Legile traficului românesc

Legea Proporţionalităţii Inverse: Cu cât maşina e mai nouă, mai scumpă, mai tehnologizată şi mai accesorizată, cu atât cresc şansele ca persoana de la volan să vorbească la telefon cu aparatul

Simona şi poporul ei

Sunt primul care se bucură de faptul că toată România, cu ziare, radiouri, tv-uri şi reviste, e alături de Simona. Aş vrea însă ca toată România să fie prezentă la concursurile de juniori

15 ani de Taxi

Eram în clasa a zecea când am auzit pentru prima dată o piesă a celor de la Taxi. Se numea Criogenia salvează România şi era un rock antrenant cu mesaj social ascuns în umor. Apoi, la foarte puţin

Finala noastră

A căzut pe tușă. Așa mi s-a părut, că a șters puțin tușa. De obicei, când se întâmplă asta pe zgură, tușa se albește. Mergem amândoi spre locul în care a căzut mingea. E la limită.

Centura neagră

Am deschis geamul lateral pentru că întotdeauna mi-am dorit - o dorinţă ilogică şi care vine de undeva dinăuntru - să vorbesc cu ei. Eram undeva între Reghin şi Târgu Mureş, pe o porţiune

O secundă într-un august

Visam în roşu. Dacă există un lucru pentru care este responsabil Michael Schumacher în viaţa asta, acela e începutul pasiunii unui puşti dintr-un orăşel din nordul României pentru Formula 1.

O cutie din metal

Acum ceva vreme, cineva întreba pe Reddit care este adevărul cel mai crud, mai dureros, dar în acelaşi timp cel mai des ignorat de oamenii din întreaga lume. Între răspunsuri amuzante şi opinii