Echipa Bloggerilor joacă împotriva Generaţiei de Aur

Echipa Bloggerilor este unul dintre cele mai frumoase lucruri care se întâmplă în online. Pentru că nu îţi cere să scrii despre ea, nu te încurcă cu absolut nimic, nu e împotriva principiilor tale şi nu te deranjează. Ba mai mult, duce vorba prin târg despre potenţialul polivalent al bloggerilor şi aduce trofee în online, aşa cum s-a întâmplat la ultimele două ediţii ale Cupei Agenţiilor. Dar despre echipă şi despre băieţii speciali din spatele ei am mai vorbit.

Astăzi vă voi vorbi despre un meci care va înregistra în mod sigur momente speciale pentru membrii acestei echipe. Joi, cu începere de la ora 16, Echipa Bloggerilor va juca la Sala Polivalentă un amical demonstrativ cu o selecţionată a Generaţiei de Aur. Vor fi prietenii pe care-i urmăreşti în online versus oamenii pe care i-ai urmărit de atâtea ori la televizor. Probabil că cei din teren vor avea emoţii mari, pentru că sunt sigur că li se făcea pielea ca de găină atunci când Belodedici era şeful apărării Naţionalei, când Lupescu îşi hăituia la propriu adversarii sau când Ciobotariu ne arăta că românii pot fi şi înalţi şi masivi, nu doar mici şi tehnici. La fel de probabil, Echipa Bloggerilor va fi onorată să vă primească în tribune, pentru că e frumos să-i arătăm publicului că online-ul pentru care se zbat cei câţiva membri ai echipei (oricât de patetic ar părea, oamenii ăştia îşi taie ore întregi din programul propriu pentru asta şi câştigă respect pentru online) nu înseamnă doar 10 oameni şi atât.

Public va fi sigur, pentru că demonstrativele (vor mai fi acolo şi o echipă a artiştilor şi una a antrenorilor) au loc între semifinalele şi finala Cupei Universităţilor la fotbal, competiţie organizadă sub egida UEFA şi FRF. Deci vor fi acolo mulţi studenţi, multe facultăţi şi mulţi oameni care vor putea să vadă că online-ul există şi că e prezent.

Ironia sorţii este că meciul ăsta are loc la fix două zile de amicalul Brazilia-România, care dacă s-ar fi desfăşurat acum 15 ani ar fi fost cel mai urmărit eveniment din istoria televiziunilor româneşti. Aşa, s-au uitat câţi oameni se uită la CNN. Dacă tot meritau atunci, eu zic că oamenii din Generaţia de Aur merită şi acum.

P.S. Deşi n-o să pot fi prezent la meci din cauze legate de deplasări cu serviciul, vreau să-i mulţumesc personal lui Auraş. Ştie el pentru ce.

A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

12 Comentarii

  1. E clar, eşti plin de fotbal :)) Ce făcea Lupescu, îşi hăituia adversarii??? :)) Dragule, Lupescu a făcut un singur lucru în toată viaţa lui de fotbalist, acelaşi pe care-l făcea şi Culai: dădea pasă la cel mai apropiat jucător, cât de repede se putea. În felul acesta dispărea posibilitatea de a greşi el. Aşa a ajuns Lupescu fotbalist, mă rog, ce cretin o fi ăla care crede că Lupescu a fost vreodată fotbalist…
    Ocupă-te de sporturi mai accesibile ţie, gen şah în Cişmigiu sau table, pentru că la fotbal e greu de spus că te-ai pricepe de vreme ce poţi îndruga elucubraţii ca aia cu Lupescu hăituind adversarii…

    • Nu vrei să ne luăm în coarne, crede-mă. Nu la capitolul ăsta. În rest, te aştept mâine la Sala Polivalentă să-ţi fac cunoştinţă cu Lupescu şi să-i zici şi lui acelaşi lucru.

    • Wow, ce să însemne asta? Lol, dragule, îi şi scriu şi-mi public emailul trimis, asta ca să nu avem probleme. În rest, eu nu particip la evenimente mondene de blogări. Pot să mă sacrific până şi la un concert Florin Salam, dar nu pentru o adunătură de blogări :) Să-mi spui, pe scurt, cam cum crezi tu că mă veţi lapida, voi valorile, pentru că nu consider că Lupescu ar fi fost jucător. Da nene, libertate. Îngrădită de ăia care nu pot accepta alte păreri decât ale lor, mai ales dacă sunt plătiţi să le păstreze. Hai, că uite, cu Marius am avut o discuţie constructivă şi inteligentă, e clar că nu se poate păstra acelaşi trend, ca să fiu pe înţeles…

    • Pari un tip îndeajuns de inteligent încât să nu fie nevoit să intre în discuţii de cultură fotbalistică cu unul care a cam mâncat pe pâine domeniul ăsta vreo 12 ani la nivel înalt. Nu zic că e bine sau e rău, doar că nu e deloc onorabil pentru tine să te apuci să arunci cu noroaie înainte de a cunoaşte sau de a analiza ce a mai scris tipul respectiv. De exemplu asta, ca idee: https://mirceamester.ro/2011/05/04/barcelona-si-real-intre-spectacol-tactica-si-scandaluri/

      Anyway, încearcă să-ţi calmezi termenii. “Adunătura de bloggeri” a câştigat nişte trofee pe transpiraţia lor, nu pe a ta. Deci până la a arunca cu noroi în abordări de genul ăsta e cale lungă.

