Novak Djokovic – Stefanos Tsitsipas: 6-7, 2-6, 6-3, 6-2, 6-4

Noleolitic

Ciclicitatea momentelor absurde în care un atlet cu analizele făcute în avans și pentru următorul cincinal se scufundă spre lumea de dincolo, fulgerat parcă de o implozie, ne trimite, nouă, așa-numiților cronicari de sport, mașinăria de metafore în service. Noi, ucenicii lui Meșter, mânjiți de Caps Lock și Space pe salopetă, bonetă și obraji, plecăm din start cu marele atu de a fi încurajați să batem câmpii. Dar orișicât.

Danezul Christian Eriksen, zâmbind de pe patul de spital după ce i-a strecurat greu mingea printre picioare Doamnei cu Drujba (s-o credeți voi că aia a fost Coasă!), ne obligă să cocoțăm caroseria figurilor de stil pe elevator.

– Șefu’, la hiperbola asta s-a mai umblat!
– Bine, mă, o schimbăm, punem una nouă.
– Dar aici cine și-a băgat nasul? Aveți ditamai oximoronu’ coclit, boss. Nu vă văd bine.
– OK, tu vrei să mă cureți…
– Și vedeți că vă fierbe și epitetele din vasul de expansiune.

Ce rost are să-i corectez dezacordul?

E acea clipă din an în care conștientizezi că sintagme, oricum pline de zgură, ca “X-ulescović și-a dat viața pe teren” sau “Intrarea lui I-grec a resuscitat jocul”, sunt reciclabile. Îți salvezi și hoardele de cititori, nu doar aparențele. La tenis, cel puțin, exigențele sunt coapte din aluatul altei expresii: La noblesse oblige.

Cronicile de la Roland-Garros îți sunt oferite de:

Novak Djokovic – Stefanos Tsitsipas: 6-7, 2-6, 6-3, 6-2, 6-4

S-au consumat două săptămâni în care ne-am reevaluat cunoștințele de limbă franceză. Mă rog, am fi avut acest prilej, însă noi, tot clei. O ardem cu bonjurică și mersic, meta-diminutivări care demonstrează că titulatura de Micul Paris oferită, presupun contracost, capitalei României are caracter metonimic. Adică miroase a muștar, ca în Piața Obor, nu vă mai uitați așa, precum Djoko după torențiala de ași a lui Tsitsi!

Și mai e ceva. Au zbierat în draci arbitrii de scaun “Egalité” în jumătatea de lună dedicată lui monsieur Garros, dar nu se simte. Doar miroase vag a Schengen. Imediat după îmbulzeala din 1989 am început să credem că suntem la același nivel cu frații noștri în latinitate. Filmele dublate de Irina Nistor să fi fost de vină, habar n-am.

Foto: IMAGO / NurPhoto

Ca-n filme a început și marea finală de pe bătrânul Chatrier. Vă mai aduceți aminte figura îmbibată în nămol a lui Mihăiță în Reconstituirea, producție din 1968 care împingea milițianul mioritic în cea mai proastă lumină ever? Frizura lui nea George, unu la unu cu a lui Nole, doar că trei-patru foarfece mai mare.

La fel s-a ridicat și nebunul de la Belgrad, plin de funingine roșiatică, după primele două seturi cu Stefanos. “De ce-ai dat, mă? De ce mama dracului ai dat?” s-a repezit ca-n peliculă sârbul, remodelat de mâlul porcesc care-i scurtase distanța dintre bărbie și picioare. Greșeala grecului e că a respectat întocmai scenariul producției pomenite. A negat că-i aparține culpa, exagerând cumplit, până când a ancorat el în mlaștină. Uitase junele și textul, a încercat să improvizeze, a leorpăit și niște ciorbă, ca-n ale noastre turnate mai târziu pe la Buftea, și i s-a zis să lase telefonul deschis. 

Te mai căutăm noi la anul, dacă e.

Meciul a plecat în același timp cu Anglia – Croația și i s-a produs ultimul ball aproape de minutul 70 al celui de-al doilea joc al zilei de la Euro, românescul Austria – Macedonia de Nord. Douăzeci și doi plus alții la fel de mulți, fără schimbări.

Ai noștri din sportul imaculat, doi balcanici, cu unsprezece ani și ceva între ei, erau nevoiți să facă apărare, să ducă în spinare și instrumentele fără de care orchestra ar cânta la frunză de salcâm, să treacă și la fonfleuri, ca să nu plictisească oamenii din tribune, și, fatalitate, să aibă și randament. Că este și despre monetizarea fiecărui gest urmărit de sute de milioane de consumatori. Doamna Djokovic, Jelena, se vedea pe acolo, mică-mică în manșele în care capul familiei sale era stors de un rebel atenian pus pe rescrierea grabnică a istoriei.

