”Nu e nimeni pe stradă / Ochii triști să mi-i vadă” – vers de jale, fredonat de orice bărbat, femeie, copil sau ficus în formă de om din statul Victoria.
Nu vă enervează ăștia care iau prea în serios lockdown-ul? Ăștia care se fac mici în fața Guvernului, pentru ca apoi să constate că n-au morți și spitale aglomerate? Eu nu pot să-i sufăr, vă spun sincer. Îmi vine să traversez Indianul, să acostez pe câte-o plajă de-aia mai fancy, iar apoi să fac muncă de propovăduire pentru surferi. Să țip dintr-un Jeep cu număr de Bulgaria: ”You people need Dragoș Bucur in your lives! Căiți-vă și perpeliți-vă!”. Mă saltă poliția, Oculta-mi plătește cauțiunea și-o iau de la capăt.
Până-mi pun eu planul în acțiune, să salutăm tot ce-a fost până acum, că-s abia la prima cronică a turneului. Zilele trecute, știți deja, ni s-a alăturat Nic. Condei bun, băiat grozav. Încă de la-nceput am evitat să punem presiune pe el, dar i-am spus adevărul. I-am zis că o să fie un meci greu, dar trebuie să luăm cele 3 mii de like-uri la fiecare cronică, deci e musai să-ți dorești mai mult victoria. Până acum, treaba merge bine, iar scouterii din tribune sunt cu ochii pe el. Dacă e să primim oferte de la echipe mari doar cu numele (gen Parma sau GSP), vă ținem la curent.
Ieri a scris Mircea despre tot ce contează, mai puțin despre drama lui Novak Djokovic. Ca de obicei când Nole pierde două seturi într-un meci, iese haos, vin întrebări și până și CTP acceptă să se uite un pic la ce-a fost acolo înainte să deschidă gura. Sunt meciuri-eveniment, ca atunci când nimerește Tignor câte-un pronostic. Deci a fost sau n-a fost accidentare la sârbul cu plămâni de balenă? Bineînțeles c-a fost. Novak nu e genul de jucător în care să n-ai încredere sau care să vorbească prostii. Când mai aveți dubii în privința lui, vă lămuresc științific. Iată: o anagramă pentru Nole este Noel, adică Crăciun. În ziua de Crăciun e născut Humphrey Bogart, care a jucat în ”Casablanca”, care are următoarea linie de dialog: ”Are you sure the place is honest?”, iar răspunsul personajului Carl este ”Da, la fel de sigur cum sunt că ziua este lungă”, deci se dovedește fără urmă de îndoială că ne putem baza pe onestitatea lui Djokovic: astrele o spun, nu eu.
Și-acum, vă propun să vorbim despre tenis, că de-aia susțineți cronicile astea cu bani, pe Patreon, nu? De-aia le susțineți. Porsche de-aia le susține, oricum:
Cronicile de la Australian Open îți sunt oferite de:
Daniil Medvedev – Filip Krajinovic: 6-3, 6-3, 4-6, 3-6, 6-0
Dacă anul acesta ați apucat măcar o dată să ieșiți la o friptură cu prietenii, să bateți mingea sub balon, să vă chercheliți cu vinuri bune sau să vedeți vreo două filme faine, aveți deja un an bun de tot. Dar știți cine are un an mult mai bun decât voi? Ați ghicit, Dănuț Medvedev, care tocmai a bifat cea de-a 17-a victorie consecutivă a anului. Nimeni nu l-a bătut până acum, nimeni n-a îndrăznit să-l contrazică pe lunganul ăsta cu păr rar și vorbele la el. Iar azi-dimineață a reușit să câștige primul său meci de 5 seturi. Mai încercase de câteva ori înainte, dar se pare că Medvedev e ca Pândaru – are nevoie de minimum 7 încercări ca să-și pună interlocutorul în dificultate.
