Epoca de Ons

Nu știu dacă vă dați seama, dar nu e deloc ușor să scrii despre tenis a doua zi după așa necazuri planetare. Prieteni de meșteri, a plecat de tot Regina. Și, odată cu Măria Sa, am senzația că nici umorul românesc nu se simte prea grozav. Nu că arăt cu degetul, dar poantele alea poznașe din categoria „a murit Regina și Iliescu e bine mersi” m-au făcut să mă întreb unde s-a pitit inventivitatea proverbială a poporului român.

Hăt hăt, înainte de războaie și viruși, românul hâtru era în stare să toarne zeci de glumițe fără să se repete o dată. Acum, ne hlizim, ca nație, de zeci de ori la aia cu nea Nelu care nu-și ia broască țestoasă că trăiește doar 300 de ani.

Și belele nu se opresc aici. După ce-am parcurs atâtea năzdrăvănii umoristice pe internet, m-am mutat la West Ham cu FCSB, meci din competiția aia pe care UEFA a conceput-o pentru amărăștenii continentului. Ca orice român fără cazier, eram gata să empatizez cu foștii supuși ai Reginei, altfel departe de a-mi fi simpatici, doar pentru că n-aș mai putea să mă uit vreodată în oglindă dacă aș susține echipa din Popești-Leordeni.

Toate bune și frumoase, aparent, numai că britanicii care comentau partida (scuze eu, nu bat posturile românești aici la mine, deci n-am cum să mă bucur de vocea lui Mironică) nu-i mai scoteau pe ai lui nea Gigi din „Steaua” și „1986”. Parcă i-au zis o singură dată „Efțiesbi”, prea puțin cât să conteze. Așadar, iată că ignoranța n-are granițe, se întâmplă și la case mai dichisite.

Bun, și acum hai cu tenisul ăla, că bănuiesc că de asta sunteți aici.

ACESTE CRONICI ÎȚI SUNT OFERITE DE PORSCHE

Caroline Garcia – Ons Jabeur: 1-6, 3-6

Spre deosebire de 99% dintre muritorii din WTA și ATP, care de principiu se reprezintă pe ei înșiși pe terenul de tenis, Ons Jabeur îmi dă senzația că reprezintă literalmente o țară întreagă, dacă nu cumva un întreg continent. Crescută într-o familie de clasă medie dintr-un oraș de coastă al Tunisiei, Jabeur s-a îndrăgostit mai întâi de fotbal, ca orice pui de nord-african. După care a virat-o definitiv spre tenis și odată cu ea a deschis noi orizonturi pentru copiii tunisieni.

„Doamna Ministru a Fericirii”, așa cum a fost botezată în țara ei, i-a făcut pe conaționali să mai lase deoparte trasul la poartă și să consume tenis. Mult tenis. În cafenele, în piețe și chiar pe teren, că au ajuns puștanii din Tunis să se înghesuie la centrele de tenis și să viseze slice-uri și break-uri în loc de driblinguri și goluri contra Marocului sau Algeriei.

Chimia asta între Ons și țara ei ține și de alegerile proaspetei finaliste de la US Open. De pildă, Jabeur ar fi putut, ca orice jucătoare care face milionul de dolari și apoi nu vrea să plătească taxe, să se mute la Monte Carlo ori la Dubai. A rămas acasă, la Sousse, că acolo se simte cel mai confortabil, și se bate cu pumnu-n piept că e un „produs 100% al Tunisiei”.

Înainte să se întoarcă la Sousse și să se scalde în băi de mulțime, sportiva-țară a ajuns în a doua ei finală de Grand Slam, după un meci în care a acționat cu precizie chirurgicală. Un pic mai mult de o oră a durat operația din semifinală, practic un monolog Blitzkrieg al lui Jabeur, care a făcut-o pe Caroline Garcia să treacă drept o studentă de provincie venită să-și ia notițe.

Primul set s-a încheiat în numai 23 de minute, de se întreba lumea când joacă și franțuzoaica în semifinale. La fel de pasivă și neinspirată și în startul celui de-al doilea act, Caroline a continuat să admire ușurința cu care domnișoara Ons își flexa forehand-ul și aduna punct după punct. Cred sincer că franțuzoaica n-a mai fost atât de șocată din Anul Domnului 2016, când aproape că și-a închis pagina de Facebook fiindcă o înjurau românii, supărați că domnișoara din Lyon i-ar fi adresat cuvinte inferioare Irinei Begu.

