Borussia Dortmund – Manchester City: 1-2

Emre Canci

O fi povestea cu „binele învinge” exagerată, dar dacă dăm o tură de piața Obor și apoi luăm niște păreri și de pe room-ul de Zoom pe care se desfășoară actuala ediție de Champions League, sigur ne lămurim în privința variantei corecte: „banile învinge”. Și echipa cu picioarele mai puțin legate de calorifer, ca să facem dreptate și meciului Liverpool-Real Madrid.

Nu contează cum, la final, cazinoul va câștiga. Întrebați-mă pe mine cum se traduce asta și dincolo de Las Vegas, că tocmai ce-am câștigat un proces cu Primăria Sectorului 3, amenda îmi va fi înlocuită cu avertisment, dar banii nu-i mai văd înapoi. Spre deosebire de Borussia Dortmund, eu am dreptul la apel. La fel însă ca Borussia Dortmund, următoarea șansă o să-mi vină cândva pe la anu’. 

Dar e simplu să găsim acum vinovați. Important e ca nici unul să nu fie Vlad Voiculescu. Și mai important e că vă aflați la încă o cronică făcută pe site-ul care a sărit din maternitatea site-urilor direct în club și se dă în stambă cu fraze lungi și poznașe. Da, vă aflați în locul în care cuvântul „poznaș” mai e folosit fără să vină de la unchiul vostru bețiv care la fiecare parastas mai combină o vădană din sat. Continuați!

Cronicile meciurilor din UEFA Champions League sunt susținute de cititori. Intri în rândul susținătorilor cu un abonament lunar, primești texte suplimentare și poți citi toate cronicile pe Patreon.

Borussia Dortmund 1-2 Manchester City

Aveau bunicii un câine bătrân, dar absolut bezmetic când venea vorba de ideea de a lătra. Făcea asta toată ziua, într-un mod atât obsesiv încât lăsa impresia că viața îi depinde de nivelul de decibeli din curte. Când a îmbătrânit și era cu popa câinilor în pragul cotețului, bunicul a cules de pe stradă alt câine. Un pui. Un continuator. El era speranța la o defensivă gospodărească mai cerebrală și eficientă din perspectiva poluării fonice și existau toate premisele: ăla micu’ prinsese doar finalul de carieră al bătrânului câine scandalagiu. Doar că.

Au început să latre amândoi. Când ăl’ bătrân s-a dus să sape flori pe lumea cealaltă, juniorul a rămas stăpân la butoanele megafonului și lătra cât pentru amândoi plus trei partide de opoziție. De ce v-am spus asta? Pentru că exact asta e și povestea transferului de obiceiuri dintre FC Barcelona și Manchester City. Guardiola a făcut la City o echipă catalană cu permis de ședere în Anglia, iar povestea înșiratului de pase pe sfoară continuă. Chiar și în perioada asta, în care Barcelona încearcă să se resemneze cu gândul că, până la urmă, distanța dintre lotul actual și câștigarea Champions League e de doar 10 jucători mai buni și o mașină a timpului cu care Koeman să călătorească în timp în căutarea tinereții lui Messi.

Foto: IMAGO

Dar uite cum din nou vorbim despre Barcelona când, de fapt, ar trebui să vorbim despre cealaltă Barcelona. Și ce dacă, în minutul 15, Bellingham a marcat în poarta lui Ederson? Paradoxal, Dortmund a excelat cu posesia înainte de gol și câteva minute după, dar o posesie bună a mingii înseamnă și că mingea va ajunge inclusiv la jucătorii care, altfel, nu sunt în stare s-o recunoască nici dacă îl bagi într-o oală cu ciorbă de perișoare. Și așa aleg să îmi încep rant-ul cu Emre Can pentru că, până la hențul lui Can, Dortmund se mișca în apărare cu agilitatea pe care o mai vezi doar în supermarket-uri, când se deschide o casă și tot poporul migrează către noile teritorii în care li se oferă șansa de a-și sufla în cefe.

Există în fotbal jucători atât de supraevaluați, încât ai putea spune că nu merită tricourile pe care le au în CV nici dacă ar fi colecționari. Milner e unul dintre ei. Borja Valero, care bântuia mijlocul terenului pe la Inter, la fel. Emre Can, de asemenea. Jucători ale căror clipuri cu faze spectaculoase încap într-un tik tok la care ai și generic. 

Motivul pentru care Emre Can și-a întins mâna ca să lovească o minge cu capul ține mai mult de logica basmelor populare decât de biologie. A întinde mâinile când de fapt trebuie să îți folosești capul te califică mai puțin pentru un sfert de finală în Champions League și mai mult pentru rolul de votant plimbat cu microbuzul la alegerile locale dintr-un cătun de munte autohton. E drept că în situația lui Emre Can nu putem vorbi despre un avantaj pe care el și l-a creat folosindu-și mâinile. Dar, în definitiv, cine își poate crea un avantaj prin utilizarea lui Emre Can, un soi de henț-așteptând-să-se petreacă al oricărei echipe la care omul a fost până acum legitimat.

