Moș Crăciun, Moș Nicolae, Moș Gerilă – scurt tratat de impostură

În principiu, toți cei trei moși sunt niște invenții cu iz economic, dar, analizând apariția lor, vedem că doar unul dintre ei este îndreptățit să dea cadouri. Și ăla e Moș Nicolae.

Asta pentru că Sfântul Nicolae, originea legendei Moșului cu același nume, este considerat protectorul oamenilor săraci. Și al prostituatelor, marinarilor și judecătorilor printre alții. Ceea ce e absolut normal. După ce părinții lui au murit, la începutulul secolului al patrulea d.Hr., Nicolae și-a dedicat viața și averea ajutându-i pe cei săraci. A murit în închisoare în 6 decembrie 343, deoarece Imperiul Roman avea o problemă pe psihic cu credința omului. Deci da, natura activității omului Nicolae poate fi considerată originea tradiției cadourilor din noaptea de 5 spre 6 decembrie.

În schimb, Moș Crăciun este o invenție mitologică, impusă probabil de cei care au văzut că povestea cu Nicolae merge bine, dar care n-are la bază niciun mit în afară de culorile Coca-Cola. Pentru că înainte de anii ’30, Moș Crăciun – care era tot un Sfânt Nicolae ceva mai întârziat – era îmbrăcat în tot felul de moduri, implicit ca un elf, în verde. Ei bine,domnilor, s-au trezit niște capete luminate de la Coca-Cola prin 1931, transformând Moș Crăciunul atât de divers de până atunci într-un bătrân cu barba albă și îmbrăcat în costumul pe care-l știe tot prostu’ la ora asta. Și pentru că producătorul de băutură era deja la acel moment simbolul american în ceea ce privește răcoritoarele, oamenii n-au făcut decât să își pună niște reclame prin cele mai difuzate ziare din SUA. De aici, imaginea Moșului a fost adoptată de toată lumea.

Despre Moș Gerilă nu o să spun foarte multe, el rămânând în mintea poporului ca alter ego-ul comunist al lui nentu’ Crăciun. Redenumit și impus de creierele stătute ale Rusiei pentru ca sărbătoarea să fie – probabil – uitată de mult prea creștini-ortodocșii din țările de sorginte slavă. Romania included: deși ne dăm mari romani cu origini latine, am avut alfabet chirilic până după 1800, lucru care a modelat complet limba noastră, singura de origine romanică și cu diacritice. Dar voi reveni aspra subiectului. Vă dau doar un mic citat din președintele Dumei de Stat, Boris Grazlov, care subliniază perfect logica lui Gerilă.

“Nimeni nu va putea vreodata sa li-l ia rusilor pe Mos Gerila, niciun fel de Santa Claus sau alti impostori din Vest. Patria lui Mos Gerila se afla tocmai la Veliki Ustiug (n.m o localitate din nordul Rusiei). Mos Gerila este cel mai popular brand rusesc, in afara de vodca si Kazaciok”.

Așadar, prieteni, în decembrie vine Moș Nicolae. Restul vin și ei, dar mai mult împinși. Deci bucurați-vă în seara asta și argumentați lipsa cadourilor de mâine încolo. Că aveți cu ce.

A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

7 Comentarii

  1. Poate merită specificat că Santa Claus din tradiţia occidentală *este* sfîntu’ Nicolae din basmele creştinilor.

    Şi că toţi aducătorii de cadouri (Crăciun, Gerilă -care e mai vechi decît comunismul pe meleaguri ruseşti-, capra de Yule, Befana) se trag din tradiţii precreştine.

    Şi că la noi alfabetul latin a intrat treptat în uz de prin 1830 şi a fost oficializat în 1860.

    • Corect. Cu diacritice, pentru ca sunetele slave neîntâlnite în alfabetul latin să poate să fie redate în scris și în “noua limbă”.

  2. Eh, eu n-aş pune sunetele respective în cîrca slavilor.

    Sunetul ‘ă’ îl împărţim de partea asta a Europei doar cu albanezii (suspect de influenţă tracă?), ţ şi ş sunt pan-europene şi se întîlnesc incl. într-o căruţă de limbi romanice… Î-ul ce ne rămîne, care-i un fonem al naibii de rar în lb. indo-europene.

    Oricum să nu uităm că pînă-n secolele 19-20 gradu’ nostru de alfabetizare a fost marginal, deci nu cred că le păsa multor vorbitori de limbă cu ce fel de litere scriem.

    Rămîne totuşi mare păcat că slavona a fost limba de cultură pe-aici în perioada în care băieţii din vest treceau prin Renaştere cu ajutorul moştenirii de lb. latină.

    Da’ era vorba de moşi crăciuni aici.

  3. Măi, bibliografia pe care am consultat-o la nivel insistent în cadrul unei lucrări de dimensiuni ceva mai mari asta spunea.

