De ce nu suntem educaţi?

Suntem una dintre puţinele naţiuni din lumea cât de cât civilizată care nu dau doi bani pe educaţia copiilor. Nu vorbesc de educaţia şcolară elementară teoretică, făcută în general după reguli care ţin mai degrabă de penitenciare decât de regulile învăţământului modern, ci de educaţia punctuală, practică, utilă.

Nu avem terenuri de sport în incinta şcolilor. Sau, dacă avem, le-au făcut nişte firme pentru a face bani din închirierea terenurilor sintetice. Şi, oricum, terenurile sintetice de eră nouă sunt de fotbal, maxim de tenis şi baschet. Văd în SUA, în Anglia sau în Franţa cum copiii înoată, joacă handbal, fac baseball, fotbal american. Şi toate acestea la nivel ridicat, cu mari competiţii între gimnazii, licee şi universităţi. Competiţii care ar umple stadioanele din România.

La noi, părinţii îşi trimit copiii la orele de sport (câte dracu’ au mai rămas) cu scutiri. pentru că odraslele le-au spus că proful îi pune să alerge şi transpiră. Şi ah, cât de greu e să puţi, că doar duşul e opţional. Văd cum profesorii de sport accepta chiulul ăsta în grup şi zâmbesc când mai văd că un retard care oricum nu are altă şansă în viaţă decât un sport de echipă, unde ar mai fi ajutat de alţii, vine cu scutire şi apoi pleacă să-şi bage acul în venă şi ţigara în colţul gurii.

La noi nu există educaţie rutieră. Şi de asta nu avem nici biciclete. Cum să-ţi pui copilul de 10 ani pe bicicletă, dacă el habar n-are ce-s semnele de circulaţie? Şi cum să nu-i lovească pe puţinii biciclişti atunci când îşi ia carnetul la 18 ani dacă el habar n-are ce dracu’ sunt ăia, că n-a văzut biciclete decât la “drogaţii ăia din Amsterdam”?

La noi nu există educaţie sanitară. Nu ştim că trebuie să ne spălăm decât dacă ne uităm la televizor sau dacă avem noroiul de cinci centimetri între degete, pentru că mai degrabă facem matematică la orele de dirigenţie. Când se fac şi alea, evident, că doar nu se pun absenţe. Nu ştim că duşul zilnic e un lucru normal pentru a trăi într-o societate la fel de normală. Nu ştim că trebuie să te speli pe dinţi de două ori pe zi, şi ne este vândută guma de mestecat cu imagine de salvator al gingiilor. Iar noi o cumpărăm, pentru că important e să nu ne pută gura. Ba vă pute, băi, doar că mirosul e acoperit de mentol. La fel cum parfumul acoperă mirosul de transpiraţie. Până la un moment dat.

La noi nu există educaţie medicală. Dacă cineva are o criză de epilepsie lângă noi, avem impresia că respectiva persoană e posedată şi rămânem cu sechele pe viaţă, crezând că am stat lângă Satan în blugi. Iar omul ăla se chinuie, deşi un mic ajutor ar rezolva situaţia. Dacă unul se arde sau îşi rupe piciorul, singurul lucru pe care-l ştim face e să ne tragem la o parte, poate-poate or exista alţii care au mai văzut asta. Doamne fereşte de vreun accident cu maşina, că trusa medicală oricum e expirată de trei ani, iar rivanolul şi pansamentele de acolo nu-s bune decât la controlul poliţiştilor din Ungaria. Iar atunci când e să facem gafe de prim-ajutor, suntem primii la coadă.

Nu avem educaţie, de aia nu purtăm centura de siguranţă în faţă şi-n spate. Spunem că e bullshit, e o tâmpenie, sunt minciuni, e marketing, deşi uităm că nu-ţi cere nimeni bani să porţi centura. Folosim centurile din spate doar să stabilizăm bagajele când avem foarte multe, fără să ştim că dacă facem accident la 80 km/h persoana din spate se transformă într-o ghiulea cu greutatea de zece ori mai mare care loveşte scaunul celui din faţă.

Nu avem educaţie, de-aia învăţăm încă de mici să mergem la furat de mere, de pere, de castane, de nuci, de legume, de orice. Iar părinţii ne laudă pentru isprăvile pe care le-am făcut, considerând că odrasla a realizat o faptă de vitejie şi că “s-a descurcat”, nu că a făcut o treabă pentru care în Germania ar fi primit oprobriul public.

Nu avem educaţie lingvistică. Pentru că profesorii noştri sunt antrenaţi să ne înveţe cum să comentăm cât mai livresc posibil, în termeni cât mai pretenţioşi cu putinţă, opera scriitorilor. Uitând că vocabularul ar trebui să fie o materie de sine stătătoare care să se înveţe din clasa întâi până într-a doişpea. Pentru că, dragă ministru al Educaţiei şi dragi profesori: matematica, fizica, chimia, sportul, lucrul manual, dirigenţia se fac, fără excepţie, în limba română. Şi dacă pe-aia n-o ştii după 12 ani în care ai trecut prin şcoli, profesorii ăia ar trebui să-şi facă bagajele şi să plece oriunde altundeva în afară de greve pentru salarii mai mari. Dar sunt şi excepţii, evident.

Sunt sigur, sunt 100% sigur că România ar fi un loc mult mai bun dacă am regândi din temelii sistemul de educaţie, iar  lucrurile de mai sus ar fi bune doar pentru a-i corecta pe cei puţini care ar mai greşi. Dar, pentru că e mai la îndemână, românii ies în stradă şi ţipă că-s furaţi.

A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

3 Comentarii

    • …şi aşa mai departe. Pe aia spirituală n-aş zice că n-o avem, doar că e un fel de educaţie spirituală comunistă unilateral dezvoltată :)

  1. Foarte bine ai punctat necesitatea sportului, al competitiilor, intrecerilor in cadrul scolilor, liceelor.. . Un sport, mai ales cel in echipa te educa mult mai bine decat ar face-o parintii acasa.

Leave a Reply to Stefan MurgeanuCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.