10 sfaturi: cum să scrii un test auto pe blog

Online-ul nostru e plin de nervi gratuiți, iar sfaturile absolut bine intenționate se transformă ilogic și de neînțeles pentru mine, în mintea celui care ar trebui să fie fericit că le primește, într-un soi de vorbe dure ieșite din ură, aroganță, lipsă de înțelegere și, poate, lipsă totală de respect.

Foarte departe de adevăr.

Încerc de câteva luni să le atrag atenția celor care testează mașini să fie extrem de atenți când scriu despre acestea. Am dat de câteva ori liste de sfaturi post-test – în privat sau nu – în care am corectat câteva deviații inutile și pe alocuri amuzante ale unui text de acest tip, am încercat să impun ideea testelor realizate doar după ce te interesezi despre mașină, înțelegi ce vrea de la viață, de ce a fost lansată pe piață și, eventual, care sunt principalele avantaje în raport cu concurența directă.

Nu e nevoie de o analiză ultra-detaliată înainte de test, ci de înțelegerea mașinii. Pentru că, altfel, s-ar putea să lauzi mașina gratuit pentru lucruri normale sau s-o critici pentru lucruri pe care ea nu trebuie să le facă.

Și pentru că în internet nu există critici constructive, expresia fiind înlocuită de foarte mult timp cu termenul “hatereli” – activitatea de bază a unui hater (apropo, criticii de artă sunt în general cei care recunosc valoarea, care recunosc eșecul și care inspiră, chiar dacă rolul lor pare unul destructiv la bază), am adunat 10 sfaturi extrem de importante legate de modul în care poți scrie un test atât relevant, cât și îndeajuns de solid încât să nu fie contestat de nimeni. Deci fără greșeli de bază. O mașină este un produs extrem de complex, iar pentru a vorbi despre ea fără a fi evident superficial ai nevoie de niște linii. Încearcă să îți construiești testul pe baza celor 10 puncte și vei reuși să ai un test relevant.

Bloggere pasionat de mașini, tu trebuie să testezi mașini, pentru că vii (teoretic) cu o abordare complet diferită foarte utilă. Mai trebuie însă să nu cazi în capcana unui text care nu te reprezintă și pe care îl scapi din mâini.

1. Documentează-te. După ce afli că vei testa o anumită mașină, rupe site-urile auto în două încercând să afli cu cine se bate mașina. Motivul: fiecare segment auto (segmentul fiind o categorie de mașini care au relativ aceleași dimensiuni și caracteristici de caroserie) are avantajele și dezavantajele lui. În plus, fiecare segment auto are rolul lui. Vei evita astfel să scrii că o mașină de oraș e proastă pentru că nu merge cu 200 de km/h pe autostradă sau că o mașină premium este excepțională pentru că are materiale de calitate pe bord. Sunt truisme, ele nu explică și nu au relevanță în logica generală a mașinii. Iar tu vei părea că nu știi lucruri elementare și că ai primit mașina fără să știi nimic despre ea. E ca și cum ai testa o mâncare fără să știi din ce e făcută, și apoi ai face judecăți de valoare pe marginea ei.

Partea bună e că nu e deloc greu să știi unde stă o mașină în segment. Pentru că până și jurnaliștii auto sunt uneori induși în eroare de “segmentarea segmentelor” (detalii mai jos), am încercat să construiesc o bază de informare și am legat modelele care au legătură între ele pentru a fi imediat vizibile. Găsești legăturile astea pe pagina fiecărui model de pe Automarket: în dreapta ai modelele concurente.

Atenție! Ultima găselniță a constructorilor este să construiască mașini care intră fix între segmente, iar asta ar putea să-ți dea bătăi de cap. Un exemplu e Seria 5 GT, care nu are, practic, niciun concurent. Un alt exemplu interesant este Nissan, care va avea în segmentul B (sau segmentul mic, clasa mică, segmentul sub-compact – toate sunt denumiri ale aceluiași segment) nu mai puțin de trei mașini: Micra, Juke și un model de serie care va deriva din conceptul Invitation. Cu cât mai multe informații de acest gen știi, cu atât mai corect va ieși textul. Nu e musai să le scrii, informațiile astea sunt foarte importante pentru ca tu să-ți construiești testul cu informații corecte și fără truisme inutile.