    Sunetele pe care le-am primit pe filieră slavă au fost transpuse în alfabetul nostru cu ajutorul diacriticelor. A fost chiar o poveste interesantă cu ardelenii, care din dorinţa de a-şi demonstra originile romanice au ajuns să pocească unele cuvinte şi au inventat diacritice noi. cum ar fi d-ul cu virgulă sub el. (care se citea “z”)

    Deci da, formele diacriticelor existau, dar ele au fost preluate (şi) de noi pentru a ne reda nouă înşine sunetele hibride.

  4. În România nu s-a folosit un alfabet slav, ci alfabetul chirilic, inventat de doi călugări pe baza alfabetului grecesc, care alfabet grecesc stă de fapt şi la baza alfabetului latin (prin filiera coloniilor greceşti din Peninsula Italică). Există limbi slave care nu se scriu cu alfabet chirilic (ceha, polona, etc.) şi există limbi neslave care se scriu cu alfabet chirilic (mongola), deci acest alfabet nu este “slav”, ci este un alfabet bun pentru toate limbile, inclusiv pentru română. Deşi pare greu de crezut, chiar şi în ziua de azi alfabetul chirilic este mai potrivit pentru română decît alfabetul latin, ceea ce nu e de mirare, pentru că scrisul în limba română s-a dezvoltat cu ajutorul alfabetului chirilic.

    Românii nu au origine genetică latină (italică), asta este doar o invenţie a Şcolii Ardelene, ai cărei membri nu erau istorici profesionişti, ci în marea lor majoritate erau preoţi greco-catolici care se pricepeau mai mult la propagandă decît la istorie. În orice carte serioasă de istorie publicată în România de la sfîrşitul secolului XIX şi pînă azi se spune clar că numărul coloniştilor italici aduşi de romani în Dacia a fost foarte mic, lucru evidenţiat de inscripţiile lăsate de aceştia. Majoritatea coloniştilor au fost aduşi din vecinătatea Daciei (Moesia, Panonia, Tracia, Dalmatia), din Asia Mică, din Orientul Mijlociu, unii fiind aduşi chiar şi din Africa de Nord sau din provinciile romane vestice (Galia, Hispania, Germania). Aceşti colonişti erau majoritar latinofoni (vorbitori de latină), dar nu erau latini, adică nu erau italici. În tratatul de istorie al lui C.C Giurescu (care se găseşte în librării) se detaliază aceste lucruri cu exemple din inscripţiile lăsate de colonişti.

    Din punct de vedere genetic influenţa slavă este mult mai importantă decît influenţa romană, dovadă şi numărul mare de români care au nume de familie de origine slavă (Dragomir, Neagu, Stoica, Stan, Voinea, Drăgan, etc.). Nu mai vorbesc de denumirile slave ale formelor de relief, rîurilor, localităţilor din România, care se apropie de jumătate din totalul denumirilor (cealaltă jumătate fiind de origine română). Prin contrast, nu există români cu nume de familie de origine latină şi nu există nici măcar o singură denumire geografică de origine latină pe tot teritoriul României. Astea sînt lucruri ştiute demult, dar nu se învaţă la şcoală, unde se predă o istorie propagandistică influenţată de fanteziile Şcolii Ardelene, nu istoria adevărată, care poate fi citită doar în cărţile de istorie de pe piaţă care sînt dedicate adulţilor. Slavii sînt a treia componentă majoră implicată în formarea poporului român, formînd aşa-zisul “superstrat”.

    Practic românii sînt din punct de vedere genetic formaţi dintr-un un amestec de populaţii cu trei componente principale (geto-dacică, romanică şi slavă), iar limba este o limbă romanică cu o importantă influenţă slavă. Există în mod sigur şi o influenţă provenită de la geto-daci (a căror limbă se înrudea cu limbile balto-slave şi iranice), dar pe moment nu se ştie exact cît de importantă este. Oricum, sunetele Ă,Î,Ş,Ţ din limba română sînt probabil de origine slavă, ceea ce este absolut normal ţinînd cont de rolul slavilor în formarea poporului român. Latiniştii au vrut într-adevăr să le scoată din limbă, lucru care arată cît de rupţi de realitate erau. Tot latiniştii au inventat litera aberantă Â, iar în anul 1800 au introdus cuvîntul latinesc “sunt” în locul cuvîntului românesc “sînt”.

    Cu toate abuzurile şi falsurile lingvistice ale latiniştilor (unele perpetuate şi în ziua de azi), culmea ironiei este că românii de acum sînt îndrăgostiţi de o limbă germanică (engleza), iar limbile de origine latină (inclusiv româna) şi-au pierdut prestigiul în rîndul populaţiei româneşti, care scrie fără diacritice tocmai pentru ca limba română să semene la aspect cu engleza.

Leave a Reply to Mircea MeșterCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.