Nissan Leaf, European Car of The Year 2011

Nissan Leaf este Maşina Anului 2011 în Europa. Un fel de Fotbalistul Anului, dar cu maşini. Sau un fel de Marele Premiu la 10 pentru România. Fără Tatulici. E foarte probabil să nu fi auzit până azi de maşina asta. E normal: încă nu se vinde aici, iar regulamentul Car of the Year este cretin la capitolul ăsta. Pe de altă parte, mesajul juriului este clar: modelele ecologice trebuie împinse de la spate.

Nissan Leaf are motor electric, însă nu e primul model care vine cu aşa ceva. Mai există Mitsubishi iMiEV, de exemplu, Citroen C-Zero sau Peugeot iOn, cele trei maşini de oraş urmând să fie lansate în Europa şi în România chiar înaintea lui Leaf. Şi atunci? Răspunsul logic ar fi că e primul model electric de dimensiuni mai mari. Deşi şi aici e discutabilă povestea, Chevrolet Volt şi Opel Ampera aflându-se într-o situaţie mai bună şi prezentând o tehnologie nu superioară, dar în mod sigur mai complexă şi mai actuală.

Să ne-nţelegem: Leaf nu e deloc rău în comparaţie cu celelalte modele electrice, însă poziţionarea sa în faţă într-un clasament de genul Car of the Year e uşor forţată.

Una peste alta, dacă vreţi să vedeţi clasamentul maşinilor palpabile, daţi Leaf la o parte, consideraţi că e vorba de o ofrandă adusă industriei, şi citiţi topul în continuare. Apropo de Duster şi de locul al şaptelea: e normal. Motoare vechi, tehnologie zero. Singurul avantaj este conceptul de SUV low-cost, dar asta nu ajunge într-o competiţie de acest tip. Nu poţi să mergi la al treilea Război Mondial înarmat cu suliţe şi cai. S-ar putea să ajungi acolo, dar atât.

LATER EDIT: Se pare că nu sunt singurul (1) (2) căruia i se pare că decizia juriului e uşor forţată. Ceea ce e normal.

1. Nissan Leaf
2. Alfa Romeo Giulietta
3. Opel Meriva
4. Ford C-Max
5. Citroen C3/DS3
6. Volvo S60/V60
7. Dacia Duster

A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.