asta. Momentan, ecartul dintre Federer și restul plutonului, în ceea ce privește jocul, este mare de tot. Atât de mare, încât Mirka pare mică pe lângă el. Atât de mare, încât boșii tenisului iau în calcul ca acronimul ATP să nu mai vină de la ”Association of Tennis Professionals”, ci de la ”Absolut Trist Plutonul”.
Doar în setul 3 a avut ceva probleme, dacă un mini-break la începutul tie-break-ului poate fi numit problemă. Pentru Fed urmează al său whipping boy, Tomiță Berdych, care, deși e unul dintre puținii muritori care l-a bătut pe Fed pe toate suprafețele, în ultimele 7 meciuri cu al nostru a câștigat de fix zero ori.
Apropo, cum vă sună ”100 de meciuri câștigate la Wimbledon”? Așa-i c-ar merge o Sangria pe fierbințeala asta de rezultate nemaiîntâlnite?
Novak Djokovic – Tomas Berdych 6-7 0-2 ret.
Dacă ați ajuns până aici cu lectura textului, puteți să apăsați tasta 1, ca să comutați pe meciul Monicăi Niculescu, de mai jos. Pentru că la Nole-Berdie, faza e tristă: sârbul s-a retras, că-l durea mâna. Era condus cu 7-6 și 2-0 când Djokovic a decis să urmeze sfatul pe care Marian Vajda i-l dădea mereu: dacă nu e finală de Slam, spune stop, vor mai fi și alte meciuri. Ca fapt divers, sfatul celuilalt antrenor al său de odinioară, Boris B., era cumva asemănător: dacă n-are sub 25 de ani, spune-i pa, vor mai fi și alte meciuri.
Generația lui Berdych, Tsonga și Delpo a făcut lucruri nemaipomenite pentru tenis: a câștigat turnee, a bifat victorii enorme la Big 4. Însă în 9 cazuri din 10, ei nu câștigă meciurile cu băieții geniali, alcătuiți din mortar și ambrozie. Dacă te cheamă Berdych, n-ai cum să mai pui umărul la schimbarea trendului, însă dacă ți se oferă o ocazie, înhaț-o, băiete! Înhaț-o și nu te uita înapoi, că astea-s rare și nici tu nu întinerești.
Așadar, am avut parte de un singur set, iar Novak trebuie că încă face spume, dacă l-a lăsat durerea de la cot. În primul rând, avea dreptate cerând imperativ organizatorilor să-l lase să joace pe celălalt teren în timpul SF-ului Müller-Nadal. Cu o zi în plus de odihnă, poate că nu mai arunca prosopul (made in China, apropo, toate prosoapele de la Wimbledon). La asta se mai adaugă frustrarea că Djokovic nu mai pierduse niciun set la ediția asta a Wimbledonului. Oricine în locul lui ar fi spus câteva chestii nasoale despre geniile responsabile cu programele de joc din fiecare zi. Dar să ne punem și în pielea amărâților ăia pe care pica măgăreața, an de an, să facă listele cu jucători și terenuri.
Apropo, zilele trecute, un controlor de zbor de la British Airlines chiar a declarat sub anonimat că ”frate, e greu jobul meu, mii de suflete pe mână zilnic, sute de avioane, responsabilitate mare, dar săracii organizatori de la Wimbledon… numai în pielea lor să nu fii. Ploaie, reprogramări, jucătoare de dublu frustrate. Poor lads…”
Monica Niculescu / Hao-Ching Chan – Catherine Bellis / Marketa Vondrousova 6-4 6-4
Nu văd cum aș putea începe cronicuța acestui meci altfel decât cu tradiționalul “Băi băiatule, avem o semifinalistă de Wimbledon!” Nici nu știu ce găsesc mai incredibil aici: faptul că nici măcar nu e o noutate (Halep și Tecău au bifat-o deja) sau faptul că taman Monica a mai rămas dintr-ai noștri, o fată pe care sar mereu șacalii cu gura mai ceva ca Margaret Court pe homosexuali. Este anormal, nenormal, neonormal ce se întâmplă și am face bine să căscăm ochii. Că acolo nu e conjunctură sau noroc, e treabă făcută bine și dimineți cu sprinturi.
Monica încearcă, mai ales la dublu, să rărească underspin-ul de forehand pe care îl folosește de obicei, pentru că îți poate mînca rapid punctele. Iar cât o privește pe Hao-Ching Chan, dacă v-ați fi aflat pe orice alt site acum, ați fi citit o glumiță slabă legată de numele ei. Că e funny, chinezesc, haha. Dar aici, chestiile astea nu se poartă. Noi nu căutăm nici traficul cu orice preț, nici umorul facil, ci vrem doar să aducem un zâmbet cinstit pe fețele celor care iubesc tenisul la fel ca noi. Bun, acum că am clarificat și asta, să sperăm că vom avea săptămâna asta și o finală la Chingătoare. Aflăm mâine pe la un 3-4 după-amiază.
ACESTE TEXTE ÎȚI SUNT OFERITE DE:
Seria de articole Wimbledon 2017, faza pe slice vă este oferită de Eurosport, singura televiziune care transmite integral și exclusiv cele patru turnee de Grand Slam în România. Încasările vor fi donate în scop caritabil.
Ce meciuri nu trebuie să ratezi la Wimbledon în ziua a zecea (joi, 13 iulie)
- Cele mai importante partide se văd exclusiv pe Eurosport.
- Toate meciurile sunt online pe orice device prin Eurosport Player.
Semifinale feminin
G Muguruza – M Rybarikova (15:00)
V Williams – J Konta (16:30)
Semifinală dublu feminin
Y.J. Chan/M. Niculescu – M. Ninomiya/R. Voracova (15:00)
Codruț este fan declarat al lui Federer, dar îi iubește pe ascuns pe toți jucătorii de tenis, mai ales pe cei care joacă în WTA. Se pricepe la fotbal, inginerie atomică și cherestea. Atunci când nu urmărește competițiile sportive, face abdomene, gătește și bea bere. De cele mai multe ori în același timp.
