Ana Bogdan – Ivana Jorović: 7-6, 6-4

Hrana Bogdan

Sunt în vizită de lucru la Cluj, c-am înțeles că vă e sete de niște cronici de tenis. Iar în dimineața de luni am avut două variante de a-mi petrece ziua.

1. Să merg la Transylvania Open pentru meciurile din prima zi de turneu într-o sală goală, pentru că publicul nu are acces la turneu

Sau 2. Să merg doi kilometri mai departe, la cinema, unde pot să văd Dune mâncând popcorn într-o sală in care sunt și alți necunoscuți.

E corect să închizi accesul publicului la evenimente în vremuri în care în spitale medicii aleg cine trăiești și cine moare în funcție de locurile din ATI. Peste tot, o perioadă. E logic, e uman.

Dar e o tâmpenie profundă să oprești accesul într-o sală imensă în care se stă pe scaune în liniște, cu măști, cu maximum 25% dintre locuri ocupate de oameni care intră intră exclusiv cu certificat verde, iar cei implicați în organizare se testează PCR o dată la doua zile atât timp cât în restaurantul de la parterul BT Arena – literally la 10 pași de aici – există oameni care mănâncă fără măști. Atât timp cât în cinematograf se intră și se stă fără mască. Atat timp cât în biserică se întâmplă evenimentele conform planului.

Ca să înțelegi absurdul situației, dacă jucătoarele ar avea microfoane la care să cânte, publicul ar avea acces în sală.

E ilogic și nedrept, până la urmă. Nu-mi iese calculul nici măcar pus în Excel, la rece. E păcat pentru tot. Pentru că țara asta a ajuns în momentul de acum, în primul rând. Apoi, pentru că oamenii nu văd la treabă jucătoarele astea imense care vin aici. Apoi, pentru că în Cluj rata de vaccinare e una dintre cele mai mari din țară, iar asta ar fi putut să însemne că lucrurile bune pot fi impulsionate și mai mult oferindu-le acces celor cu certificat.

Dar azi a început tenisul. Voi îl vedeți pe televizoare, noi de aici. Nu-i cea mai plăcută atmosferă, e un fel de liniște sufocată în care auzi efectiv cum bâzâie luminile și boxele. Dar e tenis. Și se întâmplă la noi. Și este sprijinit de marca Porsche, care tocmai a lansat noul Macan și cu ocazia asta ne-a tocmit să vă anunțăm asta.

De fapt, dacă ești cititor fidel știi deja că Porsche susține cronicile din tenis și hohotele tale de râs pentru al patrulea an consecutiv. Și, dacă ești cuminte, și la anul.

Cronicile de la Transylvania Open îți sunt oferite de noul Porsche Macan:

Alexandra Ignatik Cadanțu – Anna-Lena Friedsam: 7-5, 4-6, 4-6

Prin vara anului 2013 eram în plimbare prin Austria cu prietena (actuala soție, că poate citește și ea și se sperie), făceam o vacanță prin Alpi, vizitam Grossglockner Alpenstrasse (recomand, e din aceeași familie lexicală cu Transfăgărășanul, dar are asfalt, parcări și marmote, chit nu are bâlci) și pedalam hidrobiciclete la Zell am See. Vremuri frumoase, relaxante, în care purtam măști doar de Halloween și la Cluj puteai să vezi sport din tribune.

Și cum sărea al vostru din hidrobicicletă în lac să facă baie și nu mai găsea scara cu care să urce înapoi (revin asupra subiectului când condițiile ne-o vor permite), am aflat că la o aruncătură de capră neagră de noi, la Bad Gastein, se joacă tenis. Așa că țuști în mașină, luat bilete, intrat în tribune, bonus meci al unei românce: Alexandra Cadanțu tricota de zor pe zgura alpilor, într-un decor fabulos (recomand, 5 stele) cu o italiancă, Karin Knapp. Nu mai țin minte multe din meciul ăla. Dar știu că a noastră era nervoasă și-și desena cu racheta prin zgură tot felul de Dumnezei între mingi, iar în tribune am prins locuri în bătaia soarelui de munte care în 20 de minute m-a bronzat ca pe tomată. A luat bătaie a noastră atunci, dar și mai multă bătaie a luat iPhone-ul meu, pe are l-am văzut prima dată oprindu-se singur din cauza temperaturii. Cu iconiță nucleară, cu toate alea.

Turneul de la Bad Gastein în 2013. Foto: IMAGO

2013 a fost cel mai bun an din cariera Alexandrei. Era bine, era în Top 60, făcuse semifinală la Katowice (a luat bătaie de la doamna Petra) iar acolo, la Bad Gastein, venea direct de la Budapesta, unde pierduse în semifinală cu o altă doamnă, Simona Halep.

