Iga Swiatek – Emma Răducanu: 6-4, 6-4

Giga Swiatek

Eh, vezi că se poate să și pierzi cu Iga, dar să și rămâi cu onoarea intactă, fără seturi câștigate la scoruri de knockout? Se poate, cum să nu se poată? E adevărat, la finalul zilei tot bătută ești, da’ măcar nu plângi în pumni la vestiare, nu-ți blestemi ziua în care ai luat racheta în mână și nu te apuci de căutat joburi paralele pe site-urile de profil.

Greu cu Iga. A simțit-o Emma azi și am simțit-o și noi prin reacțiile Emmei, care la un moment dat intrase într-un soi de spirală a frustrării din care nu prea ai cum să ieși cât timp poloneza livrează toate mingile la o palmă de tușă cu forehand-ul ăla Kai ko ken inspirat din artele marțiale. Un kimono și-un tatami i-ar mai trebui Igăi ca să se integreze perfect în peisaj.

Mă rog, vorba vine „poloneză”. De când cu biștarii ăia adunați la vânătoare de curtezane, Iga și-a mutat reședința în Dubai, că-i mai comod pentru minte, inimă și literatura contabilă.

Foto: Getty Images

Să nu divagăm însă. Vă ziceam și ieri că, deși Emma și Iga n-au apucat să-și măsoare codițele-n circuitul WTA, s-au văzut la față cel puțin o dată în istoria documentată (că na, ce știm noi ce se mai joacă-n spate de bloc?) – într-un sfert de finală la Wimbledon-ul junioarelor. S-a terminat repede, cu Iga înfigându-și steagul în vârf de Răducan, și apoi cu victoria Igăi în finala turneului din acel an. Deci, chiar și dacă privim prin lentila acelui moment, avem garantat faptul că Emma s-a întremat între timp, pentru că azi i-a luat Igăi nu doar mai multe game-uri, ci și un break la începutul setului al doilea. Și toate astea pe zgură, o suprafață care până acum îi era Emmei străină. Că o puneai să joace pe cărămidă pisată sau pe jeleu din zmeură, tot aia îi era, se simțea la fel de familiar și în același timp la fel de ciudat, depinde din ce parte privești lucrurile.

La un moment dat, Emma a luat și-un timeout medical, semn că i-au filat niște martori în bord. Vizita la policlinică nu a percutat însă, pentru că jocul a continuat ca și cum nicio piesă din suspensii nu ar fi fost defectă sau îmbunătățită.

Foto: Getty Images

Per total, dați-mi voie să raportez, s-a zbătut Emma azi, mai ales că toată sala de la Stuttgart i-a fost alături zgomotos nou-aterizatei în familia Porsche. Chiar dacă Swiatek a început cu butonul turbo blocat, cum pare că-i e poziția normală de vreo două luni încoace, aia mică a domnului Răducanu n-a prea pierdut-o din raza vizuală pe Iga. Ca-n urmăririle din filmele americane a fost meciul ăsta, cu mențiunea că la final ambele mașini s-au oprit regulamentar în parcare, șoferițele și-au strâns mâinile și și-au văzut fiecare de drum: Iga-n semifinala cu rusoaica Samsonova, Emma spre celelalte turnee pe zgură ale anului, unde zgura-i zgură tradițională, nu hi-tech indoor, ca la Stuttgart.

ACESTE CRONICI ÎȚI SUNT OFERITE DE:

Paula Badosa – Ons Jabeur: 7-6, 1-6, 6-3

Paula Badosa e una dintre răsfățatele circuitului WTA. Nu prea știi niciodată cum o prind turneele: deși e evident că are în briceag toate uneltele necesare să bată pe oricine, oricând – de la apariție fizică la trotil în încheieturi, forma ei seamănă cu dinți unui fierăstrău. Ba câștigă turneul de la Sydney înainte de AO, ba ia bătaie de la Gabi Ruse la Doha (apropo – însănătoșire grabnică, Gabi). Ba-i place zgura, că a crescut cu praf roșu prin casă, ba ia bătaie de la Bencic pe zgură, aducându-ne aminte că-i născută la New York și cei 7 ani de-acasă au fost bifați pe hard. Ba scrie Meșter că nu-i constantă, ba urcă pe locul 2 WTA în locul Krejcikovăi după ce-a câștigat azi cu Jabeur. Nu-nțelegi nimic.

Dincolo, Ons e miere. Pare trimisa specială a bunului simț în tenisul feminin. N-are cum să te supere vreodată cu ceva, pare prietenă cu toată lumea prin vestiar și-n afara lui, iar când n-o găsești asudând pe teren, o prinzi dansând sau făcut glume prin centrul de presă. Dar dacă tot circuitul WTA ar fi ca Ons Jabeur, n-am mai avea d-alde Ostapenko, deci nici textele astea nu prea și-ar mai avea rostul. Tot răul spre bine.

