Irina Begu – Petra Martic: 7-5, 6-7, 6-3

Ruinele din Petra

Nu știu dacă voi aveți target-uri pe care să vi le asumați atunci când priviți de la distanță tabloul meciurilor înantea unui Slam, dar eu obișnuiesc des să fac asta. Iar în lipsa altor mize, anul ăsta mi-am impus mie însumi două lucruri: să câștig Wimbledon-ul cu Federer exclusiv prin abandonuri ale adversarilor și să merg cu Irina Begu până cel puțin în sferturi. În ambele cazuri ar fi o premieră absolută. Și încă-s în cărți cu toate proiectele. Urmăriți-mă pentru mai multe sfaturi și pronosticuri.

Cronicile de la Wimbledon îți sunt oferite de:

Irina Begu – Petra Martic: 7-5, 6-7, 6-3

O știm de-o viață și ni se pare aproape imposibil ca Irina să nu fi jucat decât maximum optimi la un turneu de Mare Șlem. I s-a întâmplat de două ori – în Australia și-n Franța, acum niște ani. Iar acum se pregătește să treacă în optimi și la Wimbledon, pentru că-n turul al treilea va juca cu o necunoscută din Polonia: Iga Swiatek. O tipă care ar avea fix aceleași rezultate cu Irina la Slam-uri dacă-i ștergi de pe hard accidentul de la Paris de anul trecut, când oricum a fost frig, noroi, pandemie și nici măcar anul 2020 n-a existat, darămite un amărât de turneu la Roland-Garros. Cine-a mai văzut Roland-Garros în toamnă?

Embed from Getty Images

Până la Iga, Irina și-a executat în liniște și apăsat adversara din turul al doilea, pe croata Petra Martic, care cel puțin pe hârtiile din care nu mai înțelege nimeni nimic ale clasamentelor WTA fusese favorită a meciului. Altfel, Petra are un an mai degrabă infect, în care a luat bătaie prin turul întâi și al doilea cam peste tot pe unde-a fost pusă la grădinărit. Cu excepția Romei, unde-a făcut semifinală. Pentru că așa-i în tenisul feminin (vorbim imediat despre asta, la meciul Patriciei Țig): nu ai cum să-ți demonstrezi stabilitatea în joc și-n carieră decât prin zig-zag-uri perverse în meciuri, în sezon sau în carieră din care nimeni nu-nțelege nimic. Uneori, ai impresia că jucătoarele de tenis din Top 100 WTA sunt agenți secreți care țin cu tot dinadinsul să le pierdem urmele.

Petra a fost favorita hârtiei și-n meci, până pe la 4-2 pentru ea în setul 1. A făcut atunci un break la zero și probabil a declanșat o reacție în lanț prin sinapsele Irinei (sau și le-a oprit brusc pe ale ei, mai analizăm situația din teren) care a făcut ca a noastră să ia 5 din următoarele 6 game-uri și să plece cu setul în poșetă.

Momentul de grație al Petrei a fost finalul tiebreak-ului setului al doilea, când Irina a avut două mingi de meci pe care croata le-a salvat fără prea multe negocieri și rugăminți, egalând urgent la seturi.

Aici ar fi trebuit să fie un paragraf despre soarta implacabilă a poporului român oglindită metaforic în jocul pierdut al Irinei. Care, văzându-se egalată, a îmbrățișat cuminte ideea de neliniște metafizică și de resemnare. Treaba e că Irina n-a luat Miorița în brațe, ci s-a pus să-i recite colegei din opera literară a formației vocal-instrumentale Sepultura, decolând cu un break spre meci și cu un pas mai aproape de target-ul ăla despre care v-am povestit anterior.

E a doua oară când Irina va juca în turul al treilea la Wimbledon, după ce la ediția din 2015 a fost fâstâcită de umbra Sharapovei la All England Club. De data asta, a noastră e ceva mai matură, iar Iga lor e ceva mai copilă, chit c-a chinuit-o rău pe Vera Zvonareva azi (6-1, 6-3), iar în primul tur a lăpăit-o în două seturi și pe Su-Wei Hsieh (6-4, 6-4), deci e deja încălzită și cu motorul în parametri.

Om trăi și-om câștiga, o viață avem.

