Berbec in Business

Salutare și bine v-am regăsit la o nouă ediție a emisiunii noastre de șușanele pe teme sportive. Chiar dacă v-am obișnuit să licărim pe la Grand Slam-uri, locul nostru de joacă preferat, facem un intermezzo de încălzire pentru Roland Garros și poposim vreme de câteva zile pe zgura de la Stuttgart. Puteți s-o luați ca pe un soi de tratament post-Billie Jean King Cup după ce fetele noastre au mers în Polonia să investească în imaginea, palmaresul și statistica Igăi Swiatek, noul număr 1 mondial. Frumos gest, fetele.

Dar ce se-ntâmplă la Stuttgart de-i atât de important încât să mergeți acolo? veți întreba pe bună dreptate. Adică stai așa, Meștere, nu scrii cronici de la Indian Wells, de la Miami, de la Madrid, Roma și celelalte turnee cu bani mulți, dar te trezești brusc la Stuttgart, un turneu la care nu participă nicio jucătoare din România? Ce te mână-n luptă?

Dacă ne urmărești cronicile de îndeajuns de mult timp încât să-ți faci programul de lectură în funcție de meciurile de la Slam-uri, vei ști deja că turneul de la Stuttgart se joacă în sufrageria oamenilor de la Porsche, care cu o mână fac mașini, cu cealaltă fac tot ce pot pentru ca tenisul de calitate să ajungă în sufrageria ta. Iar cum Porsche îți oferă și cronicile de tenis de pe acest site de vreo patru ani încoace, toate conexiunile logice te duc la aceeași concluzie: e loc de joacă săptămâna asta, prieteni.

Turneul de casă de la Stuttgart – denumit motorsporticește Porsche Tennis Grand Prix – este cunoscut în rândurile fetelor de la tenis sub celebra poreclă „Turneul ăla la care câștigătoarea primește un Porsche”. De data asta e un Taycan GTS Sport Turismo, specie nouă în grajdul de cai electrici germani. Au crescut miza băieții de la Stuttgart după ce Ash Barty a luat anul trecut mașina, s-a cărat cu ea în Australia și s-a retras din activitatea competițională, confirmând conceptul conform căruia după ce ajungi să ai un Porsche în curte, ești un om împlinit.

În altă ordine de idei, în 2022 se joacă a 45-a ediție a turneului, deci poți să-ți imaginezi că nu vorbim doar de o treabă germană bine făcută, ci de o treabă bine făcută de 45 de ori. De-asta și vedem la treabă 9 jucătoare din Top 10 WTA – de la balaurul Iga Swiatek la bălăurașii Sabalenka, Badosa, Sakkari și toată floarea cea vestită a tușelor de epocă recentă. Avem și niște oaspeți speciali la Stuttgart: Emma Răducanu vine la turneul ăsta – primul pe zgură în circuitul WTA, dacă vă puteți imagina așa situație – din postura de proaspătă deținătoare de contract de imagine cu Porsche, deci practic e ca și cum ar juca acasă, în timp ce Bianca Andreescu revine după o jumătate de an de pauză în care a dat-o-n . Deci avem și ceva ADN românesc pe la Stuttgart, chit că suspecta de serviciu, Simona Halep, a preferat să râcâie lozul Mouratoglou pentru încă o săptămână înainte să o vedem antrenată de omul care ne-a făcut să înțelegem că rubedeniile pe care ni le facem prin alianță trebuie iubite, oricât de mare ar fi acritura de pe fețele lor.

Tenis, deci.

ACESTE CRONICI ÎȚI SUNT OFERITE DE:

Bianca Andreescu – Jule Niemeier: 7-6, 6-3

Nu știu dacă tenisul e ca mersul pe bicicletă, pentru că nu a încercat nimeni să meargă pe bicicletă în timp ce din sens opus un adversar trăznește spre tine un ghem din cauciuc cu 200 de km/h. Plus că nu-i văd bine pe oamenii din Turul Franței pedalând hulpavi spre finish cu un fileu întins în față. Dar e cert că memoria musculară funcționează oarecum asemănător.

