Novak Djokovic – Lorenzo Musetti: 6-7, 6-7, 6-1, 6-0, 4-0 (ab.)

O Nole Mio

„Băi, ești sigur? Aici nu se trage la poartă și nici n-ai 22 de tipi cu freze bizare de care să faci mișto”. Degeaba a încercat domnu’ Mircea, care mă știa mai aplecat spre 4-4-2 decât spre numărat duble greșeli, să mă facă să mă gândesc bine de tot înainte să accept să scriu cronici la Roland-Garros. Am zis „da” din prima, fără griji și îndoieli, la fel ca orice bun creștin căruia i se oferă postul de antrenor la FCSB.

În apărarea mea, deși tenisul e un sport dat naibii, am avut un anume moment în viață când am fost convins c-aș putea da și eu cu racheta-n minge la un nivel acceptabil. Era prin 2006 și l-am văzut pe stimabilul Marcos Baghdatis cum rupe norii pe la Australian Open și Wimbledon. Așa cum era el: nedus la barber shop, cu puțină burtică de bere, cu o înălțime de nu l-ar lua Gigi Becali fundaș central în Berceni și c-o atitudine de „las-o că merge și așa”, de-mi amintea de băiețașii de cartier din Lacul Tei.

Cipriotul era unul dintre noi, cum s-ar spune în peluzele din țară, și mi-a dat impresia că dacă lui îi iese, ar putea și alții.

Cronicile de la Roland-Garros îți sunt oferite de:

Novak Djokovic – Lorenzo Musetti: 6-7, 6-7, 6-1, 6-0, 4-0 (ab.)

Imediat după ce i-am spus „da”, domnu’ Mircea a avut de depășit un moment de cumpănă în relația noastră profesională. M-a întrebat care dintre cei trei titani ai tenisului masculin îmi fac degetele să vibreze mai tumultuos pe tastatură.

„Nole, că-i sărit de pe fix și îi supără pe conformiștii ăștia care frânează când se pune galben la semafor”, i-am răspuns, fără să știu că el ar merge mai degrabă singur pe-o insulă pustie decât cu sârbul. Dar ce să fac, deși nu mai am de mult vârsta lui Musetti, încă dau „thumbs up” când văd un flăcău răzvrătit împotriva sistemului, cum e Djokovic.

Foto: IMAGO / PanoramiC

Sigur, apreciez eleganța lui Federer, care emană prestanța aia de te obligă să-i zici cu „dumneavoastră” și la cârciumă în Vama Veche. Nici Nadal nu-mi displace, mai ales c-a plecat pe poteca succesului din Mallorca și vorbește o limbă cu care (încerc să) mă tot împrietenesc de câțiva ani. Însă „la pura locura” vine tot de la Belgrad, prieteni, și ce noroc pe noi că suntem contemporani cu ea.

Junele Lorenzo, cu a sa coafură de playmaker la Fiorentina Primavera, măcar i-a făcut să spere pe haterii sârbului. În primele două seturi, am avut sentimentul că maestrul Federer n-a plecat de la Paris, de fapt, ci s-a deghizat în Musetti, ca să-i coacă o drăcovenie lui Djokovic. L-a luat florentinul la rever pe Nole de s-au minunat nu numai antrenorul italianului, cu moaca lui de macaronar din Catania venit să facă negoț în Timișoara anilor 1990, ci și însuși numărul unu mondial. 

IMAGO / PIMAGOFoto: IMAGO / IP3press / PanoramiCanoramiC

Dar 19 ani sunt 19 ani, cum ar zice orice antrenor din Liga 1, rugat să explice de ce a schimbat un puști nevinovat după doar 30 de secunde din meci. Pentru că, până la urmă, Musetti abia numără 19 primăveri, chiar dacă a fost îndeajuns de înțelept încât să-și mute reședința la Monte Carlo în plină pandemie, ca să nu mai pompeze banul gros statului italian. După două seturi perfecte, în care Nole nu înțelegea de ce orice minge vine înapoi și fanii tenisului se întrebau de unde a apărut și al cui e ăsta, adolescentul s-a prăbușit. Cam ca un licean genial de provincie care descoperă brusc viața de noapte când călătorește la olimpiada internațională, dar renunță să ducă treaba până la capăt.