      Pe de altă parte, este evident că o discuţie constructivă presupune un tip de dialog care nu are-a face cu termenii din primul tău comentariu. Când vii cu sabia, pleci împuns. Când vii cu altă opinie şi ţi-o exprimi nu doar coerent, ci şi relaxat, pleci cu dialog.

    • Eu spuneam că nu mă mai adun cu aşa ceva la un loc, de ani buni. Am făcut-o cândva şi tocmai apucăturile stahanoviste de tip “nu eşti cu noi, eşti împotriva noastră” m-au îndepărtat de mizeria comunistă ce poartă numele generic de blogosferă. În rest, despre Lupescu îţi păstrez părerea. Nu ştiu ce experienţă ai tu, dar ştiu meciurile lui Lupescu, i-am disecat stilul de joc şi, având ajutorul tatălui meu, ca şi acela al cărţilor citire, am înţeles de unde vine şi de ce-l practică. Reiterez, regret că nu sunt de aceeaşi părere cu tine, anii mei de lipsă de experienţă, eu având acum 9 ani şi vreo trei meciuri vizionate la activ, mi-au dictat greşeala. Te rog, nu-mi răspunde. E clar că dialogul, în cazul vostru, al blogosfericilor veritabili (singura acumulare la care puteţi ascede, majoritatea voastră – folosesc voastră ca generalizare, nu e o referire strictă la tine…), impune doar să fiu de acord cu ceea ce spuneţi. Nu, mulţumesc, mai ales când cred cu tărie altceva.
      Te rog din tot sufletul să ignori ce spun. Regret că mi-am exprimat părerea, sunt un hater ordinar, eu nu câştig ca voi, nu sunt o valoare. O zi bună să ai în compania celor care cântă-n strună, deşi, din nefericire, asta va exclude întotdeauna avansul.

  2. @BogDan – daca vorbeam acum 10 ani, poate eram de acord cu tine, dar cand vad ce capabili sunt echivalentii lui Lupescu din ziua de azi – speta Margaritescu sau Alexa – deja imi dau seama ca Lupescu era deja un jucator de creatie :))

  3. Aoleu, nu! Mărgăritescu mai merge, că lasă omul să trăiască, dar Alexa este un măcelar ordinar! Mdeah, din punctul ăsta de vedere, Lupescu merită aprecierea :))

    • Îţi răspund în continuare aici, pentru că se pare că nu eşti la curent cu abordarea, autorul şi tipicul acestui blog :)

      Mircea Meşter e blogger de ocazie, nu participa la întruniri, la selecţii, la abordări. Sunt jurnalist cu acte-n regulă, “blogosfera” fiind doar o arie în care-mi desfăşor unilateral activitatea non-conexă domeniului auto. În timpul liber. Deci da, probabil că ai vorbit înainte de a şti despre ce e vorba în propoziţie. Dar e mai bine să afli lucruri mai târziu decât să nu le afli vreodată.

      Echipa Bloggerilor? Câţiva tipi care au bloguri, dar care prestează şi ei în zone paralele. Şi care au o pasiune comună. În rest, fiecare cu viaţa lui.

      Poţi accelera şi din ambreiaj, să ştii.

    • Ştiu şi cine eşti, şi ce prestezi, profesional (tocmai de aia nu m-am referit la tine ca la un asistat uman, aşa cum sunt ăilalţi care nu ştiu să facă nimic şi stau cu burta în sus pe spatele proştilor) şi ştiu şi ce este echipa blogărilor. Nu ştiam că nu participi la sindrofiile libidinoase aranjate de amatorii de imagine şi şperţuri, lucru pentru care te apreciez sincer.
      O seară bună, zic.
      Era să uit: pizda mă-sii, când eram mai mic, adică pe la 3-4 luni de viaţă, am jucat şi fotbal, tot profesionist. Asta este. Mi-a schimbat mama scutecele şi am uitat tot.

    • Repet: văd că eşti spălat şi că n-ai vocabularul maimuţelor care se urcă-n tramvai, asta am văzut din prima. Regret doar că ai atacat fără să încerci un dialog. Probabil ar fi ieşit ceva mai constructiv din toată povestea asta.

      Mă rog, e bine că ne-am lămurit. Să ne trăiască.

Leave a Reply to BogDan Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.