2006. Steaua-Rapid în sferturile Cupei UEFA

Doi și-un sfert

Greu de înțeles motivele pentru care data de 26 iunie 2005 nu e una de referință în istoria orașului Bistrița. Dar pe de altă parte, oamenii chiar nu-și mai apreciază valorile din moment ce nimeni de acolo nu mai organizează parade militare când eu și Meșter dăm o tură până acasă.

Însă în acea zi din 2005, Gloria Bistrița obținea ultima sa victorie într-o cupă europeană: 11-0 acasă, cu Olympiakos Nicosia, în primul tur al Cupei UEFA Intertoto. Gigel Bucur, Bogdan Pereș și Sandu Negrean marcau câte un hat-trick, iar vechea tabelă a stadionului se chinuia să inventeze numărul 11 după o viață întreagă în care s-a chinuit să inventeze scoruri cât de cât normale: 4-3-uri, 3-2, dintr-astea spectaculoase, care puteau fi întoarse ușor în retur.

Dar pe lângă asta, 2005-2006 a fost primul sezon după 1988-1989 în care România se plimba în familie de trei prin cupele europene. Și nimeni nu avea tupeul să spună că românii nu formează o familie sportivă tradițională sau să se miorlăie că „ce o să îi spun copilului meu când va vedea la TV trei echipe românești în grupele unei competiții europene?”. S-a rezolvat, nu s-a mai întâmplat. Mulțumiți, CpF-iștii?

Cu CFR-ul lui Dorinel Munteanu rămas să caute trufe în mocirla stadionului pe care a pierdut una dintre finalele Intertoto, ne băgam la înghesuiala de atunci din Cupa UEFA cu Rapid și Dinamo, pentru că Steaua era ocupată să ne guste ficații în Norvegia, de unde s-a întors refrigerată în mod repetat și haotic prin amabilitatea celor de la Rosenborg, dar cu permisiunea de a culege mărunțișul disponibil pe sub scaunele de la masa bogaților.

În acele vremuri deloc exagerat de îndepărtate, grupele Cupei UEFA aveau un sistem parcă făcut pentru a obișnui copiii de grădiniță că viața e nedreaptă: cinci echipe în grupă, doar câte un meci între fiecare, o tragere la sorți care hotăra cine cu cine joacă acasă sau în deplasare și un sistem de promovare în fazele eliminatorii în care era mai bine să termini pe 3 decât pe 2. În condițiile în care de pe locul al doilea primeai echipă de Champions League, iar la locul al treilea îți pica o câștigătoare de grupă din Cupa UEFA. Asta făcea din grupele UEFA o încercare constantă de a juca așa și-așa bine, nu exagerat bine, dar deloc foarte rău.

Rapidul începea din grupe ceea ce avea să devină o campanie de răzbunare a momentului în care Germania ne-a pus în cârcă datoria aia istorică la păcănelele războiului, Steaua încheia turneul Franța-Germania-Italia din Champions League fără gol primit, dar și fără antrenorul Oleg Protasov, iar Dinamo rămânea în pană pe marginea șoselei doar pentru că arbitrul Julian Rodriguez Santiago a decis la ultimul meci, cu Marseille, că cel mai bun moment în care să fluieri finalul de meci e ăla în care mingea e șutată de un jucător spre poartă.

Până la sfertul ăla despre care vorbim și azi cu plăcerea pe care o simțim când știm că despre altceva n-avem ce, s-a jucat fotbal cât pentru toate play-out-urile sinistre cu care acum ajungem să ne bem berile și să ne molfăim popcornul pentru că ne e prea lene să ne ridicăm după telecomandă.

Boștină era pentru Steaua jucătorul pe care azi s-ar cere și nu s-ar primi 50 de milioane de euro din simplul motiv că putea dribla fără să îi facă pe medicii ortopezi să tresară, iar Mugurel Buga marca cu călcâiul în optimea de finală în care Rapid elimina Hamburg după ce anterior trecuse deja de jumătate din Bundesliga.

Embed from Getty Images

Și uite-așa ajungem la sfertul de finală despre care atunci se șușotea pe la cișmele că a fost aranjat de UEFA să scoată o echipă original-daco-romană, că prea le era frică de noi să nu le luăm naibii toate trofeele în anul ăla. Gigi Becali se plimba cu Dan Diaconescu la meciuri, George Copos explica savant, cu o pară în mână, că Rapidul a trecut de o echipă mondială în sferturi și Realitatea lui Sorin Ovidiu Vântu plătea pentru returul Steaua-Rapid echivalentul sumei primită de campioana Diviziei A în decurs de două sezoane. Era haiducie, se purtau costume largi, tricourile stăteau pe jucători ca cearșafurile pe gardul din curtea bunicii, iar fotbalul românesc habar nu avea că urma să încheie un sezon în care le scosese fotbalul din cap unora ca Mario Gomez, van der Vaart sau Huntelaar.

