Am dat cămătăria jos din pod

Aflu siderat şi senin astăzi că deputaţii români au votat o lege care interzice cămătăria în România. În 2011. Amuzat şi totodată lovit cu şpiţul peste ceafă de această informaţie primită într-o după-amiază de toamnă în capitala unei ţări care se află în Uniunea Europeană de vreo patru ani, am purces la analiza legii. Vă garantez că ea este nu doar amuzantă, dar poate face parte fără probleme din galeria legilor cretine ale lumii.

1. Legea a fost votată în 2011. Foarte probabil, unii dintre deputaţi au împrumutat bani şi i-au primit în cursul acestei luni, deci până acum era imposibil să fie votată o astfel de lege. +1 pentru normalitate.

2. La adoptarea legii au fost înregistrate 168 de voturi pentru, 98 împotrivă şi 10 abţineri. Se vede treaba că cei 98 mai au încă bani de primit de pe undeva, în timp ce alţii 10 nu ştiau până la ora votului dacă au primit sau nu banii pe care îi împrumutaseră. +1 pentru răbdare

3. Pedepse: între şase luni şi 5 ani. Înainte de a înjura legislatorul, gândiţi-vă că cele şase luni par puţine văzute de afară, dar cămătarul are în acest timp o mulţime de posibilităţi de a-şi continua cariera prolifică după gratii. Dacă ia totuşi doar 6 luni, şansele de a împrumuta băieţi aflaţi la ananghie la întuneric scad considerabil. +1 pentru logică.

4. Textul legii este foarte clar şi nu lasă urme de interpretări: “prin camătă se înţelege dobânda excesivă pe care o ia cămătarul pentru sumele date cu împrumut”. +1 pentru claritate, concizie şi exactitate. Exactitate excesivă, evident.

5. Acelaşi text explică semantic ce e ăla cămătar: “persoana care dă împrumuturi băneşti în schimbul unei camete”. Noi rămăsesem cu impresia că e un fost jucător dinamovist. +1 pentru semantică

6. Proiectul de lege care interzice cămătăria fusese respins de Senat, dar Camera Deputaţilor este camera decizională şi, deci, cea care contează în contextul ăsta. +1 pentru senatori pentru unitate.

În rest, companiile de tip Provident vor continua să funcţioneze ca IFN-uri (Instituţii Financiare Nonbancare) , deşi denumirile astea sună a cabinete stomatologice, iar singura legătură cu dinţii e una de extracţie, nu de implant.

A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

2 Comentarii

Leave a Reply to kzkCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.