Emma Răducanu – Belinda Bencic: 6-3, 6-4

Cremma de la crème

De când e lumea asta, fiecare generație cam are boală pe următoarea. Trec primăverile pe lângă tine și, fără să-ți dai seama, te trezești că-i beștelești pe ăia cu mai puține primăveri. „Da, nene, ascultam pop-dance la Atomic pe vremea noastră, dar aia era muzică față de manele!”. Apoi a făcut ochi generația Adrian Copilu’ Minune și i-a „biciuit” pe ăștia care trăiesc să asculte trap. Mâine-poimâine cresc și trapperii și-or să-i admonesteze nemilos pe bebelușii de astăzi, care cine știe ce stil muzical vor născoci.

Poate că e timpul ca asaltul viguros al puștimii de la US Open să inspire o schimbare în treaba asta conservatoare cu înfieratul noilor generații. Nu de alta, dar nu prea mai ai cum să le ții morală ăstora de 18-19 ani când îi vezi pe alde Emma Răducanu, Leylah Fernandez sau Carlos Alcaraz cum reformează tenisul. 

Dimpotrivă, cu toții avem câte ceva de învățat de la copiii ăștia, care n-au răbdare să o ia de jos și să facă ucenicie pe lângă monștrii sacri. Spre exemplu, Emma Răducanu are 18 ani și zece luni, e văzută drept noua stea a tenisului planetar, însă și-a găsit timp să ia bacul. Un detaliu care ar putea să-l motiveze inclusiv pe domnul Mirel Rădoi, care numără 40 de primăveri, n-a fost niciodată o stea în fotbal, dar încă n-a apucat să promoveze examenul vieții.

Cronicile de la US Open îți sunt oferite de:

Emma Răducanu – Belinda Bencic: 6-3, 6-4

Ceea ce trăiește Emma Răducanu începe să semene tot mai mult cu o poveste construită migălos în studiourile nestăpânite de la Hollywood. Se ia o adolescentă dezinhibată din Marea Britanie, cu o bunică maestră în dulcețuri și preparate porcine, dintr-o țărișoară uitată de lume. Ca-n orice film american cu eroi absoluți, tânăra excelează la învățătură, dar are vocație și pentru tenis. La începutul verii, primește un wildcard la Wimbledon și de acolo pornește într-o cursă contracronometru spre faimă planetară și glorie sportivă. În numai trei luni, cucerește America și bagă-n sperieți cele mai experimentate jucătoare din circuitul WTA. 

Foto: IMAGO

Adevărul e că ascensiunea asta pe repede-înainte a Emmei Răducanu e suprarealistă. Nici măcar experții cu obrazul gros, genul cărora le place să-și aroge merite, nu au curajul să trâmbițeze că și-au dat seama de când au văzut-o prima oară că va ajunge departe. Să fim serioși. Când Emma a eliminat-o pe Sorana Cîrstea, în turul trei de la Londra, românii loveau cu burțile de tastatură și o luau la rost pe a noastră că a încasat-o de la o fetișcană căreia nu i-au dispărut coșurile pubertății.

Acum, fenomenul Emma e de două săptămâni și jumătate la New York, timp în care a câștigat opt meciuri fără să piardă vreun set, că vine fără frâne din calificări. În contrabalans cu productivitatea britanicei care am vrea să fie româncă (dar nu e), eu de două săptămâni și jumătate doar mă vait că vine toamna. Asta după ce cu două săptămâni și jumătate înainte mă plângeam că-i vara prea călduroasă.