Aceste cronici îți sunt oferite de Nerds & Words

Steaua – Rapid: 1-1 (1-1 în tur, 0-0 în retur)

Până să înceapă dubla, Rapidul din 2006 avea pe locomotivă urme de ADN de la Feyenoord, Rennes, Șahtior, Hertha și Hamburg, iar perechea Buga-Niculae adunase 17 goluri și multe tricouri prin tribune. Dincolo, Bănel Nicoliță băga materiale în sezonul care pregătea scrierea cu lacrimi de autogol a legendei pe care menestrelii o spun și azi la bere, iar în minutul 4 al meciului din Giulești oprea Rapidul în haltă. Bănel marca pentru 1-0 mai repede și mai bine decât o făcuse toată Bundesliga, semn că fotbalul european adevărat și zemos a făcut ochișori la Făurei.

Cu stadionul plin și creditorii la poartă, Buga a încercat să-și amintească de faptul că are mai multe goluri în UEFA decât în Liga 1, dar l-a oprit Carlos, portarul Stelei, un tip care a părut mereu, în funcție de situație, o corcitură între Neuer și Ronald McDonald. La faza următoare, Daniel Niculae a lovit bară și apoi a trimis mingea-n cosmos. Istoria avea să îl consemneze ca primul sportiv ce a încercat să trimită un obiect în spațiu.

Alte 10 minute mai târziu, Nicolae Dică reia cu un voleu din 13 metri, dar Coman i-a dat mingii un swipe left cum astăzi mai reușesc doar pretențioșii de pe Tinder. Finalul de repriză aduce un gol al lui Oprița, dar tușierul îl ia cu el la vestiar și îl anulează pe motiv că mingea a venit prin spatele porții. Erau vremurile în care ai noștri marcau chiar și dacă mingea era în afara terenului. Azi nu mai dăm goluri nici dacă adversarii joacă-n nouă oameni.

Imediat după pauza în care inclusiv încălzirea rezervelor a arătat mai bine decât meciurile jucate astăzi în Liga 1, Buga culege o minge degajată de Ghionea și centrează în careul stelist în care Rapidul avea plantați trei impiegați: Emil Dică, Viorel Moldovan și Carlos. Primul a centrat, iar al doilea a marcat după contribuția nesperată, dar oricând previzibilă, așa cum am stabilit, a celui de-al treilea.

Meciul tur din Giulești s-a terminat, astfel, 1-1. Și dacă vrem să păstrăm vie ideea că în 2006 se juca fotbal de ne tremură cămașa pe noi de emoție, despre meciul retur – un 0-0 mai degrabă ofilit – voi spune doar că în minutul 89 Carlos a ieșit din poartă atât de mult, încât aproape s-a lovit de Dani Coman, dar Emil Dică a ratat și s-a asigură că patru minute mai târziu poată să înceapă așa cum se cuvine drumul deja faimos al Rapidului către faliment.

Ce a urmat după calificarea Stelei în semifinală va fi cel mai probabil obiectul unei serii de cronici pe care Nerds&Words o va sponsoriza în momentul în care România va deborda de autostrăzi, aeroporturi moderne și școli cu tavan stabil. Adică atunci când ne va fi atât de bine, încât veți vrea ca noi să vă amintim ce fraieri am fost cândva.

Apropo de fraieri, pe transmisiunea meciului Steaua – Heerenveen, care s-a jucat cu 57.000 de oameni pe fostul Lia Manoliu, în imagini apare triumfător un banner pe care scrie „Forza Steaua Huși”. Să trimită urgent MApN-ul un detașament de șenilate în regiune și să explice cum Steaua aia nu bate de doi ani pe Carmen București chiar și dacă ăștia de la Carmen s-au desființat între timp, dar în 2006 decolora verdele de pe gazonul lui Betis și, după 3-0 în deplasare la Sevilla, îi făcea pe fanii andaluzilor să scuture batiste albe în sincron. Pentru că, probabil, despre asta a fost acel sezon 2005-2006. Până să devină fotbalul exigent și mult prea atent cu ăștia care au doar trei rânduri de glezne fine, ai noștri au mai dat o dată cu ascuțitul, atât cât să nu fie nevoie să căutăm înregistrări alb-negru de fiecare dată când vrem să ne amintim că puteam juca și fotbal.

Acum le avem pe astea, le avem în plus și pe cele din care putem afla și de ce nu mai putem juca fotbal, dar avem în special Academica Clinceni – FC Voluntari în Playout și Azerbaijan și Kazahstan deasupra noastră în clasamentul coeficienților UEFA. De-am ajuns să plângem după Gloria Bistrița.

Aceste cronici îți sunt oferite de Nerds and Words

Încă de la o vârstă foarte fragedă, Radu scotea praful din covoare folosind reverul cu o mână și turna ciorbă cu polonicul pentru a învăța să servească, însă a renunțat la tenis după ce și-a dat seama că, practicându-l, ar compromite viitorul acestui sport. S-a concentrat pe scris pentru că îl face să se simtă de parcă ar fi în fruntea clasamentului ATP: toată lumea îți comentează performanțele și toți știu sigur că s-ar descurca mai bine decât tine.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.