Garcia, despre care Mitică de la Ligă ar concluziona că „n-are moral de competiție înaltă”, a avut totuși o tresărire de orgoliu spre finalul setului, când s-a străduit să fie mai ofensivă. Numai că tunisianca știe jocul. Venirile la fileu ale Carolinei, destul de dezlânate, ce-i drept, s-au lovit de retururile ferme ale lui Jabeur, care a arătat că stă bine și cu gestionarea emoțiilor. De neclintit din punct de vedere psihic, Ons a încheiat distracția cu un bilanț de patru break-uri luate adversarei, în condițiile în care franțuzoaica își pierduse serviciul de numai trei ori în tot turneul.

Oricum, între noi fie vorba, limbajul corporal al Carolinei transmitea că fata s-a împăcat cu înfrângerea asta încă de pe la mijlocul celui de-al doilea set. A rămas pe teren să îndure, e adevărat, că asta e situația, vorba maestrului Andrieș. La fel a rămas, de exemplu, și pitica Liverpool la Napoli, pe stadionul „Diego Armando Maradona”, deși cormoranii lui Klopp au fost aspru ciufuliți din primele minute.

Iga Świątek – Aryna Sabalenka: 3-6, 6-1, 6-4

Dacă prima semifinală n-a avut istoric, a doua a venit la ofertă cu 12 break-uri, tensiune la limita paroxismului, cum ar zice nemuritorul Emil Grădinescu, și ceea ce americanii ar numi „rollercoaster”. Românii la curent cu știrile ar spune că la Sabalenka cu Swiatek au fost mai multe răsturnări de situație decât în scandalul Blue Air. Asta-n timp ce ardelenii noștri ar întreba, desigur, care e faza cu Blue Air și-ar murmura apoi un blând „Stai puțin, deci cine a câștigat?”.

În fine, a câștigat Iga, după mai bine de două ore de bătălie intensă, cu toate că bielorusa a fost mai mereu în față în setul decisiv. De altfel, Sabalenka, duduia fără de țară potrivit graficii oficiale a turneului, a și plecat mai bine în meci. A pus presiune pe poloneză și a dominat primul set, făcându-l probabil pe tovarășul Aleksandr Lukashenko să zâmbească pe sub mustață, în timp ce devora vodcă poloneză și rula trabucuri importate din SUA.

Roata s-a întors în al doilea set, când Swiatek și-a redescoperit cheful de tenis și s-a impus chiar mai tranșant decât o făcuse Sabalenka în primul act. Probabil că cineva din tribună i-a șoptit polonezei cu nervi de pilot că o are în buzunar pe gălăgioasa Aryna, pe care a tot bătut-o în acest 2022.

Dar cei care și-au pregătit patul cu gândul să închidă ochii o oră-două înainte să servească la corporație, în ideea că Swiatek va defila în decisiv, s-au pripit. Sabalenka a început tare, cu break, apoi s-a trezit egalată la doi. Imediat, bielorusa cu rezidență în Miami a scos la înaintare dreapta aia din fundul grădinii și a trecut iar în avantaj. S-a dus la 4-2 și vorba aia, se vedea duminica festivă așa cum se vedea Eindhovenul pentru FCSB, în aprilie 2006, la Middlesbrough.

N-a fost să fie, pentru că brava Iga, deși are doar 21 de ani și New York-ul abia acum îi dă voie să ciocnească un pahar de vin în cinstea ei, este jucătoarea mai experimentată. Lidera WTA s-a concentrat ca niciodată și nu i-a mai dat nicio șansă adversarei. Sabalenka, până atunci extrem de activă, a cedat presiunii și a părut să se miște în teren ca și cum ar avea o gumă lipită pe talpa unui adidas.

Ultimul game a reprezentat o demonstrație de forță a lui Swiatek, care a avut trei mingi de break pe serviciul bielorusei. A fructificat-o pe a doua și duminică va lupta pentru al treilea Grand Slam din carieră. Mai important decât asta, Iga parcă recâștigă, șontâc-șontâc, încrederea membrilor GCM (Grupul Cronicarilor de la Meșter). Am zis noi că fata asta traversează un proces de slavificare completă, dar (mi-e că) ne pregătim să ne luăm cuvintele înapoi.