În fine, ultima victimă a lui Răducanu este Belinda Bencic, care și-a distrus o rachetă și o parte din sistemul nervos după meciul ăsta. Și e de înțeles pe undeva elvețianca, pentru că e dezarmant să joci în fața unei adversare care nu simte presiune. Emma, pe lângă calități de viitoare câștigătoare de Grand Slam, are sângele rece al unuia care execută penalty în stil Panenka în minutul 90 al finalei Campionatului Mondial. E condusă cu 0-2 de campioana olimpică și lumea îi cântă prohodul la US Open? Pentru Emma nu e panică. Se trezește cu 0-30 pe propriul serviciu, de două ori la rând? Pentru Emma nu e panică. Se uită Belinda la ea ca și cum ar sări peste fileu s-o tragă de cozoroc? Pentru Emma nu e panică.

Altfel, ca să tragem discuția mai spre oile noastre, umblă vorba-n târg că britanica e extrem de deschisă la discuții cu presa. Eu aștept cu emoție primul interviu luat Emmei de un jurnalist român de la o publicație mainstream. Dau în scris aici că printre întrebări se vor regăsi obligatoriu și următoarele trei: „Sarmale în foi de varză sau în foi de viță?”; „La US Open ai jucat într-un echipament roș-albastru. Crezi că FCSB e Steaua?”; „Că tot a venit vorba, ce știi despre Gigi Becali?”.

Foto: IMAGO

Alexander Zverev – Lloyd Harris: 7-6, 6-3, 6-4

Din păcate pentru oamenii care adoră neprevăzutul în tenis, prezența lui Zverev e o garanție că circuitul masculin va fi predictibil chiar și după ce Nole, Rafa și Roger își vor număra banii, trofeele și ridurile pe câte o insulă exotică. Sascha e genul de jucător rece, care bate tot ce-i de bătut, chit că îl trezești din somn în concediu, la trei noaptea.

La rând a fost Lloyd Harris, un băiat cu serviciu bun, mult păr și urechi proeminente, nu neapărat în ordinea asta. Sud-africanul nu i-a ridicat tensiunea lui Zverev decât în primul set, pe care ar fi putut să-l câștige în două rânduri: când a servit la 5-3 și când a condus cu 6-5 în tie-break. N-a fost să fie, iar ruso-germanul a defilat în următoarele două acte.

Emoții i-a mai creat doar durerea de spate care l-a năpădit în setul doi. Bine, „emoții” e prea mult spus în cazul unui tip care dă tot mai mult senzația că e o mașinărie. Oficial, tenisul lui Alexander Zverev e știință, iar iubitorii de artă pot să-și agațe aplauzele în cui.

Foto: IMAGO

Maria Sakkari – Karolina Pliskova: 6-4, 6-4

Maria Sakkari e cel mai bun lucru care i se putea întâmpla Greciei după ce Stefanos Tsitsipas s-a făcut de băcănie prin băile newyorkeze. Fata asta de doar 1,72 metri (vreo 1,78 dacă e măsurată cu cocul făcut) e exact ce vrei să vezi când deschizi televizorul să te uiți la tenis. Energie, hotărâre, entuziasm, joc super ofensiv, agresivitate, forță, expresivitate și ceva carismă. Toate la pachet într-o singură jucătoare, parcă să legitimeze spoturile alea cu „stai, asta nu e tot!”, de la teleshopping.

Sunt convins că biata Pliskova a știut că n-are pe unde să scoată cămașa încă de când Maria a pășit pe teren, cu al ei mers inestetic, ca al unei rățuște puțin rătăcite, dar cu moral perfect. Tactica cehoaicei a părut desprinsă din manualul Gloriei Bistrița pe vremuri, care se concentra pe meciurile de acasă și nu supăra nici musca în deplasare. Pliskova a făcut doar opt (8, eight, acht, otto) puncte pe serviciul lui Sakkari pe parcursul întregii partide, terminate cu singurul deznodământ posibil: victoria Mariei, după o oră și vreo 15 minute.

Altfel, Sakkari s-a transformat într-o ucigașă de cehoaice la US Open, de-ai zice că are vreun bunic slovac: Karolina a fost a treia, după Siniakova și Kvitova. Apropo de bunici, următoarea adversară a grecoaicei e Emma Răducanu, britanică cu mamaie româncă, însă înțolită într-un echipament care are două din cele trei culori de pe steagul Cehiei. Nu ratăm nimic, pentru că nimic nu e întâmplător.

