Karolina Pliskova – Aryna Sabalenka: 5-7, 6-4, 6-4

Gasolina Pliskova

Îmi place tenisul și pentru că nu se ia după noi. Sportul ăsta, mai mult decât toate celelalte, merge pe drumul lui. Doar de el știut. Ne permite să îl urmărim și să decidem pentru noi cum putea fi jucat mai bine un punct, dar tenisul anulează logica bunului simț în execuție pentru cei din teren. Poate părea stupid uneori că o minge e trimisă la doi metri de tușa din dreapta, deși în partea din stânga a terenului putea încăpea dorințele a măcar trei rechini imobiliari din cartierul Militari. Dar se întâmplă și se bate-n cuie și punctul, conform reglementărilor în vigoare.

Tenisul nu e prea prieten nici cu previziunile noastre. Mats Wilander a uzat câteva seturi de mingi pe la Grand Slam-uri și a remorcat spre casă câteva trofee disponibile pe vremea lui în circuitul ATP, dar continuă să-și frece uneori călcâiele de analist pe la nivelul lui nea Piți. E adevărat, are niște mii de termeni în plus în portofoliu, dar pronosticul din tenis oricum e

Ce se întâmplă însă la întâlnirea de basm dintre viață, univers și tenis e însă povestea ce are nevoie de un foc bun pentru a fi spusă. Și aici vă dau cea mai bună ironie în fața căreia m-am putut trezi în dimineața asta: o nestemată venită din 2019 ca să bântuie seriozitatea cu care riscăm uneori să ne abordăm propriile idei.

N-ai cum. Dar am eu cum să încep cronica semifinalelor fetelor.

Cronicile de la Wimbledon îți sunt oferite de:

Karolina Pliskova – Aryna Sabalenka: 5-7, 6-4, 6-4

Dacă nu știți cine e Aryna Sabalenka, intrați pe Eurosport Player, căutați meciul în limba română și apăsați oriunde pe timeline, pentru că e imposibil să nu nimeriți în creierul uneia dintre numeroasele caracterizări plastice ale Arynei. Care a fost prezentată într-un fel în care antrenorul meu de înot nu a învățat nici până acum să caracterizeze piscina în care îmi fac eu cursurile: mare, foarte mare, mai mare decât altele și decât cea de lângă, dar și lată.

Evident că e prea devreme pentru națiunea celesto-geto-dacică să înțeleagă necesitatea frânelor obiectificării atunci când vorbim despre oameni care există și în afara muncii lor. Dar ne putem vedea oricând pentru o astfel de discuție, cu condiția să fim trecuți la nivel de calendarul de anul 2100.

Foto: IMAGO / Xinhua

Până atunci, să ne amintim cine e Karolina Pliskova. Karo trebuie însă să fie foarte mândră că a fost parte la primul meci din circuitul WTA terminat cu 3-0 și jucat, aparent, după regula 3 din 5 seturi. Statistica și matematica sunt puțin rămase în urmă și arată 2-1, cu un set câștigat pentru Sabalenka, dar în inimile noastre, Karo a câștigat și primul set. O fi de la britanici și de la sistemul lor ciudat de măsurare în inci și yarzi.

O știa și Aryna, cealaltă bomberiță a unei partide care s-a jucat cu arbaleta, nu cu pensula. Meciul ăsta a fost constant o aducere aminte a vremurilor în care Karlovic și Roddick îi făceau pe arbitrii de tușă să ceară concedii medicale atunci când se anunța calendarul zilei, dar e bine să avem și partea asta de diversitate. Nu pentru că arată tenisul ăsta mai bine, dar ca să avem cu ce să le dăm peste nas retrograzilor care spun că tenisul feminin e clop de paie pe lângă ce fac băieții.

