Așa, să vi-i pârăsc: râdeau colegii din alte ture de mine ieri după-amiază, că-mi hărăzește soarta numai bazaconii neinteresante de meciuri când se rânduiește calendarul nostru intern.
Timpul trece repede, să știți. Parcă ieri încheiam într-a șasea meciurile din grupe și ne lustruiam lopețile de zăpadă în așteptarea stihiei, iar cel mai nasol lucru care ni se putea
Și a fost seară, la ei, și a fost dimineață, tot la ei, ultima zi (de Slam). Să luăm aminte. Ultimele zile de la Australian Open au stat sub semnul „Hipnoză, muică, dacă vrei să câștigi!”,
Și te-ai dus, dulce minune. N-a fost rău la Melbourne, deși se putea evident mai bine. Una peste alta, cei mai buni jucători și-au reconfirmat valoarea, și-au luat punctele, și-au bătut în
Ei, da: fix asta ne mai lipsea. După ce că-n fiecare sezon se-nmulțesc Gauff-urile, Biancele, Yastremscele, Amandele, Osacele, Swiatecele, Keninele, adolescentele astea care aruncă undițele la
Se dă o familie cu mulți frați. Dintre ăștia, trei sunt cei mai mari. La vârstă, că la înălțime mai sunt niște molizi prin familie, dar sunt buni doar să bată cuie. Ăștia trei apasă
Haideți, fraților, că v-a fost dor de nițică adrenalină. Ce tenis e ăla în care nu-ți sar bucșele din piept în timpul punctelor, nu inventezi noi sfinți și nu riști să faci o vizită
Simona Halep - Anett Kontaveit: 6-1, 6-1
Dacă am fi nemți, Australian Open ar trebui să fie Grand Slam-ul nostru preferat. Spre deosebire de Roland-Garros și Wimbledon, Aussie-ul nu e tipul
Mă gândesc uneori la motivele pentru care niciodată nu fac pronosticuri în materie de sport. Nu la modul serios și niciodată în vreun cadru măcar semi-oficial. Sigur, știți voi deja că
Deși toată lumea intră cu surâsul normat pe față pe teren anul ăsta la Australian Open, printre zimții fermoarelor uriașelor genți cu rachete ies nervii neîncăpuți în racordaje ai tuturor.