Știți, cronicile astea sunt oricum cam lungi pentru cititorul cu interes mediu față de tenis, dar uneori chiar ar fi nevoie să le triplăm numărul de cuvinte. Nu e moft, dar când se joacă 5 seturi la un meci tare, parcă n-ai vrea să vorbești pe repede-nainte despre ele, ca să ai spațiu și de altele. Nu e corect, plâng chitarele și pianinele fraților Bryan.
Foto: Patrick Hamilton / IMAGO
Din fericire, meciul ăsta e un caz fericit, că-s doi jucători care mă calcă pe nervi, deci n-o să stau acuma să scriu despre cum Medvedev preschimbă defensiva în atac ca finlandezii în Al Doilea Război Mondial. Că știu că nu vă pasă. Și nici despre jocul unui overachiever ca Filip Krajinovic. Pentru că e prieten cu Nole și știu că nu vă pasă. Așa că prefer să mă concentrez pe bârfa meciului, ca să fiu sigur că ne preiau și Știrile ProTV fără să citeze sursa.
La final de set patru s-au întâmplat toate, când rusul era pe minus rău de tot. A luat un MTO care va rămâne mult timp în inima lui Krajinovic și i-a prins bine. Tot cam pe-atunci, antrenorul lui Daniil, Gură Bogată Gilles Cervara, și-a strâns jucăriile și a plecat chiar înainte de decisiv. Oricare din noi ar fi făcut asta dacă șeful s-ar răsti la noi non-stop, cum a făcut Medvedev tot setul patru.
Elocventă pentru atenția și popularitatea de care se bucură Medvedev a fost și conferința de după meci, în care s-a abordat un subiect principial în viața oricărui sportiv – de la Messi la Rossi și de la Serena la Gabi Szabo: dulciurile. Nu este sub dem nitatea noastră să interpretăm gazetărește topicul, dar e mai bine să-l lăsăm pe însuși Daniil s-o facă:
Restul s-a dovedit a fi istorie și tot ce sperăm este că-i genul ăla de istorie despre care nu va mai vorbi nimeni vreodată, pentru că nu avem nimic de învățat din meciul ăsta.
Donna Vekic – Kaia Kanepi: 7-5, 6-7, 6-4
“Dacă ți-e frică de Kanepi, nu intri-n pădure”. Asta pare c-ar fi spus Regele Hagi în ziua în care și-a cumpărat briceag și iască de la Lidl. Ei bine, multora le e frică de Kanepi, pentru că are reputația unui slayer de favorite. De la Halep la restul găștii milionare, un junghi se ivește în mușchii fetelor, la tragerile la sorți, iar privirile lor de vulturi îi caută numele Kaiei pe tablou. Unele fete răsuflă ușurate, altele trag ceva la măsea să sărbătorească, iar ghinionistele din sfertul sau jumătatea lui Kanepi își comandă de pe Amazon volumul de succes al Ariannei Huffington, ”Cum să dormi ca lumea”.
Foto: Dave Hunt / IMAGO
Doar că, la 35 de ani, shit happens și nu stă totul în racheta ta. Kanepi știe asta, dar nu se va lăsa dominată de regret prea multă vreme. Ne vedem la următorul turneu. Vekic e genul de jucătoare care nu face spectacol doar pe social media, ci are și armele potrivite să-l facă până spre a doua săptămână a unui slam. Pare că joacă de-o eternitate în circuit deja, deși are abia 24 de ani. Ea este ce-ar fi putut ajunge Patrick Ciorcilă dacă n-ar fi dat tenisul pe școala vieții. Asta a fost cam răutăcioasă, să-mi aducă cineva aminte s-o scot înainte să-i trimit textul lui Meșter.
