Daniil Medvedev – Stefanos Tsitsipas: 6-4, 6-2, 7-5

La Medvedere

Mi-a fost groază de clipa în care puștii ăștia încep să facă finale de Slam și se bat de la egal cu legendele cu care am crescut. Când eram la facultate, plecat pe-afară, apoi prin corporație, Big4-ul era mereu acolo, subiect de discuție și punct de sprijin. Era ca un scaun solid, pe care te puteai baza oricând, puteai așeza orice prieten gras care venea și nu mai pleca. Apoi, ușor-ușor, au apărut și alte scaune faine pe piață. Materiale mai noi, mai ușoare, ceva tehnologie de care nu știm și nici nu vrem să știm. Așa că iată-ne într-o zi frumoasă de vineri, la început de an, uitându-ne peste programul Australian Open și gândind ceea ce era de negândit acum o vreme: ”Dap, intuisem semifinala asta acum două săptămâni”.

Deci concluzia e una singură, fraților – îmbătrânim și îi tragem după noi și pe sportivii noștri preferați. Singurul păsuit de Timp pare să fie Djokovic, care înmoaie arpagic în mied și scorțișoară în sânge de lișiță ca să se mențină tânăr. În loc să glumiți pe tema asta, mai bine ați pune mâna și ați învăța naibii ceva. Lăsați cardio, lăsați merele bot-de-iepure sau programul de genuflexiuni luat de pe YouTube. Aveți în fața voastră rețetarul perfect, trebuie doar să fiți dispuși să încercați. Deci cum arată programul infailibil de lucru al primului și eternului finalist de la Australian Open? Vi-l las mai jos, nu vă cer bani pentru el, dar dacă vreți să lăsați ceva pe Patreon, n-o să mă opun.

Foto: Dave Hunt / IMAGO

Ora 8 dimineața. Miros de pâine prăjită și bacon inundă dormitorul lui ND, iar alarma telefonului se aude – nu e vreo sonerie, e vocea lui Vajda, pe care Novak și-a înregistrat-o ca să-l motiveze: ”Trezirea, Nole, prietene! Noi provocări te așteaptă, noi recorduri, noi oportunități să ne plătești și nouă salariile când ai câteva minute. Pe bune, scuze că insist, dar…” Aici, Nole oprește alarma de obicei, e treaz de-a binelea.

Ora 11. Brunch și primul stretching al zilei. Copiii sunt trimiși la bone, în capete opuse ale Principatului Monaco. Familia a decis să nu-i țină împreună, ca să nu aibă timp să discute recordurile lui tati. Sunt super importante și nu e ok să le intre în cap că ar putea să le egaleze vreodată doar pentru că au sânge de Djokovic.

Ora 13. Team meeting. ND a acceptat să se facă pe Zoom, ca să limiteze riscul și să se respecte distanțarea socială. Dar le-a impus colaboratorilor să stea toți în aceeași cameră, la birouri alăturate. Compromisul a fost acceptat: #ZoomDarBotÎnBot

Ora 14. Prânzul lui Nole. Pâine fără gluten și apă, dintre cele pe care le putem menționa fără să fim dați în judecată pentru calomnie.

Ora 16. Gustare. Ureche de cangur trasă-n unt și muștar, înghețată cu aromă de fistic și ulei de frână.

Ora 18. Nani. Muzica lui Adriano Celentano îi mângâie simțurile, în vreme ce două indience (ținute într-o cameră secretă din pereții dormitorului) îi mângâie spatele. Nu e ușor să ții doi oameni ascunși în casă, dar marii campioni își fac singuri regulile.

Ora 20. Ultimul stretching al zilei, dublat de activitate în online – verificat emailuri, verificat pagina de Wikipedia pentru update-uri măgulitoare, postat pe social media chestii neînțelese ca lumea, tăguit vedete complet random, pentru un boost de popularitate.

Cam asta e, pe scurt. Desigur, programul suferă modificări când vine Boris în vizită, dar în mare, vă puteți inspira din el fără probleme.

Și-acum, câteva cuvinte despre ăia mici. N-or fi ei perfecți, dar joacă binișor.