Foto: IMAGO

Novak Djokovic – Matteo Berrettini: 5-7, 6-2, 6-2, 6-3

Nole și Matteo au pornit amândoi cu stângul, că nu e posibil să vii în tricou albastru când se joacă pe o suprafață de culoare albastră. Mai ales când în Europa, unde se dă ora exactă, e cinci dimineața și unora li se mai închide câte un ochi. E aproape la fel de grav ca și cum ai merge la nuntă, ca invitată, într-o rochie albă.

Berrettini a dominat startul partidei, a luat break fix când a trebuit, dar privirea lui după ce a câștigat primul set era îngrozită. „Băi, ce-am făcut?” părea să-și spună Matteo, realmente îngrijorat, în antiteză cu negustorii de pizza din tribune, extaziați și naivi. Italianul știa ce vine, sârbul știa și el.

Nole a mai făcut un Nole și astfel a îmbogățit cu încă un ins grupul de terapie al jucătorilor pe care i-a făcut cu capul. „Salut, sunt Matteo și și eu am pierdut cu Djokovic după ce-am luat primul set!”. „Salut, Matteo!”. „Băieți, faza e că eu chiar credeam că pot să-l bat de data asta”. „Și noi, Matteo! Știm prin ce treci, important e să vorbești despre asta”.

Chiar și așa, rămâne cum am stabilit. Berrettini e material de viitor câștigător de Grand Slam-uri. Așteptați doar un pic, să-și facă toate damblalele nebunii ăștia trei care au pus monopol pe tenisul masculin. 

Foto: IMAGO

Niculescu/Ruse – Guarachi/Krawczyk: 7-6, 2-6, 3-6

A fost frumos cât a fost, dar fetele noastre au decis că e timpul să ne dea liber ca să o susținem pe Emma Răducanu cu toate forțele rămase. Că ne-o fi și nouă, cronicarilor de noapte, greu să ne aruncăm ochii pe mai multe meciuri deodată. Și să ne mai și dozăm sentimentele pozitive, ca să ajungă la toți cei cu inimă română.

Oricum, tot respectul pentru Gabriela Ruse și Monica Niculescu, ultimele reprezentante cu buletin de România la US Open. Stimă și pentru operativa presă din Chile, care i-a dedicat ode jucătoarei locale, Alexa Guarachi, când nici bine nu se terminase meciul. 

Susține cronicile pe Patreon.

Aceste texte îți sunt oferite de:

Și-a dat seama că se pricepe (și) la tenis când și-a admonestat aspru un unchi care, la 30-0 pentru Simona Halep, a strigat că urmează 45-0. În copilărie, Ionuț își imagina c-o să fie fotbalist, apoi a visat că va deveni muzician, după care a absolvit Științe Politice și a înțeles că nici măcar politician nu o să ajungă în viața asta. Și-a dat seama, până la urmă, că e mai înțelept să scrie, tăios și apăsat, despre toate astea.

