Câteva lucruri neștiute despre Angry Birds

Nebunia a început în decembrie 2009. Adică acum un an. Finlandezii de la Rovio au dat lovitura cu jocul ăsta, descărcările de pe toate platformele depășind 50 de milioane până la această oră. Pe App Store, punctul de plecare al jocului, acesta a fost descărcat de 12 milioane de ori. Implicit de mine, undeva prin noiembrie 2010. Iar de atunci și până acum n-am mai descărcat niciun alt joc din App Store. Angry Birds e pur și simplu ultra addictive.

Inspirat de faptul că Mattel a prezentat la recent deschisul CES 2011 versiunea board a jocului Angry Birds, am purces la o documentare legată de un fenomen care a luat pe sus lumea jocurilor pe mobil. Am aflat, astfel, că:

  • Ideea jocului a pornit de la personaje. Senior Designerul celor de la Rovio, Jaakko Iisalo pe numele său, a venit cu ideea unor păsări nervoase fără picioare și aripi. Echipa a dezvoltat ulterior ideea jocului în sine.
  • Porcii, adversarii păsărilor din Angry Birds, nu au fost aleși întâmplător. Alegerea a venit după o glumă a unui membru al echipei, care a profitat de faptul că dezvoltarea jocului a fost realizată în perioada în care Gripa Porcină își făcea de cap prin lume. “Dacă am avut gripă aviară și gripă porcină, păsările trebuie să se bată cu porcii”.
  • Gripa porcină este și motivul pentru care porcii din joc strănută, tușesc și scot alte sunete de acest tip.
  • 100.000 de euro a costat dezvoltarea efectivă inițială a jocului.
  • Din februarie până în octombrie 2010, pe fondul exploziei vânzărilor jocului, echipa Rovio a fost mărită de la 9 la 30 de oameni. Rovio are, la ora scrierii acestei postări, 8 posturi libere. AICI poți aplica pentru un job la ei.
  • Utilizatorii iPhone care joacă Angry Birds adună peste un milion de ore de joc în fiecare zi.

Vrem ca Angry Birds să devină mai mare decât Tetris (Peter Vesterbacka, CEO Rovio)

  • În 25 decembrie 2010, Angry Birds și Angry Birds Seasons (versiunea specială de Sărbători) au fost downloadate de un milion de ori pe toate platformele. A fost cea mai bună zi din istoria de un an a jocului.
  • Utilizatorii unora dintre telefoanele care merg pe Android nu pot descărca jocul. Există circa 30 de astfel de telefoane, iar explicația vine din faptul că platforma Android este atât de complexă, încât unele configurații ale telefoanelor cu acest sistem de operare nu permit rularea jocului. Rovio a început, totuși, să dezvolte versiuni mai simple ale Angry Birds pentru aceste terminale.
  • Echipa Rovio este prezentă (foarte activ, chiar) atât pe Twitter, cât și pe Facebook.
  • În acest moment, dacă ești fan Angry Birds, poți cumpăra figurinele de pluș ale păsărilor și porcilor prezenți în joc și boadgame-ul lansat ieri la CES 2011. Gama de produse de acest tip este, însă, abia la început.
  • Jocul va trece în curând de pe telefoane pe televizoare. Rovio dezvoltă asiduu versiunile XBox, PlayStation și Wii ale Angry Birds. Conform președintelui Rovio, Angry Birds va avea în scurt timp și o versiune pe Facebook.
  • Va exista un Angry Birds 2, dar jocul original va continua să fie dezvoltat cu adăugiri și sequel-uri. Una dintre cele mai interesante versiuni așteptate este cea în care vom vedea jocul din perspectiva porcilor. Probabil, spun eu, va trebui să așezi porcii astfel încât păsările să nu îi distrugă. Sau porcii vor putea să se miște între “lansări”.

Vrem să surprindem pe toată lumea. Nimeni n-a zis povestea din punctul de vedere al porcilor (Peter Vesterbacka, CEO Rovio)

  • Evident, cele mai așteptate dezvoltări ale jocului privesc un serial animat de televiziune Angry Birds și un film de animație pentru cinema cu același nume. Acestea vor fi realizate în această ordine.
  • Deși Angry Birds i-a făcut cunoscuți în lumea Mobile, cei din echipa Rovio au dezvoltat până acum alte 29 de jocuri pentru platformele mobile. Lista completă e AICI.
  • Câteva apariții ale Angry Birds prin lume:

1. Păsările discută strategia de atac

2. Păsările și porcii semnează tratatul de pace

3. Păsările și denumirile lor în… limba latină

4. Demonstrația boardgame-ului Angry Birds dezvoltat de Mattel

A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.