Așii lui Crăciun

Ce ai făcut, Stefane?

Acest Roland-Garros m-a prins călătorind prin insulele grecești, cu gândul să nu mă mai întorc vreodată pe meleagurile vlahe (dar cine știe?). Am avut semifinală feminină și finală masculină cu prezențe grecești. Cum a fost? 

Am prins victoria mare a Mariei Sakkari cu Iga Swiatek în Hydra (acolo unde a trăit o zecime din viață poetul Leonard Cohen și unde toate pisicile sunt obeze și luna, vorba poetului, oferă atâta lumină încât poți citi la ea până în zori). 

În schimb, înfrângerea dramatică a Mariei Sakkari la Barbora Krejcikova m-a apucat prin Creta, tărâmul care ni l-a dat pe Kazantzakis, care ni l-a dat pe Zorba, care ne-a dat dansul ca răspuns la greutatea de a fi viu. Să vă povestesc.

Când Sakkari câștiga cu Swiatek eu priveam, totodată, un bătrân pescar grec, care semăna cu un Hemingway pletos. Cu barba sa albă, cu tatuajul său vechi de cincizeci de ani pe umărul drept, Hemingway-ul meu meșterea ceva într-un atelier și arunca spre Paris doar un singur ochi, ca Popeye Marinarul. Ochiul său era albastru, aprobator.

Foto: IMAGO / Shutterstock

Misterul camerei 305

Când Sakkari pierdea la Krejcikova am crezut că aud o crimă. Dintr-o cameră din hotelul Castello din Heraklion, de la etajul trei, se auzeau urlete ireale. Nu înțelegeam niciun cuvânt. Am crezut că e o ceartă conjugală balcanică și urma să văd un cadavru zburând spre zidurile venețiene ale cetății și mai departe spre mare. Mi-am mai imaginat eu și fel de fel de lucruri: că e o luptă internă în mafia albaneză sau chiar și mai rău. 

Tiptil, m-am apropiat de ușa de unde veneau zgomotele (camera 305) și am prins cu urechea un singur cuvânt cunoscut: Bravo! Așa, deci. I-auzi! Bărbatul și femeia care urlau nu erau în mijlocul unui scandal care escaladase, ci erau doar temperamentali. Sincer, uitasem de partida Mariei. Acum, n-o să o mai pot uita niciodată. 

Nu i-am văzut niciodată, dar i-am auzit îndelung. Păreau că și-au dat sufletul când a luat Krejcikova mingea de meci. Dădeam ochi spre Paris și ureche spre camera 305, a fost un spectacol. Credeam că nu voi mai auzi niciodată așa ceva. M-am înșelat. 

Foto: IMAGO / Hasenkopf

A doua zi m-am nimerit din nou lângă ușa lor când a jucat Tsitsipas cu Zverev, mă așteptam să scoată cineva un pistol pe geam și să împuște cerul. Admirabili flăcăi, au făcut un meci de toată isprava. Desigur, doar un aperitiv față de festinul Nole-Rafa. Cum a pierdut Nadal la Paris – asta e o poveste pe măsura tuturor celorlalte titluri câștigate până acum. Djoker-ul a fost categoric mai bun, probabil va strânge chiar cele mai multe trofee dintre toți cei mari, așa cum de altfel am profețit din vreme.

Finala feminină n-a mai stârnit pasiunea cretană. A câștigat Krejcikova fiindcă trebuia să câștige cineva. O excelentă jucătoare de dublu, venită de dincolo de locul 30, a înșirat victoriile cu o lejeritate dezarmantă, cum doar la Paris se poate întâmpla. Și Krejcikova va avea mereu de acum Parisul. Nu ne rămâne decât să regretăm că în locul ei nu s-a aflat, de pildă, domnișoara Sorana. Și ca și cum nu era de ajuns, la nici douăzeci și patru de ore de la victoria de la simplu, Krejcikova a câștigat și la dublu, alături de compatrioata sa Katerina Siniakova!

Foto: IMAGO / Shutterstock

Cum să înveți limba greacă în cinci seturi

Din nefericire, mi-a plecat și vecinul de palier, așa că n-am avut ce să mai fac și am ieșit să văd finala masculină alături de cretani pe la terase. Mă așteptam să fie mai entuziasmați, să spargă farfurii, să țopăie ca Zorba, să amenințe zeii cu pumnii strânși, dar au fost cuminți, aproape amețiți de căldura africană. 

Finala a început perfect pentru Tsitsipas, Stefanos al nostru a condus cu 2-0, a jucat eroic primele două seturi, mai să-și rupă și spatele, apoi, după un game anume, infinit și nefast, în setul trei s-a prăbușit și Djoker-ul, ieșit din minți de îndrăzneala acestui tânăr, l-a cam bătut ca pe covoare, în seturile 3 și 4. Apoi, în decisiv, l-a bătut cu experiența. S-a lăsat greu de tot grecul. 

Așadar: veți mai auzi de Tsitsipas, e cel mai promițător dintre tineri, chiar dacă duminică și-a câștigat atât de greu serviciul. Viitorul e categoric al lui. Ați văzut și cât îl iubește tribuna.

Stefanos al nostru s-a născut (la Atena) pentru a juca tenis, dintr-o jucătoare de tenis și un excelent antrenor. Un leu de august, Tsitsipas a pierdut iar în cinci seturi la Nole la Paris (la fel ca anul trecut, în semifinale), dar asta doar pentru că Djoker-ul a fost de neoprit după ce l-a învins pe Nadal. 

Atât vreau să vă mai spun: nu vorbeam greacă înainte de meciul acesta de cinci seturi, dar după înțelegeam, înțelegeam bine ce spuneau grecii atinși de aripa nefirească a tristeții. Nu le stă bine grecilor triști. Spuneau așa: ce ai făcut, Ștefane?

La anul însă va fi o altă poveste. 

Foto: IMAGO / NurPhoto

Cronicile de la Roland-Garros îți sunt oferite de:

Susține cronicile pe Patreon.

Andrei Crăciun nu se pricepe la tenis, cum nu se pricepe la niciun sport, ceea ce îi dă frumosul avantaj de a privi întrecerile cu ochiii copiilor: ca pe niște miracole. Se uită, totuși, la tenis de zeci de ani (fiindcă are și el, de-acum, o vârstă). Nu crede în jucătorii cei mai buni din toate timpurile, pentru că nu a apucat decât timpurile personale. Iar în timpul care i s-a dat, imun la toți specialiștii și la toate ierarhiile riguros întocmite, consideră că nu a mai fost nimeni (și nici nu va mai fi) ca Andre Agassi.

Ca să vă dați seama care e nivelul la care discutăm, finala sa preferată de Grand Slam s-a întâmplat la Roland Garros înspre sfârșitul secolului XX: o încleștare Sergi Bruguera-Alberto Berasategui. Și mai rău: în ultimii ani, în plină epocă de aur Federer-Nadal-Djokovici, jucătorul său preferat a fost cehul Štěpánek, pe care îl asemuiește, din motive inexplicabile, lui Joe Limonadă, nu-l știți dumneavoastră, un erou cehoslovac de filme western.

Un Comentariu

  1. O minunăție de cronică. Printre rândurile scrise, răzbate emoție de copil cu ochii rotunzi, lucind de lacrimi. Mulțumim. Mai că mi’aș dori să fiu in Grecia anul următor (mai mult decât să fiu in tribunele RG’ului)… Am fo’ acolo, pe terasa aceea, printre grecii pătimași, trimisă de această povestioară. Și imi sclipesc ochelarii….

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.