4 Comentarii

  1. Titlu: EMMA-nciparea tenisului… Am intenționat să intitulez acest „eseu” „schEmma Răducanu”, o găselniță simplă care s-ar fi potrivit minunat conținutului de redat publicului, doar că, făcând un tur de onoare pe la vecini, am constatat că e luată, si că altora le-a trecut deja prin tărtăcuță respectiva micuță alcătuire, de altfel simplă și și la mintea cocosului, așa ca am fost forțat de niște împrejurări ca acestea să caut si să găsesc alt titlu, care s-ar potrivi unei cronici sportive ce-ar descrie plastic esența întâmplărilor de la US Open-ul de anul acesta, pe latura feminină a existentei sale. Sunt curios să vad dacă s-or sfii sau nu con-frații mei mai mari de la “Cronici. Satire. Șarje.” să o folosească în vreo titulatură după meciurile de astă seară. Vezi acuma… depinde si de cum o considera Emma (CREMMA DE LA CRÈME) ea însăși in personaj, să le dea apă la moară în acest sens. Sau nu. Dar să lăsăm vorba lungă si să revenim la proza scurtă cu subiect si mai ales cu predicat. Iată despre ce este vorba. In plină epopee de scriere in contemporanitate a unei pagini de istorie glorioasă a tenisului sau, din contră, de dramatică ratare a acestei scrieri, o dilemă din care n-om putea ieși măcar pentru încă vreo câteva zile (o mică eternitate), in aceste momente de înălțător sublim, în care cei pro si cei contra (lui Nole, acest Ghilgameș al post-modernismului glorios la orașe si state) sunt în apoteotica tensiune de dinaintea deznodământului, față cu măreția întâmplării, vine schEmma Emma cu crEmma, ca o floare, si zice „da’ bine bobocule ce mare pricopseală o fi șlamul asta de se lupta ale garibaldi ca leii pentru el?”, „ca uite, dacă mă forțez un pic pot si eu sa-l iau acasă, si să-l arat babacilor, ca să mă creadă c-am fost la Flushing Meadows in turneu si nu cine știe pe unde aiurea. Nu că le-ar păsa… dar orișicât”. O mai ridicolă banalizare a întregului tam-tam mediatic referitor la grandoarea publicitară a celui de-al patrulea turneu de mare șlam al anului (devenit așa deodată întâiul, prin dramatism si prin abilitatea de a oferi publicului, încă din sferturi, meciuri care pe la alții sunt finale), decât un triumf al Emmei Răducanu (vere pe asta o cheamă ca pe Tamango) într-o finală in contra lui Leylah Fernandez, nici că s-ar putea sau că s-ar visa. Presupun totuși că finala fetelor se va consuma cuminte între Maria Sakkari si Aryna Sabalenka si chiar că Elada va triumfa un pic… dar, dacă printr-un miracolul oarecare, cele doua fetițe din Canada, Anglia, Romania, Ecuador, China si Philipine vor ajunge să-si dispute finala de la marele Open american, asta va fi un semn de supremă globalizare și emancipare a tenisului feminin (si nu numai) și o pălmuță dată generației de tenismene modeste, rămase ani de zile in umbra lăbărțată a Serenei Williams, așteptând cuminte să le vină si lor rândul la plăcintă, doar pentru a asista acuma (tot cuminte) la nașterea unor legende adolescentine pe scurtătură. Nu că n-ar merita. Merită. C-așa-i in tenis.

    P.S. Deși jocul lui Leylah Fernandez pare mai consistent si mai aproape de rigorile profesionalismului, lejeritatea cu care joacă Emma Răducanu, denotă o genialitate precoce… ceva de speriat. si P.P.S. Indiferent de câte alte meciuri fără set pierdut va avea Emma pe drumul emancipării tenisului de sub oprimarea Serenei Williams si a amintirii acesteia, sper ca Nole să rămână băiat salon, serios, concentrat pe problemă, ignorând cu detașare suverană perturbațiile, inclusiv diversiunile si banalizarea succesului în grand șlam-uri, cel puțin până duminică noaptea. Măcar atâta reper solid să mai avem si noi spectatorii profesioniști de tenis pe lumea asta.

  2. Cea care a initiat acest trend a fost Bianca Andreescu, al carei stelar 2019 a rupt zagazurile traditionale. Va amintiti?

  3. De ce zici ca nu e româncă?
    Articolul 5 din legea cetățeniei române:
    (2) Sunt, de asemenea, cetățeni români cei care:
    b) s-au născut în străinătate și ambii părinți sau numai unul dintre ei are cetățenia română.

Leave a Reply to Luisa Apostol Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.