Foto: IMAGO / Paul Zimmer

Până la urmă, după-amiază de exerciții de tragere cu public a fost parcată în geanta Pliskovei. Asta nu s-a întâmplat pentru că Sabalenka ar fi ridicat pedala de pe mixerul care învârtea în maioneza meciului și nici măcar pentru că, în stilul clasic cu care și-a creat faima ce o precede, ar fi început să împacheteze așii în cutiile dublelor greșeli. Nope.

Karo a tăcut mai mult și a făcut puncte. Cehoaica a scăpat lupii în serviciul adversarei în momentele exacte în care blindajul a scăpat ulei pe la încheieturi. Dar nu vă faceți griji pentru Sabalenka: dacă sfințișorii ne permit și corectitudinea politică nu abrogă legile gravitației, fata ne va reveni în visuri, televizoare și mai ales coșmaruri.

Deocamdată, finală pentru Pliskova. Ar merge și-un Oscar pentru întreaga activitate, dacă ne întrebați pe noi.

Foto: IMAGO / ZUMA Wire

Ashleigh Barty – Angelique Kerber: 6-3, 7-6

Dacă Barty a tot invocat-o pe Evonne Goolagong și i-a mers, poate merita ca Angie Kerber să încerce să o invoce pe Angie Kerber din 2018 pentru semifinala asta. Ash are sâmbătă ocazia de a fi doar a patra jucătoare din era Open care câștigă titlul de la Wimbledon atât la junioare, cât și la senioare, iar asta este informația inutilă a zilei, pe care o puteți da mai departe pentru a vă distra de cei care sunt de părere că „Bine, mă, dar ce-i așa șmecherie să iei trofeul ăla când joci la juniori?”.

Aș vrea să-mi fi plăcut fizica măcar atât cât să pot pricepe cum Barty, la înălțimea de 1,66, poate teleghida servicii nereturnabile cu precizia cu care Taycan-ul mușcă din apexul virajelor pe Nurburgring. Barty mai are și o aproape nedreaptă capacitate de a schimba strategia din mers chiar și atunci când nici măcar ei nu pare să îi fie clar unde ar trebui să se îndrepte cu jocul.

Foto: IMAGO / Paul Zimmer

În timp ce în primul set Kerber a fost cea care a trebuit să reînvețe de la zero nu doar urcatul pe cal, ci și diferența dintre cabaline și croissante, Barty a preluat carnetul de notițe și a ales să prezinte ce știe în finalurile de set. Primul s-a dus pentru că Kerber pur și simplu e victima dependenței de dezamăgiri construite în regie proprie, iar povestea setului al doilea poate fi lejer doar o virgulă în viața noastră și a ei deopotrivă.

Kerber e la vreo 150 de ședințe de terapie de regăsirea parolelor pentru jocul care în urmă cu trei ani o făcea campioană chiar și când mergea să cumpere fructe de la piață. Dar asta nu e grav sau problematic: când Kerber se trezește, năpădește orice colț de iarbă pe care încă nu l-a năpădit Nole. Șmecheria e să înceapă să o facă mai des de frecvența actuală, acel „o dată la 3 ani”. Aproape i-a ieșit în setul 2, când a avut 5-1. Aproape.

I-a ieșit doar s-o reactiveze lui Barty, care a început să mute zidurile și să împingă fluxul către mijlocul mării, acolo unde singurele variante pe care le mai ai implică, in corpore, scufundarea cu grație.

Foto: IMAGO / Xinhua

Susține cronicile pe Patreon.

Aceste texte îți sunt oferite de:

Încă de la o vârstă foarte fragedă, Radu scotea praful din covoare folosind reverul cu o mână și turna ciorbă cu polonicul pentru a învăța să servească, însă a renunțat la tenis după ce și-a dat seama că, practicându-l, ar compromite viitorul acestui sport. S-a concentrat pe scris pentru că îl face să se simtă de parcă ar fi în fruntea clasamentului ATP: toată lumea îți comentează performanțele și toți știu sigur că s-ar descurca mai bine decât tine.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.