Liga 1 Orange, faza pe fotoliu. Etapa 16. Chiajna-Steaua 1-0. Mizericordia Chiajna

„Dacă nici pe Steaua nu batem, atunci pe cine?”, pare să fie motto-ul echipelor mici din Liga 1 Orange, care au demonstrat și sâmbătă că încă mai există, în ciuda scurgerilor de material cauzate de salariile plătite lunar doar atunci când șefii se îmbată și semnează hârtii ca primarul. Deși nu mai știa cum e să se bucure după meciurile de fotbal de vreo opt etape, când, culmea, au bătut pe Dinamo, Concordia din localitate a băgat discordia în sânul familiei Reghecampf cu un 1-0 fără istoric, dar pentru istorie.

Foto: Sportpictures.eu

Foto: Sportpictures.eu

Filmul meciului a fost rulat pe cotorul unei singure faze, derulate cu viteză de omidă aflată sub influența substanțelor din frunze până atunci necunoscute. În minutul 23, Neluț Roșu a fost găsit de o centrare venită de la 90 de kilometri de pe partea dreaptă și a lovit mingea cu capul cu putere de Neluț (probabil dacă știa să dea mai tare în minge i-ar fi zis Nelu sau chiar Ion), aceasta scurgându-se spre plasă ca-n scenele statice de 40 de minute filmate de regizorii români în oala cu ciorbă. Dar a fost suficient pentru ca Niță, bătut în cuie în partea opusă a porții, să-și prezinte salutul ostășesc în poziție de stâlp de poartă și să se uite liniștit cum mingea țopăie atât de agonizant de încet înspre plasă.

Articolele din seria Liga 1 Orange, faza pe fotoliu vă sunt oferite de Orange, partenerul principal al Ligii 1. Încasările vor fi donate în scop caritabil.

10 minute mai târziu, Reghecampf și-a continuat mișcările de mare antrenor cu inserții de carbid cu care ne-a obișnuit, schimbându-l pe Toșca (om de Națională, dar nu suficient de bun pentru familia Prodan) pentru că acesta greșise o pasă într-un moment de reverie în care probabil se întreba ce dracu’ joacă echipa lui și ce caută el acolo când putea să-și fi ales o meserie mai serioasă. Spunem că Toșca nu e suficient de bun pentru familia Prodan pentru că, după partidă, cineva din vestiar ar fi dezvăluit că Toșca e oaia neagră din staul deoarece e cam singurul din lot care nu a semnat un contract de reprezentare cu soția antrenorului său. Că așa e-n România europeană a anului de grație 2016: afacerile se fac în familie, ca ciorba de fasole cu afumătură, iar conflictele de interese sunt invers proporționale cu conflictul de lipsă de interes a spectatorilor.

Foto: Sportpictures.eu

Foto: Sportpictures.eu

Cert e că situația din vestiar fierbe și dă pe dinafară ca laptele de oaie dat în foc, pentru că mai mulți jucători au dezvăluit după meci că Reghecampf nu face antrenament tactic și apelează doar la pregătiri fizice, ca în preistoria fotbalului, motiv îndeajuns de sănătos pentru ca d-alde congolezul Moke să rămână des într-un singur picior, deși în teorie are trei disponibile. Și mai e un lucru cert, iar ăsta se vede pe teren: Steaua are vreo trei antrenori, dar nici unul nu știe fotbal. Ceea ce e amuzant, pentru că bucureștenii ne arată cum poți să dai bani pentru a lua toți jucătorii buni din campionat, dar să iei bătaie de la ăia slabi rămași.

