Problema cu Novak Djokovic este că te face să crezi că succesul e lucru banal. Când îl vezi cu câtă lejeritate îi face pe băieții ăștia din top 10 să pară niște amatori sadea, mai că-ți vine să te apuci de tenis. Prinzi încredere și-ți spui că „domnule, mai rău decât tovarășul Rublev n-am cum să mă prezint”. Desigur, o impresie falsă. Oamenii ăștia pe care-i sfâșie bestia de Nole sunt printre cei mai buni din lume, se antrenează noapte și zi, au strategii care mai de care, știu tot ce se știe despre tenis.
Ghinionul lor e Nole, ajuns astăzi la nivelul la care nici știința nu îl poate opri. Probabil că dacă s-ar uni specialiști în robotică din toate zările și-ar crea un jucător ideal, luând ce-i mai bun de la toți ceilalți băieți din ATP, produsul de laborator tot n-ar atenta la supremația sârbului.
Înclin să cred că singura metodă să-l învingi pe Novak zilele astea este să intri pe teren cu un pistol în buzunar, în loc de mingea aia pitită acolo în caz de al doilea serviciu. Nici măcar așa nu e sigură izbânda, că există riscul ca nebunul din Belgrad să returneze glonțul cu un lung de linie sau să inventeze ad-hoc o scurtă de efect.
ACESTE CRONICI ÎȚI SUNT OFERITE DE PORSCHE
Meciul care l-a făcut pe bietul Rublev să arate ca un tip care se ocupă cu diverse forme de activism pe Social Media și joacă tenis doar sâmbăta, înainte să iasă la Control, a debutat cu o dublă greșeală a lui Djokovic. Exact cât să sfideze acele legi des pomenite ale lui Murphy. Practic, acea dublă greșeală a lui Novak a fost cel mai solid moment de joc al rusului.
Imediat după aceea, Nole a început să adune cu ușurință punct după punct. Au curs game-urile într-o veselie, precum urmăritorii noi pe Facebook după ce-ai articulat decent o părere virală despre câinii fără stăpân din București. Ce-am văzut pe Rod Laver, și de altfel și la meciurile precedente de la Melbourne, a fost un festival de tenis. Djokovic parcă vrea să se asigure că, mii de ani de acum încolo, n-o să apară fecior care să-și domine rivalii în asemenea mod.
Foto: Stringer/Anadolu Agency via Getty Images
Greu de stabilit de unde vin furia și motivația lui Nole la acest Grand Slam. Poate să-l ambiționeze că unii îl văd deja bătrânel și l-ar trimite să joace tenis pe la Al Nassr. Poate se răzbună omul pentru cum l-au tratat australienii anul trecut. Cert e că joacă atât de bine, încât o să ajungem să-i numărăm greșelile neforțate pe degete.
Nu-i exclus ca adversarii sârbului să în calcul să nu se mai prezinte la meciuri, că așa ar ieși mai puțin șifonați. Asta, sau schimbă complet perspectiva în care privesc partidele cu Djoko: un punct luat belgrădeanului face cât un game, un game e echivalentul unui set. Mi-l și imaginez pe rusul Rublev cum se laudă în Control că i-a luat șapte seturi lui Nole și totuși a pierdut.
Altfel, seara de festival Nole a durat sub două ore, ceea ce pentru o semifinală de Open Australian este extrem de puțin. Cam ca, să zicem, o zi de muncă la corporație care durează numai 30-40 de minute. Djokovic nu și-a pierdut nici măcar o dată serviciul și acum știm sigur cine se teme de ziua de mâine. Îl cheamă Tommy de Paul, are 25 de ani și s-ar putea să nu ne îmbătăm dacă bem câte un shot după fiecare punct pe care-l va câștiga în fața lui Nole.
Aryna Sabalenka – Donna Vekić: 6-3, 6-2
Mai matură de la break la break, domnișoara Sabalenka ar domina fără probleme un concurs de „cine ține spatele mai drept în timp ce aduce binișor a Andy Roddick”. Postura fără cusur a jucătoarei născute la Minsk are legătură, nu-ncape îndoială, și cu încrederea dată de rezultatele recente. Când n-ai set pierdut pe pământ australian și se învârt toate așa cum scrie la horoscopul ăla bun, jocul devine mult mai simplu. Poate să te antreneze, de pildă, și Edi Iordănescu, tu tot câștigi.
Bielorusa cu acte de Miami, ediția de ianuarie 2023, a lăsat în afara terenului nervișorii și grimasele negative care o trăgeau în jos în trecut. Acum e calmă și convinsă că face bine ce face, exact ca un investitor în criptomonede. Într-un meci în care croata Vekić a avut 14 mingi de break, Sabalenka a gestionat ideal fiecare moment de aparentă încurcătură. Fata din Osijek, azi ieșită să bată mingea într-un echipament alb rozaliu care ar trece lejer drept culori de rocker supărat la Wimbledon, a fructificat doar două.
Pe deasupra, Donna a suferit adesea și pe propriul serviciu, altfel cea mai puternică armă a ei, așa că deznodământul a venit firesc. Unde mai pui că impunătoarea Sabalenka a încheiat primul set cu o minge care s-a proptit fix în capul cu șepcuță al croatei, cumva sugestiv pentru ce are de gând să facă bielorusa în Australia.
