Novak Djokovic – Alexander Zverev: 4-6, 6-2, 6-4, 4-6, 6-2

Novakanța mare

Te uiți la Next Gen-ul ATP și îți vine să le dai băieților de ziua lor vouchere pentru împachetări la Băile Tușnad. Toți tinerii sunt opăriți, uscați, subnutriți și cocoșați de epoca asta plină de dureri și stat la cozi după concasoarele născute în al doilea Război Mondial și rămase în fruntea frontului până azi, deși e iarba mare pe ele. Și unul dintre concasoare a și început să o consume între timp.

Fără Nadal și Federer, Nole nici măcar nu mai pare că joacă tenis. Sârbul trece prin gări, le nivelează și pleacă spre un scop mai înalt. Un fel de căpătuire absolută, căutată în arta anihilării speranțelor. Pe ăștia mici nu îi mai bate în sensul real al termenului: la Grand Slam-uri, ei continuă să joace tenis, în timp ce Nole continuă să câștige. Și aici se termină tot, în același timp în care și începe.

Cronicile de la US Open îți sunt oferite de:

Novak Djokovic – Alexander Zverev: 4-6, 6-2, 6-4, 4-6, 6-2

Zverev a avut mare dreptate când a spus că are nevoie de un meci perfect în semifinala cu Djokovic. Și-a trântit toate lanțurile la gât, adunând 2% din rezerva națională de aur a Germaniei, și a pornit încă o dată pe drumul pe care credea că îl știe după ce a luat finala olimpică de la Tokyo.

Nole, însă, a îmbătrânit. Nu cât să aștepte pensia la gardul terenului central, dar măcar cât să-și piardă o parte din simțuri. Așa că acum are nevoie de un prim set pierdut așa cum ai nevoie să-ți dai un pumn în coaste ca să știi că le ai pe toate. Nu are nicio logică pentru noi, muritorii vaccinați, dar nici nu suntem noi la un meci de istoria totală a tenisului. Asta o fi fost poate căderea pe care o prevesteam la Nole: omul mai pierde câte un set. Hai, două. 

Foto: IMAGO

Cumplit e că Zverev chiar a jucat perfect, doar că nu a făcut asta timp de 3 ore și jumătate, atât cât cere rețeta. A câștigat inclusiv un raliu cu 53 de lovituri. A avut pe alocuri 72% cu primul serviciu și a câștigat 33 din totalul de 38 de puncte jucate în set câștigat.

Dar atât. În decisiv, un passing al lui Nole a făcut 2-0 pe tabelă și un smash ratat a cuminecat tot meciul, când deja se făcuse 4-0. Și poate că aici e și magia lui Novak: el nu sesizează perfecțiunea din jocul adversarului. Dacă ai 5 minute proaste într-o zi perfectă, omul te împachetează cu tot cu teren, intri în blackout și te trezești doar când apa dușului îți spală lanțurile. Dacă ai cea mai bună zi din viața ta și jocul tău transpus în artă ar naște material pentru o întreagă ediție de Bienală la Veneția, pe Nole îl doare la pljeskavica. Are mina unuia care nu-și găsește portofelul, dar găsește imediat 3 milioane de euro uitați de asta primăvară în palton.

Pentru că el știe să recunoască perfecțiunea din curtea vecinului, dar nu-l interesează s-o facă.

Foto: IMAGO

Daniil Medvedev – Felix Auger-Aliassime: 6-4, 7-5, 6-2

Când ne gândim la calitățile și abilitățile de care e nevoie pentru a opri fluvii cu fruntea în tenisul masculin, de fapt ne pregătim să vedem cum mai crede lumea tenisului că trebuie să arate un jucător ca să poată să câștige un Grand Slam, chiar dacă nu îl cheamă Federer, Rafa sau Nole. Am trecut repede peste epoca pălugilor cu servicii izbite la 250 de km/h pentru că poți acoperi adversarul cu forță, dar forța nu e aproape niciodată ingredient în marile strategii. Cu mușchi nu merge, că are și Nadal. Reverul cu o mână nu a ținut, pentru că Federer a luat schițele și le-a ascuns în Elveția, acolo unde 95% din circuit oricum nu își permite încă să meargă în vacanță.

Așa că am ajuns la epoca tenismenului filiform, născut la întâlnirea de pe plajă a unui băț de umbrelă cu o meduză rătăcită, dar foarte nervoasă. Medvedev joacă ceva ce doar el a priceput până acum în tot circuitul. Unii s-au accidentat încercând, alți pur și simplu își împleticesc segmentele și, într-un final, cad sub propria greutate abia măsurabilă. Din Medvedev iese foc, deși pare făcut doar din resturi de vreascuri. Iar Auger-Aliassime e tot pe-acolo, doar că ceva mai verde și ușor speriat de vânt, încercând constant să găsească acel curent de aer care să îi asigure portanță.

Foto: IMAGO

Măcar Medvedev e constant. Nu are el vreun Grand Slam, dar cine are în ziua de azi? Motto-ul Next Gen pare în acest moment „Noi să fim sănătoși” – și îți poți imagina că toți mai aruncă pe sub mustățile pubere un „da’ poate unii dintre noi s-or mai duce și acasă la nepoți”.

Medvedev pare însă peste astfel de discuții. El face meciuri perfecte și zice imediat că a jucat așa și-așa, de teamă să nu credem că perfecțiunea e tot ce poate produce atunci când îl așteaptă o finală cu Djokovic.

