Ajla Tomjlanovic – Emma Răducanu: 6-4, 3-0 (ab. Răducanu)

Răducan't

Suntem în acel moment în existenței noastre de popor nuclear în care s-a creat cadrul perfect pentru ca noi, destoinici urmași ai inginerilor romani care au creat drumuri mai bune decât ce putem produce astăzi, să trecem la treabă în materie de judecată sportivă.

Să dă fată cu nume românesc, se dă tenis și se dă un moment de final despre care încă nu avem toate informațiile. Dar ce avem este abilitatea de a decide nu dacă am fost înșelați, ci cât și de când. Pentru că iată-ne din nou, întocmai ca baciul dobrogean care nu a prins lotul final din Miorița și s-a plâns ulterior în toate podcasturile vremii, din nou nară la nară la nară cu dezamăgirea. Emma ne-a lăsat în mijlocul meciului. Și mai rău decât abandonul ei e doar faptul că în următoarele zile vom afla informații despre motivele pentru care ne-a lăsat pe d-alde sport.ro.

Dar până ca omușorul Emmei să-și flexeze mușchii și să înceapă să încerce să îi tracteze fetei limba, am fost duși în spate către fabrica la care se petrece procesul creației în tenis. De la înălțimea celor 18 ani pe care îi are, Emma ar fi putut spune înainte de Wimbledon că deține mai multe vize pe pașaport decât meciuri în circuitul WTA. Și asta ar fi fost valabil chiar și de-ar fi folosit pașaportul doar pentru a veni o dată la colindat la bunicii din România, pentru că altfel, Emma bifase în iunie, la Nottingham, prima partidă din restul vieții ei de sportivă majoră.

Cronicile de la Wimbledon îți sunt oferite de:

În fine, asta nu mai prea contează acum, când fata are de plătit două săptămâni de chirie la plecarea din Londra fără să simtă vreo gaură-n buget. Ceea ce contează e senzația de magie în desfășurare pe care o vezi uitându-te la Răducanu. Nu ni se întâmplă chiar atât de des să vedem tenisul crescând live, sub ochii noștri, și să mai și existe un oarecare interes colectiv. Oamenii la care analizele de sânge și suflet arată măcar urme parțiale de viață trebuie să aibă o urmă de lumină-n chip când văd bucuria cu care tenisul ia pe sus un om și îi arată în decurs de o oră atât vârful plin cu zăpadă, cât și ultimul pet de plastic rămas pe fundul oceanului.

E posibil ca orice lovitură care o face pe Emma să urle de bucurie să fie prima de felul ei. Sau prima care contează. Iar noi suntem acolo să o vedem facând primii pași în picioare, primele sărituri în dublu-echer, dar și bifând cele dintâi suferințe. Despre astea vom afla cu siguranță în zilele următoare, după ce site-urile de sport din România vor lansa sondajul care trebuie să ne spună și în ce procent este Răducanu româncă, dar și cât de mult ne va păsa săptămâna asta de cele câteva sute de mii de lire pe care le-a câștigat.

Foto: IMAGO / Shutterstock

Pentru Ajla o fi fost ciudat. Ea a trecut rapid de la punctul în care era o necunoscută cu speranțe la jucătoare pierdută și apoi atletă regăsită în dulapurile cu sportivi pierduți pe ruta medic-arenă. Cel mai ciudat e să vezi cât de mult seamănă în joc cele două, singurul lucru pe care nu-l au în comun Ajla și Emma fiind programul din zilele următoare. Dar altfel, ambele trântesc mingea plat și în forță, fără să aibă nevoie de prea multă mișcare pe laterale. Din spatele liniei de fund vin ordinele, iar brațele să înfoaie ca să producă tunetul ce trimite mingea la fântănă ca să aducă puncte.

Emma s-a bucurat la fiecare punct, iar publicul la fel, deși pe englezi îi poți scuza: au semifinală la Euro și aveau nevoie de fata asta ca să nu le fie săptămâna distrusă de inevitabilul moment în care naționala scapă fotbalul în străchini. Dar când tenisul îți dă pauză și momente de meditație cu forța în carieră, din cenușa statului cu ochii-n ecrane se poate naște un tip special de experiență pe care Ajla o deține și o folosește. E experiență clătită pe la ochi cu răutatea ce o găsești numai în cotloanele vieții din care afli că timpul îți e limitat și că, de fapt, ceasul e de fapt un timer.

Până ca Emma să înghită aerul cu forța, Ajla a luat un set în principal pentru că a știut să pună și niște gândire între respirații și sprinturi. Răducanu nu a dus lipsă de șanse de break, dar i-a lipsit orice altă urmă de șansă. Plus un plămân extern la care să se conecteze la începutul setului al doilea.

