Astăzi m-am întâlnit cu foștii mei colegi de echipă. Juniorat, fotbal, Bistrița acum vreo 8-9 ani, treabă serioasă. Voi reveni asupra subiectului.
Mi-am amintit, în discuțiile cu oamenii ăștia, momente amuzante de când băteam mingea pe terenurile de fotbal din Ardeal, gândindu-mă că vreau să joc fotbal și mai departe și că vreau, în același timp, să fiu jurnalist. 50% rezolvat. Tot la capitolul amintiri au venit și câteva lucruri pe care le uitasem.
De exemplu, la vremea mea am jucat contra echipelor unor băieți precum Florescu (numărul 10 de la Națională), Abrudan (fundaș la Steaua), Goga sau Surdu. Oamenii nu excelau neapărat la vremea aia, dar trebuia ca drumurile lor să ducă la Roma. Vream doar să-i salut și să le transmit că le țin pumnii. Atât. Pentru că, săracii, stau acum cu frigiderele pline la figurat fiecare meci, în timp ce eu sunt liniștit și relaxat, cu frigiderul gol. La propriu și la figurat.
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