Cronicile de la Australian Open îți sunt oferite de:

Daniil Medvedev – Stefanos Tsitsipas: 6-4, 6-2, 7-5

Îmi plac meciurile lui Medvedev așa cum îmi plac discuțiie cu contabilii: să fie scurte și să nu fac eu nimic. Dar azi e zi de cronică, așa că o să fac o excepție. Și o să fac și următoarea afirmație: Tenisul e înșelător, la fel ca orice sport la care ai pretenția că te pricepi, dar nu l-ai jucat profesinist nici măcar o zi din viață. Dacă te uiți la băieții ăștia doi lovind o minge de colo colo, împărțeala se face ușor, dar superficial: Tsitsipas cu talentul, Medvedev cu munca. Grecul execută backhand-ul cu grația plutitoare a viitorilor colonizatori de Marte. Iar dincolo, despre Daniil spunea bine un băiat pe internet: uneori, ai impresia că a învățat tenis singur în bucătărie, doar cu o tigaie și mult timp liber. Ultima parte am adăugat-o eu, că-l suspectez că nu prea dădea pe la școală.

Însă, cum ziceam, astea sunt sentințe superficiale, iar adevărul nu este nici măcar la mijloc. Adevărul este că pentru finale de Grand Slam ai nevoie și de talent cu caru’, dar și de muncă bezmetică. Doar că nu ne vine nouă prea ușor să considerăm talent chiar orice, așa-i? Avem ochi pentru frumusețe, dar cum să considerăm frumusețe procentajele constante la serviciu sau split step-ul? Ei bine, aici greșim, poate. Că nu ne dăm seama că toți băieții ăștia sunt artiști, dar le diferă arta. Luați și asta în calcul când îl faceți pe Kyrgios leneș sau pe Simon boring.

Foto: Dean Lewins / IMAGO

Stefanos schimbă direcția în timpul punctului cu ușurința cu care unii sparg semințe, dar asta nu l-a scutit de-un break rapid în primul set. Oboseala din meciul Rafa părea să-l ia de ciuf încă de la început. De fapt, când joci cu Rafa cinci seturi, nu e doar oboseală, e un cumul de lipsuri care crește de la minut la minut – lipsa aerului, a opțiunilor, dorul de nevastă, de pisică, de o viață mai simplă, când mâncai plăcintă de vișine fără să te gândești că ai antrenament în două ore. Nadal te schimbă în rău tot meciul. Apoi se termină chinul și descoperi că ești schimbat în bine. Asta sună frumos, nu? Însă oboseala nu e filosofie. E o stare cât se poate de reală, pe care-o resimți în oase, în carne și-n cap. Deci și urmările îi sunt imediate și vizibile de sus, de la bordul lui Perseverence. După 37 de minute, Dănuț avea primele mingi de set. Pe prima a irosit-o cu un down the line de forehand care a aterizat undeva la periferia orașului Perth. Pe a doua a neutralizat-o Tsitsipas. Pe a treia a irosit-o printr-o dublă greșeală pe care Zverev a aplaudat-o în timp ce amenința o fată pe WhatsApp. Asta a fost ordinea, apoi a venit a patra, pe care a izbutit-o și a încheiat previzibil setul. 1-0.

Foto: Dave Hunt / IMAGO

Din fotoliu, știți că lucrurile sunt simple. Simona Halep știe și mai bine, că a primit mailurile și comentariile noastre: ”N-o mai da pe centru!”, ”Aleargă mai repede!!!”, ”Servește și tu mai bine, fato!”. Da, da, le știe pe toate, și din acest motiv Simona a creat un Board of Play alcătuit din fanii ei cei mai critici, care să vină cu idei și decizii de joc. Au putere egală cu a lui Darren. Ceva în genul acelui Board of Ethics de la Facebook. În fine, dacă vreți să aplicați, trimiteți CV și scrisoare de intenție la CredCăȘtiuMaiBineDecâ[email protected]

Și fiindcă din fotoliu e mereu mai simplu, trebuie să spun că Tsitsipas are uneori tendința să aplice aceeași rețetă cu toți jucătorii. E deja atât de bun, experimentat și încrezător, încât poate face asta. Și are tot dreptul să creadă că poate, din moment ce face finale și semifinale de Grand Slam. Doar că tenisul de uzură al lui Medvedev este diferit de al oricăruia. Omul vine cu stamina lui Nole, mintea lui Rafa, foamea lui Federer și pasiunea (la nevoie) a lui Murray. E un robocop pentru care merită exagerezi cum am făcut-o eu adineauri și, cel mai probabil, va avea parte de slam-uri în double digits, până la finalul carierei. Așadar, să iei mingea repede e o idee bună când joci cu el, dar e departe de a fi suficient.

Ca-n primul set, rusul a făcut break-ul rapid, cu un lung de linie câștigător. Băiatul ăsta e capabil să lovească periculos din toate pozițiile, inclusiv când e depășit de minge și ai impresia că s-a terminat șmecheria. Iar ăsta e încă un lucru care amintește de geniul (ah, mă doare) lui Djokovic: oponentul nu se poate bucura de winner decât când aude arbitrul sau vede mingea că a căzut de două ori. Mai devreme, e sinucidere curată, e presupunere de ageamiu. Iar când încrederea e la cote înalte, unde scările pompierilor din Constanța nici nu ajung, jobul devine imposibil de făcut bine în preajma lui Medvedev.