Foto: IMAGO / ZUMA Wire

Roger Federer – Lorenzo Sonego: 7-5, 6-4, 6-2

Roger pare condamnat. Cât timp majoritatea mușchilor se păstrează măcar la nivelul de prospețime al micilor de Dedulești, maestrul căutător de trofee în iarbă va juca semifinale călare peste alte semifinale. Șmecheria e una singură: prima săptămână să îi aducă-n cuțite puieți de jucători cu care Roger să își încălzească țevile.

Partea proastă e că, în ritmul ăsta, Roger va avea o pagină de istorie personală în care va fi recunoscut drept un cămătar al viselor. Unul care dă cu speranța îndestulării și ia cu mina cuiva care tocmai a lăsat liftul să-ți plece din dreptul nasului. Nu e foarte clar dacă Roger consultă înaintea meciului ceva ce ține de trecutul sau prezentul adversarului. La acest moment al carierei, Roger nu mai pare să joace tenis cu alți jucători din circuit. Impresia e că oamenii ăștia, – decenți ca prezență, altfel – sunt eșantionul de control pentru starea sportivă a lui Federer. Valorile se nivelează și contează doar ce dans au în program pistoanele din motorul elvețianului. Nu e despre cel de dincolo de fileu, ci doar despre starea vremii în lumea lui Fed.

Unde mai pui că meciurile lui Roger au început să fie foarte simple: fiecare își câștigă serviciul până când adversarul lui Fed îl pierde o dată. Mingile de break sunt tot mai puțin scăpate peste bord și revenirile tot mai puțin probabile pe măsură ce meciul se apropie de proba interviului. Veți spune că hei, Sonego a făcut break la 0 când Roger servea pentru a câștiga primul set. Evident, gropi în asfalt mai există, dar măcar putem spune că povestea nu a mai avut parte de bis în setul 2, când greșelile neforțate ale italianului deja îi mâncaseră atât sandwich-ul din ghiozdan, cât și acatistele.

Foto: IMAGO / Paul Zimmer

Novak Djokovic – Cristian Garin: 6-2, 6-4, 6-2

În acest moment, marea problemă a umanității e faptul că Nole simte că a prins aripi după trofeul de la Roland-Garros. Probabil că ăsta e momentul perfect pentru că jucătorii din Next Gen să-și ia niște ani liberi și să se ocupe de business-uri care le-ar putea asigura un trai decent pentru anii tulburi care urmează.

Dincolo de asta, la capitolul „Nefericitul zilei” îl avem pe Cristian Garin, un chilian aflat la prima participare pe tabloul principal de la Wimbledon, dar și la primul atac de panică pe care a avut oportunitatea de a-l susține live, în fața a mii de oameni. Ca idee ce ține mai mult de nevoia noastră de a înțelege diferențe, Nole bifează sfertul de finală cu numărul 50 la turnee de Grand Slam. Ar putea să se apuce serios de treaba asta, băiatul pare talentat.

Foto: IMAGO / Shutterstock

Marton Fucsovics – Andrey Rublev: 6-3, 4-6, 4-6, 6-0, 6-3

Rotterdam, Miami, Dubai și Doha nu sunt doar următoarele destinații pe care nu vi le puteți permite, ci și turnee de la care Marton Fucsovics a plecat în 2021 cu același diagnostic: Andrey Rublev. În 73 de ani, Marton este primul maghiar care ajunge într-un sfert de finală la Wimbledon, iar dacă informația asta v-a făcut să căutați pe Wikipedia data la care am avut ultima dată un român în această fază de la All England Club, poate că ar trebui să vă ascultați nepoții și să dați unfollow acelor pagini naționaliste pe care le distribuiți prin feed.

Până la Rublev, Fucsovics îi răsturnase pe Sinner și Schwartzman, ceea ce îi poate aduce eticheta de jucător multi-dimensional. E greu de spus cum îl va ajuta asta în meciul din sferturi cu Nole, dar până la a-i găsi scuze, să profităm de moment și să vorbim atât cât mai putem despre victorie. Maghiarul este unul dintre jucătorii care par constant să joace conform unei idei clare. Nu aleargă nebunește dintr-un colț în altul și nu i se citește în ochi disperarea de a găsi cu dinții organele vitale ale adversarului. Mai degrabă poți spune că înțelege procesul și e în permanență dispus nu doar să îl îmbrățișeze, ci și să-l sufoce cu brațele lui din care uneori ies vene mai groase decât tușa.  

Rublev, în schimb, nu e clar ce planuri are cu noi. Are deja câțiva ani buni de când tot stă la ușa circuitului ATP și nimic nu pare să se aleagă de viitorul pe care ne-am străduit atât să i-l proiectăm cu forța. A luat două seturi și a făcut 2-1, iar aici intervine magia meciurilor în care ai nevoie de trei seturi câștigate pentru onoarea de a mai continua să suferi.

Foto: IMAGO / Shutterstock

Angelique Kerber – Coco Gauff: 6-4, 6-4

Pare că au trecut milenii întregi de când Angi Kerber juca la fel cum o face Porsche Taycan pe Nurburgring. La Wimbledon-ul din 2021, Angi e singura deținătoare de trofeu rămasă în competiție, lucru care ar trebui să fie încurajator pentru părinții de fete: da, va trebui să îi explicați de ce nu suntem în stare să pricepem noțiuni ca equal pay, dar măcar au o șansă reală la un trofeu de Grand Slam, indiferent de cât de complicat li se pronunță numele.