Cu Felix, rusul a jucat nu doar în deplasare, ci mai ales în deplasare. Așa cum îl știți deja, Daniil returnează de lângă ștecherul în care sunt băgate camerele Hawkeye. Asta îi deschide niște unghiuri inaccesibile din orice altă zonă a terenului și de-acolo lovește el cu backhand-ul care se așază perfect mingea, întorcând-o în aer de parcă ar struni-o din hățuri. Neavând masă corporală sesizabilă pentru legile gravitației cu care ne confruntăm noi, Medvedev beneficiază și de o viteză de deplasare sinonimă cu teleportarea, așa că poți înțelege de ce meciul nu a fost tocmai interesant pentru Felix.

Foto: IMAGO

Deși a forțat în setul secund, a făcut break pentru 4-2 și a avut două mingi de set, Felix și-a înglodat picioarele în mocirla încercărilor de a juca mai în forță decât însăși trimisul forței. A dat tare și când a mers, dar mai ales când nu a mai mers, chestie care i-a deschis lui Medvedev calea către 5 game-uri consecutive care au închis și setul. În momentul ăsta, dacă Aliassime ar fi fost maioneza pentru salata boef de Crăciun, mama ar fi declarat compoziția oficial tăiată și m-ar fi trimis după borcanul de muștar.

Și așa a și rămas. Aliassime nu și-a mai revenit pe masa pe care Medvedev l-a deschis larg, ca pe o șaorma din care vrei să alegi ceapa. Iar speranțele adolescentine de acces la lumea chinuiților fericiți din finalele de Grand Slam s-au dus către o lume mai bună. O lume în care Felix mai trebuie să stea atât cât să înțeleagă de ce conexiunile neuronale par să i se stingă de fiecare dată când, în meci, are de făcut ceva sensibil mai complex decât echivalentul mutatului de pietre cu fruntea.

Până atunci, pariați pe Medvedev în noua lui întâlnire cu destinul. Poate că nu o să câștige nici de data asta, dar băiatul știe să moară în niște feluri pe care alții abia știu să le viseze.

Susține cronicile pe Patreon.

Foto: IMAGO

Aceste texte îți sunt oferite de:

Încă de la o vârstă foarte fragedă, Radu scotea praful din covoare folosind reverul cu o mână și turna ciorbă cu polonicul pentru a învăța să servească, însă a renunțat la tenis după ce și-a dat seama că, practicându-l, ar compromite viitorul acestui sport. S-a concentrat pe scris pentru că îl face să se simtă de parcă ar fi în fruntea clasamentului ATP: toată lumea îți comentează performanțele și toți știu sigur că s-ar descurca mai bine decât tine.

2 Comentarii

  1. Uite că se poate, unii scriu foarte frumos şi despre Nole insensibilul !

  2. Se preconizase scrierea unei pagini de istorie la US Open… pe ramura bărbaților, unde seniorul Djokovic era așteptat cu docența in tenis, pentru a confirma de jure ceea ce este cunoscut de facto… eveniment aflat încă în plină desfășurare… Dar pentru ca nu cumva să rămâie US Open-ul de anul acesta repetent (ca cel de anul trecut), fără eveniment notabil de mare anvergură, conul destin s-a gândit să ofere, pentru orice eventualitate, o variantă de rezervă, așa, just in case, reușind însă să se întreacă (cu mult) pe sine, cu ditamai pleașca de eveniment istoric unicat, planetar: la US Open finala fetelor de anul acesta este finala fetițelor… cosmice… Ceva ce nu se întâmplă decât o dată la o mie si ceva de ani… Așadar, US Openul este acoperit in privința asta, încă de joi. In mod clar întâmplarea de sâmbătă o eclipsează binișor pe cea de duminică (printr-o anvergură ce poate părea cu ușurința ca fiind anormal de gogonată), si asta in-di-fe-rent de cum s-or întâmpla lucrurile… azi, mâine, si poimâine… (trei zile, că atâta ține de regulă o minune)… viitorului ulterior (sic) revenindu-i sarcina ingrată de a stabili dacă aceasta finală a fetițelor este o simplă comedie apocaliptică, propusă ca bășcălie la adresa tenisului eminamente feminin, sau dimpotrivă, punctul de start al aceluiași tenis (spre glorie si normalitate), după mult așteptatul si necesarul reset. Până la anul pe vremea asta ne-om lămuri noi cumva. Deocamdată nu trebuie să ne facem astfel de probleme de con-știință, fiind mai mult decât suficient să ne lăsăm in voia minunii si să savurăm spectacolul in arena de circ, mulțumiți că ni se dă apă la moară (să moară dușmanii mei)… alegându-ne favoritele si favoriții (care nu si-i au deja), pentru a lăsa emoțiile gratis să ne hărțuiască cum or vrea. Aviz amatorilor (mă refer exclusiv la spectatorii profesioniști de tenis… desi sunt sigur că si dintre ceilalți muritori se vor găsi destui sa-si extragă „satisfacții” colaterale, că așa e in tenis, loc si pentru gură cască). Pentru finală, eu unul țin cu EMMA (Crypto si lapona Enigel), aceasta fată diabolică, de o ingenuă genialitate, ce pare ajunsă aici ca urmare a unui pact cu diavolul ori cu bunul Bill Gates (cel cu cip-urile, iată prototipul). Leylah e minunată, dar totuși am mai văzut așa ceva (parca tot de prin Canada, ale Bibi), dar Emme din acestea nu. Merg pe mâna ei, presupunând că va câștiga, în două seturi, ca de obicei, deja.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.