Australian Open 2018, faza pe tușă. Ziua 2: Cîrsteaua sus răsare

micbun

  • Sorana Cîrstea revine de la set pierdut și câștigă meciul cu Zarina Diyas: 5-7, 6-4, 6-3.
  • După o accidentare la gleznă, Simona Halep trece cu 7-6, 6-1 de tânăra Destanee Aiava.
  • Ana Bogdan îi prelungește seria neagră lui Kiki Mladenovic: 6-3, 6-2.
  • Federer câștigă ușor cu Bedene: 6-3, 6-4, 6-3.
  • Djokovic și Wawrinka revin în circuit, fiecare cu câte o victorie.
  • Old vs new, în Berdych – de Minaur. Avantaj ăl bătrân.
  • Petkovic o învinge pe Kvitova într-unul din meciurile tari ale zilei: 10-8 în decisiv.
  • Radwanska e dusă în decisiv de Krystina Pliskova, dar câștigă.

Suntem în ziua a doua a celui mai incomod slam din câte au fost inventate. Aici frig, acolo cald. Aici nopți pierdute, acolo cocktailuri și selfieuri cu quokkas. Este ca dracu, dar ne scoate tenisul. Bun, și ne-am făcut încălzirea și singura care a ieșit neavariată a fost Irina Begu, dintre ai noștri. Avariați am ieșit însă și noi, cei care am avut prilejul să-l vedem pe Nadal jucând în roz, fără mâneci. Elton John și Ricky Martin i-au trimis salutări cordiale și câte un ghiveci de mușcate la hotel.

Embed from Getty Images

Ei bine, azi reluăm de unde am pus punct și virgulă ieri. Avem în continuare români de urmărit, elvețieni de venerat, sârbi de bârfit și pe Benoit Paire de compătimit.

Aceste texte îți sunt oferite de:

MAREBUN

 

Sorana Cîrstea – Zarina Dyias: 5-7, 6-4, 6-3

Mai întâi, ceasul a sunat în jurul orei 4 dimineața, când bombardierul cu serie de Târgoviște și-a pus New Balance-ul pe ea și a ieșit pe terenul 19, în cel de-al doilea meci al zilei. Sorana Cîrstea are un joc asemănător cu cel al tigăii din ”Singur Acasă” – când dă, dă să zacă. Dar dacă i-ați urmărit meciurile în anii ce s-au scurs, știți că genul acesta de abordare nu e deloc floare la ureche, și e nevoie de ajustări continue pentru ca planul de joc să dea roade. În tenis, un stil bazat pe forță și viteză trebuie stăvilit, îmblânzit. Cam cum făcea Ionel Ganea cu arbitrii, dacă vă amintiți. Primul set n-a curs chiar rău pentru româncă, însă și-a pierdut serviciul de două ori, iar Zarina Diyas nu e sensibilă pe teren cum e Rafa în afara lui, așa că l-a luat cu prima ocazie ivită: cu 7-5.

Embed from Getty Images

În al doilea, soarele răsărea timid și la București, diferențele de fus orar dispăreau ca tartinele din frigiderul lui Raonic, iar Sori începea să simtă punctele mai bine. Dar, dacă vă închipuiți că totul a devenit briză și acadele, vă înșelați. Așa cum unora le e greu să se decidă cu ce să se îmbrace dimineața (”of, nu mai am nicio haină care să se potrivească cu Babolatul verde!”), altora nu le vine ușor să aleagă loviturile. În special pe cele din no mans land, din miezul terenului. Din 6 game-uri jucate, 5 au fost breakuri. Au făcut fetele schimb de servicii cum făceam noi schimb de abțibilduri pe vremuri, ca să ajungem la un ”Ilie Dumitrescu” în stare bună. Sorana a avut racordajul mai țeapăn de data asta și a închis setul fâcând, ați ghicit, un break.