Ons Jabeur și Bianca Andreescu la un antrenament înainte de debutul turneului de la Stuttgart.
Foto: Robert Prange/Getty Images
Ons și Marketa Vondrousova înainte de meciul direct din primul tur.
Foto: Robert Prange/Getty Images

Meciul de azi, care a deschis sferturile de la Stuttgart, s-a jucat fix cum ne așteptam. Cu Jabeur la lopată și cu Badosa la manete. După un tiebreak munstruos care a decis setul 1 (terminat 11-9), Ons a răzbunat cele două mingi de set topite în ceaun și a călărit-o pe Badosa urgent, în mai puțin de 30 de minute. În final, așa cum se-ntâmplă în tenis, n-a mai fost despre tenis, ci despre cât de proaspete s-au prezentat jucătoarele în decisiv. A câștigat Badosa cu 6-3, în special pentru Ons bifase două tururi apăsate înainte de Badosa, cu Vondrousova și Kasatkina.

Paula bifează a 20-a victorie pe anul ăsta și-ți depune CV-ul pentru acces în grupul secret al celor care speră că la final de Roland-Garros fac poze în rochiță la Turn. E destul de aglomerat în lobby, dar filtrele vor mai rări precupețele pe la Madrid și Roma.

Foto: Tom Weller/picture alliance via Getty Images

Aryna Sabalenka – Anett Kontaveit: 6-4, 3-6, 6-1

În teorie, când îți sare-n față Kontaveit n-ar trebui să te bucuri prea tare. Are oase tari și se-ntâmplă des să te lase-n drum, cu daună totală. Iar finalul de sezon 2021, cu acea calificare in extremis la Turneul Campioanelor după ce a închis lumina pe la toate competițiile capătului de sezon (Hello, Cluj! Hello, Simona!), e dovada cea mai bună în acest sens. De fapt, ca să o zicem pe-aia dreaptă, Anett câștigase până azi 22 de meciuri consecutive în turneele indoor. Cu tot cu primele două tururi de la Stuttgart, în care a ieșit zgâriată serios, dar cu pielea ursului pe umăr în meciurile de trei seturi și peste două ore contra lui Angie Kerber și Alexandrova. Ultimul se terminase la miezul nopții în ziua anterioară, probabil că Anett nici n-a mai avut nevoie de încălzire la mai puțin de 15 ore distanță.

În practică, Sabalenka e foarte fericită când vede că hazardul îi încrucișează drumurile cu cele ale lui Anett. A fost a cincea victorie pentru Aryna în cinci meciuri jucate cu Kontaveit. Ba mai mult, anul trecut avusesem la Stuttgart fix același meci în fix același moment al turneului, iar scorul a fost aproximativ la fel, cu fix 6-1 în decisiv pentru Sabalenka. Dacă era cumva statistisceptică până azi, Aryna s-a lămurit pe pielea ei că nu te iei la harță cu numerele.

Foto: Rob Prange / IMAGO

Altfel, Sabalenka e monstruoasă când apucă să-și regleze cât de cât trasoarele. Dacă te uiți live la meciurile ei, te cam prinzi că nu dă doi bani pe finețe și pe precizie, dar sunt absolut convins că-n lista de aparate pe care le cară peste tot prin lume după el fratele Anton Dubrov – ex-coleg de drilluri, actual antrenor de curtoazie – se numără și-un radar care măsoară viteza serviciului. Pentru Sabalenka nu contează cât de lung ai părul, important e cât și cum gândești să-i troznești bastârci adversarei. Cu orice preț. Adică sunt absolut convins că dacă s-ar interzice prin absurd serviciul (sau urletele, mă rog) în tenis începând de mâine, Sabalenka și-ar căuta instantaneu alt sport care să-i satisfacă toate curiozitățile legate de rezistența materialelor. Nu-i genul de sportiv care să-și facă probleme sau să găsească soluții. La Sabalenka nu merge cu sârmă, ci cu bolțuri.

Sabalenka – Badosa e prima semifinală de mâine. Începe la ora 15 a României și se va servi cât nu se servește pe Litoral în întreg sezonul estival.

Foto: Rob Prange / IMAGO

Liudmila Samsonova – Laura Siegemund: 7-5, 6-3

Parcă te aud: „Păi cum e asta, Meștere? Te lauzi peste tot c-ai ajuns la un turneu de elită, cu 9 jucătoare din Top 10 prezente pe tablou, cu spuma-spumelor spumegând, după care ne scrii un mega text despre supersfertul de finală dintre locul 31 și locul 231? Păi ești om serios, cronicarul păcii?”.

Ai dreptate. Adică ai dreptate când spui tot ce-i mai sus, doar că n-ai dreptate când crezi că ăsta va fi un mega-text. Nu, prietene, și pe mine m-a pasionat meciul ăsta cum mă pasionează statul în trafic. Dar e musai să bifăm faptul că partida s-a întâmplat și că eroina locală Siegemund a părăsit incinta după ce ajunsese aici doar pentru că pe Sakkari au luat-o crampele în mijloc de meci. Și pentru că, altfel, am ajunge să scriem mâine despre semifinale și te-ai trezi că între Badose, Sabalenci și Igi s-a infiltrat alde Samsonova și cineva ar trebui să-ți explice cum s-a ajuns la treaba asta. Tennis happens, așa s-a ajuns.

A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.