Cine sapă groapa altuia?

– Bună ziua. Sunt un locuitor al Sectorului 3 şi am observat că în faţa blocului meu se întâmplă lucruri ciudate.
Omul a făcut ochii mari, probabil. Îl sună nebunii.
– Să vă explic: acum 10 zile s-au terminat o serie de lucrări prin care administraţia a asfaltat o alee de 300 de metri şi i-a ataşat borduri noi. Totul este minunat, senzaţional, arată perfect.
– Mulţumim. Şi cu ce vă putem ajuta noi?
– Păi să vă zic: azi, când am ieşit din scară să plec spre muncă (ancoră subtilă prin care le spuneam că nu-s pensionar care sună că n-are ce altceva să facă), pe aleea superbă de care vă povesteam stătea un grup de vreo 20 de indivizi în salopete de muncă care rupeau cu un picamăr asfaltul proaspăt pus. Vreau să ştiu care e logica unei astfel de lucrări şi vreau să vorbesc cu cel care a dat autorizaţia noii lucrări.

Sunasem la biroul de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului din cadrul Sectorului 3. Am fost mai degrabă mirat decât deranjat de faptul că o o lucrare foarte ok realizată acum câteva zile poate fi violată cu bestialitate, vorba lu’ ProTV, de alţi muncitori. Sincer, nu mă deranjează deloc, pentru că probabil vor repara iar, dar mă şochează faptul că lucrurile nu sunt făcut cu cap.

După câteva căutări prin catastifele catifelate de acum digitale ale Primăriei, domnul din cealaltă parte a firului a găsit locul, a găsit numărul, a găsit blocul, a găsit aleea.

– Să vă spun cum e: noi eliberăm doar documentele administrative, cei care se ocupă de autorizaţii sunt cei de la investiţii. Eu văd că acolo a avut loc o lucrare de sistematizare, dar atât.

***

– Alo, bună ziua, încep eu, înainte de a-i turui doamnei de la biroul de Investiţii întreaga poveste. Îmi răspunde râzând că trebuie să sun la Autorizări, pentru că nu ei se ocupă de asta. Îi spun că am fost trimis la ea de la cineva de la Urbanism. Îmi răspune, simplu, “Da!”.

Deci “Da!”, da?

Sun iar la centrală şi cer cu Autorizările.
– De care? Autorizări de funcţionare?
– Păi de care aveţi? Spuneţi-mi-le pe toate şi vă spun eu cu cine vreau.
– Păi avem Autorizări de funcţionare şi Autorizări de sistematizare.
– De sistematizare, doamnă!, zic eu victorios, optimist şi plin de speranţă că am dat, în sfârşit, de cine trebuie.

După 10 secunde de music in my ears, aud o voce cunoscută. Era tipul cu care am avut primul dialog.

– Da, v-au trimis tot la mine, dar eu nu am cu ce să vă ajut. V-am mai spus că nu mă ocup de asta.
– Dar cineva a dat autorizaţia de spargere a asfaltului recent montat, nu?
– Da, cineva a dat, dar nu ştiu să vă zic cine.
– Fac o sesizare scrisă, atunci?
– Cred că ar fi o idee bună.

Pune Meşter din nou mâna pe receptor şi sună la Relaţii cu Publicul. Ultima redută. Îmi răspunde un domn prin vocea căruia înţelegeai din prima că nu te poate ajuta.

– Bună ziua, da! zice el plictisit şi moale.
– Bună ziua, să vă povestesc. Şi bag iar basmul din faţa blocului.
– Domnule, io nu am cu ce să vă ajut.
– Păi nu sunteţi relaţii cu publicul? Eu sunt publicul, dumneata eşti cu relaţiile.
– Da, aşa este.
– Păi?
– Păi haideţi să facem o sesizare, zice omul.
– Şi cum o fac, am vreun formular pe site?
– Nu, nu, o facem acum.
– ?!
– Spuneţi.
– Ce să spun?
– Sesizarea.
– Cum adică să spun sesizarea?
– Spuneţi ca să scriu.

Aici m-a umflat râsul. Urmează să-i dictez omului.

– Numele dumneavoastră?
– Mircea Meşter.
– Borcea?
– Nu, Meşter. M-E-Ş-T-E-R. Cum le ziceţi celor care vă văruiesc în casă.
– Bine. Domnul Borcea Meşter.
– Nu, nu, Mircea Meşter, zic eu, stăpânindu-mi lacrimile.

Şi-i dau mai departe: subsemnatul, domiciliat la adresa, am constatat că, în data de. După 10 zile, asfalt spart, picamăr, vreau explicaţii, semnez, data, la revedere.

