Real Madrid – Manchester City 1-2

Kevin sigur acasă

Ca zi fotbalistică, 26 februarie 2020 va rămâne pe plus în multe suflete. În sufletele fanilor lyonezi (sau lyonașcani, dacă-mi permiteți) ca victorie împotriva lui Ronaldo, care altfel i-a ars pe unde i-a prins până acum, în sufletele lui Tătărușanu, care l-a avut ca omolog pe cealaltă bancă de rezerve pe Gigi Buffon, dar mai ales în sufletele lui Guardiola, spaniol care se întoarce în Anglia (pe lângă borcanele de paella luate de la bunică-sa) cu garanția că Sergio Ramos nu joacă în retur, plus cu 3 puncte luate pe Santiago Bernabeu. Sunt Toma Nicolau, un fel de Mircea Meșter mai moldovean, și vă prezint cronica Uefa Champions League a serii. 

Acum, dacă proiectul ăsta ar fi fost unul respectabil, eram pe TV și urma o grafică mișto de intro făcută de un băiat iscusit în After Effects. Noi n-avem. Avem doar niște foi albe și niște tastaturi cu care tre’ să-i producem leuștean lui Mircea Meșter, că e singurul dintre noi care are copil acasă. Și prime reprize d-astea ca aseară nu ne-ajută deloc. Eu, unul, era să-mi pierd slujba dacă, după pauză, nu se întâmpla mai ceva de Doamne-ajută. În plus, multe dintre expresii sunt deja interzise. Nu ne putem ”subordona” nicicum, pe ”axul central” nu trece nimeni, ”benzile” nu se transformă în ”extreme” așa ușor, oricâtă ”tranziție pozitivă” ar exista. Ne descurcăm, ce să facem.

Aceste cronici îți sunt oferite de Nissan

LYON – JUVENTUS 1-0

Douăzeci și opt de puncte. Atât este diferența dintre Paris Saint Germain și Lyon în campionatul Franței. Din cele 26 de meciuri jucate în campionat până acum, Lyon a câștigat, mă scuzați, doar zece. Vă dați seama că, odată aterizați dans le pays, Dybala, Ronaldo și Higuain au fost declarați mai periculoși ca răceala aia cu branding. Nu-mi trebuie cravată scumpă să vă spun că nu s-a jucat cine știe ce, rezultatul vorbește de la sine, iar șirul evenimentelor este oarecum anost.

Mai mult decât un cuvânt de onoare n-am cum să vă dau, că-n prima repriză singurul lucru care s-a întâmplat a fost golul. Povestea lui, însă, este suficientă și are să înceapă cu câteva minute înainte ca el să aibă loc. În minutul 28 mai exact, pe o vreme mohorâtă, Juventus ataca tacticos. Mingea ajunge spre Dybala (177 de centimetri) care dă să alerge înainte, dar hop, ce să vezi, apare fundașul advers Marcelo (191 de centimetri) și pune o mică barieră ce ar fi fost perfect regulamentară în cazul unei diferențe de înălțime mai mici. Bariera asta îl jenează bucal pe Dybala, se dă fault, iar Marcelo primește galben. Proteste, discuții, toți fundașii lui Juve urcă în careu. În acest careu se întâmplă ceva, așa, ca un accident în lanț pe autostradă. Un fundaș sare la cap și aterizează rău, împingând un adversar, adversarul cade peste un coleg care la rândul lui se izbește de un adversar care se prăbușește și tot așa. Imaginați-vă poezia unei grămezi de rugby din care un singur lucru e de reținut: peste De Ligt de la Juventus cade un coleg care-i cam sparge capul. Se aduce targa, olandezul (nederlandianul, mă scuzați) este scos pentru a fi pansat, iar în apărarea oaspeților, pentru câteva minute, rămâne un gol ce se va dovedi a fi fatal. De ce? Pentru că la următorul atac al francezilor vine o centrare de pe partea stângă fix în locul în care în mod normal De Ligt e tăticul lor. Plecat fiind, centrarea se transformă în gol și aia e. 1-0 pentru gazde.

Așa se scrie istoria, prieteni: pornești de la înălțimea moderată a lui Dybala și ajungi la victoria lui Lyon în optimile UCL.

Embed from Getty Images

În a doua repriză, Lyon a început să joace ca o echipă de locul 7 din Ligue 1 (Franța) sau, cum ar spune cravata cea fandosită, a cedat deliberat mijlocul terenului. Juventus a dominat, dar n-a găsit drumul către ușurarea misiunii din retur. A venit minutul 52, în care Ronaldo și-a făcut rost de-o lovitură liberă de pe la 22 de metri de poartă și, culmea, a ales să-l lasă pe Pjanic s-o bată. Altruismul, pensia și freza de shaolin vin odată cu vârsta. 

S-au încercat schimbări, au intrat Ramsey și Higuain, dar nu și nu. Până la final scorul a rămas același, deși în minutul 89 Dybala putea primi penalty după ce a fost tras de cruciuliță în careul gazdelor. Dar până la urmă n-a fost deloc seara (sau zilele, dacă tot e s-o zicem pe-aia dreaptă) torinezilor.

