Recunosc, e ușor ciudat să urmărești meciurile din Liga 1 Orange spre vărsarea campionatului în mare. După ce echipele cu salarii și nume mari au terminat de văzut filmul și au ieșit din sală, urmând să-și scoată ochii la TAS pentru a afla care dintre ele plătește consumația, cele opt echipe care se luptă în zona Playout-ului au rămas să vadă genericul până la final, iar două vor fi scoase cu forța din sală și trimise să stea pe coji de nucă în colțul clasei.
Practic, Liga 1 Orange seamănă acum cu un maraton în care câștigătorii au ajuns de vreo oră, iar cei rămași aleargă degeaba ture de stadion în speranța că organizatorii vor strânge tribunele și gardurile de pe margine înainte ca ei să-și scuipe plămânii pe tartan. E un soi de Liga 2 a Ligii 1, dacă vreți, cu meciuri pe care nu s-ar supăra nimeni să le vadă sâmbăta la 11, ora tradițională la care se întâmplă partidele din ligile de subsol.
Cert e că nimeni nu mai are chef de fotbal. Asta și pentru că 5 dintre cele 8 echipe au deja etichetele de destinație lipite pe fund, astfel că miza din meciurile acestora a scăzut la nivelul copitei vacii. Ca urmare, interesul spectatorilor – oricum unul modest chiar și în sezonul regulat – tinde spre zero absolut, adică punctul de pe scara termodinamică la care energia termică a unui sistem își atinge minimul, ocazie cu care ați aflat și un concept fizic, deci știm măcar că textul ăsta nu a fost scris chiar degeaba.
Articolele din seria “Liga 1 Orange, faza pe fotoliu” vă sunt oferite de Orange, partenerul principal al Ligii 1. Încasările vor fi donate în scop caritabil.
Practic, rămâne să vedem în ce poziție vor termina campionatul Concordia Chiajna, Poli Timișoara și Pandurii Târgu Jiu, cele trei echipe între care se va alege una care scapă de scaunul electric, una care va juca un baraj pe bază de păruială cu o echipă din noroaiele diviziei secunde și una care va părăsi scena printr-un dublu Rittberger spectaculos pe ghilotină. Jap!
Botoșani – Iași 0-1
În aceste condiții, în antepenultima etapă a Playout-ului am asistat la unele meciuri care s-au jucat din inerție, după modelul ultimelor zile de cursuri înainte de vacanță. Un exemplu bun este partida dintre FC Botoșani și CSMS Iași, un meci care a contat practic doar în competiția neoficială “Moldovenii au talent”, pentru că Iașul va câștiga probabil Playout-ul, iar Botoșaniul va termina campionatul în mijlocul neantului din Playout, dovedind că este echipa mediocră perfectă din partea mediocră a campionatului.
Ați înțeles voi: deși nu jucau practic pentru nimic, moldovenii din ambele grupări au găsit motive de mândrie locală pentru a băga carbuni pe foc și s-au întâlnit până la urmă pentru 90 de minute jucate în ritm medium-rare.
La final, am reținut patru lucruri mari și late din meciul ăsta. Primul ar fi faptul că s-a jucat pe o ploaie care ne-a teleportat înapoi în toamna anului trecut, pe când în Liga 1 Orange se juca încă pentru ciolan. Al doilea e cumva legat de primul: cel puțin un om din clubul botoșănean își merită banii: tipul care se ocupă de gazonul care la finalul meciului era absolut perfect, în ciuda faptului că urmașii urmașilor lui Ștefan și-au disputat titlurile de proprietate pe regiune aruncând cirezi de crampoane în joc.
Punctul 3: Andrei Cristea a marcat un gol ca-n vremurile în care era alergat de fundașii Valenciei, spărgând violent zenul vinclului pe colțul scurt al porții Botoșaniului. În sfârșit, quattro: Iașul a bătut Botoșaniul, are 13 meciuri fără ânfrângere și va termina probabil pe prima poziție a Playout-ului, un loc despre care nimeni nu poate spune dacă ieșenii sunt cei mai buni dintre cei proști au cei mai proști dintre cei buni.
Gaz Metan Mediaș – Concordia Chiajna 3-0
Că tot veni vorba de vremurile apuse din toamna trecută în care nimeni nu știa cine va sufla în lumânări la finalul zilei, meciul dintre Mediaș și Chiajna ne-a adus aminte de vremurile în care ardelenii băteau Dinamo cu joarda pe bicepși. Și chiar dacă s-a înecat cu foie gras la finalul sezonului regulat și au căzut în oala triștilor, Mediașul stătea la un moment dat la masă cu șefii de scară și prinsese chiar tupeu, lingând ostentativ pulpele de rață înainte ca acestea să fie așezate în farfuriile bogaților.
De cealaltă parte, Chiajna venea după câteva încercări reușite de resuscitare care au adus mortul înapoi de la groapă și i-au permis să respire din nou prin aparate în așteptarea unui medicament miraculos care să-i vâre iar viață în oasele care la un moment păreau putrefacte.
Cele două premise au dus la o concluzie simplă: Mediașul a călărit Chiajna și și-a permis să termine partida cu o mână de juniori prin atac, aceștia marcând două goluri în ultimele minute ale meciului. De altfel, ilfovenii au avut doar două zvâcniri, ambele la 1-0 pentru Mediaș: un penalty ratat de Herea și o ocazie imensă a lui Albu, care a păcălit ieșirea la offside a adversarilor și a rămas singur în careu ca-n cântecele formației Talisman, dar a așteptat ca-n Samuel Beckett momentul șutului și a fost deposedat.