Am pierdut legătura între timp. Ea a ajuns la 31 de ani și-a trecut printr-o modificare de brand după ce s-a căsătorit cu bielorusul omonim, și el jucător de tenis, eu nu mai am iPhone pentru că are cozoroc și io am probabil OCD, Petra și Simona nu mai joacă la Katowice și Budapesta, iar Grossclockner Hochalpenstrasse e la fel de frumos și azi (probabil).

Azi ne-am întâlnit iar la Cluj, la primul meci al unei jucătoare din România pe tabloul principal al turneului. S-a luat bătaie de la Anna-Lena Friedsam (mai bine clasată, mai bine lansată, mai bine înfiptă în tenisul de azi, parte din Porsche Team Deutschland, deci practic tot a noastră, cumva), dar Alexandra a tras de meciul ăsta aproape trei ore, ca-n vremurile în care ne prăjea soarele din Bad Gastein ca pe tomate.

Andreea Prisacariu – Lesia Tsurenko: 5-7, 2-6

Andreea are 21 de ani. În presa de la noi e măsurată însă mai degrabă după numărul tatuajelor pe care le are. Păcat, pentru că-i poate pielea mult mai mult decât atât, iar specialiștii sportului ar trebui să observe treaba asta. Chit că are mai mult text pe dânsa decât a citit vreodată o jumătate de Românie.

Are o imagine dură pe care și-o construiește pe măsură ce trece timpul. E cu studiu, e lucrată cap-coadă, de la desenele pe asfalt la ochii vopsiți ca Rambo, de la jemanfișismul aparent la felul în care-și aruncă mingea printre picioare înainte să servească. Dacă-i iese, în câțiva ani va fi un hibrid românesc – specie bună, de grădină – între Mattek-Sands și Kyrgios.

Azi, fără public care să-i întrețină arderea, la Andreea am văzut doar potențial mare. În primul set, când a avut break în fața Lesiei Tsurenko, ai fi jurat că a noastră e cea care a pus dejtul pe locul 23 mondial la un moment dat în carieră. Pentru că dă-n ele fără frică de fracturi și iubește winner-ul, nu pomana.

Dar Tsurenko e găină vârstnică, să nu zic bătrână. Are 32 de ani și multe meciuri cu tupeiste de-astea mici care intră-n meci de-ți dau leșin. Așa că știe că medicamentul universal pentru așa ceva e răbdarea.

Și a avut răbdare. A trecut fără să-i sară șuruburile peste cele 13 mingi de break pe care le-a avut a noastră, a înghițit în sec de fiecare dată când a’ mică returna al doilea serviciu cu tancul și n-a căzut cu zgomot nici când a scuipat duble cu sânge – vreo 7 în total. Și și-a câștigat meciul cu răbdare, ca la pâinea cu maia. Singurul ingredient pe care nu-l poți cumpăra din magazinul de drojdie sau de rachete de tenis, după caz.

Ana Bogdan – Ivana Jorović: 7-6, 6-4

Ana Bogdan ne-a hrănit azi cu singura victorie românească de la Cluj, dar până azi nu mai jucase tenis de vreo două luni pe motiv de beteșug. Acum o săptămână a pus iar mâna pe rachetă, în speranța că prinde aderență, iar la tragerea la sorți a avut și-un pic de noroc, versiunea modernă a râului și ramului: a căzut cu sârboaica Ivona Jorović, o tipă cu vreo patru ani mai tânără și cu tot atâția ani mai puțin trecută prin viață. Anul ăsta, Jorovic a câștigat un singur meci în tot circuitul WTA, iar rezultate strălucitoare n-a prea avut niciodată cu excepția unei semifinale la Praga anul trecut, când a prins un pod de flori până acolo.

Cumva, deși probabil c-a avut emoții la meciul ăsta și probabil că o paște o febră musculară ca-n prima zi de cantonament de după vacanță, Ana a simțit că miza nu e s-o bată pe d-alde Jorovic, ci să se califice în turul al doilea, unde va juca cu prăjitura Emma Răducanu. Asta dacă Emma o bate mâine pe Polona Hercog, că i-a picat greu la examen și ăleia mici.

Dar Ana și-a făcut partea de treabă, deși a uitat cum se-ncheie rapid un meci și ne-a ținut pe scaune spre final, când a servit pentru victorie, dar a lăsat-o pe vecina de la sud-vest de Dunăre să facă o Nolească și să se-ntoarcă-n joc. N-a ținut decât până în game-ul următor, când Ana a fost creștină adevărată și i-a întors fetii și celălalt pumn în ceafă.

Amin.

A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

Un Comentariu

  1. Savuros ca de obicei ! Să tragi frâna de mână la Porsche, c-o ia la vale spre restaurant! ☺️

Leave a Reply to Doru Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.