Nu-i ăla negru chiar atât de negru pentru italian, însă. La vârsta la care alții încă le cer părinților fondul clasei ca să-și ia țigări și bere, Lorenzo a reușit deopotrivă să-l enerveze pe Djokovic și să smulgă aplauze de la sârb, hipnotizat în câteva rânduri de loviturile exasperant de precise, aterizate fix lângă tușă. Cât despre Nole cel de după primele două seturi, cam asta se întâmplă atunci când superi un balcanic sadea și-l ții lunea peste program.

Foto: IMAGO / PanoramiC

Rafael Nadal – Jannik Sinner: 7-5, 6-3, 6-0

Rafa e o constantă în viața oricărui om trecut de 30 de ani, la fel ca un fecior care termină clasa a 12-a, dar vine mereu în curtea liceului să stea la o caterincă. L-am prins și când avea pletele până la umeri și nici urmă de păr facial, de-ar fi dat pe spate toate tipele la un concert Negură Bunget. L-am prins și când se aranja în genul lui Pirlo, și când a rămas fără podoaba capilară. Și-l văd și acum, câteva transplanturi de păr nereușite mai târziu. Dar indiferent de evoluția brandului stâng ori a motanului de la subraț, ceva a rămas tot timpul la fel: mallorquin-ul spulberă pe oricine are două picioare și-o rachetă în mână, ca-n bancul cu naționala de fotbal a Germaniei.

Foto: IMAGO / PanoramiC

De data asta, spaniolul, care nici măcar câte un set, de încurajare, nu le mai dă adversarilor pe zgura de la Paris, l-a trimis să mai învețe una-alta pe Jannik Sinner, băiatul care-i la fel de italian cum e Ladislau Boloni român. Zvelt, serios și la fel de bine ancorat financiar precum compatriotul Musetti, adică rezident în Monte Carlo, Jannik i-a amăgit pe fanii săi în meciul cu Nadal într-un stil în care doar un „macaronar” loverboy o mai poate face. A pornit, vorba designerului Florin Dobre, cu vrăjeală d-aia maximă, de-ai fi pariat că de data asta chiar îi pune probleme lui Rafa, nu ca anul trecut. După care a dat-o la întors de la un game la altul, la modul că n-are vilă pe lacul Como, cum a lăsat inițial impresia, ci stă cu chirie în Bergamo și l-ar ajuta o sută de euro împrumut până luna viitoare.

Doar opt game-uri a luat puștiul născut într-un orășel unde ai cam tot atâtea zile pe an cu peste 20 de grade. Anul trecut câștiga 11 și-l ducea pe Nadal chiar într-un tie-break, semn că expresia aia cu experiența care vine odată cu eșecurile nu trebuie luată neapărat de bună. 

SFoto: IMAGO / Shutterstock

Barbora Krejcikova – Sloane Stephens: 6-2, 6-0

Probabil că, fix în timp ce citești rândurile astea, cel puțin un speaker motivațional care visează să lucreze cândva remote din Caraibe își construiește discursul de marketing în jurul atitudinii negative a lui Sloane Stephens, pe principiul „așa chiar nu e combinație, dragi urmăritori, dar hai să vă învăț eu cum să fiți ce trebuie”. Americanca a părut că se predă încă din startul partidei, cu grimasele-i de amorezată rănită și parcă dată peste cap de numele de familie deloc ușor de pronunțat al cehoaicei.

În antiteză cu Sloane, domnișoara din Brno a dat senzația că-i un tanc emoțional care pe deasupra are și alte comisioane de rezolvat la început de săptămână. Barbora a „arat terenul” cu consecvență, cum ar sublinia analiștii sportivi care n-au nevoie de Patreon ca să-și încaseze lefurile, a terminat treaba iute, în ceva mai mult de o oră, după care pesemne a intrat pe internet să plătească niște facturi restante. Ba apoi a avut timp și de-o plimbare relaxantă prin suburbiile Parisului; cam atât de repede a încheiat brava cehoaică lunea de muncă.

Coco Gauff – Ons Jabeur: 6-3, 6-1

Nu știu cum sunt alții, dar eu am un automatism care-mi trădează ignoranța: când aud de Ons Jabeur, gându-mi zboară imediat la Mister Ilie Dumitrescu vopsit blond. Oricâte informații și „finețuri” mă chinui să-i transmit despre altfel fascinanta țară din nordul Africii, creierul meu acționează nepermis de simplu: „Tunisia? 1998, Paris, Coupe de Monde. Ah, gata, nea Ilie blond”.