Donna nu doar că a câștigat un meci în care mulți o vedeau outsideră, dar vreme de un set și jumătate, chiar și-a jucat rolul cu sârg. Timorată, cu destule neforțate, s-a ajuns la 5-7 și 0-3, moment în care orice parior decent (nu există pariori decenți, dar vorba vine) închide stream-ul ăla prost (nu există pariori care plătesc abonamente ca să vadă meciuri). Dar hei, Vekic n-a venit până-n Australia doar ca să se holbeze de la distanța la Tsitsipas și să spere la un latte. Nope. A salvat minge de meci în setul doi și a decis să intre-n pădure cu drujba. Jos pălăria, dacă purtați pălărie, că fata merită. O joacă pe Brady în turul următor și, deși n-o să văd meciul ăla (se anunță super interesant, dar prefer să curăț niște cartofi la ora aia), o să am grijă să țin cu ea. Go, Donna!
Foto: Dave Hunt / IMAGO
Karen Khachanov – Matteo Berrettini: 6-7, 6-7, 6-7
Nu este normal ca oameni de înălțimea și greutatea ăstora să se miște atât de repede pe un teren de tenis. E împotriva a tot ce știm despre dezvoltarea noastră ca specie. Să vezi un munte de om sprintând în halul ăla, iar apoi lovind mingea cu forța și ura din Kill Bill – ei bine, e cel puțin tulburător. Dar să vezi doi la fel pe același teren e de-a dreptul dement. Sunt fan, mă uit la loviturile lor așa cum ma uit la procesul de fabricare a whiskey-urilor scumpe: admiri, admiri și te-ntrebi cum ar fi să ai și tu așa ceva. Dar n-ai, așa că treci înapoi la serviciile tale în fileu și la vinurile Purcari.
Berrettini aduce la masă jocul lui complet, care în ultima vreme (dacă putem s-o numim așa) a câștigat un slice defensiv mult îmbunătățit. Contra unor jucători de forță, nu-ți prea dă mâna să abuzezi de slice-urile astea, dar Matteo are o așa încredere în el, de parcă fetele din WTA tocmai au făcut o camera pe Clubhouse, iar el e singurul bărbat invitat. În scenariul ăsta, Karen ar fi profitat pentru prima oară de prenumele lui și ar fi încercat să se strecoare deghizat în chat roomul mai sus menționat, moment în care, Svitolina, care a văzut multe la viața ei, l-ar fi dat în vileag. #awkward
Foto: Jason Heidrich / IMAGO
În fine, Khachanov is no pushover, cum spune americanul. Nu e genul de băiat care să arunce prosoapele la spălat după ce pierde un tiebreak. De asemenea, el nu este genul de băiat care să arunce prosoapele după ce pierde și al doilea tiebreak. Iar dacă-l întrebi, nu e genul care-o facă nici după al treilea, dar nu are de ales, că mai mult nu se joacă. E ”3 din 5”, boss, știu că tu mai puteai, dar regulile tenisului sunt clare și sunt scrise de Federer și camarila lui, din umbră.
Parcă-ți pare rău de Khachanov, dar e bine totuși că n-a fost și mai echilibrat de-atât și băieții au eliberat terenul relativ repede. Cel mai bun *wink* a câștigat, iată:
H. Tecău/M. Melo – R. Albot/D. Evans: 6-1, 7-6
Pe Arena 1573, denumită astfel pentru a celebra numărul de mingi de meci de care are nevoie, în general, Benoit Paire ca să câștige o partidă, i-am găsit și pe băieții noștri, Horia și Marcelo. Apropo, sunt de părere că Marcel e un nume frumos, care ar trebui să fie mai popular în lume. Eu nu cunosc decât unul și-l ador: maimuța lui Ross. Personajul acela animal (Cebus capucinus, pentru cine este interesat) era personajul meu preferat. Din păcate, el a părăsit serialul pentru că nu putea fi ținut sub control. Iar dacă tot am făcut paranteza asta complet inutilă, o să mai adug că la vremea respectivă am suferit foarte mult. Iată cum explică Matthew Perry (Chandler) dispariția lui Marcel din viețile noastre: ”He was unmanageable. Marcel had a trainer and he had scratches all over his face, he was screaming instructions to the monkey while we were shooting our scenes. And in the end, we said “There are six of us, we’re quite decent, kill the monkey!”