La 6-4, 3-1, primele semne la Tsitsipas că poate există și un Plan B: urcări la fileu, puncte și mai zorite. Însă toate astea au venit la pachet cu shank-uri și servicii mai riscante. Ceea ce a dus la un break la zero. Nu foarte dureros, totuși, că era deja o situație fără speranță pentru grec în setul doi, un set care s-a terminat apoi atât de repede, că era cât pe ce să dau titlul cronicii Tsiorbă a la grec. Dar nu-i nimic, îl păstrăm pentru altă ocazie, că nu pare să se lase Stefanos de tenis ca să vândă șampon pe plajă.

Iar în vreme ce bietul Stef își trăgea sufletul și se pregătea pentru ultimul set al meciului, Mischa Zverev, cea mai recentă voce de expert-comentator a breslei, spunea: ”Aș încerca să rup ritmul mai mult, cu sliceuri, veniri în față”. Acuma eu nu zic că era o idee rea, dar cum Mischa doar așa știe să joace, n-aș numi asta opinie de expert. E ca și când i-aș sfătui eu pe autorii publicați să folosească mai mult umor în scrierile lor. Hai să ne vedem de treabă.

Mingile lungi și precise l-au scos pe Medvedev câștigător în setul trei, că adevărul e că putea exista lejer și un al patrulea. Tsitsi își făcuse rebreak-ul, spectatorii se agitau în tribune ca la premiera lui ”Spiderman”, Daniil contribuia și el cu neforțate și duble greșeli, Meșter amenința că-și face tricou cu fața grecului dacă chiar revine. Dar n-a revenit. În zbierătele australienilor care au ales să servească unul sau două gâturi în plus de șnaps, Medvedev s-a relaxat la timp, brațul i-a redevenit prieten și a făcut breakul pentru 6-5. Cum? Pintr-un procedeu neaccesibil muritorilor.

Deci au fost 3 seturi rapide și oarecum previzibile, în ciuda zvâcului de final al lui Tsitsipas. Și totuși, cu ce rămânem din această semifinală? În primul rând să redeschidem discuția despre meciurile ”3 din 5”. Păstrăm formatul sau îi mutăm pe băieți la ”2 din 3”? Sau le aducem și pe fete în meciuri lungi, să știm o treabă? În tenis, încăpățânarea e mare, la fel și reticența la schimbă majore, indiferent dacă ele se impun sau nu. Mai știți astă-primăvară, când Federer, Nadal, Serena și atâția alții au zis că ATP și WTA să fie egal cu love și unitate? De-atunci n-a mai zis nimeni nimic. Cam așa e cu subiectele importante în sportul ăsta – pașii se fac, dar sunt atât de mici, că până și lui Schwartzman i se par ridicoli.

Foto: Dave Hunt / IMAGO

Avem finala intuită de mulți și sperată doar de sârbi. Și se impun câteva întrebări despre meciul de duminică. Pe ale mele le las mai jos:

Va reuși oare Djokovic să gestioneze accidentarea din setul 3, când rusul va conduce deja cu 2-0 la seturi?

Va reuși Medvedev să se certe cu tribunele, iar apoi să se-mpace cu ele în discursul de mulțumire de după?

Care din cei doi finaliști va reuși să-și distrugă primul rachetele, respectiv ce cotă are Nole să rănească un om în acest process de defulare clasic?

Și încă una: se va trezi Paire la timp să vadă finala? Și dacă da, câte cocktailuri va consuma în tot timpul ăsta?

Multe întrebări, multe de tot. Ne vom lămuri duminică și vom aplauda cu fair-play câștigătorul, indiferent cine va fi acesta, că noi chiar suntem oameni corecți și нам действительно все равно.

Până atunci, pace și drilluri, prieteni!

Susține cronicile pe Patreon.

Aceste texte îți sunt oferite de:

Codruț este fan declarat al lui Federer, dar îi iubește pe ascuns pe toți jucătorii de tenis, mai ales pe cei care joacă în WTA. Se pricepe la fotbal, inginerie atomică și cherestea. Atunci când nu urmărește competițiile sportive, face abdomene, gătește și bea bere. De cele mai multe ori în același timp.

3 Comentarii

    • Esti de departe favoritul meu, mai ales la sageti anti anti gluten

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.