Și în timp ce Emre arăta că lucrează cu marje de eroare de +/- un metru și jumătate cât are între cap și brațul stâng, marile erori care au urmat la City după marcarea golului din penalty s-a constituit într-o pasă greșită a lui de Bruyne. Sigur, imediat după, belgianul a recuperat și din trei pași a ajuns în fața porții, dar măcar putem consemna că am abordat și erorile comise de City în acest meci. De Bruyne a mai croșetat o carpetă în minutul 74, încheiată cu un șut respins de portarul nemților, dar adevărata carantinare a șanselor lui Dortmund a venit de la Foden, care a marcat cu un șut din afara careului. Adică exact tipul de gest tehnic care, într-o echipă antrenată de Guardiola, îți aduce o amendă de câteva mii de euro.

Haaland? Cu Dahoud pus pe izbit mingi în fundașii adverși când era loc de pasă, Haaland a jucat fix cu savoarea pe care ai experimenta-o dacă ai mesteca polistiren. Fără Sancho, care face cât jumătate din lot, și mai ales fără jucători cu care Dortmund ar fi putut evita utilizarea lui Emre Can, nemții au marcat doar ca să spere, nu ca să își creeze vreun avantaj prin acel prim gol. Vreo 1000 de pase mai târziu, City a câștigat fără să fi folosit un atacant, dar ce naiba să mai faci cu atacanții când oricum te califici datorită unui gol din penalty și unui șut de la 20 de metri?

Foto: IMAGO

Liverpool 0-0 Real Madrid

După 1-3 la Madrid, Liverpool a fost tare aproape de calificare. Mai aveau nevoie de două goluri, o pandemie în minus, un Anfield plin și doi fundași centrali care să fie măcar la nivelul Ligii 1. Pentru Zidane, lucrurile păreau simple. Desigur, e bine să ai un avantaj de două goluri înaintea returului, dar nimic nu îți garantează calificarea mai mult decât certitudinea că nu vei fi obligat să încerci să joci cu Eden Hazard în teren. Asta fost de fapt cheia.

Cine ar fi crezut acum 5 ani că va exista o seară de Champions League în care Thorgan Hazard să fie văzut speranță pentru șansele cuiva de a se califica în semifinale, iar Eden să fie un câștig prin propria-i absență perpetuă? Eu mă uit la fotbal – și mă uit chiar mult – dar vă spun drept că nu l-am mai văzut jucând pe Eden Hazard de la Mondialul din 2016. Însă cu cocostârcăreala de șanse care se îngrămădesc în calea Realului, echipa asta are acum drum lin către finală.

Recunosc că mi-am pus om să se uite la meciul ăsta cât timp eu îmi clăteam ochii cu viitorul transfer de 100 de milioane de la Dortmund. Adică Knauff. Recunosc și că am promis că scot meciul de pe Filelist și îl văd în reluare ca să vă pot delecta cu detaliile picante care au dus la marea calificare a madrilenilor. Doar că mi-am găsit omul adormit și cu alte 100 de task-uri rezolvate până la pauza meciului. Și nu l-am putut condamna.

Nici nu a mai contat că Liverpool a avut în centrul defensivei jucători pe care Dan Petrescu nu i-ar fi titularizat în ultima dublă cu Sevilla, din Europa League. Nimeni nu s-a întâlnit cu nimeni: Liverpool cu fotbalul, Realul cu altceva decât informația că meciul începe de la 3-1 pentru ei sau noi cu un meci măcar digerabil. Dar, așa cum bine v-am zis de la început, cazinoul câștigă de fiecare dată. Când ai un meci prost și Realul e pe-acolo, meciul va fi cu siguranță prost, iar Realul va merge mai departe.

Foto: IMAGO

Cronicile meciurilor din UEFA Champions League sunt susținute de cititori. Intri în rândul susținătorilor cu un abonament lunar, primești texte suplimentare și poți citi toate cronicile pe Patreon.

Încă de la o vârstă foarte fragedă, Radu scotea praful din covoare folosind reverul cu o mână și turna ciorbă cu polonicul pentru a învăța să servească, însă a renunțat la tenis după ce și-a dat seama că, practicându-l, ar compromite viitorul acestui sport. S-a concentrat pe scris pentru că îl face să se simtă de parcă ar fi în fruntea clasamentului ATP: toată lumea îți comentează performanțele și toți știu sigur că s-ar descurca mai bine decât tine.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.