Sorana Cîrstea – Samantha Murray-Sharan: 6-3, 6-3

Orice rezultat sub victorie în două seturi cu maximum 6 game-uri luate de adversară ar fi putut fi considerat un eșec pentru Sori, care și-a călcat din nou pe tradiție și a livrat conform așteptărilor poporului însetat de glorie sportivă și seriale turcești la TV.

Sam e britanică, deci în teorie ar fi avut acces la dedesubturi climatice și fiziologice care-ar fi putut s-o facă să-i țină piept fetei noastre, mai ales că n-are toată Târgoviștea iarbă-n parcuri câte terenuri cu gazon au britanicii la dispoziție ca să se-ncălzească pentru Wimbledon. Problema ei e că britanicii împing atât de mulți localnici pe tablou la turneul ăsta, poate-poate o rupe vreunul vraja (spoiler: n-o să rupă), încât o tipă de 33 de ani trecută prin tenis pe la haltele de rang secund nu prea suscită interes și trece neobservată. Bașca o cheamă și Murray, un nume care-i deja rezervat la băieți, iar britanicul de rând e prea beat să țină minte că la Wimby joacă doi oameni cu același nume de familie. Ecuație prea complexă, mai ales că-n perioada asta se joacă și fotbal și Anglia e-n sferturi și are șanse reale să câștige organizarea finalei Campionatului European.

Pe scurt, Sorana a lucrat ca un dentist care-ți scoate măselele problematice și te ridică de pe scaun înainte ca tu să te prinzi că a început să sape prin gingie. Turul al doilea cu Vika Azarenka. Promitem că vom oferi spațiul editorial care se cuvine victoriei Soranei.

Foto: IMAGO / ZUMA Wire

Ana Bogdan – Anastasia Pavlyuchenkova: 2-6, 2-6

Patru miliarde și jumătate de ani are planeta asta de când s-a format, iar Ana a nimerit să joace cu Pavs fix în turul 1 de după Slam-ul în care rusoaica a făcut prima sa finală*. Măcar de-ar fi câștigat-o pe-aia, să vină relaxată și fără miză masivă la Wimbledon, da’ Anastasia a pierdut cu madam Krejcikova, așa că la Wimbledon nu face decât să-și verse năduful pe cine-apucă.

Știți deja din cronicile anilor trecuți că-ntre noi și Ana Bogdan există o relație specială. În sensul că fata citește între game-uri ce scriem noi pe-aici, așa că avem mereu grijă să n-o deranjăm prea tare cu maimuțăreli, ca să nu-i debraiem serviciul. Deci faptul că ne pare rău de eliminare e parte din job description. Însă, dacă e să te elimine o rusoaică, Pavlyuchenkova este vecina cel mai ușor de digerat dintre toate: nu face scandal, nu pune muzică de-ți sare varul din pereți, salută mereu când te vezi cu ea la lift și e mereu cu un zâmbet sănătos pe față. Așa că ne-a bătut, dar măcar nu ne supărăm.

*mă rog, s-au mai văzut la Shenzhen în 2018, unde Pavs a bătut fără milă cu 6-0, 6-1, dar era păcat să stricăm bunătate de introducere doar de dragul adevărului istoric.

Patricia Țig – Daria Kasatkina: 0-6, 6-3, 3-6

Uneori, desfășurarea meciurilor din turneele feminine ar trebui analizată nu de specialiști care au văzut mii de partide și-ți pot pune mâna pe punctul care a influențat întreaga desfășurare de forțe dintr-un meci. Ci de psihologi.

De fapt, povestea zig-zag-ului clasicului Kasațigna merge și mai departe de aceste trei seturi în care a părut că au jucat câte trei jucătoare diferite de fiecare parte a fileului. Acum vreo 5 ani, la Madrid, Patricia o bătea în trei seturi (6-3, 4-6, 6-2) pe Kasatkina, care pe atunci avea 19 ani începea să-și blocheze degetul pe soneria de la porțile afirmării. Deci fetele nu au făcut decât să ducă mai departe acest concurs de Na-ți-o ție, dă-mi-o mie care ar fi continuat mult și bine dacă la Wimbledon s-ar fi jucat 3 din 5, de exemplu. Ăsta fiind un meci care nu va avea niciodată, în vecii vecilor, tiebreak-uri.