Cel mai bun exemplu în sensul ăsta e meciul făcut azi de Bianca Andreescu împotriva nemțoaicei Jule Niemeier. Bibi a venit la Stuttgart relaxată și mai degrabă pornită să vadă de aproape mașini frumoase decât să-și câștige meciurile. A zis-o și-n conferința de presă dinaintea turneului, a zis-o și la interviul dinaintea meciului, dar a lăsat să se-nțeleagă și în primele game-uri ale meciului, când Niemeier a ajuns la 5-4 cu serviciul la buzunar, gata să înhațe setul. Bianca revenea după 6 luni de pauză autoimpusă ca să-și regleze mecanismele fizice și mentale de funcționare a mașinăriei care-n 2019 ne-a învățat pentru prima dată cum să-mpărțim tortul cu altă țară. Și mai ales să ne mulțumim la împărțeală cu o felie amărâtă din ditai tortul cu etaj, dacă n-am fost în stare să facem să le fie bine părinților.

Ba mai mult, revenea pe zgură, o suprafață pe care Bianca a început tenisul, dar pe care în Canada se și termină tenisul. Oamenilor de acolo le place țărâna cum le plac politicienilor noștri doctoratele: tre să le bifeze, da’ nu știe niciunul de fapt cum funcționează treaba.

Doar că, vezi tu, zgura de la Stuttgart nu e zgură de-asta strămoșească – cu straturi de bolovani și pământ și nisip pe dedesubt, ca pe vremea romanilor. Se cheamă Porplastic, e un soi de material compozit hi-tech dur acoperit cu pietriș portocaliu și praf și n-are nevoie de cine știe ce tratamente zilnice ca să fie demn de catalog: îi așează oamenii cărarea cu plasa după fiecare meci, îi șterg tușele cu mătura și la revedere. De exemplu, nu-i vezi pe nemți întinși cu furtunul prin încăpere după fiecare set. Apa-i scumpă în Germania, plătești pe metrul cub ca pe Evian.

De fapt, fie vorba-ntre noi, ăsta e și motivul pentru care Simona n-a făcut prea mulți purici (după standardele ei) pe la Stuttgart, acolo unde regina zgurii în ultimul deceniu n-a prins nicio finală. A oprit în gară în semifinale de trei ori, ultima dată anul trecut.În fine, ce voiam să zic e că podeaua asta din plastic pe care se joacă turneul de la Stuttgart este asul din mâneca jucătoarelor crescute pe hard. Este cea mai rapidă zgură pe care se joacă tenis în circuitul WTA și de-asta am văzut aici implicit semifinale făcute de alde Coco Vandeweghe la un moment dat, o tipă care urlă când calcă pe zgură de parcă s-a lipit de prăjituri canine pe trotuar.

Dar, peste toate, nu suprafața era miza în meciul ăsta, ci modul în care Bianca reușea să intre în meci – să simtă ritmul, cum le place fetelor de la tenis să zică. Cu Niemeier, jucătoare de aceeași generație, dar care n-a prins niciun meci pe un tablou de Slam până acum, chit că anul trecut a făcut semifinale pe zgură la Strasbourg și Hamburg. De fapt, anul trecut pe vremea asta nu câștigase niciun meci în circuitul WTA, c-așa-s nemțoaicele, se apucă tacticos de tenis, nu iau Slam încă de la creșă, ca alții. Cumva, deci, jucau astăzi o începătoare cu o tipă ruginită, iar miza meciului era care dintre ele reușește să scârțâie mai puțin la balamale.

Până la 5-4 în primul set, răspunsul părea a fi clar. Niemeier controla jocul, iar Bianca reușea cu greu să-și câștige punctele. Ba chiar părea că îi e greu să-și mențină echilibrul pe suprafața atipică de la Stuttgart, unde Bianca a măturat la un moment dat linia de fund cu omoplatul. De acolo, însă, Bibi a luat-o pe sus pe Niemeier și ne-a adus aminte punctual, prin câte-o minge inspirată din opera și activitatea proprie de epocă trecută, că US Open-ul nu se câștigă prin tragere la sorți.

A luat un tiebreak în care s-a mers umăr la umăr până la marginea prăpastiei, apoi a luat avans rapid în setul al doilea și a zbughit-o spre meci și spre marele premiu al acestui duel, un meci cu Sabalenka în turul al doilea. I-a cam lăsat Bianca pe nemți cu Nimeierul în ploaie, pentru că toți se așteptau ca meciul ăsta să-i bage nitrotoluen în compoziție.

Eva Lys – Viktorija Golubic: 5-7, 7-5, 7-5

Eh, că tot te-ai întrebat cum dracu’ fac ăștia de le duduie fabrica de tenis, au scos nemții la galantar rețeta pentru aluatul ăla bun din care cresc jucătoare de top pe bandă rulantă.

