60 de zile cu Latitude

Până la finalul lui ianuarie, voi încerca să înţeleg ce-a vrut autorul să spună în opera literară surprinsă în imaginea alăturată. Recunosc că nu mi-e clar acum, când am luat maşina, ce vrea ea să fie. Practic, e un segment mediu, deci se bate cu Mondeo, cu Passat, cu Insignia. La fel de practic, Renault are şi una bucată Laguna în segmentul ăsta, deci voi avea nevoie de timp şi spaţiu să mă lămuresc. Deocamdată, primul contact e ok. Are o grămadă de lucruri la interior, dar îi lipsesc altele. Are un pachet de masaj în scaune care-i cu adevărat masaj, nu o bilă care se mişcă de-abia sesizabil aiurea de sus în jos fără logică. Ceea ce e bine. Nu mă atrage designul (deşi în aer liber arată mai plăcut decât în poze) şi în mod sigur nu va încăpea între cei doi copaci care-mi delimitează pe o marjă de câţiva milimetri locul de parcare. Well, trăim şi vedem.

A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

2 Comentarii

  1. Ca nişte oameni mari, cum ar veni :) Chit că eu îs mic, iar el e mediu.

Leave a Reply to Mircea Meșter Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.