Așa că, n-o să vă mint, m-am cam bucurat că Jabeur s-a oprit astăzi la Roland-Garros, că așa îmi dispare din minte, cel puțin pentru o perioadă, țeasta galbenă a tranziției pozitive. Bașca, mai departe merge tânăra Coco, dovada vie că adolescenții de azi știu și să mute munții din loc, nu doar să scrie anul curent în comentarii pe YouTube. Plus că puștoaica a mutat munții din poziția lor firească în mai puțin de o oră, timp în care cei mai mulți dintre noi abia terminăm pauza de țigară și cafea, în care ne văităm că mai avem de trimis două mail-uri.

Foto: IMAGO / ZUMA Wire

Diego Schwartzman – Jan-Lennard Struff: 7-6, 6-4, 7-5

Îmi pare rău la domnul argentinian Schwartzman, dar problema meciului său cu neamțul Struff a fost că s-a jucat la aceeași oră cu cel a lui Djokovic. Bine, sunt sigur că asta nu l-a deranjat pe „El Peque”, cum nu l-a afectat deloc în carieră nici faptul că-i la fel de înalt precum conaționalul Leo Messi. Altfel, încă o victorie în trei seturi pentru Señor Diego, de această dată cu un german care s-a găsit la 31 de ani să facă turneul carierei. „Un meci în care Schwartzman a greșit mult, dar Struff a greșit și mai mult și a pierdut”, ar analiza, la cald, Gică Hagi.

Foto: IMAGO / GEPA Pictures

Maria Sakkari – Sofia Kenin: 6-1, 6-3

Grecii au mai nou și o fată cu material de zeiță, în caz nu le ajungea Tsitsipas. Sigur, la fel ca Stefanos, nici Maria nu e chiar oglinda poporului elen: n-a băgat gyros cu sos tzatziki când era mică , s-a învârtit prin cercuri selecte, ba la 18 ani chiar a dat Atena pe Barcelona, ca să se antreneze mai cu spor.

Iepurele a sărit acum, la Roland-Garros, unde grecoaica a dat de pământ mai întâi cu Elise Mertens, apoi cu sofisticata Sofia Kenin, vrăjită de cocul de revistă al Mariei (aranjat așa, între noi fie vorba, parcă să-i facă în ciudă lui Radu Drăgușin).

Încă o favorită căzută și, uitându-te pe rezultatele de pe tabloul feminin, ai sentimentul că cineva a apăsat pe random.org.

WireFoto: IMAGO / ZUMA Wire

Iga Swiatek – Marta Kostyuk: 6-3, 6-4

Iga și Marta au tot respectul meu, pentru că ambele se prezintă cu alura unor puștoaice care au reușit în viață în ciuda obstacolului de a străbate zilnic câte 10-15 kilometri pe jos ca să ajungă la școală. Dârzenia asta slavă, dusă până-n punctul în care probabil că Iga și Marta le puneau piedici pe scări rivalelor la premiul întâi, s-a văzut de la început. A ieșit un start de încleștare sâcâitor de strâns, ca un meci tactic din campionatul Italiei în anii ‘90. Asta până când poloneza a avut o tresărire, a întors-o la modul „Hei, fetițo, tu știi cine sunt eu la Roland-Garros?” și a aruncat la coșul de gunoi senzația aia de echilibru.

Nu-i vorbă, că ucraineanca s-a ținut cât a putut de Swiatek, doar că s-a pierdut cu firea în momentele cheie. De oftică, a azvârlit și obiectul muncii de pământ spre finalul jocului, când a realizat că i-au fugit șansele la coroniță. Acum rămâne de văzut dacă Iga, care-i atât de sobră încât și când se bucură zici că-i tristă, are puterea să meargă iar până la capăt. Poate veselia aia sinceră vine odată cu premiul întâi.

Foto: IMAGO / Shutterstock

Susține cronicile pe Patreon.

Aceste texte îți sunt oferite de:

Și-a dat seama că se pricepe (și) la tenis când și-a admonestat aspru un unchi care, la 30-0 pentru Simona Halep, a strigat că urmează 45-0. În copilărie, Ionuț își imagina c-o să fie fotbalist, apoi a visat că va deveni muzician, după care a absolvit Științe Politice și a înțeles că nici măcar politician nu o să ajungă în viața asta. Și-a dat seama, până la urmă, că e mai înțelept să scrie, tăios și apăsat, despre toate astea.

2 Comentarii

  1. Decizie inspirată ! Au fost bine numărate dublele greşeli !

Leave a Reply to mihai Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.