De ce bloggerii?

Mă ştiţi, sunt un tip extrem de pacifist. Dacă ar fi după mine, toată lumea ar fi fericită, fiecare şi-ar vedea de tarlaua sa aşa cum ştie mai bine şi ar încerca să-şi facă treaba mai bine decât cel de lângă el. Nu-mi plac loviturile sub centură, acuzele nefondate şi, în general, nu-mi plac cretinismele româneşti care te fac să te împiedici în drumul tău, deşi tu n-ai deranjat niciodată pe nimeni. Îmi plac, în schimb, cei care ies în faţă prin simplul fapt că-şi fac treaba. Punct.

În condiţiile astea, am văzut bloggeri care se înjură, care-şi dau palme şi pumni la propriu, am văzut oameni care se acuză reciproc. Urăsc asta. Iar când am avut prima ocazie de şterge asta şi de a strânge bloggerii în jurul aceleiaşi cauze, nu am ezitat s-o fac.

Prima astfel de ocazie este Autovot 2011, concursul pe care Automarket.ro îl organizează anual deja de cinci ani încoace. Până acum, el a fost destinat exclusiv utilizatorilor Automarket care îşi votau maşinile preferate dintre cele lansate în cursul anului anterior în România. Acum, după ce am început să cunosc oamenii din spatele numelor care formează nucleul Social Media din România, am decis să implic şi bloggerii în acest proiect.

Aş fi vrut să se implice cât mai mulţi, toţi dacă se putea. Să voteze maşinile lor preferate şi să vină la Gala Autovot, unde ar fi putut vorbi cu importatorii, ar fi putut cunoaşte lume, ar fi putut socializa, ar fi putut face multe. Aş fi vrut – eu şi lumea mea ideală, deh! – ca toată lumea să fie fericită că are ocazia de a scrie diferit despre acelaşi lucru. Că bloggerii pot vorbi în contradictoriu fără să se-njure. Normal, mulţi au zis da. Au fost însă şi unii care au zis nu. Iar motivele sunt diverse: de la faptul că nu ştiu nimic despre maşini (perfect scuzabil, de altfel), la motive legate mai ales de orgolii şi de alte tâmpenii de acest tip.

Aşa că ţin să le mulţumesc personal următorilor: Andra, Sorin, Toma, Chinezu, Piticu, Manafu, Bobby şi Cabral. Pentru că au înţeles mesajul meu, pentru că m-au împins de la spate să fac asta şi pentru că au sprijinit ideea.

Aş fi vrut să ne vedem cu toţii la Gala Autovot şi să vorbim fără orgolii. Cum nu e deloc târziu (concursul a început azi şi se termină în 6 februarie), dacă eşti blogger, pune mâna şi votează-ţi preferatele (detalii AICI). Dacă nu eşti blogger, pune mâna şi votează în competiţia principală din aplicaţia specială pe care am dezvoltat-o pe Facebook.

Important e să avem la final un tablou complet al pieţei auto din România. Unul de la toţi userii, unul de la bloggeri, liderii de opinie 2.0 ai României.

A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

4 Comentarii

  1. Noi multumim. :) Atunci cand cineva vrea sa faca un lucru frumos, n-ai cum sa nu-l sprijini. Eu asa sunt construit. Asadar, felicitari si sa-ti duci proiectul la bun sfarsit. O sa fie bine. Ai sa vezi. :)

Leave a Reply to Sorin GrumazescuCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.