A avut însă un covrig pe care Patricia l-a ronțăit cu elan în primul set, terminat cât apuci să faci un duș în mijlocul zilei caniculare. Am testat, funcționează.

Foto: IMAGO / ZUMA Wire

Alizé Cornet – Bianca Andreescu: 6-2, 6-1

Cu Bianca nu știi niciodată dacă înfrângerea vine pentru că-i accidentată, pentru că a fost accidentată și nu e încă refăcută, pentru că nu are meciuri în picioare sau pentru că pur și simplu n-are nimic în comun cu suprafața.

În cazul meciului de astăzi, cu franțuzoaica Alizé Cornet, probabil că sursa înfrângerii e un amestec din toate cele de mai sus. Bianca se hrănește încă din amintirile acelui US Open dement din 2019 în care mai așază pe farfurie câte-un cartof – finală la Miami anul ăsta – asezonat cu multă, multă lămâie. Dar cel mai probabil, cauza accidentului anunțat din primul tur de la Wimbledon de anul ăsta a fost nepotrivirea de caracter cu gazonul. Bianca nu a reușit încă să câștige vreun meci în carieră pe iarba de la Londra (a bătut prin calificări, dar tabloul principal i-a fost mereu fatal), iar senzația e că problema nu e iarba, ci ea însăși. Nu de alta, dar Cornet nu și-a construit imaginea vreunui monstru care te-mpiedică să-ți îndeplinești visurile, ci are mai degrabă istoria unei bucăți de carne care te deranjează în timp ce conduci pe autostradă și n-ai scobitori la îndemână.

Foto: IMAGO / ZUMA Wire

Andy Murray – Oscar Otte: 6-3, 4-6, 4-6, 6-4, 6-2

Nu insist pe povestea lui Andy, despre care v-am zis una-alta și-n cronica de luni și despre care oricum v-au tot spus toți în ultimii doi ani până vi s-a luat. Știm însă că Andy are talentul de a se face simpatic mai ales la Wimbledon, acolo unde scoțianul cu mișcări de manechin la testele de siguranță se simte ca salata grecească în Lefkada.

Băi, dar fratele Otte e un simpatic prin absorbție. Omul e un amestec german de Murray, Kyrgios și cei trei membri ai formației Bee Gees: dacă te uiți la meciurile lui, ai impresia pentru minute în șir că omul a întârziat la meci și și-a trimis în loc un verișor aflat prin preajmă și care știe cât de cât cu racheta. Îl cam dă de gol mișcarea de la serviciu, o zvâcnire scremută care e pe cât de hâdă, pe atât de eficientă.

Foto: IMAGO / Shutterstock

În meciul de seară, omul nostru (ne-am înțeles: neamț, la dungă, calculat, toate alea) a întrerupt meciul în setul întâi pentru că-i cădeau pantalonii. Așa că s-a dus la arbitra de scaun să-i ceară alții. Nici măcar nu-i musai să găsim o glumă bună pentru asta, o lăsăm așa cum a căzut și vă asigurăm că-i pe bune. Avem și video:

În rest, meciul a fost câștigat în 5 seturi de Andy, care se calificase după un alt semimaraton de patru seturi în turul întâi și a ajuns la nouă seturi fără să bifeze vreo dublă greșeală. Dacă Murray poate, cu șoldul ăla metalic de veteran de război, poate și Federer.

Foto: IMAGO / Shutterstock

Novak Djokovic – Kevin Anderson: 6-3, 6-3, 6-3

Nu știu ce făceați voi în vara anului de grație 2018, dar fratele Kevin Anderson își atingea propriul Everest și juca finala Wimbledonului cu Nole, un meci-somnifer în care lui Djokovic i-a pus mai multe probleme Codruț, în cronica de după. De atunci, Kevin n-a mai deranjat statuile și a ajuns să trăiască din amintiri: în meciul de ieri, nici măcar n-a ajuns să aibă vreo minge de break. Și se știe din viață că e bine să te bazezi pe un serviciu bun, da’ trebuie să-ți mai și pui deoparte pentru vremuri negre.

