Duica

Îi spuneam Duica. Când vobeam între noi. Când vorbeam cu ea, era doamna profesoară. Când vorbeam cu alţi profesori, era doamna Duicu. Oricum i-am fi spus, era clar de ce naiba toată lumea o respecta: de frică. Era singura profesoară la orele căreia făceai pe tine de frică. Unii la propriu, alţii la figurat. Slabă, mult prea slabă, extrem de rapidă în orice mişcare făcea şi cu o voce care se transforma în suliţă sonoră şi intra prin cărămizile şcolii până să-ţi intre în creier.

Preda geografia. Unora care de abia învăţaseră că mâneca e bună la ştersul mucilor. Din clasa a cincea până în clasa a opta, am stat ca gărzile britanice la ora ei şi am învăţat după nume şisturile cristaline. Puteam desena fără probleme reţeaua de râuri din România. Puteam explica fără nicio jenă care-s straturile pământului şi care-s straturile atmosferei. Implicit ce grosime are fiecare şi până la ce altitudine se ridică. Tot cu Duica am învăţat vânturile (care bat întotdeauna dinpre anticiclon spre ciclon, don’t fuckin’ forget that ever!), de la alizeu la muson, trecând prin crivăţ şi toţi curenţii oceanici cunoscuţi şi necunoscuţi. La sfârşitul clasei a opta, eram o enciclopedie geografică ambulantă. La examenele de după gimnaziu, singura problemă reală pe care am avut-o la testul de geografie a fost cea legată de locul în care se transformă bauxita în aluminiu în România. Dar m-a rezolvat fostul meu profesor de muzică care, văzându-ne cu curu-n baltă pe toţi, ne-a spus doar “Gîndiţi-vă la numele echipelor de fotbal”. Aluminiul Slatina, domn’ profesor, jos pălăria!

Revin însă la Duica. Una dintre cele mai importante părţi ale celor patru ani de geografie intensivă a fost cea în care am învăţat capitalele lumii. Ţinea extrem de mult la asta, iar atunci credeam că a înnebunit. De ce dracu’ mi-ar folosi vreodată la ceva ce capitală are Burundi? (Bujumbura, by the way). Sau de ce mi-ar fi util în viaţă faptul că Uganda are administraţia centrală la Kampala? Le-am învăţat însă. Ca pe tabla înmulţirii. La un moment dat, dacă auzeam numele ţării, mi se părea firesc să continui cu numele capitalei. Fiji – Suva sau Eritreea – Asmara erau un soi de Enciclo – Pedia sau de Bayern – Munchen.

Cel mai tare exerciţiu pe care-l făcea Duica pe pielea noastră de pui cu puf era cel în care stăteam cu indicatorul în faţa hărţii (de fapt în semiprofil şi la marginea ei, să vadă clasa, altfel ţi-o furai grav) şi, atunci când ea spunea o ţară, trebuia s-o arăţi instant şi să-i indici capitala. În clasă era o linişte de crăpau mâţele jucându-se cu ea. Se auzea doar atât: Ungaria – vjjjjjjt (indicatorul pe harta scorojită) – Budapesta. Uruguay – vjjjjjjt – Montevideo. Sudan – vjjjjjjt – Khartoum. Noua Guinee Papua – vjjjjjjt – Port Moresby. Şi tot aşa până la zece. Dacă reuşeai să ţii ritmul, luai maxim. Şi erai fericit de parcă ai fi scăpat în vacanţă. În trei vacanţe deodată, de fapt.

Ei bine, pentru că acum am blog, nu vreau decât să-i spun doamnei Olivia Duicu, în cazul în care va citi vreodată aceste rânduri, că o respect şi că o voi respecta cât timp voi avea zile. Şi că ştiu acum că pentru Letonia e Riga, fir-ar ale naibii de Ţări Baltice!

A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

4 Comentarii

  1. hahaha, nu pot sa cred, exact aceleasi sentimente le incerc si eu cand aud vreun nume de tara. inca si acum ti-as putea spune ce capitala are Lesotho (Maseru btw) sau orice alta tara; eu n-am sa uit niciodata de Brunei cu Bandar Seri Begawan si de Burkina Faso cu Oagadougu.

    ah, si tarile baltice nu stiam sa le arat pe harta care-i care :))). noroc ca m-o ascultat la africa si oceania :))

  2. Hehe, și eu am avut o profesoară de geografie foarte dură, dar n-am învățat atâtea capitale, ea a pus mai mult accentul pe cele din Europa. Totuși, mă amuză cum am învățat țările baltice. La Estonia știam că-i Tallinn, dar problema era la Letonia și Lituania, fir-ar. No, leru-i ler și liv-ui liv. Exact așa le am în cap. LER ( letonia-riga ) și LIV ( lituania – vilnius ). :))

  3. Foarte faina descrierea. Si eu am avut cosmarurile mele geografice:)) daca ma trezeai noaptea in somn si ma intrebai Zwaziland…cred ca stii ce raspundeam prompt.
    Am avut norocul sa fac in acelasi timp si mate cu Dl. Duicu. No aia distractie. Gerografia era pentru noi ora de relash fata de ce teroare induram la mate. En fin, vremuri faine. Cand ma mai intalnesc cu prietenii din generala cu care am pastrat legatura nu se poate sa nu incepem un quiz de capitale:) Eu am o litanie cand imi amintesc de Africa: Ghana/Accra-Togo/Lome-Benin/Cotonou.
    Ma bucur ca mi-ai adus aminte de anii aceia. Toate bune si familiei Duicu. Imi dau seama acum ce dascali buni au fost pentru noi.

  4. Multumesc mult!
    Eu am amintiri foarte dragi numai cu dascalii severi si foarte bine pregatiti profesional!Am calatorit foarte mult in aproape toata lumea. Am intalnit oameni maturi cu studii superioare care nu aveau cunostinte geografice la nivelul minim si dadeau vina pe profesorii lor de geografie.
    Va felicit ca ati tinut ritmul su mine si ati reusit sa acumulati multe cunostinte. Sper ca nu va pare rau!

Leave a Reply to schumitza Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.