Foto: Cameron Spencer/Getty Images
Manșa a doua s-a desfășurat pe același scenariu, cu Sabalenka mai ofensivă, mai precisă și cu știința de a-i face viața un calvar celui din fața ta, așa cum doar cineva provenit din fostul URSS poate s-o facă. Și cu duduia Vekić oarecum împăcată cu propria soartă, altfel deloc potrivnică. După ce în 2021 a stat departe de tenis o lungă perioadă și apoi a dispărut din top 100, croata se apropie încetișor de nivelul din 2019, când ajunsese între primele 20 din lume. Că viața, în cea mai profundă formă a ei, e ca o scară, vorba muzicienilor de soi: te urcă, dar te și coboară.
Ben Shelton – Tommy Paul: 6-7, 3-6, 7-5, 4-6
Meciul dintre cei doi americani a fost exact așa cum trebuia să fie. Un Ben Shelton cu ale tinereții valuri, energic, cutezător și lipsit de răbdare, și-un Tommy Paul calculat și strategic. A ieșit un tenis brut, made in America, unde tradiția spune că lucrurile trebuie să rămână mereu simple.
Gândiți-vă că Shelton, un flăcău de numai 20 de ani din Atlanta, a călătorit pentru prima oară în viața lui la un turneu în străinătate. Așa că nu întâmplător jocul său a adus aminte de românii plecați în anii ‘90 prin Elveția: impacientat și grăbit să se vadă repede cu sacii în căruță. Din nefericire, a dat peste un băiat care s-a ținut de plan și a știut că nu are cum să dea greș dacă o ține tot așa.
Tommy Paul, băiatul care acasă, în New Jersey, are o fermă cu toate cele, putea chiar să încheie întâlnirea în trei seturi. Doar că a avut un mic moment în care și-a pierdut concentrarea, lucru la care nu te-ai aștepta de la un tip care când lasă racheta din mână crește găini, vaci și oi, conduce tractorul și taie lemne. Probabil că Tommy știe să facă și focul cu două pietre, fiind genul de bărbat care are dreptul să poarte barbă fără să-l acuze nicio conservatoare că-i metrosexual.
Foto: Stringer/Anadolu Agency via Getty Images
În aceste condiții, jocul organizat al lui Paul nu e o surpriză. Când trebuie să hrănești găinile la o anumită oră, apoi să te asiguri că au păscut oile și e gospodăria curată, e floare la ureche să privești un puști de 20 de ani cum se aprinde și se stinge singur. Shelton a pedalat nebunește în al treilea set, pe care și l-a adjudecat, dar s-a trezit în al patrulea fără vlagă, obosit ca după 30 de ani de muncă la fabrică. Partea bună e că o să doarmă în avion, la întoarcerea acasă.
Karolína Plíšková – Magda Linette: 3-6, 5-7
Această Magda Linette ne place. Și ne place mai ales pentru că deși are 30 de ani, vârstă la care militarii și polițiștii români se pregătesc de pensia specială, zâmbește și se bucură când joacă tenis la fel ca un elev căruia i se îmbolnăvește profa de matematică.
Foto: Andy Cheung/Getty Images
Poloneza a pornit cu stângul în fața Plíškovei, lăsând senzația că entuziasmul nu are cum să se ia la trântă cu experiența. Chit că, în cazul Magdei, e vorba de un entuziasm de jucătoare hârșită prin circuitul feminin, nu cel al unei adolescente care a găsit leacul pentru acnee și acum simte că poate muta munții din loc. Dar WTA e WTA, cum ar zice Gică Hagi. Nimic nu ține mai mult de câteva minute.
După începutul tare al cehoaicei, lucrurile s-au sucit și Linette a preluat controlul. Fostul număr unu mondial n-a putut să țină pasul cu poloneza, consistentă și premiată cumva de divinitate pentru c-a riscat mai mult. Karolina s-a trezit din amețeală în setul al doilea, când a înțeles mai clar care-i treaba cu adversara. S-a mers cap la cap în manșa a doua, cu cele două jucătoare pe post de zmei la serviciu și mielușei la primire. Cam ca-n fotbalul Cooperativei, când rupeai tot acasă și în deplasare te făceau ăia ferfeniță.
La spartul târgului, Magda a luat pisica de coadă și a făcut break-ul care i-a adus victoria, locul în semifinale și povestea aia de spus nepoților. Dacă or vrea nepoții să o asculte, că peste două-trei decenii o să apeși un buton și-o să-ți apară direct povestea, ca-n reclamele la acoperișuri cu durata de viață de 60 de ani.
Gabriela Ruse / Marta Kostyuk – Storm Hunter / Elise Mertens: 7-6, 2-6, 6-4
Foto: Robert Prange/Getty Images
Două ore și jumătate a luptat în arenă Gabriela Ruse ca să prindă bilet la semifinalele probei de dublu feminin. O eternitate, practic, dacă ne gândim că până să înceapă balul de la Melbourne, probabil că nu petrecuse 150 de minute legate alături de Marta Kostyuk, partenera ei de năzbâtii în Australia.
Pentru că suntem un popor mândru de fel, ne bucurăm că încă mai avem sânge românesc la Australian Open. Totodată suntem și îngrijorați că, așa cum bine remarca domnul Meșter, a noastră și cea din Ucraina vor da în semifinale nas în nas cu Messi și Neymar din tenisul de dublu fete: Krejcikova și Siniakova. Diferența e că lui Leo și brazilianului le putem scrie numele fără copy-paste.
Și-a dat seama că se pricepe (și) la tenis când și-a admonestat aspru un unchi care, la 30-0 pentru Simona Halep, a strigat că urmează 45-0. În copilărie, Ionuț își imagina c-o să fie fotbalist, apoi a visat că va deveni muzician, după care a absolvit Științe Politice și a înțeles că nici măcar politician nu o să ajungă în viața asta. Și-a dat seama, până la urmă, că e mai înțelept să scrie, tăios și apăsat, despre toate astea.
