Australian Open 2020, faza pe tușă. Ana la fileu: Și dă-ne nouă calmul nostru cel scrâșnit

Deși toată lumea intră cu surâsul normat pe față pe teren anul ăsta la Australian Open, printre zimții fermoarelor uriașelor genți cu rachete ies nervii neîncăpuți în racordaje ai tuturor. De-acolo se încolăcesc pe picioarele jucătoarelor și jucătorilor și urcă, mai încet sau mai repede, până-n creștete, pentru ca, tot mai încet sau mai repede, să coboare spre dreapta ori stânga care va zdrobi racheta sau măcar va da cu ea de hard, era să zic de pământ. Dacă totuși nu se-ajunge până-ntr-acolo, semnele către propria lojă, către restul spectatorilor, către arbitru sau către sine sunt fără niciun dubiu: nervii sînt mai bine-ntinși decât racordajul, de-aia și plesnesc mai des și mai sonor. Nu e însă deloc de mirare că anul ăsta sportivii sunt atât de sensibili la acest Slam care se joacă în Australia cea cumplit afectată de incendii. Cu adevărat șocant ar fi fost ca ei să fie calmi ca untul perfect întins pe pâine.

Iar dacă tot vorbim despre nervi, îmi place foarte mult ideea Simonei de a și-i folosi pentru cauza salvării oamenilor și animalelor din Australia, așa cum alți jucători donează când dau ași, cum ar fi Nick Kyrgios, cel care este deopotrivă inițiatorul acestei campanii de donație și posesorul unora dintre cei mai spectaculoși nervi care se pot vedea pe un teren de tenis. Cât despre Simona, avînd în vedere parcursul de până acum din turneu, să fiu în locul lui Darren Cahill, aș încuraja-o să privească șfichiuitor către mine, să mă certe cu amîndouă mâinile și să-mi mai zică și vreo două din când în când, dacă asta îi reglează temperatura nervoasă și-o ajută să câștige cât mai multe meciuri.

Embed from Getty Images

Că tot veni vorba despre semne, aud că de-acum înainte antrenorii vor avea voie să le facă semne jucătoarelor în timpul meciurilor, la Grand Slamuri. Să fie efectul din păcate celebrei finale de la US Open de acum doi ani, când Patrick Mouratoglou i-a făcut semne Serenei Williams, arbitrul a penalizat-o pentru asta, iar apoi a venit o apocalipsică peste teren care a dus la câștigarea meciului de către Naomi Osaka, în lacrimi biata, și la îndrăgostirea mea probabil viageră de arbitrul Carlos Ramos? E posibil, o să urmăresc chestiunea semnelor. Pe Serena nu mai am cum o urmări la turneul ăsta, c-a avut grijă Qiang Wang să-și ia revanșa și s-o provoace, prin impertinența de-a câștiga meciul, să declare că, deși chinezoaica a servit bine, meciul l-a pierdut ea fiindcă a jucat prost. Adică Wang n-are cine știe ce merite, rezultatul de pe teren e datorită sau din cauza ei. Ceea ce noi știm bine că nu e așa, că doară nu uităm nici finala de la Wimbledon de anul trecut, când Simona a dansat frumos și eficient în fața ei, nici finala de la US Open, când Bianca Andreescu a continuat dansul, cu același final. Asta nu înseamnă că Serena nu e o legendă, sigur că este, însă nițică modestie și-o ciozvîrtă de fairplay n-au omorât pe nimeni, vezi Nadal și felul în care își respectă toți adversarii și nu trage spuza pe turta lui niciodată, chiar dacă e a lui toată.

Embed from Getty Images

La fel a făcut și Elise Mertens în declarațiile dinaintea meciului cu Simona, când a zis că totul va depinde de ea. Apăi, după cum văzurăm cu toții, ceva-ceva depinse și de Simona, nu mult, numa’ câștigarea meciului. Acordurile fine, încrederea, puterea și depresurizarea la timp. Dar-ar Domnu’ s-o ție astea și-n meciul cu Anett Kontaveit, ba ideal ar fi să-i și crească, fiindcă odată mi ți se-mbujorează estonianca și-și aduce-aminte cântecul de leagăn al Adei Milea, „Hai să dăm topoare la popoare”. În lung de linie sau în cruce, Doamne, feri. În rest, doar de Muguruza mi-e frică, juri că-i pe valul de încredere al lui Hokusai. Da’ o mai ogoi-o Pavlyuchenkova și pe ea.