Foto: Sportpictures.eu

Foto: Sportpictures.eu

Dinamo – CFR 0-2

O vorbă din popor spune că un câine care nu latră nu mușcă, iar să joace fotbal nici nu se pune problema. La Dinamo toată lumea vorbește, se fac interviuri, se servesc sucuri, măsline și covrigei pe la conferințe, brandul sfârâie precum carnea pe vechile grătare FRF-iste. Cu toate astea, când vine vorba de jucat, mi ți-i zvântă-n bătaie un CFR Cluj în care joacă cine-apucă și care vede lumina de la capătul tunelului insolvenței doar în cărțile de colorat pentru adulți. A fost 2-0 pentru ardeleni, dar cel mai bun de pe teren a fost portarul lui Dinamo, singurul dinamovist care s-a mai ținut pe picioare după ce adversarii au luat terenul și le-au dat cu el în cap bieților câini, transformați ca formă și scop în viață în cuiele din sicriul fotbalului românesc. De văzut și revăzut și faza golului doi al CFR-ului, marcat de nou-venitul Sorsa,probabil singurul croat sub 1.75 metri, la o fază care ne-a reamintit că fotbalul e cel mai frumos când e simplu. Atât de frumos, încât fundașii lui Dinamo au stat un pic pe gânduri dacă să aplaude la final, mai mult ca să nu zică lumea că nu și-au folosit măcar o parte a corpului la faza respectivă.

Foto: Sportpictures.eu

Foto: Sportpictures.eu

Universitatea Craiova – Astra Giurgiu 0-1

Neînvinși pe teren propriu din vremuri imemoriale, oltenii s-au emoționat la posibilitatea trecerii pe primul loc în caz de victorie cu Astra și au jucat ca niște liceeni emotivi pe care proful de mate îi pune să rezolve faimoasa conjectură Beal. Unde ”Bea-l” este îndemnul pe care Șumudică pare să i-l fi adresat lui Alibec la ultimele meciuri, ca să prindă omul curaj să joace și așa, accidentat la genunchi. Alibec a scos în prima repriză un penalty care n-a prea fost, dar deja ne-am obișnuit cu lovituri de pedeapsă apărute prin Liga 1 de nicăieri, precum rudele de la regretatul show “Surprize, surprize” (apropo, a primit și Dinamo un penalty-fantomă, dar l-a ratat). Una peste alta, oltenii s-au obișnuit deja cu conceptul mai ceva decât cu prazul între buze, pentru că pățiseră la fel, amărâții, și la înfrângerile anterioare, cu Timișoara și Steaua.

Foto: Sportpictures.eu

Foto: Sportpictures.eu

Botoșani – Voluntari 0-1

În sezonul trecut, Botoșani avea un nouar care îmi plăcea mult. În cheamă Ivanovici și n-are – sperăm – legături directe sau indirecte cu nevasta omonimă a domnului Schweinsteiger. Avea numărul 9 pe spate și știa și fotbal, prezentându-se în contrast vizibil cu restul faunei din campionat. Și știe și acum, doar că acum joacă la Voluntari și le-a arătat foștilor săi angajatori că în Liga 1 Orange se poate face primăvară și cu o floare. Ivanovici a driblat scurt printr-un pseudo-sombrero în banda stângă spre centru, apoi a șutat în diagonală. Portarul Iliev a respins cu greu în față, de unde un ghiocel apărut devreme, deci încă nedezvoltat, a pus doar latul și a scris istoria unui meci care nu va apărea consemnat în lucrările cronicarilor moldoveni ai începutului de secol. Că așa e cu fotbalul după ureche.

Foto: Sportpictures.eu

Foto: Sportpictures.eu

Pandurii – Timișoara 2-2

Dacă tot am început mai devreme cu proverbele, să spunem că spectacolul fotbalistic nu e pentru cine se pregătește. Și cu atât mai puțin pentru cine plătește salarii sau bilete. Duminică, la Severin, au venit vreo 7000 de oameni să vadă derby-ul etapei, Craiova – Astra, dar au fost lăsați cu ochii-n eclipsă. Pe același stadion, însă, cu două zile mai devreme, cei 48 de eroi numărați pe un singur abac prezenți în tribune la Pandurii – Timișoara chiar au văzut ceva fotbal, mai ales din partea gazdelor. Forțat să-i dea lui Antal bocceluța și să-l trimită în atac cu lacrimi de deznădejde în ochi din cauza decimării lotului prin plecări masive, ca la alunecările de teren din Subcarpați, Grigoraș s-ar putea să fi descoperit viitorul vârf de careu al Ligii a Orange pe care nu pare să-l aibă nici o echipă de la noi. Deși ar putea destul de lesne să treacă în picioare pe sub mese mai înalte, Antal a dat două goluri cu capul, ca-n Premier League, un gen de reușită pe care-l vedem rar în prima ligă din simplul motiv că de data asta atacantul chiar așa a vrut să dea.