Foto: IMAGO / Shutterstock

Șapte ași a plantat Tsitsipas în primul set, impertinență susținută de o defensivă atipică regiunii din care provine. Crocodilul din pieptul lui Nole avea limba de doi coți, se tăvălea ca șopârla decapitată, șapca numărului 1 mondial cântărea 5 kilograme, soarele se cazase cu totul în ochii sârbului, nici încălțările nu-i mai veneau. Era 2-0, Ștefan cel Mare din Elada mai avea nevoie de un set – l-ar fi luat și în leasing – și pleca în picioarele goale acasă. Pe sticlă pisată și încinsă. Revenise în primul de la 5-6, salvând în tiebreak o minge de set (o oră și opt minute a durat runda!), apoi se repunea în mișcare cu break și zburda, ca mielul pentru care punctele cardinale sunt noțiuni random, spre 2-0, 3-1 și 6-2. 

Cine să-l oprească și de ce?

Fane nici nu avusese chef să-și schimbe tricoul brăzdat de zgură, după o alunecare în defensivă. Presupuneam de comun acord că nici nu are altul, însă emisferele cerebrale îi dansau deja la propria nuntă cu trofeul. Dincolo de fileu, Novak, tamponat-dezorientat și cu balaurul de pe tricou trecut prin jar, solicitase pauză de vestiar. “Să tragi apa, bă!”, i-a strigat adversarul în gând, neștiind că, printr-o metamorfoză de care nici Kafka n-ar fi fost dispus, va reveni din tunel însăși Reptila cu Nole pe sarafan. Nu poți îmbrăca un crocodil în tricou, să ne înțelegem.

Foto: IMAGO / NurPhoto

Tsitsi începea să-și facă transferul spre paranghelie, dar în privirea sa încă vedeam seninul vacanțelor de pe insulele alea nemuritoare. Te uitai la blond și zăreai bucuria de a traversa ca TGV-ul Bulgaria spre taverne, souvlaki și scoici. La Paris, fix în aceleași secunde, Djokovic trăgea cu dinți de un break care avea să-l lanseze spre 4-1.

Duelurile scurtelor de lângă fileu, demonstrații de demaraj și frânare, intrau de acum preponderent în contul ex-iugoslavului. Și Ștefan pierdea primul avion spre domiciliu.

6-3, iar croco rămânea în viață după brunch-ul cu erbivoră. Pofta venea mestecând, la orizont apărea ditamai turma de capre. E plin de capre prin Grecia.

Fănică acuza brusc dureri, s-a lăsat gâdilat minute în șir de fizioterapeut, dar nu i s-a instalat râsul. Era CD-ul cu enervare, cu kit-ul la o distanță de dublu click. Era 0-4, grecul începea să nu mai prindă tușa, avea profil de pradă. Cu un backhand în lung de linie, proprietarul a 18 titluri de Grand Slam încheia setul 4 cu 6-2 și urma decisivul. Episodul care-i lipsise adevăratei finale din penultimul act, main-ul Rafa – Nole.

Foto: IMAGO / NurPhoto

Ce set a fost al cincilea! După 0-1 Stefanos, s-a făcut 3-1 și 4-2. Cu toate acestea, nici pleșcavița nu era bună de pus la cuptor, nu e la fel de bună rece! Două mingi de break ale lui ND au fost dezumflate de serviciul târnului de 22 de ani pentru un 4-3 care programa și mentalul carnivorului pentru obșteasca resoftare. Bă, dacă-mi face ăsta rebreak?, gândea primul biped aflat la doi pași de un univers în care li se permite accesul doar câștigătorilor, în dublu exemplar, al celor patru turnee de Mare Șlem.

Până aseară, nu era nimeni în acel spațiu. De asta și mirosea îmbătător a igrasie. Să deschizi toate geamurile, sârbule!

5-3 nu s-a marcat oricum. La 30-0, din talentul disperării, Tsitsipas a tras la unghie cu bărbatul Jelenei, care deja flutura un steag în peluză: scurtă-contrascurtă-rever-smash-forehand Djoko. Era păcat că se termină, se putea ajunge în prelungiri.

