Când eram puștan, iar televizorul se întâmpla să fie acel obiect din casă pe care mama îl pocnea pentru că o obliga să vadă purici în locul sprinturilor lui Dan Petrescu de la Mondialul
Primele cuvinte care apar scrise în acest text vin la vreo 20 de minute după ce am deschis, efectiv, documentul de ciornă. Pentru că, trebuie să recunosc, nu știu dacă am fost pus vreodată
Într-o perioadă în care orice fan hardcore de tenis are mâncărimi în talpă și sub limbă din cauza lipsurilor de tot felul – ași, rachete rupte, forehand-uri, lunecatul pe zgură ca-n poeziile
Demult, pe când pe câmpurile din localitățile limitrofe ale Bucureștiului pășteau implacabil și liniștit oile, iar la meciurile echipelor românești existau proto-bișnițari care vindeau
Îl mai ții minte pe colegul care întârzia întotdeauna la cursuri, căruia nu-i prea plăcea să învețe decât la o mână de materii, care a venit târziu la cel mai important examen din facultate, dar a fost lăsat să intre ca să nu repete anul și la final a fost al treilea pe lista de rezultate și și-a salvat imaginea cu ultimul examen? Ei bine, era un rus care știa excelent materia. Până la urmă, nu trebuia decât să răspundă la un test grilă, iar “Da” se zice la fel în toate limbile de influență slavă.
Cum ziua de sâmbătă de la Rio a fost prima de la începutul întrecerilor în care arenele, stadioanele și sălile olimpice nu s-au trezit în sunet de bormașină românească, am putut să asistăm relaxați la derularea întrecerilor din Brazilia fără să stăm cu numărul de la Salvare gata să fie apelat în cazul în care EKG-ul s-ar transforma în zig-zag de cutremur de 9 grade Richter. A fost o zi plină de finale, pentru că sporturile de echipă care au început să tureze motoarele la începutul celor două săptămâni de competiție au ajuns acum la vărsarea în mare, iar ieri am putut observa cu ochiul liber dacă acestea formează estuar sau deltă, în funcție de eroziunea pe care o generează viteza de coborâre prin pâlnie a celor două echipe calificate în meciul pentru medalia de aur.
După ce a demonstrat că dacă-l pui să alerge în probele individuale nu-l poate bate nimeni nici măcar dacă-l încalți în șlapi cu călcâiul ros, cu șosete din lână și-i atârni o canistră din metal plină cu smoală de fund, Usain Bolt s-a aliniat la startul cursei de ștafetă 4×100 de metri alături de colegii de pahar din Jamaica pentru a rupe în fața lumii toate tratatele și analizele atletice care spuneau că este imposibil ca un sportiv să câștige toate probele de sprint inventate de om la trei ediții consecutive ale Jocurilor Olimpice. 100 de metri, 200 de metri plus 4×100 de metri? La trei Olimpiade una după alta? Doar dacă-i înfigi în colon un motor cu reacție și-i dai drumul liber pe stadion.
E clar, am înțeles. Și până la urmă, după îndelungi încercări de negocieri cu propriile noastre cerințe și standarde evident îndoite față de realitatea palpabilă din jur, poate că am început să ne asumăm național eșecul de la Rio, cu speranța că viitorul va aduce ceva mai mult aplomb în discipline de care publicul își aduce aminte o dată la patru ani, iar autoritățile o dată la o sută. Rio n-a fost chiar cel mai bun moment al României la Jocurile Olimpice. Am avut ghinion, nu suntem ajutați de autorități, ne-au furat arbitrii, Dumnezeu n-a fost român. Am înțeles.
Doar că uneori ne-o cam facem cu mâna noastră. Și probabil că ar trebui să ne asumăm și asta ca pe un soi de lecție de viață, pentru că dacă eșecurile au vreo virtute, aceea e să ne facă să învățăm cum să procedăm mai departe.
Dragul meu,
S-a nimerit să fi fost în comă în ultimii 16 ani și te-ai trezit printr-o minune ieri pe patul de spital fix când asistentele se uitau fascinate la aruncarea ciocanului și la seriile de calificare în semifinale în proba de 800 de metri feminin de la Rio. Cere-le un ceai de valeriană și calmează-te. În primul rând, am o veste bună: Iliescu nu mai e președinte, dar la cum merg lucrurile probabil că va fi ultimul care va stinge lumina în țara asta. În al doilea rând, am o veste proastă: Gabriela Szabo nu mai aleargă pentru noi la atletism, iar cei care au venit după ea nu au reușit să se atingă nici măcar de mirosul performanțelor ei. Citeşte în continuare