S-a terminat 3-0 pentru Mediaș, iar Dan Alexa, care ține hățurile echipei din Chiajna, mai are la dispoziție două etape pentru a agăța înecatul pe sfoară la uscat. Deocamdată, în meciul de la Mediaș l-a ținut în teren aiurea pe Bejan, care după ce a luat un galben devreme l-a căutat pe al doilea cu insistența cu care spargi nuca cu un bolovan și a fost într-un final eliminat. Dar probabil că în fotbal există chirurgi care s-au ocupat mai mult de anatomie și mai puțin de logică și filosofie.
ASA Târgu Mureș – FC Voluntari 0-2
Chiar dacă între Târgu Mureș și Voluntari există o distanță apreciabilă nu doar în spațiu, ci și la nivel administrativ, pentru că orașul ilfovean nu are străzi câte școli sunt în orașul ardelean, fotbalul a reușit să inverseze situația. Astfel, meciul dintre cele două echipe s-a jucat din poziții diametral opuse: ASA Târgu Mureș este deja retrogradată și-o așteaptă o călătorie prin infern despre care nu știe nimeni cât de lungă și de dureroasă poate să fie, în timp ce Voluntariul e salvat matematic de la vaporizare și joacă în acest final de campionat doar ca să se antreneze pentru finala Cupei României, de unde ilfovenii ar putea ajunge în sfârșit în Europa. Dacă la canalizare nu se poate, măcar la fotbal.
Până la urmă, Târgu Mureș – Voluntari s-a terminat 0-2, iar ardelenii rămân cu o singură victorie în acest an, o colecție de rezultate la fel de consistente precum gaura din Kurtos Kalacs.
Poli Timișoara – Pandurii Tg Jiu 0-1
Am lăsat la final highlight-ul etapei, un meci direct între două echipe care joacă în acest final de campionat cu speranța că Dumnezeu e bănățean, respectiv oltean. Asta în condițiile în care noi sperăm doar că, indiferent de regiunea pe raza căreia și-a făcut buletinul, Dumnezeu să nu preia și accentul.
Dar să lăsăm religia deoparte și să ne ocupăm serios de lucruri ceva mai palpabile, cum ar spune Preafericitul în fața showroom-ului Mercedes. În fine, cert este că Timișoara și Pandurii se întâlneau pentru a stabili care dintre ele merită să moară și care să trăiască, de parcă nu jucau în Liga 1 Orange, ci prin Game of Thrones.
Aflate la egalitate de puncte în clasament cu trei etape înainte de finalul Playout-ului, cele două echipe s-au intersectat într-un punct în care traiectoriile lor par cum nu se poate mai diferite. Poli începuse campionatul pe eșafod, plecând de la -14 puncte din cauza mațocărelilor financiare, dar la un moment dat a prins o serie de rezultate care păreau că-i așează echipei din Banat colacul de salvare în loc de laț. Dar asta doar până am intrat în luna mai, o perioadă echivalentă pentru timișoreni cu un kil de kriptonită.
De cealaltă parte, Pandurii au început campionatul excelent, cu un lot numai bun de mărșăluit prin Europa, dar conturile care țipau a foame au transformat echipa gorjeană într-o leș care și-a permis chiar să piardă un meci la masa verde pentru că jucătorii n-au vrut să iasă pe teren după pauză în deplasarea jucată pe gheață de la Târgu Mureș. În ultima perioadă, însă, cei de la Pandurii au promovat niște copii care au prins zvâc și dau din coate pentru a ieși din noroaie. Iar meciul de la Timișoara ne-a demonstrat tuturor chestia asta cu vârf și îndesat.
Meciul a început practic de la 1-0 pentru Pandurii (Păcurar ’19), însă Timișoara a luat la palme barele porții adverse și a ancorat în jumătatea adversă în căutarea egalării. Au și făcut-o, prin Pedro Henrique, doar că brazilianul s-a crezut la carnaval și a marcat cu mâna, după o metodă binecunoscută în special în America de Sud. N-ar fi fost o problemă majoră, că n-au intrat ocaziile-n pământ, doar că nentu Pedro s-a supărat atât de tare pe arbitru pentru decizie încât și-a comandat pentru acasă al doilea galben, adică un bilet dus pe ruta teren-dușuri la vagonul de dormit.
După ce a jucat un campionat cu o grămadă de puncte în minus, Timișoara n-a rezistat și cu un om în minus și a continuat meciul cu motorul pe modul avarie, permițându-le celor de la Pandurii să rateze două ocazii cât vaca prin Paul Batin, care după ce a ratat cu poarta goală a dovedit că o poate face și singur cu portarul, fiind capabil practic să acopere un spectru larg de eșecuri răsunătoare, la fel ca țara în care s-a născut. Din fericire pentru el, însă, Pandurii au reușit să păstreze rezultatul, astfel că cele două mostre de plastifiere a fotbalului au rămas o amintire într-un album.
La final, Pandurii se apropie la o victorie de salvarea de retrogradare, în timp ce Timișoara și Chiajna par să se lupte pentru ușa în spatele căreia se află coridorul care duce la barajul de menținere în Liga 1 Orange. Vom afla rezultatul final al operațiunii undeva spre finalul săptămânii viitoare, când rezultatele ultimelor două etape se vor developa la întuneric. Până atunci, sâmbătă avem finala Cupei României, între Giurgiu și Voluntari, un duel metafizic din care oricine poate să înțeleagă că dacă la fotbal mai avem acces cu pipeta, măcar putem să ne distrăm cu ce ne-a mai rămas.
Articolele din seria “Liga 1 Orange, faza pe fotoliu” vă sunt oferite de Orange, partenerul principal al Ligii 1. Încasările vor fi donate în scop caritabil.
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
