Regele David

Așa arată tenisul sincer, fără sosuri, topping și tacămuri pretențioase. Doar doi băieți veniți să onoreze existența celor care lucrează cinci ore fără oprire și fără câteva sute de mii de dolari pe masă. Băieții care azi joacă un meci uriaș la Wimbledon, dar mâine te pot ajuta să urci mobilă din lemn masiv până la etajul 8. Pe scări. Cel mai probabil nu o să vrei asta, pentru că amândoi vor arăta de parcă au mai făcut același lucru cu o zi înainte pe un teren de iarbă.

Desigur, dacă nu ați văzut meciul, e posibil să aveți dubii în privința lui. A scris Cristian Tudor Popescu despre el, deci un prim red flag. Totuși, nu i-a atras atenția lui Lucian Mîndruță și nici nu a vorbit încă Iancu Guda despre cum Goffin și Tiafoe ar fi putut să își petreacă cele 4 ore și jumătate jucate punând rachetele și mingea să lucreze pentru ei. Dar citiți despre meci și aici, semn că ceva a fost acolo.

Să prinzi un meci epic cu Nadal, Nole sau Fed nu mai e mare șmecherie. Le știm cu toți, știm unde să le găsim.

Dar pentru doi băieți ca Goffin și Tiafoe, trebuie să ai încredere că azi va fi ziua în care Saturn va intra în casa lui Jupiter, se va rezema de masa adusă de zeița Atena din pădure și va decide că nectarul zeilor poate fi folosit pentru a stropi iarba de la Wimbledon, de exemplu. Și așa ne alegem cu un meci în care există doar winnere și tușe. Doar lapte și miere. Doar miere și miere și, la final, cineva câștigă și ne pare rău că ceva-ul acela nu e mai mult. Sportul are reguli care nu au răsplătit niciodată minunile de la mijloc de traseu. Degeaba ești călare pe clopotul catedralei dacă audiența stă cu căști în urechi și ascultă alte 20 de concerte. Dar dacă sportul e așa nedrept cu performerii de o zi, istoria are resursele ei și, mai ales, spiridușii care să o ajute. Ca de exemplu noi, aici.

Pe de altă parte, ne vom aminti anul viitor de meciul ăsta? M-aș mira. Dar ne-am bucurat de un meci perfect care trimite mai departe o viitoare victimă perfectă pentru un alt jucător care nu a stat 5 ore să sape-n carieră.

ACESTE CRONICI ÎȚI SUNT OFERITE DE PORSCHE

Tatjana Maria – Jelena Ostapenko: 5-7, 7-5, 7-5

Se tot ia lumea de noi pe-aici că am avea ceva cu Ostapenko. Asta o să rămână undeva în istoria autohtonă a tenisului, dar nimeni să nu știe de ce. O să fie genul de chestie general acceptată, dar fără explicație. Va fi o tradiție pe care nu o înțelege nimeni, dar pe care o respectăm din respect pentru înaintași. 

Mircea v-a explicat puțin pe Facebook ce istorie plimbă pe terenurile de la Wimbledon Tatjana Maria. Apropo: când încep să vă zboare de pe card câte 50 de lei pe lună, e pentru că ANAF-ului i s-a făcut milă de noi și începe să taxeze românii pentru faptul că în fiecare zi de Grand Slam primesc câte două rânduri de cronici: una de la Meșter pe frecvențele proprii de pe Facebook, alta pe blog sau pe Patreon de la Hângănuț, Lungu, Baciu sau Axinescu. Da, știu un paradox, dar nu îl testați: omu’ e în stare să își dubleze și propriile cronici.

Revenind însă, măcar Nănașa a avut grijă să piardă producând bucurie. Nu e nicio premieră, se întâmplă de fiecare dată. Ea continuă să fie una dintre sportivele care joacă împotriva tenisului. Probabil că Leana e omul pe care Federația Internațională de Cățărat pe Funie l-a infiltrat în sportul nostru ca să îl distrugă din interior.

Cert e că Nănașa, dincolo de toate păcatele ei… ah, nu. Nimic. Nu exista o continuare. Pentru că jocul pe care îl face Ostapenko nu a găsit niciodată un alt mod dincolo de on/off. E ca și cum ai vedea un șofer care fie oprește în mijlocul câmpului, fie pedalează cu 180 km/h. Nu știe altceva decât tarlaua din propria-i minte și calcă cirezi de vaci sau cortegii funerare fără să îi pese la final dacă la final numără perechi de coarne prinse în parbriz sau năfrămi de babe. Dincolo, Tatjana a rămas decan de vârstă și spirit al maturității într-o curte englezească plină de copii și fete rămase între două vârste sportive și pentru turul următor are o mare dilemă: cine duce dimineață copiii la creșă.

Jannik Sinner – Carlos Alcaraz: 6-1, 6-4, 6-7, 6-3

Meciul ăsta a picat perfect pentru o nouă comparație între Alcaraz și Rafa. Până să i se rărească părul și să înceapă să poartă chiloți cu ață triplă, Carlos Alcaraz nu pare foarte dispus să guste iarba cu care circuitul ATP îl îmbie. O fi de la culoare, o fi altceva, dar măcar știm începând de astăzi că Rafa a eșuat atunci când l-a scăldat în cristelnița în care pusese zgură roșie, albastră, verde plus niște dicționare vechi de engleză. L-o fi scăpat apoi pe iarbă, își repeta discursul pentru titlul #10 de la Roland Garros, divinitatea a înțeles că sunt înjurături și uite ghinion complet: Alcaraz nu scuipă-n iarbă. Cel puțin pentru moment.

Sinner e, totuși, mai mare cu aproape doi ani decât spaniolul. Altă chestie total irelevantă, în contextul în care unul are 20 de ani, iar celălalt 19. Jannik și Carlos au încă mult de vâslit. Meciuri ca cel de azi vor alimenta mai târziu statistica, dar cam atât. Vor fi puncte într-un caiet dictando ce poate fi plin de bastonașe, cerculețe și linii diagonale. Vor fi încă tineri de îndată ce apune era dinozaurilor și au șanse bune să își împartă apoi pământul de sub statui.

Jannik pare băiatul silitor, care vine la școală la 7:30 și mai citește pe hol pentru prima oră. E concentrat și nu știe diferența de atitudine care s-ar impune la ora de mate sau la ora de muzică. El trage clopotele la fel, indiferent de gamă. Dincolo, Alcaraz trebuie să își aleagă școala de gândire cu care se lansează pe orbită. Omul știe toate poeziile din manual, dar vrea să ni le spună în același timp. 

Ons Jabeur – Elise Mertens: 7-6, 6-4

Rămasă de capul ei printre capii de serie, Ons Jabeur duce onoarea clasamentului WTA în al doilea sfert de finală consecutiv la un Slam. Semn că, parafrazându-l pe Rege, cine muncește, lumea nu neapărat te vede, dar într-un final tot o să te observe. Până atunci, Ons a croșetat cu atenție și preocupare un meci cu Elise Mertens, care a ratat cinci mingi de a câștiga primul set.

Nu a făcut-o. Și nu e complicat să înțelegem de ce: în primul rând, e mai complicat decât pare. În tenis, ai fix două variante, pe care cei de la BUG Mafia le-au enunțat foarte clar, deși ei nu erau specializați pe acest sport: e posibil s-o dai, dar e probabil s-o iei. Meciul s-a încadrat la capitolul „teste utile”, deși tabloul feminin mai are doar extemporale, niște proiecte la desen și, eviden, pe Simona Halep.