2. Keep it simple. Fără să creezi un text plat. Știu că, uneori, vrei să intri în detalii de toate tipurile pentru a realiza un test cât mai complet cu putință. E o eroare. Din cauza faptului că nu ai destulă experiență sau din cauza faptului că nu înțelegi elemente tehnice, s-ar putea ca explicațiile tale să pară puerile și să îi facă pe cei care cunosc bine fenomenul să nu te urmărească. Ai aflat că Ford B-Max are un motor EcoBoost de un litru care este excepțional, chiar dacă tu nu înțelegi exact ce-i aia cilindree, de ce e bun un motor de un litru când alții au V8 și de ce încearcă oamenii ăștia să-l scoată în față? Poți să amintești pur și simplu despre el, fără a-l lăuda, fără a-l înjura.

E întotdeauna mai sănătos să eviți să descrii elemente tehnice pe care nu le înțelegi decât să te încurci în ele și să-ți construiești textul astfel încât nici tu, nici cei care te citesc nu înțeleg nimic din el. Dacă nu ești sigur că ceea ce scrii e corect, taie întreaga frază. E mult mai sănătos și ai o mulțime de alte lucruri de vorbit despre mașina respectivă fără a părea că ești superficial.


3. Da pentru Opinii, senzații, păreri. Nu pentru judecăți, analize, explicații.
Testul e, ca gen, un reportaj. Adică transformă date și evenimente prin filtrul autorului. Deci e un text eminamente subiectiv. Mi-au plăcut întotdeauna testele în are bloggerul spune cum s-a simțit în mașina respectivă, fără a încerca să explice și ce elemente tehnice sau constructive ale mașinii au făcut asta. Ți s-a părut că stai foarte bine în scaun? Spune asta, dar nu încerca să spui că asta se întâmplă pentru că materialele sunt bune, pentru că ai masaj sau pentru că ai reglaj electric. Astea sunt câteva dintre elementele care duc la cauză, și nu cauza în sine. Pentru a înțelege de ce stai bine în scaun trebuie să mergem la generațiile precedente ale mașinii și să înțelegem de ce un scaun fără susținere laterală pe modelul anterior a fost pus puțin mai jos, are acum o formă diferită și un design practic, nu doar corect estetic. Deci pentru explicații și judecăți e nevoie în principal de experiență. Eu am 8 ani în câmpul muncii mașinilor, am testat câteva sute de apariții noi, dar din când în când apelez la cei experimentați pentru a înțelege de ce se întâmplă lucrurile într-un fel sau altul. E normal și sănătos.

4. Înainte de a testa mașini, încearcă să mergi în cât multe pe scaunul din dreapta, întrebându-l pe cel de la volan despre impresiile lui. Un blogger nu are avantajul unei redacții, deci nu are avantajul unor modele de urmat și a unor persoane cu experiență care pot fi întrebate, care te pot învăța și care pot să te ajute. Nimeni nu s-a născut cu volanul în mână, însă unii au avut parte de suport tehnic, editorial și moral încă de la primul test făcut. De exemplu, după ce am intrat în presa auto, am stat 6 luni testând mașinile din redacție până să scriu primul test. Am întrebat, m-am interesat, am citit. Din păcate, un blogger nu are niciunul dintre avantajele astea și trebuie să fie îndeajuns de experimentat la primul test pentru a putea să scrie corect despre mașina respectivă.

Dacă te urci în prima mașină pe care o ai în mâini imediat după ce ți-ai luat carnetul, ai nevoie de măcar 3 zile pentru a-ți trece emoțiile și pentru a te obișnui cu levierul cutiei, pentru că nu ai repere. Pentru a aprecia corect distanțele, pentru a te obișnui cu pedalierul. Nu poți să te concentrezi pe mașină pentru că trebuie să treci de stadiul de familiarizare. Cu cât mai experimentat ești, cu atât mai ușoară e familiarizarea. Iar experiența vine doar conducând multe mașini, pe distanțe scurte sau lungi, fără a încerca să scrii test la prima mână. Obișnuiește-te cu diferențele, ele înseamnă totul când e cazul să judeci mașinile.