Caroline Wozniacki și-a jucat ultimul turneu, fiind învinsă frumos, magrebian de Ons Jabeur. Dar înainte a bătut-o ea binișor pe tânăra Yastremska, pe care a acuzat-o de practici nesportive, adică trage de timp ca s-o scoată pe ea din ritm. O fi, soro, nu zic nu, dară nici noi nu ne-am născut aseară, așa că ne-amintim complet lipsit de plăcere cum ai cerut matale timeout medical în finala de la Australian Open de acum doi ani, pe care, revenită în simțiri cum ai fost și cu Simona scoasă din ritm, ai și câștigat-o. Și tot pentru că sîntem vechi, ținem minte și ce scandal ai făcut în meciul cu Monica Niculescu, zicându-i arbitrului că nu te poți concentra din cauza strigătelor Monicăi, „care altfel n-ar putea câștiga în fața mea”, citez din memorie, smerenia mamii ei de viață cu glazură de zâmbet sardonic, saturat de ipocrizie.

Embed from Getty Images

Băieții sfarmă rachete, le-ndoaie, își dau cu ele-n cap sau le ridică spre cer, nu mi-e întotdeauna clar cu ce intenții: de gratitudine sau de amenințare. Mai puțin Nadal și Federer, care suduie elegant în barbă sau aparte. E un Slam tare neliniștit, iar în ce-i privește pe cei doi, vor avea grijă Tennys Sandgren from Tennessee și Dominic Thiem ot Lichtenwörth să-l neliniștească și mai tare. Djokovic va scoate flăcări pe nări ca balaurii în meciul cu Raonic, iar Zverev e posibil să sacrifice măcar o rachetă în cel cu Wawrinka. Kyrgios a fost azi băiet de pansion, a rupt numai una și nu s-a certat decât cu sinele sau cu supraeul, nu mi-a fost foarte limpede. Mai avea puțin și-l pupa pe Nadal la fileu, ceea ce arată că-ncepe să miște ceva și consilierea aia psihologică obligatorie. În curând o să câștige și meciuri când e băiat de treabă. Că, vorba aia, nici Roma n-o fo’ rădicată-ntr-o zî.

Seria de texte de la Australian Open îți este oferită de:

Ana Barton s-a apucat de tenis când avea șase ani și poate ar fi continuat – cu sau fără vreo umbră de succes, nu contează – dacă la prima încălzire nu i-ar fi intrat un cui în călcâi. Practic, n-a apucat să pună mâna pe rachetă niciodată, dar, precum odinioară lui Ahil Peleianul, o slăbiciune pentru tenis i-a rămas întipărită-n călcâi pentru totdeauna.

9 Comentarii

  1. Ca să respectăm istoria, trebuie precizat că NU Yastremska a învins-o în ultimul meci din carieră. Pun pariu că numele Ons Jabeur o să-i apară în multe coşmaruri, de acum înainte. E adevărat că pe Yastremska a acuzat-o de practici care–i erau foarte cunoscute, având ea însăşi aceste obiceiuri. Dar nu ăla a fost meciul care i-a pecetluit cariera.

  2. Ah!, de când aştept să te citesc, Ana. Mă bucur că Meştericus Mircea a lansat acest lung de linie în cros. La cât mai multe.

  3. Cronica asta zici ca-i scrisa de mine… daca as fi in stare sa leg cuvintele asa fain :D

  4. Mulțam fain!.. o privire regală, marca Meșter, peste un turneu destul de contorsionat… poate iese cu happy-end pentru Simo… ca de obicei, cronicile sunt adesea peste meciuri… cu apreciere!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.