Foto: Sportpictures.eu

Foto: Sportpictures.eu

CSMS Iași – Târgu Mureș 0-0

Americanii, spirite practice și cărora nu le place s-o frece cu filosofeli, obișnuiesc să spună că soccer-ul nu va fi niciodată un sport frumos atâta timp cât lumea poate plăti bilet să stea două ore în frig doar ca să vadă un 0-0 fără nici o fază de poartă. Ei bine, nu-i arătați meciul ăsta unui american, pentru că nu vă va scoate pe viață din ”I told you so”-uri care în acest caz sunt cât se poate de corecte. În cazul nebunilor care au avut curajul sau inconștiența de a-l vedea integral, cum am fost noi, singura reacție firească după fluierul de final ar fi fost să sune la Poliție și să spună că la Iași au fost luați prizonieri 28 de oameni nevinovați, de pe stradă, și obligați să joace un sport la care nu doar că nu se pricep, dar pe care-l mai și urăsc. Vezi puțin mai jos locurile celor două echipe în clasament, acolo unde Iașul și Târgu Mureșul se mișcă pecum râma prin smoală, oferind impresia că trăiesc doar pentru ca numărul de meciuri din fiecare etapă să iasă la număr.

Foto: Sportpictures.eu

Foto: Sportpictures.eu

Viitorul – Gaz Metan 1-1

Viitorul și Mediașul nu puteau să le strice weekend-ul clujenilor de la CFR, singura echipă din primele 8 clasate care a câștigat în această etapă. Cele două echipe a-au întâlnit la Ovidiu și au marcat fiecare în câte o repriză, iar apoi toată lumea a plecat împăcată acasă. Cu excepția lui Gheorghe Hagi, singurul neliniștit dintre cei care au călcat iarba în meciul jucat luni, la vărsarea etapei în mare. Hagi a bătut iar albușul pe seama stării dezastruoase a fotbalului românesc, uitând faptul că nu lucrează în Liga 1 ca instalator, ci e parte din fenomen, la fel cum noi înjurăm traficul când stăm la volan. În sfârșit, până la urmă că nu-i cere nimeni celui mai mare fotbalist român să fie și un bun orator, că doar nici pe Demostene nu-l puneau spectatorii să facă braziliene cu mingile din bășici de vacă după ce le vorbea despre sensul vieții și despre diametrul cercului. Dar e clar: dac-am ajuns la Antichitate, e cazul să terminăm aici. Fiți cuminți și urmăriți și etapa viitoare din Liga 1 Orange tot aici, că povestim fazele mai frumos decât le joacă ei.

Foto: Sportpictures.eu

Foto: Sportpictures.eu

[table id=40 /]

[table id=38 /]

Standings provided by Sofascore LiveScore

A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

5 Comentarii

  1. “Cert e că situația din vestiar fierbe și dă pe dinafară ca laptele de oaie dat în foc, pentru că mai mulți jucători au dezvăluit după meci că Reghecampf nu face antrenament tactic și apelează doar la pregătiri fizice, ca în preistoria fotbalului, motiv îndeajuns de sănătos pentru ca d-alde congolezul Moke să rămână des într-un singur picior, deși în teorie are trei disponibile.”

    =)) =)) =)) =))

    • Salut.
      Păi la mine e simplu: sunt născut la Bistrița, deci țineam cu echipa din localitate când eram tânăr și nu mă prindeam cât de rău făcea fotbalului modul lor de abordare. Apoi, când am lăsat Bistrița pentru București, îmi plăcea să merg să văd meciurile la Rapid datorită atmosferei de acolo.

      Cum ambele echipe nu mai există decât în istorie, nu pot să spun decât că acum privesc fotbalul nostru cu relaxare. Să câștige cei mai buni și să râdem de ce se întâmplă pe aici. Fair business, nu? :)

  2. Mestere, imi inchid abonamentul la tv si imi fac unul la tine. Kado de Craciun :-D

  3. Domnule Mircea Mester am o intrebare. Va citesc textele de cateva etape si nu ma prind inca daca sunteti fanul unei echipe din Liga I. Acum ati dat in steaua (pe merit) dar alta data ati laudat-o cand a jucat bine.

    Deci? tineti cu cineva din Liga 1? Sunt curios…..

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.