Așa cum știu cei care se perindă pe blogul ăsta, aseară am fost la un set de scurtmetraje proiectate la cinematograful Patria în cadrul Anim’est 2011. Au fost 11 filme animate scurte care m-au făcut să regret din tot sufletul faptul că nu mi-am făcut timp să ajung în serile anterioare la Anim’est. De fapt, sincer să fiu și spre enorma mea rușine, tocmai am descoperit cu adevărat festivalul ăsta, pe care până acum l-am lăsat să treacă pe lângă mine. Nu se va mai întâmpla și sper ca după ce citiți aceste rânduri să vă mobilizați și să mergeți să vedeți filmele animate de la București.
Am două mari argumente pentru a vă face să vă mutați fundurile în cinema în loc să stați la o băută. În primul rând, la Anim’est vezi filme care exprimă EXACT ceea ce autorul lor a dorit, de la imagine la sunet, de la sentimente la reacții. Atunci când tu creezi actorii și nu-i lași pe ei să se creeze singuri, așa cum se întâmplă în filmele artistice, lucrurile stau complet diferit, iar jocul, ideea și filmul – mai ales la scurtmetraje – sunt asemănătoare unei pastile concentrate care-ți oferă o stare aparte. În al doilea rând, la Anim’est vezi, înainte și după proiecție, oamenii care au creat filmul sau filmele pe care tocmai le-ai văzut. Poți vorbi cu ei, poți pune întrebări și poți vedea ce-au avut în cap când au creat ce tocmai ai urmărit.
Aseară am văzut 11 scurtmetraje, unele excelente, altele mai puțin. Am avut așa:
- Dove sei amore mio (Unde ești, dragostea mea?) – un film pe alocuri macabru, dar plin de metafore. Are loc în două dimensiuni, iar personajul principal este o bătrânică împinsă de ritualuri aparent simple, dar care ascund o poveste veche. Interesant, i-am dat 4/5.
- Heart (Inimă) – Dacă aveați impresia că cinematografia americană înseamnă doar Hollywood și sclipici, Heart vă va schimba opinia în fix opt minute. Am privit filmul ăsta ca pe o poezie dominată de imagini și simboluri abstracte. Povestea în sine este “călătoria” unei inimi – simbol al vieții, al omului, al dragostei, al căldurii – printre oameni. După ce l-am văzut, mi-am dat seama că desenele animate sunt uneori mult mai adânci decât par. Chiar dacă am bănuit finalul de pe la jumătatea filmului. 5/5 clar.
- A Morning Stroll (Plimbarea de dimineață) – Sala s-a relaxat și a râs cu poftă la ilustrarea unei povești repetitive, dar proiectată în diferite epoci. Orice alt detaliu ar strica tot farmecul unui scurtmetraj animat scurt, dar cuprinzător. Foarte interesant finalul, care-ți te amuză în prima fază, dar îți dă de gândit ulterior. Oare chiar nu se schimbă nimic? 5/5.
- [R] (R) – Ziceați că francezii n-au umor? Umblați pe net și căutați scurtmetrajul lui Nicolas Bianco-Levrin. E o poveste a tiparelor încălcate versus o societate conservatoare care nu știe să aprecieze încercările de orice tip. Filmul te pune pe gânduri și te face să-ți dorești să fii diferit. 5/5
- Made in China (Made in China) – Regizor bulgar. În condițiile în care toate filmele anterioare au fost încărcate, burdișite chiar de semnificații ascunse, Made in China n-a făcut decât să-mi arate – încă o dată – că în zona asta se produc lucruri de calitate foarte rar. Sec, șters, plat, fără umor și fără o poveste, își propune doar să sublinieze o problemă mondială pe care o știe toată lumea. Și atât. 1/5
- The Not-So-Great Eugene Green (Eugen Green Nu-Cel-Atât-De-Fantastic) – Orice aptitudine cretină poate însemna ceva dacă ea este valorificată în contextul potrivit. E o poveste a unui om simplu care-și găsește un scop fără a fi apreciat decât de cei care înțeleg cu adevărat rolul său. Seamănă din anumite puncte de vedere cu [R]. Sunt sigur că Piticu s-ar regăsi evident în acest film. Mi-a plăcut pentru că ne-a lăsat nouă, celor din sală, câteva clișee onomatopeice interesante. Gâl-gâl. 5/5
- The Lady Paranorma (Doamna Paranorma) – Mi s-a părut insipid. Poate pentru că a părut un basm pentru copii, dar cu subiect thiller. Și nu prea. A fost primul film al serii în care producătorii au avut nevoie de cuvinte și voice over pentru a explica ce se întâmpla pe ecran. Final interesant, dar forțat. Cred că povestea ar fi avut mai mult potențial dacă ar fi fost lăsată fără vocea care recita. 2/5
- Luminaris (Luminaris) – Nu a fost o animație în adevăratul sens al cuvântului, ci mai degrabă un stop motion movie. Filmul are la baza poveștii lumina și modul în care ea este produsă și utilizată. Produs în Argentina, deși unele detalii și elemente constitutive ale sale te-ar face să bagi mâna-n foc că e produs la noi. Frumoasă utilizarea metaforică a becului de la început până la final. 3/5
- Tatamp (Tatamp) – A fost aplaudat la scenă deschisă de sală. Nu e un film în adevăratul sens al cuvântului, ci mai degrabă un videoclip. Pentru că părțile sale componente sunt culoarea și muzica. Mi s-a părut cel mai “sincer” film văzut în seara asta, tocmai datorită faptului că autorul a desenat pur și simplu ce a crezut, fără să se gândească prea mult la efecte. Nu are personaje, dar ca întreg mi s-a părut că ilustrează lupta bine versus rău, urât versus frumos. Cu triumful părților bune. 4/5
- Spin Spun Span (Spin Spun Span) – După Tatamp, a căzut cam nasol un al doilea film abstract consecutiv. În plus, totul se învârte în jurul unor fabrici de bumbac britanice, deci totul pare local, desprins din singurul univers care înțelege cu adevărat filmul și transportat undeva unde cultura e diferită, iar gusturile și preferințele la fel. Nu, merci. 1/5
- Overcast (Cer acoperit) – O succesiune de întâmplări nebune care seamănă foarte mult cu Povestea Poveștilor a lui Creangă. Un film plin de situații absurde, în care principala caracteristică a personajelor este lipsa de responsabilitate. Nu-i rău de văzut de români, artiști la pasarea responsabilității. 3/5
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