Embed from Getty Images

REAL MADRID – MANCHESTER CITY 1-2

În meciul care a vândut toate berile serii, nu știai de cine să-ți fie mai multă milă. De gazde, care au făcut un singur punct în două meciuri cu Levante și Celta Vigo, au cedat primul loc în campionat celor de la Barcelona, iar apoi l-au pierdut pe jucătorul-vedetă, ciobit pentru restul sezonului? De oaspeți, care sunt la 843 de puncte distanță de Liverpool în intern și apoi au aflat că nu mai au voie să se joace pe-afară doi ani pentru un lingou în plus scos din mina transferurilor? Numa’ necazuri. De n-ai nici ce să și faci.

După ce s-au așezat cuminți în sectorul lor cei 148 de suporteri ai lui City care n-au mai prins abonamente pe Old Trafford acum 20 de ani, a început meciul. Primul moment pe care merită să-l menționez s-a întâmplat în minutul 21, atunci când Jesus, ce șut slab a dat Gabriel Jesus de la vreo 8 metri de poartă! 

Embed from Getty Images

Opt minute mai târziu a luat primul jucător un cartonaș galben: Mendy. Cum care Mendy? Francezul. Cum care francez? Fundașul. Cum care fundaș? Fundașul stânga. Cum care fundaș stânga? Cel de la Real Madrid, Benjamin Mendy. Cum adică-l cheamă Ferland? Credeam că pe cel de la City îl cheamă Benjamin și pe cel de la Real Ferland. Păi și eu ce-am zis? În fine, lăsați-mă că am o cronică de scris.

În minutul 41, Karim Benzema, ajuns aseară la 100 de meciuri în cupele europene pentru madrileni, a creat o fază extrem de periculoasă: era să-i spargă nasul coechipierului Valverde undeva pe la mijlocul terenului. Până la pauză, în afară de primul corner al meciului, s-a mai întâmplat un singur lucru notabil: Ianis Hagi a ratat un penalty în minutul 46, dar s-a revanșat mai apoi c-o pasă de gol de geniu care i-a calificat pe scoțieni mai departe.

Embed from Getty Images

A 2-a repriză a fost spectaculoasă și plină de evenimente, cât să simt și eu că nu m-a angajat Meșter degeaba. A venit mai întâi o fază în care Mahrez a șutat în portarul Courtois, apoi o incursiune în viteză a lui Vinicius, căruia i s-a terminat bateria la joystick – ca de obicei – fix în momentul în care trebuia să șuteze pentru 1-0, iar apoi iarăși o fază în care Mahrez a vrut să vadă dacă-l mai nimerește o dată pe Courtois și a reușit. Băiat bun, bravo lui.

Prin minutul 60 s-au întâmplat două fapte care l-au neliniștit teribil pe Pep Guardiola. Statistica arăta că Real Madrid avea, per total, mai multe pase reușite decât Manchester City, iar Isco deschidea scorul folosindu-se de ciolanul pe care Vinicius tocmai îl furase din fasolea apărării oaspeților. Jocul curgea în favoarea Realului, care părea că băuse ceva prototip de Red Bull. Gareth Bale avea făcuți din salariu vreo 2500 de euro de la începerea meciului încoace și stătea de vorbă cu Kun Aguero la încălzire, adidașii lui Zizou arătau de-un alb imaculat, pregătirile pentru El Clasico puteau începe.

Embed from Getty Images

Egalarea și în același timp descălecarea de pe calul alb au venit în minutul 77, atunci când Kevin De Bruyne, acest Ed Sheeran al fotbalului, a centrat perfect pentru Gabriel Jesus. Brazilianul s-a proptit cu brațele între omoplații lui Ramos (lăsați, că merită!) și a dat cu capul în minge cât să-i salveze funcția lui Pep. Trei minute mai târziu, 180 de secunde, Dani l-a luat pe Carvajal pe Sterling prin alunecare în careu și-a provocat penalty-ul cu care același Ed Sheeran a închis tabela.

Embed from Getty Images

Se putea mult mai rău pentru că, după cum spuneam la începutul articolului, Sergio Ramos a luat roșu în minutul 86 pentru că l-a oprit la sol pe Isus fix înainte decolare, iar în prelungiri Sterling le-a iertat pe gazde de 1-3 după ce a șutat slab, pe jos și pe centru, dintr-o poziție simplă.

Cam asta e, ziceți merci că n-au fost decât două meciuri pe care a trebuit să bat câmpii. Să fim sănătoși!

Aceste cronici îți sunt oferite de Nissan

Toma Nicolau este un fel de Mircea Meșter, doar că-i moldovean, un pic mai suplu și n-are permis. A jucat 15 ani fotbal de performanță și a reușit să adune în acest timp 400 de milioane de euro în bani de Monopoly. De 8 ani e blogger de sport și organizează Bloggers Lan Party, motiv pentru care își continuă cariera de jucător de fotbal în format electronic.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.