Când tribunele devin drapel

Nu comentez intonarea imnului naţional la meciul de inaugurare. Spun doar că cei responsabil merită să-şi ia cel puţin la fel de mulţi pumni în ţeastă precum organizatorii britanici care au pus Trei culori în loc de Deşteaptă-te, române! nu mai departe de luna iulie. Nu merge cu scuze de genul “Da, dom’le, am înlocuit roşul din drapel cu vernil, dar am făcut-o ca să nu fie asociat cu PSD-ul”.

Ce comentez este atmosfera superbă de aseară. Pe care am surprins-o pentru un minut în imagini. A fost un melanj de plăcere, mirare, mândrie, civilizaţie, curiozitate şi atitudine pe care nu l-am mai văzut niciodată în România după Revoluţie. Nu vreau să exagerez, dar cei care au fost aseară pe stadion mă vor putea sprijini. A fost un moment dintr-ăla în care, dacă organizatorii aveau magazine pe culoare, spectatorii şi-ar fi cumpărat fără probleme chiloţi, perne şi ligheane tricolore. Cu mândrie.

A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

4 Comentarii

  1. Păcat că nu se întâmplă așa mereu… sau cel puțin la meciurile internaționale ale echipelor românești! Dacă ar fi așa la toate meciurile internaționale, aș avea ”curaj” să îl iau pe fiul meu la un meci de fotbal… Dar până atunci… PAS fotbal și stadioane pline.

  2. Daca puneau un cântăreț de muzică populară ieșea mai bine decât Marcel Pavel care trebuie el mereu să demonstreze că are voce în loc să respecte notele muzicale.

  3. Spectatorii care au cantat imnul national si au agitat steagurile tricolore ne-au oferit cel mai inaltator moment produs aseara. Unul pe care as vrea sa-l pastrez in minte.
    Felicitari pentru articol!

Leave a Reply to EmilCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.