Se ia turneul de casă de la Stuttgart, se aruncă niște fete abia trecute de vârsta acneei în calificări, unele dau din coate și intră pe tabloul principal la prima lor participare într-un turneu WTA, iar în primul tur poate dau de vreo Viktorija Golubic. Număr 38 WTA, sfertfinalistă la Wimbledon, dar o tipă pe care o identifici mai degrabă pentru că-i elvețiancă, ca Federer, decât pentru rezultatele stelare sau meciurile istorice pe care le-a jucat în carieră.

Dincolo, în colțul german al terenului, cu toată Porsche Arena suflându-i sub aripi, donșoara Eva Lys. N-ai auzit de ea pentru că-și petrece verile fie la bunici, fie pe la Sharm-el-Sheikh și Oeiras, în ITF-uri. Vine de pe 300 și ceva, n-a jucat niciodată cu vreo adversară cocoțată atât de sus în clasament și în general se bucură când are copii de mingi pe la meciuri.

Ca să vezi ce-nseamnă seriozitatea germană, madam Lys nu s-a lăsat apăsată pe bombeuri nici la 1-0 la seturi pentru Golubic, când o jucătoare de teapa ei începe să caute aer cu buzele, ca păstrăvul. Și a continuat să pedaleze țintit într-un meci altfel haotic – 19 game-uri s-au terminat cu break din cele 36 jucate în total. Ba chiar a văzut o oportunitate în loc de un cutremur mental atunci când a avut 6 mingi de break la 4-3 pentru ea în decisiv într-un game lung cât o vizită la muzeu. Și a câștigat meciul, încercând să se prefacă că știe ce să facă când o sală întreagă o aplaudă în picioare. Nu mai pățise de-astea de la Olimpiada Națională de Mecatronică, competiții la care probabil că nemții sunt obligați să participe prin constituție și pe care le câștigă toți, prin rotație, ca o nație de ingineri adevărați ce sunt.

Eva Lys, doamnelor și domnilor. 20 de ani, parte din noul val german, fată căreia nu i-a sărit nimeni din Germania în păr pentru că n-a câștigat un Slam până la 18 ani, așa cum au văzut ei la televizor că se face.

Next stop: Iga Swiatek.

Ons Jabeur – Marketa Vondrousova: 4-6, 6-3, 6-3

Până la meciul ăsta, fusese un pic de Disneyland pe la Stuttgart: junioare din Germania făcându-și poze-n muzeu, o franțuzoaică (Chloe Paquet) care a luat dublu bagel în primul tur de la Samsonova și tot așa.

Dar s-au încordat sorții și mi ți le-au pus față-n față pe Ons Jabeur – recent finalistă la Charleston, pe partea ailaltă a planetei, dovedind azi că zgura-i zgură și dacă o găsești în buzunar – și pe Vondrousova, care încă lustruiește farfurioara din metal pe care o primește finalista de la Roland-Garros. Era 2019, foloseam măștile doar la văruit, Barty de-abia începea să le căsăpească pe fete și se bucura de tenis, vremuri bune.

Azi a marcat Marketa primul set, dar Ons a troznit-o ulterior de pereți pe cehoaică, care nu prea a înțeles de unde vine trenul în deșertul tunisian. Nu-s dune-n Praga, prieteni.

Ons, care are talentul de a se face îndrăgită cam pe oriunde-i calcă bentița, amestecă zâmbetul cu privirea încruntată ca nimeni alta. La antrenamente se ia-n brațe cu toată lumea, la conferințe râde încontinuu, dar pe teren rupe lopata-n două și nu-și prea ia timp de respiro (cc jucătoarele noastre din jurul locurilor 200 WTA). Muncește Ons și-și cară singură pianul pe care, din când în când, trântește câteva note de final, cât să nu zică nimeni că partitura ei nu-i muzică, ci șantier.

Mitu / Santamaria – Aoyama / Chan: 3-6, 1-6

Andreea Mitu a fost singura româncă prezentă pe vreunul dintre tablouri la Stuttgart. Înfiptă la dublu alături de colega Santamaria dell’Estados Unidos, nume cu valențe excepționale având în vedere că se joacă în Săptămâna Mare.

Nu a ajutat, însă. S-a pierdut 6-3, 6-1 cu Aoyama și Chan. Probabil pentru că la Stuttgart a trecut deja Paștele, deci domnișoara Santamaria și-a pierdut din efectul psihosomatic.