Chiar dacă nu e clar ce înseamnă pentru Kerber „revenire de formă”, în avantajul ei funcționează bine și faptul că standardele coborâseră atât de mult, încât se priveau ochi în ochi cu piesele care sunt trending pe Youtube în România. De ani buni, Kerber prinde câte două turnee pe săptămână și cinci zile de pauză în același interval de 7 zile, dar uite că apele ghinionului se retrag.

Nu puteau fi multe de prevăzut de la un meci cu Gauff, care încă își permite luxul de a se situa doar puțin peste nivelul de experiență al copiilor de mingi, dar lui Kerber i-a mers primul serviciu și, mai important ca niciodată, a prins semnal către nava-mama care a ghidat-o din semne și șoapte către fiecare minge de break de care a avut nevoie.

Foto: IMAGO / ZUMA Wire

Ons Jabeur – Iga Swiatek: 5-7, 6-1, 6-1

În ultimii doi ani au existat doar 4 meciuri de 3 seturi pe care Iga să le fie pierdut.

Tocmai de aceea, victoria lui Jabeur e cu atât mai riscantă pentru maxilarele căscate odată ce facem contact vizual cu scorul. Mai important ar putea fi faptul că, în ciuda scorului, mitul Igăi nu se răstoarnă-n șanț, ci doar rămâne încarcerat sub șenilele poveștii lui Jabeur, una dintre multele jucătoare care ar trebui să ne provoace un moment de introspecție și jenă, pentru că și pe ea o dădeam retrasă doar pentru că nu intră prin găurile de ac ale prejudecăților noastre fizice.

Dar Jabeur a devenit în timp o jucătoare cu care nu vrei să te-ntâlnești, cum se întâmplă cu prietenii cărora le datorezi bani. Scurtele din jocul ei sunt una dintre cele mai simple metode de tortură pentru adversar, dar în același timp o continuă enigmă. Ons a fost ocupată să bată recorduri: e prima jucătoare cu origini arabe sau nord-africane de la El Shafei încoace care ajunge în sferturile de la Wimbledon.

Până să înceapă să tundă iarba de pe teren cu speranțele de mai bine ale lui Swiatek, Ons i-a cărat pumni cu cârca polonezei încă din primul set. Deși a avut 5-3 în prima parte a meciului, Ons l-a pierdut și părea că se deschid porțile pentru încă o defilare de tancuri pe flancul feminin al turneului. Exact ca în primul set, Swiatek și-a pierdut repede serviciul, dar diferența a venit din transformarea lătratului în mușcătură la jugulară din partea lui Ons, care a luat 13 din cele 14 puncte jucate pe propriul serviciu în setul 2 și a plecat către un decisiv tras la indigo și afișat în văzul tuturor, spre mirarea vecinilor de scară.

Foto: IMAGO / ZUMA Wire

Felix Auger-Aliassime – Alexander Zverev: 6-4, 7-6, 3-6, 3-6, 6-4

Pare că nu mai contează cu cine joacă Zverev: important e să știe omul să ajungă la arenă, că de-acolo preia Sascha. Probabil pare un meci echilibrat, dar scorurile nu spun niciodată povestea completă a meciurilor jucate de neamț: indiferent dacă e înfrângere sau victorie, Zverev pare întotdeauna că pierde pentru că joacă un tenis apocaliptic ce mai degrabă te face să bucuri că totul se termină.

FAA și-a mai întremat serviciul și, nu doar prin comparație cu Zverev, pare să înțeleagă ceva mai bine cum trebuie tratat cu generația speranțelor aflate în drum către depou. A avut nevoie de mai bine de 60 de minute pentru a-i lua lui Zverev primul set, dar măcar a reușit să sădească primele semințe ale îndoielii într-o minte atât de fertilă pentru astfel de culturi. Fără legătură cu rezultatul final al meciului, Zverev a terminat cu un total de 20 de duble greșeli, asta în cazul în care cineva crede că cifrele nu sunt suficient de relevante pentru a înțelege jocul lui Sascha.

Foto: IMAGO / Shutterstock

Susține cronicile pe Patreon.

Aceste texte îți sunt oferite de:

Încă de la o vârstă foarte fragedă, Radu scotea praful din covoare folosind reverul cu o mână și turna ciorbă cu polonicul pentru a învăța să servească, însă a renunțat la tenis după ce și-a dat seama că, practicându-l, ar compromite viitorul acestui sport. S-a concentrat pe scris pentru că îl face să se simtă de parcă ar fi în fruntea clasamentului ATP: toată lumea îți comentează performanțele și toți știu sigur că s-ar descurca mai bine decât tine.

Un Comentariu

Leave a Reply to Petru Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.