Ultimul set a fost desfătare pe lângă celelalte, însă finalul aproape că ne-a făcut să mutăm la Sam Querrey – Feliciano Lopez. Ok, glumesc, nu a fost *chiar* atât de rău; nici chiar așa. Dar Sorana s-a chinuit mai mult decât trebuia în game-ul final și ne-a chinuit și pe noi, în același timp. Ca să vă faceți o idee, Wawrinka are vreo 7 capse în genunchi de când cu operația. Sorana a avut nevoie de mai multe mingi de meci de atât. Pe la a opta a reușit să închidă meciul în beci. În turul următor, ea va juca cu Lucica Safarova, cu care are un head-to-head dezolant. Dar despre asta, în episodul de poimâine, când suntem mai odihniți.


Simona Halep – Destanee Aiava: 7-6, 6-1

Istoria Simonei noastre cu Australian Open nu e una foarte bună. E ca-n viață – unii nu putem să-l citim pe Wilde, alții n-au succes în dragoste, iar alții, mici și bătăioși de altfel, nu se prea împacă cu Happy Slamul australian. După cum începuse primul set, mai rău ca orice film cu Adam Sandler în el, părea că blestemul se păstrează. Pentru că Destanee, o localnică de numai 17 ani, a luat avans rapid, urcând până la 5-2. Halep nu e cea mai bună jucătoare de serviciu, însă să și-l piardă de 3 ori la rând împotriva unei copile care alaltăieri avea teză la română e un pic cam mult. Dar nu degeabă s-a poreclit singură Fighter Girl. Simo a revenit, a dus meciul în tie-break, iar spiritul lui Rod Laver (e încă viu omul, zicem și noi așa) i-a permis liderului mondial să-l câștige cu 7-5. ”Gata blestemul, gata afuriseniile făcute de Konta, gata ghinioaneleeeee!”, s-au auzit până aici toți jurnaliștii români de la fața locului, adică Treizecizero.ro și cam atât.

Embed from Getty Images

Nenorocul însă nu s-a dat bătut cu una, cu două, că nu-l cheamă nici Bernard Tomic, nici Fabio Fognini. Era un punct obișnuit, în care Simona returna totul, când deodată, și-a sucit glezna. Totul a durat o fracțiune de secundă și a fost teribil. Imaginile ne amintesc de felul în care Kyrgios își întoarce capul după gagici, fără să-și rotească corpul. Dureros, ce să mai.

Embed from Getty Images

Ne permitem glumițe pe seama accidentării fetei, pentru că, până la urmă, a putut continua meciul și l-a câștigat fără prea mari bătăi de cap. A jucat mai atentă, mai pe vârfuri și cu o oarecare teamă, de zici că ieșise până jos în Rahova după pâine, dar valoarea a învins copila, într-un final. În meciul următor, Simona o va întâlni pe Genie Bouchard. I-am luat un scurt interviu Eugeniei, pe tema meciului din runda a doua cu Halep:

-Hei, Genie, cum vezi meciul cu Simo?
-Oh, greu. Categoric va fi un meci de care care.
-De care PE care, Genie.


Novak Djokovic – Donald Young: 6-1, 6-2, 6-4

A bătut, cică nu-l mai doare. Moving on.

Embed from Getty Images


Ana Bogdan – Kristina Mladenovic: 6-3, 6-2

Faza cu Kiki Mladenovic este că și-a găsit dragostea, însă nu și tenisul. Dominic Thiem o răsfață, racheta o chinuie. E adevărat că în viață nu le poți avea pe toate, dar poți avea din toate câte puțin: și o mână care să te țină, și randament la job. La Kiki însă, astea vin pe rând, așa că normal că fata e cam frustrată. După 14 înfrîngeri consecutive, să vină o româncă să ți-o înfigă pe a 15-a e dur. Dar vestea bună e că franțuzoaica s-a cam obișnuit. Începe binișor, face câteva puncte, apoi lasă brațul moale și din el curg dublele greșeli ca bancurile deocheate din Petkovic. În plus, șirul lung de înfrângeri au făcut-o sensibilă la tot felul de chestii. Spectatori, luminițe, arbitru.

