Ce vă vine în cap atunci când vă gândiți la un grup? Până acum trei luni, un grup reprezenta pentru mine o adunătură de oameni cu diverse interese care își găseau un punct comun de discuție și se aliau pentru o anumită perioadă pe baza acestui punct comun. Normal, interesele ieșeau la suprafață și totul se ducea dracu’. E povestea grupului, așa cum o știm cu toții în România. Oricât de bine-ar vrea să facă unii, trebuie să existe unele elemente contondente care fac pe dracu-n patru să se termine prost.
Din fericire, întregul sistem de valori mi s-a întors cu susu-n jos prin august, atunci când am aflat că pe internet s-a înființat un grup care lupta împotriva abuzurilor băncii la care am făcut un credit acum trei ani. La început au fost câteva sute de oameni, apoi grupul a crescut și a ajuns la câteva mii. Dintre aceste câteva mii, vreo 700 și-au luat inima în dinți și au purces pe un drum care în România pare imposibil: lupta în instanță cu abuzurile băncii. Teoretic, e simplu: legea spune negru pe alb că banca nu are voie să facă niște lucruri, dar acele lucruri sunt făcute cu bună știință. Practic, e complicat să te lupți cu băncile în România. Dar suntem 700 doar noi. Și mai sunt încă niște mii bune pe celelalte bănci. Pentru că, în lipsa unei legislații clare care să ajute consumatorul, băncile și-au făcut de cap și au ajuns să aibă profituri enorme în condițiile în care criza a lovit întreaga țară. Cum? Cerând bani prin clauze abuzive.
Este pentru prima dată când un grup atât de numeros încearcă să răstoarne gândirea unei bănci. Nu vrem s-o nimicim, vrem doar să nu mai plătim comisioane pe care aceeași bancă nu ar îndrăzni să le ceară în țara-mamă, de exemplu. E o șansă pe care nu puteam s-o pierdem. E dreptul nostru.
Și avem șanse mari. Pentru că suntem extrem de uniți. Nu am mai văzut așa ceva niciodată în România. În primul rând, e un grup pe internet, pe Yahoo. Suntem 700 de oameni printre care se numără juriști, economiști, jurnaliști, IT-ști, avocați sau ingineri. Aflăm întotdeauna primii orice informație legată de subiectul nemulțumirilor noastre. Sunt deseori întrebat, pe Twitter sau în privat: “Ai auzit că Ordonanța…?”, iar răspunsul este întotdeauna “Da, am auzit primul.” În grup, informațiile circulă cu o viteză incredibilă și aflăm primii ce se va întâmpla cu noi. Apoi, aflăm ce efecte vor avea evenimentele. Apoi care sunt soluțiile și cum trebuie să facem pentru a rezolva problema. Ne bucurăm împreună, găsim căi de scăpare împreună. Foarte, foarte rapid.
Nu există interese cretine. Vă dau câteva exemple: am avut o echipă de voluntari care a adunat dosarele fiecăruia dintre cei din grup. Oamenii ăștia au stat la biroul avocatului for free vreo 3 săptămâni pentru ca toate actele să fie în regulă atunci când procesul a pornit. Alt exemplu: avem clauze abuzive comune. Cu toții. În aceste condiții, orice notificare către bancă, către ANPC/OPC, către BNR sau către oricine altcineva există deja în format șablon pe grup. Imediat după ce apare o situație neprevăzută, unul dintre cei din grup ne prezintă o soluție pe care o adaptăm cu toții. Și care este apoi preluată de toți.
Comunicarea din grup ar trebui să fie o problemă. Nu e. Pentru că un cap luminat al grupului a gândit un sistem cu Agenți de Comunicare. Fiecare are în subordine un număr de membri pe care îi anunță prin SMS și e-mail când există vreo urgență. Totul se realizează extrem de rapid. Model. Am avut reprezentanți la masa tratativelor cu banca (deși ei sunt cam refractari, i-a obligat judecătoarea să se facă măcar că negociază – fără efect), cu ANPC, cu toate comisiile de pe lângă Camera Deputaților în care s-a discutat OUG 50. Unii dintre noi, clienți simpli – dar cu pregătire juridică – au fost acolo și ne-au suținut punctul de vedere în luptă cu Asociația Română a Băncilor, un colos format din reprezentanții tuturor băncilor din România, sau cu deputații care s-au pus de curmezișul legilor care ne dădeau dreptate. Apropo, nu cântați încă prohodul OUG 50. Avem informații că lucrurile se vor schimba în plen.
Suntem niște ID-uri de Yahoo. Care vorbesc zilnic. Un grup în care se trimit câteva sute de mesaje pe zi. Din când în când, ne îmtâlnim. Așa a fost și astăzi, când a avut loc PNC Christmas Party (PNC = Proces Național Colectiv, e doar unul dintre zecile de acronime folosite pe grup), o întâlnire a membrilor grupului realizată nu pentru a vorbi despre cum merge procesul, ci pentru copiii fiecăruia dintre noi. Au fost niște sute de membri cu niște zeci de copii. A fost și Moșul. A fost o atmosferă vie, optimistă. Eram niște prieteni care nu se cunosc neapărat după față, ci după nume. “Meștere, tu ești? Ai renunțat la diacritice sau ne supărăm?”, a fost întâmpinarea cu care unul dintre IT-iștii grupului m-a luat în primire azi râzând. Mă rugase de cîteva ori să nu mai scriu cu diacritice, pentru că ele se transformă pe Yahoo Groups în semne neinteligibile.
Știu că pare ciudat să vorbești astfel despre oameni în România. Și știu că par mult prea optimist pentru o țară care ne-a arătat de multe ori că poate tăia fără probleme orice aripă care-ți apare atunci când vrei cu adevărat să faci ceva. Știu că nu ați întâlnit pînă acum un astfel de colectiv. E doar normal la noi. Dar acest grup, așa cum e el, are o șansă enormă de a schimba ceva în România. Pentru totdeauna. Vorbim peste câteva luni, câțiva ani. Peste cât timp avem nevoie pentru a duce lupta asta la capăt.
O fotografie realizată astăzi. Oameni diferiți, dar optimiști și hotărâți.
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