– Mulţumesc, zic eu. Vă dau un e-mail pe care să-mi daţi răspunsul?
– Nu, nu, vă va suna cineva de la noi.
– Când? Puteţi să-mi spuneţi?
– Pâi luni pleacă sesizarea de la mine, probabil că săptămâna viitoare.
– Păi de ce pleacă abia luni? Azi e vineri şi e 10 jumate, deci timp aveţi.
– Da, dar trebuie să le aştept pe toate de azi şi să le trimit a doua zi.

I-am mulţumit omului. Mi-era şi milă de el, din moment ce m-a ajutat până şi la redactarea live a sesizării. Nu ştiu dacă a scris-o de mână, dar viteza a fost aceeaşi. La final, mi-a dat un număr de sesizare.

Vă ţin la curent. Asfaltul strâns cu atâta trudă fonică nu trebuie să dispară din avuţia sectorului.

 

A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

8 Comentarii

  1. Acesta este un obicei la noi, să se toarne și să se spargă la puțin timp după.
    Lucrările respective se realizează de entități diferite. Spre exemplu, în Cluj s-a demarat un proiect de modernizare a străzilor si liniei de tramvai. eon-gaz are de asemenea un proiect de reparații la instlațiile lor, urgente de altfel. Astfel, logic ar fi să se desfașoare în acelși timp, right? Ei bine nu, eon-gaz.. bea gaz și spage străzile după cum vor, nici măcar nu stau la povești cu primăria; le fac sesizări la firma mamă, nici un raspuns; și amenzile sunt destul de mici…

  2. He he, ce ti s-a intamplat tie e poveste de mic copil!
    In fata blocului meu, dupa 3 saptamani de sapaturi & “amenajari”, au turnat o “șapă” de culoare rosiatica in zona trecerii de pietoni. Pana aici toate bune si frumoase, doar ca la numai o saptamana au venit si au decopertat TOATA strada, dar TOATA!!!
    Bineinteles ca dupa ce au terminat de asfaltat intreaga strada a aparut si trecerea de pietoni frumos colorata, ptr a 2-a oara in ultima luna. Stiind ca ma voi lovi de toata birocratia si indiferenta autoritatilor am renunta la a face acelasi lucru ca tine.

    Toate bune.

  3. Ok, cazurile amintite in comentariile precedente sunt ilare si absurde. Exemple clare de situatii cand nu stie stanga ce face dreapta. Proasta planificare, lipsa de comunicare etc.
    In ce priveste aleea ta care pare sa sufere de aceleasi probleme ca strada mea proaspat reparata (si anume gurile de canal) desi initial am fost si eu stupefiat de modus operandi asta chiar cred ca asa se lucreaza. O vad pe fiecare strada nou asfaltata. intai toarna asfalt brut peste tot si apoi incep cu decupatul gurilor de canal. singura mea explicatie ar fi ca prima e o lucrare de ansamblu iar a doua una de “finete” daca putem vb de finete in constructuii :)). Degeaba dai telefoane la birocrati.. singurii cu raspunsul sunt mesterii, directorii de santier sau constructorul propriu-zis. Poate parea o risipa de materiale, asa e, dar e bine de stiut ca o parte din asfaltul proaspat inseamna asfalt vechi reciclat. nu lucrez in domeniu sau ceva insa asa am auzit ca se face.. poate ma insel, sper sa nu..

  4. Inside info ( execut lucrari de apa-canal in Campia Turzii ): ce se vede in poza e betonul de fixare a ramei caminului. In mod normal se betoneaza inainte de a se executa refacerea(turnarea asfaltului). Aici se pare ca nu au fixat ramele in beton decat dupa asfaltare. Dupa ce face priza betonul(1-3 zile) se va asfalta. Din pacate raman ca niste petece care nu isi au locul intr-un trotuar.

    • si la mine pe strada se intampla la fel, insa nu sunt canalizari! de 2 ori s-a spart si peticit, acum au luat-o de la inceput, insa pe o suprafata mult mai mare. ..sper sa-mi scape ceva ca nu e scuza pentru atata tortura auditiva..

  5. Io zic ca ai fost tu masochist si ai avut timp de pierdut :D
    Da’ ma rog, e bine sa-i mai stresam si noi din cand in cand cu telefoane, daca ei ne fac ziua mizerabila, macar sa ii mizerabilim si noi pe ei.

    Inca imi aduc aminte de replica militianului sunat acum 2 ani de sotie pentru ca urlau manelele de la trei blocuri distanta: “Dar ce doamna, aveti ceva impotriva manelelelor?!”

Leave a Reply to zvonerCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.