Embed from Getty Images

Dacă e adevărat că antreprenorii sunt cei care au cea mai mare toleranță la eșec, Kiki Mladenovic ar fi clădit un imperiu până acum. Am o prietenă care ține cu ea. N-a jucat niciodată tenis, dar tot ar bate-o pe fata asta. De partea cealaltă, Ana Bogdan e mică și rea, și se bucură după fiecare punct de zici că a prins reduceri la Zoot. E cam enervant să-ți zbiere cineva ”come on” după fiecare burtă de fileu pe care o dai, dar nouă ne-a plăcut, pentru că e a noastră; iar când e vorba de noi înșine, se știe, mai treacă-meargă. Important e să nu ne greșească alții nouă.

În mintea ei, Kiki avea ceva de genul ”nimeni nu mă bate de 15 ori la rând!”, dar setul doi, asemeni traiului în România, nu s-a îmbunătățit deloc. Dimpotrivă, jocul Mladăței s-a dezintegrat și mai rău, ca un guvern la estul Europei. Ana Bogdan trece mai departe, așadar, și va juca împotriva Yuliei Putintseva, din frumoasa capitală a Kazakhstanului.

Embed from Getty Images


Alte nebunii de luat la bord

Roger Federer l-a bătut în trei seturi rapide pe Bedene. Slovenul a fost, până anul trecut, britanic, însă nu i-au mai prelungit oamenii ăia pașaportul, așa că s-a întors la rădăcini. La un moment dat, în timp ce se pregătea să servească, un bebe din tribună s-a auzit. Reacția lui Roger? ”Nu-i al meu, boss”

Wawrinka a trecut de Ricardas Berankis, însă a pierdut un set. Genunchiul rezistă, kilogramele nu s-au adunat cine știe ce. N-o face el finală, dar l-am așteptat ca pe americani în lunile astea. Vive la ville de Lausanne!

Repet, Novak Djokovic a bătut în 3 seturi, treceți peste vă rog, nu mai insistați.

David Goffin, mic cât un Tyrion, a trecut de Matthias Bachinger. În 4 seturi. Și zice că nu exclude un parcurs lung pe-aici, așa cum a făcut în noiembrie, la WTF.

Maria Sharapova, campioana hulită de tenis, a trecut lejer de Tatjana Maria. Maria versus Maria e nimic pe lângă Maria versus Halep, în finală.

Garbine Muguruza a început turneul cu winnere și exerciții de respirație. Jessika Ponchet, o franțuzoaică fără pretenții, n-a avut mai nimic de obiectat.

Embed from Getty Images

 

Meciuri de văzut la Australian Open în ziua a treia (miercuri, 17 ianuarie)

Irina Begu – Petra Martic
Belinda Bencic – Luksika Kumkhum
Alize Cornet – Julia Goerges
Jelena Ostapenko – Yingying Duan

R. Nadal – Leonardo Mayer
Viktor Troicki – Nick Kyrgios
Mackenzie McDonald – Grigor Dimitrov
Jo-Wilfried Tsonga – Denis Shapovalov

micbun

Codruț este fan declarat al lui Federer, dar îi iubește pe ascuns pe toți jucătorii de tenis, mai ales pe cei care joacă în WTA. Se pricepe la fotbal, inginerie atomică și cherestea. Atunci când nu urmărește competițiile sportive, face abdomene, gătește și bea bere. De cele mai multe ori în același timp.

3 Comentarii

  1. Enervant! Pe partea lui Roger saracu’ sunt toti greii. Rafa a mancat ceva bun ca iar are partea cea mai usoara de tablou. In afara de Dimitrov si de Nick nu prea e nimeni pe-acolo. Pai e corect???

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.