5. Fii amuzant. Păstrează-ți stilul. Jurnalismul auto e ceva mai tehnic decât ceea ce scrii tu pe blog. Nu face greșeala de a încerca același lucru. Asta ar trebui să te diferențieze. Râde, glumește, ia peste picior, desenează cu cuvinte. Ai avantajul de a fi într-un mediu liber de constrângeri stilistice, deci fă tot ce poți pentru ca textul tău să fie diferit.

6. Imediat după ce ai dus mașina înapoi la dealer/reprezentanță/importator, cere-le fișa produsului testat. Ea există fără excepție , iar omul de legătură te va ajuta cu drag. Vei avea acolo toate datele tehnice care te interesează și prețul mașinii respective. Pentru a fi cât mai clar și succint, creează-ți un template de casetă tehnică pe care s-o intruduci în text de fiecare dată când scrii despre o mașină. Nu e nevoie să explici în text foarte multe, pentru că un paragraf plin de cifre va fi la fel de atrăgător ca un hamburger aburind plin cu chiștoace de țigări. Cei pe care îi interesează datele mașinii testate de tine vor analiza singuri tabelul și vor înțelege mult mai repede și clar ce ai testat.

Eventual, dacă vrei să o faci cât mai bine, vezi ce modele comparabile (vezi punctul 1) au motorizări relativ identice și compară prețurile versiunilor de echipare care pot fi puse una lângă alta. Îți va da și ție o idee legată de cum se poziționează o mașină ca preț în raport cu celelalte. “Mie mi se pare un preț bun pentru ce oferă” nu e deloc destul. Dacă celelalte oferă aceleași lucruri la un preț mai bun și tu nu ai verificat asta, riști să pari pe lângă subiect.

7. Ia-ți notițe. În timpul testului, păstrează un carnet cu tine sau ia-ți smartphone-ul și notează-ți ce te-a frapat și ce consideri că e important de spus. Aceste notițe, create corect de un blogger care știe ce testează, sunt mult mai bune pentru testul tău decât un comunicat de presă. Informează-te din comunicat, dar ține minte doar datele și elementele importante, ignorând artificiile textuale ale unui PR bun care transformă o mașină normală într-una excepțională. Ia în considerare ce ți se spune, dar nu te baza doar pe aceste informații când scrii textul. Comunicate de presă transformate în test am mai văzut. Oamenii ăia nu au luat mașini în test foarte des după asta.

8. Încearcă să folosești mașina ca element de background într-o poveste. Iubesc tipurile astea de teste. Prefer să văd un proiect complet paralel cu mașinile la care bloggerul folosește respectiva mașină pur și simplu pentru ce a fost făcută. Mi-au plăcut poveștile cu Alfa Romeo #Giuliettaxoxo care a mers prin țară pentru că cei care o testau aveau nevoie să ajungă acolo, mi-a plăcut proiectul cadourilor pentru bloggerițe cu Lancia Ypsilon, îmi place chiar și faptul că, până acum, o excursie la Milano are o mașină în rolul de “coleg”, nu de punct principal de reper în proiect în jurul căruia se învârt planetele.

Uneori, nu e nevoie de test pentru a scrie despre o mașină. Iar dacă reușești să vorbești despre mașina respectivă aducând aminte de ea de foarte multe ori în cadrul unui proiect fără a te screme să scoți informații seci, ești bun. Uneori, viteza maximă și 0-100 km/h nu contează. Voi fi întotdeauna deschis să-i ajut pe cei care vor să facă acest tip de proiect.