Ștefi făcuse 5-4. I-a anulat și o minge de meci omului din Noleolitic cu un backhand în lung de linie. Monstrul pe care îl întâlnea în prima mare finală a vieții sale mai negociase pe plus finaluri dramatice. A doua minge de Championship, un voleu în cross de lângă fileu, bun ca un boț de pâine de vatră întins în zeama salatei de roșii cu ceapă și brânză, a dinamitat orice proverb cu nemți și autocarele lor. 

Nole te poate bate și numai bântuindu-ți coșmarul.

Foto: IMAGO / Shutterstock

B. Mattek-Sands / I. Swiatek – B. Krejcikova / K. Siniakova: 4-6, 2-6

Nu râdeți, așa a fost. “Da’ am voie să joc și mâine la dublu, nu? Chiar dacă am câștigat sărăcia asta”. 

Am citit, cuvânt cu cuvânt, această dilemă pe chipul inflexibil al Barborei după finala în trei manșe de sâmbătă, cu Pavlyuchenkova. Trofeul la simplu nu fusese prins în masterplan, de aceea închiriase de la verișoara sa o mașină cu portbagaj în care abia încăpeau două damigene de vin. “Unde să mai pun și această strachină? Eu pentru cupa de la dublu venisem la Paris.”

Foto: IMAGO / Xinhua

Krejcikova era tentată să creadă că n-are voie cu două, vameșii de lângă Česká Kubice fiind niște invidioși de cursă lungă. Mai trebuie luat în calcul un aspect: dacă se ciocnesc trofeele între ele, printre suveniruri și alte alea?

Colega Siniakovei, deja de trei ori campioană la dublu în GS-uri, își pregătise just in case anunțul pentru o platformă de vânzări-cumpărări: “Schimb trofeu RG, stare bună, neciobit, nici măcar pupat, plus diferență pentru Marea Cupă la Dublu. Rog seriozitate, exclus aventurierii.”

A beneficiat, totuși, de sprijinul Katerinei pentru a-i servi un 2-0 de o oră și un sfert cuplului Swiatek/Mattek-Sands. Nu le-a fost greu: abia la 4-0 au reușit inocenta Iga și excentrica Bethanie să facă rost de primul game. În total, le-au ieșit șase. Nu poți câștiga un meci de tenis cu doar 6 game-uri decât dacă se întâmplă să ai meci cu Nole când nimerește vreun arbitru.

Faza meciului a picat la 5-2 și 40-40 pentru sportivele din Cehia. Barbora a plecat pe smash, dar a ratat ca subsemnatul în comicul duel de cameră cu musca, la 2 noaptea. Sau cu țânțarul, în funcție de așezarea geografică a fiecăruia. Iritată, campioana a aruncat racheta și a luat spray-ul: puf, puf 6-4 în setul inaugural.

Siniakova, geloasă pe victoria din ziua anterioară a compatrioatei sale, părea s-o întrebe șturlubatic între schimburile de mingi, ca atunci când ești nevoit să susții examenul în tura de după-amiază. “Ți-a picat ușor, colega, ai scris mult? Zi-mi și mie, mă ceartă ai mei acasă dacă eu nu iau.” Și i-a șoptit și ei, astfel că setul al doilea a alunecat repede pe grumaz. 6-2, ultimul punct fiind un cross de rever al cârlionțatei pizmașe. Iar Krejcikova, cu această insolită colecție, egalează dansul simplu-dublu al lui Mary Pierce, tot pe zgura pariziană, în 2000.

Foto: IMAGO / Xinhua

Mă pregătisem s-o înnobilez pe Iga cu epitete, dar dăduseră în clocot, așa cum remarca mecanicul. În schimb, mi-a atras atenția vecina ei de finală, americanca Mattek-Sands cu al său look de festival folk: ciorapi tip jambieră, cozoroc printre șuvițe, gene false, tatuaje multicolore, tricou legat deasupra buricului. Cool, baby! Vasile Șeicaru și Ducu Bertzi să fi urcat pe scenă. Publicul era montat.

Foto: IMAGO / Xinhua

Susține cronicile pe Patreon.

Aceste texte îți sunt oferite de:

N-a făcut sport de performanță, cu toate că l-a dus cineva de mânuță pe un teren, luându-l imediat de cealaltă mânuță. Evident, ca să-l parcheze acasă. Ar fi fost împotriva firii să spui peste ani "Dănuț a reușit un hattrick", să fim cinstiți, nimeni nu și-ar fi cumpărat un tricou oficial al echipei favorite pe care să scrie Dănuț. Ce i-a mai rămas? Mânuțele îl ajută să dea exterioare literare și no-look-phrases. Face și radio, e util în felul lui.

3 Comentarii

Leave a Reply to mihai Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.