De altfel, nici măcar nu am fi atacat subiectul dacă nu am fi numărat cu mâna noastră 5 scene memorabil-înfricoșătoare în care Nole a alunecat în timpul tradiționalului șpagat și a confirmat faptul că Wimbledonul de anul ăsta se joacă pe o suprafață hibridă iarbă-gheață. Urmează mișcarea de geniu a organizatorilor britanici, care anul viitor le vor da oamenilor crose în loc de rachete și-i vor îmbrăca pe arbitrii de linie cu căști, în cazul în care Nole se hotărăște să tragă la poartă pe nevăzute.

A câștigat Djokovic, cel mai mare jucător de tenis din istorie.

Foto: IMAGO / Shutterstock

Nick Kyrgios – Ugo Humbert: 6-4, 4-6, 3-6, 6-1, 9-7

Meciul ăsta s-a întins pe lungimea a două zile, dar a durat de fapt șase luni, cât a trecut de la ultimul meci oficial jucat de Kyrgios. Omul nostru băgase cărbuni în grătar ultima dată la Melbourne, iar de atunci a preferat să evolueze la tastatura telefonului pe Instagam și Facebook, luând la pelvis, printre altele, apucăturile lui Djokovic și zgura de la Paris.

Între timp, Nicu și-a făcut totuși milă de noi și a ajuns la Londra. Iar dacă tot a venit, a profitat de moment să recupereze în primul meci toate turneele pe care le-a sărit în perioada asta. Săracu’ Ugo e băiat bun, ar fi mers și el la culcare la ora 21, cum scrie la cartea de sport profesionist, dar l-a ținut nebunul de Kyrgios la cafele, cole și slice-uri atât de târziu în noaptea engleză, încât organizatorii au fost nevoiți să le stingă lumina, să dea drumul la câini și să-i cheme din nou la muncă a doua zi, adică ieri.

Foto: IMAGO / Paul Zimmer

Era 3-3 în setul decisiv când băieții au reluat roast-ul, care s-a terminat după ceea ce practic a fost un set câștigat cu 6-4 de Kyrgios. „N-a fost rău pentru un jucător de tenis part-time”, a zis Niculae la finalul meciului, în timp ce spectatorii râdeau, iar Humbert înjura în franceză pentru că Kyrgios l-a bătut a doua oară anul ăsta, deși a jucat tenis mai puțin decât Rod Laver.

Ascultați-mă pe mine: Nick nu se lasă de tenis până nu apare la un meci de la Wimbledon îmbrăcat în roșu complet, cu steagul Franței vopsit pe păr. Doar așa, să le vadă fețele schimonosite Lorzilor și să râdă de faptul că le-a rămas căpșuna în laringe.

Susține cronicile pe Patreon.

Aceste texte îți sunt oferite de:

A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

3 Comentarii

  1. Mestere, babacu zice ca e cel mai mare din istorie. Putintica rabdare, anul asta two slams win, two to go. Sa vedem intalnirea cu Fed la iarba verde si gratare.

  2. “A câștigat Djokovic, cel mai mare jucător de tenis din istorie.” zice (sec) Mircea Mester (cel mai mare comentator amator de tenis din istorie) – Si astfel, in sfarsit, Nole a castigat si ultimul titlu care-i lipsea din palmares: recunoasterea mult asteptata din partea lui Mircea Mester, fara de care n-ar fi avut nicicum sa fie cel mai mare jucator de tenis din istorie. Abia de acum incepe sa devina.

    P.S. Mircea Mester se tine astfel partial de (o) promisiune, cu intarziere si cam la misto. Ma refer la promisiunea pe care a facut-o AICI, cu inconstienta (din spatele unor certitudini care s-au dovedit iluzorii)… Tare mi-e teama ca toate ironiile pe care le incearca-comentatorul la adresa lui Nole, se vor consacra ca auto-ironii (fine, Nole fiind nasul). In fine, pentru actuala editie a Wimbledolnului ii uram d-lui Mircea Mester o finala de vis intre Roger Federer si Andy Muray pe care sa o castige favoritul sau, in ciuda reginei Angliei si a lui Nadal. Si zic “finala de vis”, pentru ca ponderea oniricului in aceasta secventa de evenimente este colosala.

Leave a Reply to Djoker Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.