Marcelo Melo însă e mult mai disciplinat și are de gând să joace-n această grandioasă producție numită Tenis multe sezoane de-acum încolo. Iar cu Horia alături, tocmai au câștigat și-al doilea meci de la Australian Open. Un prim set în care n-au lăsat la voia lui Evans decât un game, iar apoi au fost nevoiți totuși să facă mai mult decât ce fac la antrenamentele relaxate. N-a fost un tiebreak cu emoții pentru nimeni, că odată ce s-au pus în mișcare, Horia & partner au dus treaba la final. Și ni s-a dezvăluit din nou că una-i simplul, alta-i dublul și cu totul alta e triplul, dacă ești genul de jucător care practică voleiul pe plajă și-ți prinzi urechile (la propriu) în fileu.
Ashleigh Barty – Ekaterina Alexandrova: 6-2, 6-4
N-a fost începutul ideal pentru Barty, cu break în primul game, dar a fost finalul cu care ne-am obișnuit: victorie. Loviturile ei rămân, toate, parcă puse cu mâna. Chiar și cele care ajung în aut sau în fileu par intenționate. Mișcările-i sunt atât de negrăbite, de relaxate, încât și la neforțate parcă-și spune ”Ok, p-asta o dăm la canguri, x metri-n out, pentru că așa vreau eu, vedem la următoarea ce chef am”. Evident, după un an de zile fără tenis, Barty e flămândă și vrea să câștige tot, doar că nu mereu îți iese, indiferent cât de talentată ai fi. Nici măcar chibiții de pe Facebook, unii angajați la TVR, alții la Meșter, nu te pot ajuta cu sfaturi, când pauza e atât de lungă. Trebuie să lupți cu pumnii și să tragi cu dinții, ca să ai mai mult, dacă mi se permite să citez din băieții de la BUG Rafia. Tenisul ăsta chiar e o poveste fără sfârșit, fraților.
Foto: Jason Heidrich / IMAGO
În fine, eu nu am cunoscut încă om care să n-o placă pe Barty, dar, ce-i drept, încă nu am stat de vorbă cu Sharapova pe tema asta, deci nu pot generaliza. Partea bună e că nici nu trebuie s-o placi ca să-ți placă tenisul ei. E ok, te uiți la ea, îți faci o cafea și fredonezi ceva chill de Cohen. Uneori, tenisul și viața n-au nevoie de mai mult.
La final, las și momentele mele preferate ale zilei (Rafa, respectiv Fognini abia-s în primul set la ora la care scriu aceste rânduri, deci îi excludem cu grație)
Pe locul 4. Momentul în care Feli tocmai terminase de mâncat bătaie, i-a zis bravo lu’ ăla mic, apoi s-a dușat regulamentar și a dat fuga să posteze pe pagina la el.
Pe locul 3. Uber Australia intervenind în pletele lui Tsitsipas e tot ce vă mai lipsea din cronica asta. #cuplăcere
Pe locul 2. Dacă n-ați văzut-o pe Naomi interacționând cu un fluture pe terenul de tenis, azi vi s-a îndeplinit dorința.
Pe locul 1. Au câștigat și australienii voștri preferați la dublu. Iar bucuria dezlănțuită în fața a mii de… tribune e priceless.
Ne oprim aici, dar vedeți că mâine are meci o anume fată cu o anume fată, adică e meci între două anumite fete care au câștigat Roland Garros. Până atunci, pace și drilluri, prieteni!
Aceste texte îți sunt oferite de:
Codruț este fan declarat al lui Federer, dar îi iubește pe ascuns pe toți jucătorii de tenis, mai ales pe cei care joacă în WTA. Se pricepe la fotbal, inginerie atomică și cherestea. Atunci când nu urmărește competițiile sportive, face abdomene, gătește și bea bere. De cele mai multe ori în același timp.