9. Mașina curată în fotografii. Una dintre principalele boli ale bloggerilor este cea a mașinii murdare în poze. Argumentul este “oamenii vor să vadă mașina așa cum e în condiție naturală”, acesta traducându-se de fapt prin “mi-a fost lene s-o spăl și e greu de găsit o spălătorie în munți, unde am fost eu cu ea”. Am în reader fix 278 de bloguri auto de pe toate continentele, din toate zonele. De la bloguri profesioniste la bloguri personale care se ocupă, printre altele, și de mașini. Așa cum e al tău. Nu toți au fotograf profesionist, dar toți, fără excepție, au fotografii cu mașina curată.

Știu, e mai complicat să speli mașina înainte să-i faci poze. Îți ia timp, nervi și spațiu. Dar e profi. Crezi că nouă ne e ușor să facem poze cu mașina impecabilă când pe șoseaua de la munte e zoaie de un metru? Nu ne e. Dar, cu grijă, ies poze frumoase. Depinde doar de tine dacă vrei ca pozele tale să fie relevante sau să facă parte din clasicul album sec “mașina murdară în parcarea de la Kaufland”. Și încă ceva: studiază pozițiile mașinilor în fotografiile profesioniste. Nu îți vor ieși niciodată așa, dar înțelegi cum și din ce unghiuri trebuie să pozezi mașina pentru a-i sublinia cel mai bine caracteristicile de design. Știi nervura aia despre care designerul-șef al mărcii spune în comunicat că reprezintă linia de putere și de echilibru a caroseriei, mergând de la grilă sau faruri până în spate la stopuri? Ei, dacă ai trei degete de noroi pe mașină și o pozezi în contrejour, fii sigur că tocmai i-ai transmis omului un mesaj simplu: “I don’t really give a fuck about this”.

10. Ultima, dar în mod evident nu cea din urmă. Încearcă să mergi la cursuri de conducere defensivă și, eventual, la cursuri de conducere sportivă. Vei vedea că școala de șoferi este o glumă. Dacă ești cu adevărat pasionat de mașini – și ești, pentru că altfel ești un ipocrit care nu vrea decât să nu plătească benzina când are de mers la munte – te sfătuiesc să te înscrii la un astfel de curs. Sunt câteva foarte bune pe piață. Vei învăța cum să stai la volan, cum să conduci mașina, de ce trebuie ca toată lumea să poarte centurile de siguranță și mai ales cum să simți o mașină cu adevărat. Iar după ce afli cum să simți o mașină, ești liber să scrii despre ținută de drum, despre direcție, despre comportament dinamic, despre plăcerea de a conduce o mașină.

A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

12 Comentarii

  1. Multumesc pentru sfaturi! Chiar eram curioasa cum poti scrie cat mai corect, bine dar in acelasi timp original despre o masina pe care ai condus-o sau in care ai avut ocazia sa calatoresti. Mi-au prins tare bine tips-urile!

  2. Felicitari pentru articol! Bine scris; sfaturi pertinente, iar mie imi place cel mai mult cel legat de fotografii! Ca bine zici tu: fara masini murdare si incadrari cat mai bune.

  3. Salut! Foarte bun articolul, e unul de care as vrea sa tina cont cat mai multi “testeri auto”. Fara sa exagerez, cred ca am vazut bloggeri care au ignorat majoritatea celor 10 puncte descrise de tine.

    O curiozitate am, intotdeauna m-a ros intrebarea asta, apropo de “un ipocrit care nu vrea decât să nu plătească benzina când are de mers la munte”. Voi primiti masinile cu plinul facut? Iar la intoarcere, o dati cu rezervorul gol? Pe scurt, benzina este practic decontata de cei care ofera masina in test (probabil intr-o anumita limita, desigur)?

    O zi buna!
    Mihai

  4. Buna treaba, din pacate nu toti au masini la indemana pentru test. O treaba buna am vazut ca fac baietii de la buhnici.ro, unde fac interviuri cu tot felul de vedete in masini de test, ba chiar prezinta si fac review pe anumite masini noi aparute. E greu sa scoti capul din multume cu asa ceva, fiind blogger de rand.

Leave a Reply to Alin Viorel Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.